Tag: alegeri 2009

  • Doi la unu

    Cinic, virulenta atacurilor poate fi inteleasa, intrucat cei doi
    candidati sunt aproape la egalitate, fiecare avand interesul sa
    mobilizeze cat mai bine un electorat care s-a dovedit doar pe
    jumatate sensibil la exercitiul electoral.

    Alianta PSD cu PNL pentru sprijinirea lui Mircea Geoana in lupta
    electorala a fost citita ca o arma cu doua taisuri. De altfel, unul
    dintre ele a fost speculat instantaneu de celalalt candidat, Traian
    Basescu, care nu a scapat prilejul sa aminteasca de experienta
    coalitiei celor “322” de la referendumul pentru demiterea sa,
    invalidat din cauza slabei prezente la vot, dar prezentat de tabara
    prezidentiala drept o victorie la scor impotriva adversarilor
    politici. La randul sau, Mircea Geoana, desi nu poate fi sigur ca
    va aduna toate cele 20% obtinute de Crin Antonescu in primul tur, a
    reusit sa-si subordoneze activul PNL, care are misiunea de a-l
    sprijini impotriva lui Traian Basescu. Iar aceasta conteaza, cel
    putin la nivel rural – unde, la prezidentiale, electoratul este mai
    disciplinat si prezenta la vot mai ridicata decat in mediul
    urban.

    Oricum ar fi, dupa 6 decembrie cabinetul Negoita are foarte putine
    sanse sa fie aprobat in Parlament, Mircea Geoana anuntand chiar ca
    – in cazul in care va castiga – ar putea retrage decretul de
    desemnare semnat de Traian Basescu, pentru a scuti efortul
    parlamentarilor. Guvernul Boc insa avea la sfarsitul saptamanii
    trecute probleme mai mari decat succesiunea: Curtea de Apel
    Bucuresti l-a lasat in aer pe Vasile Blaga dupa ce a decis sa
    suspende decretul prin care acesta l-a inlocuit pe Dan Nica la
    conducerea Ministerului de Interne. Astfel, turul al doilea se
    poate desfasura fara un ministru in functie, situatie semnalata si
    de presedintele in exercitiu.

    PE SCURT:

    • REPUBLICA MOLDOVA
      Lupu sau anticipatele. Saptamana viitoare va incepe cu un vot
      decisiv pentru Republica Moldova, parlamentarii fiind chemati din
      nou sa valideze candidatura democratului (fost comunist) Marian
      Lupu pentru functia de sef al statului. Daca Alianta pentru
      Integrare Europeana se declara dispusa sa modifice inclusiv
      meto¬dologia de alegere inainte de scrutinul din 7 decembrie,
      comunistii – care se opun lui Lupu – au puterea de a evita
      alegerile antici¬pate din 2010, obligatorii daca la Chisinau nu va
      exista un presedinte de saptamana viitoare. Analistii politici
      moldoveni sustin ca, dat fiind comportamentul PCRM din ultima
      perioada, anticipatele sunt aproape certe, in lipsa unei tradari la
      votul secret din Parlament.
    • DIPLOMATIE
      Uraniul iranian sta in Iran. Iranul a respins o propunere a
      Agentiei pentru Energie Atomica (AIEA) de a preda trei sferturi din
      uraniul imbogatit pe care il detine pentru ca acesta sa fie
      prelucrat in exteriorul tarii. AIEA ceruse aceasta concesie
      Teheranului pentru a elimina speculatiile cu privire la folosirea
      materialu¬lui in realizarea de focoase nucleare, desi iranienii
      sustin ca uraniul imbogatit este folosit intr-un institut pentru
      cercetarea cancerului. Refuzul Teheranului, daca nu va fi revizuit
      pana la sfarsitul acestui an, deschide calea unor noi sanctiuni ale
      Consiliului de Securitate, acceptate si de Rusia si China – aliate
      traditionale ale statului presedintelui Mahmoud Ahmadinejad.