In urma cu 15 ani, Baneasa era pentru bucuresteni doar numele unei paduri, loc de picnic si al unui aeroport. Acum Baneasa este cunoscuta si drept zona in care traiesc cei mai avuti dintre romani. Unde isi fac acestia cumparaturile?
Locuitorii zonei de nord a Bucurestiului nu au in prezent prea multe optiuni cand vine vorba de cumparaturi. In afara de doua magazine cash & carry, un centru comercial acum falimentar (Prismatown) si recent deschisul mini-mall Jolie Ville, zona a fost ocolita de investitori. Dar pentru anul viitor sunt anuntate doua investitii de mare amploare, care ar putea schimba in intregime fata cartierului Baneasa.
Daca primul proiect prevede constructia unui mall de 50 de milioane de euro, al doilea este parte dintr-un complex amplu, care prevede si constructii rezidentiale, imobile de birouri etc., investitia fiind evaluata la peste un miliard de euro.
Cele doua centre comerciale sunt amplasate chiar unul langa altul, fiind astfel in concurenta directa pentru atragerea chiriasilor. Astfel, proiectul Baneasa Mall prevede constructia unui centru comercial pe doua niveluri, care va cuprinde un hipermarket, magazine de mobila si bricolaj, spatii comerciale de dimensiuni mai mici si spatii de petrecere a timpului liber, potrivit unui comunicat al Euro Mediterranee Consulting (EMCT), dezvoltatorul centrului.
Pe de alta parte, compania Baneasa Investments – membra a grupului de firme TriNation, controlat de omul de afaceri Gabriel Popoviciu – a inceput deja lucrarile la prima etapa a proiectului, spune Mihail Mateescu, directorul general al companiei.
Complexul comercial va cuprinde un hipermarket, un magazin de mobila si unul de bricolaj, precum si parcarile aferente. Terenurile au fost inchiriate de catre viitorii ocupanti, respectiv Carrefour, Bricostore si Mobexpert. Constructia hipermarketului Carrefour, care va avea si galerie comerciala, a fost deja inceputa de compania franceza Vinci, iar deschiderea celor trei magazine este prevazuta pentru primavara anului viitor.
In a doua faza este prevazuta constructia unui mall, a unui cinematograf multiplex, un magazin cu articole sportive, dar si a unui alt magazin de mobila. Ulterior, va fi deschis si un magazin cash & carry de catre grupul german Metro, a precizat Mateescu.
In ceea ce priveste vecinatatea cu proiectul Baneasa Mall, directorul companiei dezvoltatoare afirma ca nu va afecta afacerile Baneasa Investments. Nu ne temem de concurenta, ba chiar ar putea fi benefica pentru ca se creeaza un flux suplimentar de clienti, spune Mateescu.
Nici Dan Viorel Sucu, presedintele Mobexpert, nu se teme de concurenta cu magazinul de mobila ce va fi deschis in cadrul aceluiasi proiect. Nu cred ca deschiderea unui alt magazin de mobila ne va afecta puternic vanzarile, deoarece vom castiga din prezenta unui numar mai mare de clienti.
Proiectul Baneasa Investments prevede constructia unui numar de aproximativ 3.000 de locuinte, dar si a altor facilitati care vor transforma complexul intr-un mic oras. Vom utiliza un concept de dezvoltare suburbana, cu cladiri joase, rasfirate, care vor integra peste 50 de hectare de spatii verzi in arhitectura locului.
Vor exista si toate functiunile unui oras modern, cu scoli, gradinite, o universitate, clinica, biserica, un hotel, zona de agrement, explica Mateescu. Iar daca acum 15 ani Baneasa era locul de picnic preferat al romanilor, nu este exclus ca peste 5-10 ani, Baneasa sa se transforme in locul preferat de shopping.