Tag: agentia nationala de integritate

  • Lupte grele între ANI şi baronii locali. Mai rezistă ANI?

    Iohannis a replicat că iniţiativa ANI este “o interpretare excesivă a legislaţiei”, sugerând că a semnat contractul respectiv pur şi simplu fiindcă tipografia a câştigat o licitaţie. Mult mai agresiv a reacţionat senatorul Valer Marian (exclus din PSD, actualmente PPDD), acuzat şi el de ANI de incompatibilitate, alături de Liviu Harbuz (deputat PSD) şi de Marian Rasaliu (fost senator PDL, actualmente PSD). Valer Marian, devenit celebru ca acuzator al lui Victor Ponta, despre care a susţinut că diverse episoade din trecutul său personal îl fac vulnerabil la şantaj din partea lui Traian Băsescu, declară acum că decizia ANI este o “imbecilitate juridică” şi că va face plângere penală contra şefului ANI, Horia Georgescu.

    Acuzaţiile ANI intervin în contextul în care PSD a iniţiat un proiect de lege care prevede eliminarea incompatibilităţii între funcţiile de primar sau preşedinte de CJ şi cele deţinute în conducerea unor companii de utilităţi publice. Proiectul de lege a fost aprobat tacit de Cameră şi urmează să fie dezbătut în Senat.

    Desfiinţarea ANI, etichetată drept o instituţie “băsistă”, sau reducerea drastică a atribuţiilor agenţiei a fost de la bun început una dintre direcţiile de acţiune ale unora dintre politicienii actualei puteri, mai ales că din cauza ANI însuşi guvernul Ponta a pornit cu stângul, cu trei miniştri declaraţi incompatibili de ANI, iar candidatul actual al PNL pentru portofoliul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, are un proces pe rol cu aceeaşi ANI.

    În total, 108 de aleşi locali au fost declaraţi de ANI incompatibili sau în conflict de interese din 2008 până în prezent. Printre aceştia figurează preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu (PSD), preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu (PNL) sau fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa, deputatul Florin Popescu (PDL). Horia Georgescu, şeful ANL, anunţa în primăvară că a constatat îîncălcarea regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor în cazul a 78 de consilieri judeţeni şi locali care ar fi creat statului român un prejudiciu de aproape 38 mil. lei.

  • Graba strica ANI

    Ministrul justitiei, Catalin Predoiu, a prezentat in plenul
    Guvernului acest proiect fara a avea cunostinta de motivatia Curtii
    Constitutionale cu privire la legea de functionare a ANI; prin
    urmare, unele scapari au fost inerente, insa ele par a fi indeajuns
    de mari incat sa expuna si viitoarea lege unei invalidari la Curtea
    Constitutionala. In formula Guvernului, ANI ramane un organism care
    va emite acte administrative ce raman definitive daca nu sunt
    atacate, ceea ce contravine deciziei Curtii, care a cerut ca ANI sa
    nu mai desfasoare astfel de activitati de judecata. De altfel,
    reprezentanti ai societatii civile – care au criticat si decizia
    Curtii – s-au pronuntat ferm si impotriva grabei cu care actuala
    putere cere adoptarea noii legi, creand conditiile pentru un nou
    impas legislativ.

    Iar acest impas este cu atat mai probabil cu cat PSD nu si-a
    disimulat intentia de a ingropa cat de curand posibil si noua
    formula a legii ANI, iritat probabil si de tratamentul sfidator pe
    care presedintele Traian Basescu i l-a aplicat liderului
    partidului, Victor Ponta, la consultarile convocate de la Cotroceni
    exact pe aceasta tema. (Din fericire pentru ei, liberalii au ales
    calea cea mai putin democratica, aceea de a nu mai discuta cu
    presedintele, si au scapat de mustruluiala cazona a lui Traian
    Basescu, cu riscul de a aparea ca un partid inflexibil si nedispus
    la compromisuri.)

    Lipsa de concordie in Parlament cu privire la soarta ANI a dus de
    altfel si la situatia jenanta in care presedinta Camerei
    Deputatilor a fost nevoita sa ceara repetarea votului pentru acest
    proiect de lege, pentru ca acesta sa intruneasca (cu largul concurs
    al chestorilor Camerei) numarul necesar de voturi favorabile pentru
    a fi adoptat.