Tag: Afumati

  • Plusurile şi minusurile săptămânii care se încheie

    ▲ Stacey Cunningham este prima femeie care preia poziţia de preşedinte al Bursei din New York (NYSE), cea mai mare la nivel mondial, cu o capitalizare de circa 21.000 de miliarde de dolari, după ce în ultimii trei a fost director operaţional.

    Doraly lansează propriul magazin online, iar preţurile produselor ar urma să fie variabile, în funcţie de cantitatea cumpărată. Magazinul online listează, în primă fază, comercianţii prezenţi în parcul din Afumaţi şi va cuprinde, până la sfârşitul anului, peste 100.000 de produse. Investiţia iniţială depăşeşte un milion de euro.

    ▲ Ministerul Comunicaţiilor vrea să extindă şi pentru firme platforma online Ghiseul.ro, prin care pot fi achitate taxe şi impozite, a anunţat ministrul Comunicaţiilor, Bogdan Cojocaru. Platforma poate fi utilizată, în prezent, doar de persoane fizice şi PFA-uri pentru plata taxelor şi impozitelor.

    ▲ Croazierele cu vaporul în Clisura Dunării, cel mai spectaculos defileu al fluviului, au fost reluate, traseul fiind stabilit pentru două ore, iar un bilet costă 40 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii.

    ▲ Cercetătorii britanici de la Institute of Cancer Research au descoperit pentru prima dată cauza posibilă a majorităţii cazurilor de apariţie a leucemiei acute limfoblastice la copii. Studiul a arătat că boala este cauzată de un proces în două etape de mutaţie genetică şi de expunerea la infecţii. Descoperirea sugerează că leucemia poate fi prevenită cu tratamente care stimulează sistemul imunitar încă de la începutul vieţii.

    ▼ Deşi reprezintă doar 0,01% din viaţa de pe Pământ, omenirea a cauzat dispariţia a 83% dintre mamiferele sălbatice şi a jumătate dintre plante de la începuturile civilizaţiei, potrivit unui studiu realizat de Institutul Ştiinţific Weizmann din Israel.

    ▼ Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, a decedat la vârsta de 85 de ani, în urma insuficienţei cardiace congestive.

    ▼ Cel puţin 65 de persoane şi-au pierdut viaţa în trei zile din cauza unui val de caniculă care a afectat oraşul-port Karachi, din sudul Pakistanului, unde temperaturile maxime au ajuns până la 44 de grade Celsius.

    ▼ Anglia ar putea rămâne fără apă potabilă până în 2050, dacă nu se iau acţiuni rapide împotriva irosirii apei, a avertizat Agenţia de Mediu a Regatului Unit. Zilnic este irosită apă potabilă suficientă pentru nevoile a 20 de milioane de oameni.

    ▼ Gospodăriile britanice sunt cu aproximativ 900 de lire sterline mai sărace decât ar fi fost în lipsa Brexitului, a anunţat guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney.

  • Au angajat-o director ca să salveze o companie românească veche de 100 de ani. A evitat falimentul şi i-a crescut profitul de 6 ori

    Laura Şerban a fost numită la începutul anului 2014 CEO al producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău. În 2014 compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări, iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei.

    La inceputul acestui an, mandatul de conducere al Laurei Şerban la Mecanica Ceahlău s-a încheiat. „Am optat să îmi continui cariera pe calea antreprenoriatului, acceptând o nouă provocare. Acum sunt managing partner la compania MPC trade marketing services.” Acum, preşedintele consiliului de administraţie al Mecanica Ceahlău este Aurelian Trifa.

    2014 a fost un an încărcat pentru producătorul nemţean de utilaje. A lansat patru produse noi, a deschis în Afumaţi (Ilfov) primul showroom în parteneriat cu unul din distribuitori, a început modernizarea producţiei şi a portofoliului de produse. Trăgând linie şi adunând, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la un nivel relativ constant, de circa 24 de milioane de lei, profitul a crescut de la 700.000 de lei în 2013 la 4,4 milioane de lei în 2014.

    În 2015, compania a avut afaceri de aproape 30 de milioane de lei, dar profitul a scăzut la 2,2 milioane de lei, iar anul trecut cifra de afaceri a Mecania Ceahlău a ajuns la 37,3 milioane de lei şi a avut un profit de 2,1 milioane de lei.

    „Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecinţa procesului de analiză şi eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât şi a fluxurilor de producţie“, spune Laura Şerban, care la 38 de ani are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior mandatului de la Mecanica Ceahlăul, Laura Şerban a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său. Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, dar am implementat soluţii astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Mecanica Ceahlău a început producţia în 1921, fiind timp de mai multe decenii unul dintre principalii furnizori de tractoare şi utilaje agricole pe piaţa românească. După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Compania, listată la Bursa de Valori Bucureşti, se află în portofoliul SIF Moldova, care deţine peste 55% din acţiunile companiei, între acţionari aflându-se şi fondul de investiţii Romanian Investment Fund. La finalul anului trecut, Mecanica Ceahlău avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole, între care se numără semănători, maşini pentru întreţinerea solului şi pentru recoltat; din februarie 2015, firma a inclus în portofoliu şi echipamente marca Steyr, produse de CNH Industrial, cu care firma nemţeană a încheiat un parteneriat.

    Laura Şerban mai spune că nu a cochetat cu ideea antreprenoriatului, pentru că „am avut oportunitatea să lucrez cu şi pentru oameni care au crezut în mine şi în iniţiativele mele, nefiind neapărat îngrădită de reguli şi proceduri“.

  • Au angajat-o director ca să salveze o companie românească veche de 100 de ani. A evitat falimentul şi i-a crescut profitul de 6 ori

    Laura Şerban a fost numită la începutul anului 2014 CEO al producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău. În 2014 compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări, iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei.

    La inceputul acestui an, mandatul de conducere al Laurei Şerban la Mecanica Ceahlău s-a încheiat. „Am optat să îmi continui cariera pe calea antreprenoriatului, acceptând o nouă provocare. Acum sunt managing partner la compania MPC trade marketing services.” Acum, preşedintele consiliului de administraţie al Mecanica Ceahlău este Aurelian Trifa.

    2014 a fost un an încărcat pentru producătorul nemţean de utilaje. A lansat patru produse noi, a deschis în Afumaţi (Ilfov) primul showroom în parteneriat cu unul din distribuitori, a început modernizarea producţiei şi a portofoliului de produse. Trăgând linie şi adunând, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la un nivel relativ constant, de circa 24 de milioane de lei, profitul a crescut de la 700.000 de lei în 2013 la 4,4 milioane de lei în 2014.

    În 2015, compania a avut afaceri de aproape 30 de milioane de lei, dar profitul a scăzut la 2,2 milioane de lei, iar anul trecut cifra de afaceri a Mecania Ceahlău a ajuns la 37,3 milioane de lei şi a avut un profit de 2,1 milioane de lei.

    „Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecinţa procesului de analiză şi eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât şi a fluxurilor de producţie“, spune Laura Şerban, care la 38 de ani are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior acestui mandat, Laura Şerban a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său. Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, dar am implementat soluţii astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Despre mandatul prezent, când coordonează activitatea a 200 de oameni implicaţi în producţia de utilaje agricole, Laura Şerban spune ca i s-a părut „un proiect complex, într-un domeniu cu potenţial“. Decizia de a accepta a fost luată rapid, iar discuţiile au început cu circa trei luni înainte de numirea sa. La acel moment, spune ea, cunoştea deja specificul industriei, pentru că „familiarizarea cu domeniul a început încă de când am luat decizia să mă alătur acestui proiect“. Domeniul producţiei de utilaje agricole se dezvoltă rapid, pentru că, argumentează Laura Şerban: „În România există foarte multe ferme care au nevoie de dotări şi de reîmprospătarea parcului de utilaje. Mai mult decât atât, alocarea de fonduri europene în acest segment de piaţă constituie un factor favorabil şi, în acest sens, o măsură de facilitare pentru fermieri“. De pildă, tendinţa de consolidare a suprafeţelor, în rândul celor 1,3 milioane de ferme cu mai puţin de 50 de hectare în exploatare, duce la o creştere a cererii pentru tractoare moderne şi alte tipuri de utilaje.

    Mecanica Ceahlău a început producţia în 1921, fiind timp de mai multe decenii unul dintre principalii furnizori de tractoare şi utilaje agricole pe piaţa românească. După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Compania, listată la Bursa de Valori Bucureşti, se află în portofoliul SIF Moldova, care deţine peste 55% din acţiunile companiei, între acţionari aflându-se şi fondul de investiţii Romanian Investment Fund. La finalul anului trecut, Mecanica Ceahlău avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole, între care se numără semănători, maşini pentru întreţinerea solului şi pentru recoltat; din februarie 2015, firma a inclus în portofoliu şi echipamente marca Steyr, produse de CNH Industrial, cu care firma nemţeană a încheiat un parteneriat.

    Laura Şerban mai spune că nu a cochetat cu ideea antreprenoriatului, pentru că „am avut oportunitatea să lucrez cu şi pentru oameni care au crezut în mine şi în iniţiativele mele, nefiind neapărat îngrădită de reguli şi proceduri“.

    Fostul director general al companiei, Neculai Timaru, a fost demis de consilul de administraţie la finele anului 2013, fiind acuzat că ar fi încheiat contracte de peste 200.000 de euro cu firme deţinute de familia sa, conform unui audit intern al companiei.

  • A fondat compania chiar înainte de criză, a gestionat-o cu succes într-o perioadă dificilă, iar azi afacerea lui depăşeşte jumătate de milion de euro

    Dorinţa de a urma calea antreprenoriatului a existat încă din adolescenţă. Am fost mânat de dorinţa de a fi propriul meu şef, de a avea o sursă de venit şi de a putea face ceva ce îmi place“, mărturiseşte Florin Pană, care a absolvit Facultatea de Construcţii din Bucureşti.

    |nfiinţată în 2007, Cover Grup Construct are un rol, în primul rând, de consultant, sfătuind clientul, în funcţie de ce doreşte acesta, ce fel de materiale sunt recomandate pentru acoperiş; firma se poate ocupa şi de montarea propriu-zisă. ”Pe scurt, clienţii au posibilitatea de a lucra întreg proiectul cu noi, de a achiziţiona doar materialele necesare prin intermediul nostru sau doar de a apela la serviciile noastre de montaj“, spune Pană.

    La scurt timp de la înfiinţare însă, firma a avut de traversat o perioadă dificilă cauzată de criză, care a izbucnit chiar când ”noi de-abia începusem să intrăm pe piaţă“; şase luni mai târziu ”tot ceea ce învăţasem nu se mai aplica“. Piaţa de construcţii s-a contractat brusc, iar companiile a trebuit să se adapteze pentru a putea supravieţui. Strategiile au variat în funcţie de domeniu şi de mărimea companiei. ”Noi am luat decizia de a ne axa pe calitate şi pe soluţii premium, contrar cerinţelor din piaţă. Am avut curajul de a merge contra curentului, după ce, în urma unei analize interne, am înţeles că în acest domeniu piaţa de low-cost nu poate susţine un business, nu putem scoate profit“, mărturiseşte Pană. 

    Compania are deopotrivă clienţi din segmentul rezidenţial şi din cel comercial; de la înfiinţare firma a avut peste 4.000 de clienţi. 70% dintre proiecte au fost din domeniul rezidenţial, diferenţa revenind construcţiilor de tip comercial. Antreprenorul consideră că unul dintre proiectele care au constituit o provocare a fost realizarea acoperişului pentru Mega Image Băneasa. ”A fost vorba de un proiect ce a presupus soluţii de acoperire din tablă fălţuită din cupru, montată de echipa noastră pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp, într-un interval de 12 zile lucrătoare; am predat proiectul înainte de deadline. S-a lucrat intens, chiar nonstop, în două ture de lucru: zi şi noapte“, spune el.

    |n 2016 compania, care a ajuns la 20 de angajaţi, a avut o cifră de afaceri de aproximativ 520.000 de euro, cel mai mare rezultat din ultimii trei ani. ”Evoluţia a fost pozitivă, iar în momentul de faţă suntem o companie profitabilă.“

    Preferinţele românilor în materie de acoperişuri diferă în funcţie de regiune. ”|n zona de sud a ţării, cel mai des întâlnite sunt acoperişurile din ţiglă metalică, pe când în centrul ţării, cu precădere în judeţele Sibiu şi Braşov, sunt preferate cele ceramice“, explică şeful Cover Grup Construct. Piaţa acoperişurilor devine tot mai dinamică şi mai concurenţială pe măsură ce producătorii locali vin cu noi soluţii de top, tot mai performante şi mai durabile, iar clasica ţiglă metalică este îmbunătăţită.

    El apreciază că piaţa soluţiilor de acoperire este în creştere, trend ce se aşteaptă să se menţină şi în viitorul apropiat. ”Se construieşte destul de intens în această perioadă şi chiar dacă piaţa de construcţii se va tempera la un moment dat, trebuie luată în considerare şi activitatea de renovări şi resturări. Există încă foarte multe clădiri vechi, pe care noi le vedem ca potenţiale proiecte de restaurare“, este de părere Pană.

    Potrivit caluculelor ZF, în 2016 piaţa se situa la peste 150 mil. euro, iar unii au estimat-o chiar la 180 mil. euro luând în calcul atât ţigla metalică, cât şi pe cea din ceramică sau beton alături de celelalte alternative. Horaţiu Ţepeş, omul de afaceri braşovean care controlează Bilka Steel, cel mai mare jucător de pe piaţa de profil din ultimii doi ani, cu afaceri de aproape 200 mil. lei în 2015, estimează piaţa de acoperişuri la 31 de milioane de metri pătraţi, din care 65% reprezintă ţigla metalică, în timp ce ţigla de beton 8%, cea ceramică 13%, iar restul este reprezentat de alte tipuri de acoperiş.

    Avantajul ţiglei metalice este greutatea redusă, costurile mai mici de transport, montajul şi gama variată de modele, accesorii şi culori. Pe de altă parte, ţigla metalică are şi dezavantaje, de la design la funcţionalitate.

    |n plus, în România există multe construcţii vechi pentru care înlocuirea acoperişului este necesară, dar fundaţia nu permite aşezarea unei greutăţi ridicate pe acoperiş. Spre exemplu, pe un acoperiş de 200 mp se va aşeza o greutate de 1.000 kg în cazul ţiglei metalice, spre deosebire de cele 10.000 kg în cazul ţiglei ceramice sau al betonului.

    Florin Pană spune că investiţia iniţială a fost de aproximativ 10.000 de euro, care au mers către utilaje de construcţii şi pentru primii angajaţi. ”Ulterior, am început să reinvestim banii câştigaţi în utilaje şi mai performante, în trainingul echipei de profesionişti şi în mărirea acesteia.“

    Principalul obstacol în dezvoltarea afacerii de care Florin Pană s-a lovit a fost lipsa experienţei, ”mai ales că, la scurt timp după înfiinţarea companiei, a început să se manifeste şi la noi situaţia crizei economice“. Spune că a învăţat din greşeli şi cum să ia deciziile corecte, semnalând că decizia cea mai importantă a fost ”aceea de a nu renunţa şi de a continua munca în domeniu“.

    Pentru 2017 şeful Cover Grup Construct spune că va continua investiţiile în utilaje şi că tot anul acesta are în plan finalizarea unui nou sediu pentru companie, la Afumaţi, ”dar aici suntem ţinuţi în loc de birocraţie“.

  • A preluat conducerea firmei Mecanica Ceahlău în ianuarie 2014 şi a crescut profitul de şase ori

    Laura Şerban a fost numită la începutul anului trecut CEO al producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău. În 2014 compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări, iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei.

    2014 a fost un an încărcat pentru producătorul nemţean de utilaje. A lansat patru produse noi, a deschis în Afumaţi (Ilfov) primul showroom în parteneriat cu unul din distribuitori, a început modernizarea producţiei şi a portofoliului de produse. Trăgând linie şi adunând, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la un nivel relativ constant, de circa 24 de milioane de lei, profitul a crescut de la 700.000 de lei în 2013 la 4,4 milioane de lei în 2014.

    „Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecinţa procesului de analiză şi eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât şi a fluxurilor de producţie“, spune Laura Şerban, care la 38 de ani are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior acestui mandat, Laura Şerban a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său. Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, dar am implementat soluţii astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Despre mandatul prezent, când coordonează activitatea a 200 de oameni implicaţi în producţia de utilaje agricole, Laura Şerban spune ca i s-a părut „un proiect complex, într-un domeniu cu potenţial“. Decizia de a accepta a fost luată rapid, iar discuţiile au început cu circa trei luni înainte de numirea sa. La acel moment, spune ea, cunoştea deja specificul industriei, pentru că „familiarizarea cu domeniul a început încă de când am luat decizia să mă alătur acestui proiect“. Domeniul producţiei de utilaje agricole se dezvoltă rapid, pentru că, argumentează Laura Şerban: „În România există foarte multe ferme care au nevoie de dotări şi de reîmprospătarea parcului de utilaje. Mai mult decât atât, alocarea de fonduri europene în acest segment de piaţă constituie un factor favorabil şi, în acest sens, o măsură de facilitare pentru fermieri“. De pildă, tendinţa de consolidare a suprafeţelor, în rândul celor 1,3 milioane de ferme cu mai puţin de 50 de hectare în exploatare, duce la o creştere a cererii pentru tractoare moderne şi alte tipuri de utilaje.

    Mecanica Ceahlău a început producţia în 1921, fiind timp de mai multe decenii unul dintre principalii furnizori de tractoare şi utilaje agricole pe piaţa românească. După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Compania, listată la Bursa de Valori Bucureşti, se află în portofoliul SIF Moldova, care deţine peste 55% din acţiunile companiei, între acţionari aflându-se şi fondul de investiţii Romanian Investment Fund. La finalul anului trecut, Mecanica Ceahlău avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole, între care se numără semănători, maşini pentru întreţinerea solului şi pentru recoltat; din februarie 2015, firma a inclus în portofoliu şi echipamente marca Steyr, produse de CNH Industrial, cu care firma nemţeană a încheiat un parteneriat.

    Laura Şerban mai spune că nu a cochetat cu ideea antreprenoriatului, pentru că „am avut oportunitatea să lucrez cu şi pentru oameni care au crezut în mine şi în iniţiativele mele, nefiind neapărat îngrădită de reguli şi proceduri“.

    Fostul director general al companiei, Neculai Timaru, a fost demis de consilul de administraţie la finele anului 2013, fiind acuzat că ar fi încheiat contracte de peste 200.000 de euro cu firme deţinute de familia sa, conform unui audit intern al companiei.

  • Investitie de 100 de milioane de euro pentru constructia China Town la Afumati

    In prima etapa a proiectului, firma China Town Romania a
    terminat cinci linii de magazine de tip showroom, amenajate in noua
    hale care cuprind 350 de spatii comerciale moderne. La acestea se
    vor adauga, pana in luna februarie 2011, inca trei hale, care vor
    conduce la deschiderea unui total de 1.240 de magazine. In aceasta
    prima etapa investitia este estimata la 41 milioane euro, iar
    ulterior investitorii chinezi vor mai aloca peste 50 milioane euro,
    pentru perioada 2011-2013. La final, proiectul urmeaza sa cuprinda
    locuinte, precum si spatii verzi, alei, scoli, gradinite, magazine,
    restaurante si depozite.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info