Tag: afd

  • Olaf Scholz îl acuză pe Elon Musk că „pune în pericol” democraţia europeană

    „(Musk – n.r.) sprijină extrema dreaptă în întreaga Europă, în Marea Britanie, în Germania şi în multe alte ţări. Acest lucru este inacceptabil şi pune în pericol parcursul democratic al Europei”, a declarat Olaf Scholz, în timpul unei conferinţe de presă cu omologul său suedez, Ulf Kristersson.

    Patronul Tesla şi SpaceX a făcut, în ultimele săptămâni, numeroase declaraţii de susţinere a partidului german de extremă dreapta AfD, în contextul alegerilor legislative din Germania, care vor avea loc pe 23 februarie. Sondajele plasează acest partid pe locul al doilea, cu cel puţin 20% din voturi, în spatele conservatorilor aflaţi în prezent în opoziţie.

    Joia trecută, Elon Musk a găzduit o dezbatere în direct cu Alice Weidel, candidata AfD la funcţia de cancelar, pe platforma sa, X. El a cerut, de asemenea, eliberarea activistului britanic de extremă dreapta Tommy Robinson şi susţine partidul anti-imigraţie Reform UK.

    Miliardarul s-a întâlnit şi cu prim-ministrul ungar, Viktor Orban, un reprezentant al dreptei radicale, când cel din urmă l-a vizitat pe Donald Trump în Florida, la începutul lunii decembrie.

  • Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

    În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”.

    „Portretizarea AfD ca extremist de dreapta este în mod clar falsă, având în vedere că Alice Weidel, liderul partidului, are un partener de acelaşi sex din Sri Lanka! Vi se pare că seamănă cu Hitler? Vă rog!”, a spus Musk în articol.

    Agenţia de informaţii interne a Germaniei a clasificat AfD la nivel naţional ca un caz de extremism suspectat încă din 2021.

    La scurt timp după ce textul a fost publicat online, editorul secţiunii de opinii, Eva Marie Kogel, a scris pe X că şi-a prezentat demisia, cu un link către comentariu.

    „Democraţia şi jurnalismul prosperă pe baza libertăţii de exprimare. Aceasta include abordarea poziţiilor polarizante şi clasificarea lor jurnalistică”, au declarat pentru Reuters redactorul-şef desemnat al ziarului, Jan Philipp Burgard, şi Ulf Poschardt, care preia funcţia de editor la 1 ianuarie.

    Ei au declarat că discuţia despre articolul lui Musk, care a avut aproximativ 340 de comentarii la câteva ore după ce a fost publicat, a fost „foarte revelatoare”.

    Sub comentariul lui Musk, ziarul a publicat un răspuns al lui Burgard.

    „Diagnosticul lui Musk este corect, dar abordarea sa terapeutică, conform căreia doar AfD poate salva Germania, este fatalmente falsă”, a scris el, făcând referire la dorinţa AfD de a părăsi Uniunea Europeană şi de a căuta apropierea de Rusia, precum şi de a linişti China.

    Susţinerea AfD de către Musk, care şi-a apărat, de asemenea, dreptul de a interveni în politica germană datorită „investiţiilor sale semnificative”, intervine în contextul în care germanii urmează să voteze la 23 februarie, după prăbuşirea guvernului de coaliţie condus de cancelarul Olaf Scholz.

  • Istoricul fostului lagăr nazist Buchenwald, terifiat de ascensiunea extremei drepte în Germania

    Istoricul şi directorul fundaţiei care administrează memorialul de la fostul lagăr de concentrare nazist Buchenwald, Jens-Christian Wagner, a spus că primeşte din ce în ce mai multe ameninţări bazate pe ură, în urma victoriei partidului de extremă dreaptă, AfD, la alegerile din Turingia, scrie AFP.

    Extrema dreaptă a obţinut 33% din voturi, iar Wagner se declară îngrijorat că acest succes va înmulţi atacurile împotriva memorialului.

    În ultimele luni, memorialul a fost ţinta actelor de vandalism, inclusiv grafitti cu simboluri naziste.

    „De duminica seara, eu şi colegii mei suntem supăraţi şi deprimaţi”, a declarat Wagner.

    El a menţionat că, din cauza creşterii atitudinii revisioniste, va fi din ce în ce mai dificil să schimbi mentatea oamenilor.

    Wagner a primit recent patru ameninţări cu moartea, după ce a încercat să-i convingă pe locuitorii din Turingia să nu voteze AfD.

    Deşi AfD nu are, în prezent, şanse să formeze o majoritate, Wagner se teme că partidul ar putea reduce finanţarea memorialului.

    Memorialul, care comemorează moartea a peste 56.000 de persoane, între 1937 şi 1945, ar putea fi forţat să-şi limiteze activitatea din lipsă de fonduri.