BusinessMagazin

Tag: AdWords

  • Care sunt încasările Google în România?

    Cifra este de câteva zeci de ori mai mare decât afacerile declarate la fisc prin intermediul companiei Google Bucharest SRL.

    Veniturile obţinute de Google de la cei peste 10.000 de clienţi din România ai platformei de publicitate online Google Adwords au fost de 6 mil. euro în 2010, 10,2 mil. euro în 2011, 15,3 mil. euro în 2012 şi vor ajunge la 18,4 mil. euro în acest an, conform estimărilor Media Factbook.

    Veniturile Google ar urma să crească şi pe fondul lansării ediţiei locale a site-ului de partajare video YouTube, care are lunar 8,3 milioane de vizite unice.

  • Today’s: Anunturi Google AdWords pentru 75.000 de cuvinte

    Prin acest instrument, Today’s urmatreste activitatea a 6.400 de
    site-uri, majoritatea cu extensia .ro, monitorizand 815.000 de
    cuvinte si expresii care ar putea avea in spate o reclama prin
    Google AdWords.

    In prezent, 75.000 dintre acestea sunt folosite pentru anunturi,
    cel mai popular cuvant fiind “termopan”.

    Companiile care folosesc serviciul Google au cel mai adesea
    drept domeniu de activitate amenajarea casei, cadouri si produse
    pentru femei, credite, servicii si produse pentru afaceri si
    sanatate. Industria produselor pentru femei este insa printre cele
    mai prezente in Google AdWords, alaturi de cea a produselor pentru
    adulti, una dintre cele mai banoase si producatoare de cash din
    .com.

    “Google AdWords s-a dezvoltat foarte mult in ultimii doi ani in
    Romania, criza orientand si ea bugete mai mari catre aceasta zona
    de promovare”, spune Marius Lazarescu, directorul executiv al
    Today’s si expert certificat Google AdWords, cu observatia ca tot
    mai multe afaceri mici prefera acest mod de promovare care nu
    necesita bugete foarte mari si are totodata rezultate rapide.

    Cu ajutorul instrumentului de monitorizare, Today’s a realizat
    topul celor mai “populare” 100 de cuvinte cheie pentru care apar
    anunturi prin Google AdWords, cele mai frecvente fiind termopan (34
    de site-uri gasite), sonorizare nunti (33), arhitectura locuinte
    (32), afaceri distributie (31), cosmetice (30) si cadou (30).

  • Orizontul din adancuri

    Nu este prima data cand se intampla un accident industrial, insa
    cazul exploziei platformei Deepwater Horizon si a milioanelor de
    barili de titei care s-au scurs in Golful Mexic provocand un
    adevarat dezastru ecologic este oarecum special prin faptul ca este
    primul incident major care se petrece in “epoca internetului”. In
    plus, putem pune la socoteala faptul ca tara cea mai afectata este
    Statele Unite si avem viziunea unui alt dezastru: cel al imaginii
    publice a companiei BP (fosta British Petroleum), cea care exploata
    platforma si, prin urmare, este responsabila pentru pagubele
    produse.

    Ce vreau sa spun este ca democratizarea posibilitatilor de
    exprimare publica pe care internetul le-a facut posibile, conjugate
    cu posibilitatile de informare mult mai largi, cu faptul ca
    lucrurile se petrec intr-o tara in care internetul este accesibil
    pentru toata lumea, pot sa creeze un curent de opinie devastator
    pentru imaginea unei companii, fie ea si una de dimensiunile
    BP.

    Daca in cazul Amoco Cadiz – care a afectat coasta franceza in 1978
    – informatia venea doar din mass-media, in cazul BP avem de-a face
    cu o reactie publica mult mai ampla si mai angajata. De exemplu,
    pagina “Boycott BP” din Facebook are deja peste 700.000 de fani
    care indeamna lumea intreaga sa boicoteze produsele BT si ale
    marcilor detinute de aceasta (printre care Castrol si Aral).

    Tot internetul a facut publice si initiative asemanatoare din
    partea unor celebritati (formatia Korn, Lady Gaga, Creed) sau ale
    unor grupuri ecologiste, in frunte cu Greenpeace, ai carui
    activisti au afisat la sediul BP un steag cu sigla companiei
    manjita cu petrol si cu inscriptia “British Polluters”. Chiar daca
    boicotul nu va fi masiv, el vine intr-un moment in care compania
    cheltuieste sume uriase pentru a curata Golful Mexic (peste 1,5
    miliarde de dolari, dupa unele date nu foarte recente), dupa care
    vor urma foarte probabil sanctiuni si despagubiri imense. O
    situatie deloc de invidiat.

    Faptul ca internetul a jucat un rol foarte important in acest caz o
    dovedeste chiar reactia serviciilor de relatii publice ale BT, care
    au pornit o campanie de salvare a blazonului sifonat tot pe
    internet. Surprinzator – dar logic din perspectiva companiei – BT a
    utilizat serviciul de publicitate Google AdSense/AdWords, cumparand
    practic majoritatea expresiilor pe care publicul de foloseste in
    cautari referitoare la catastrofa: “Deepwater Horizon”, “Oil
    Spill”, “BP” si altele asemenea. In felul acesta, in fruntea listei
    de rezultate la cautari bazate pe astfel de expresii apare un anunt
    BP cu titlul “BP Oil Spill Response” care invita vizitatorii sa
    urmeze link-ul catre site-ul companiei pentru a afla mai multe
    despre eforturile pe care le face BP pentru a opri scurgerea,
    pentru a curata golful si pentru a-i ajuta pe cei afectati.

    Aceeasi campanie se deruleaza si prin serviciul similar de la
    Yahoo!, in paralel cu alte cateva initiative in web. Deoarece
    achizitionarea cuvintelor-cheie la Google AdWords se face printr-un
    sistem automat de licitatie, pretul expresiilor cumparate de BP a
    crescut simtitor (explicabil si prin interesul public crescut), asa
    ca sumele platite de companie in aceasta campanie se ridica dupa
    estimarile analistilor la circa 10.000 de dolari pe zi.
    Specialistii in marketing si relatii publice sunt de parere ca
    miscarea este inteligenta si ca merita fiecare cent – sistemul de
    plata este pay-per-click, deci pretul platit este proportional cu
    numarul vizitatorilor care au urmat link-ul, deci au avut ocazia sa
    afle si “vestile bune”.

    Insa campania purtata prin sistemele de publicitate contextuala nu
    a fost scutita de critici si suspiciuni (destul de explicabil,
    avand in vedere starea opiniei publice americane). Unii spun ca BP
    ar fi facut mai bine sa foloseasca acesti bani pentru a ajuta pe
    cei afectati in mod direct de dezastru, dar acest gen de reactii
    este oarecum tipic. Altii au pus in discutie aspectele etice. Este
    corect ca opinia “acuzatului” sa fie cea mai vizibila in zonele
    cele mai populare ale internetului? Cu atat mai mult cu cat
    studiile au dovedit ca o buna parte din public nu prea face
    diferenta intre rezultatele sponsorizate si cele obisnuite
    furnizate de motoarele de cautare… In fine, au fost si unii care
    s-au indoit chiar de modul in care BP a folosit serviciile de
    publicitate pentru a fi cat mai vizibili si pentru a atenua vocile
    critice.

    Pana la urma, BP nu a facut altceva decat sa cheltuiasca in cel mai
    eficient mod posibil o suma foarte modesta (circa 50 de milioane)
    pentru a salva ceva mult mai scump: valoarea brandului.

  • Tweet-uri de vanzare

    M-am inscris, mi-am creat contul si m-am aflat in fata unei
    casete in care puteam sa scriu 140 de caractere. Ce-as putea spune
    lumii in 140 de caractere? Un aforism destept? O cugetare adanca? O
    stire pe care inca n-a aflat-o chiar toata lumea? De fapt chiar
    titlul casetei sugereaza: what’s happening? (ce se intampla). Asa
    ca am ales calea adevarului in timp real: “Try to work. Not in the
    mood…”. Acesta a fost primul meu tweet, in toata splendoarea
    banalitatii si inutilitatii sale.

    Am sincere indoieli ca cineva ar putea fi interesat de cheful meu
    de munca, dar foarte curand am aflat ca vreo zece persoane ma
    urmaresc pe Twitter si m-au cuprins remuscarile. Poate oamenii
    aceia chiar au chef de munca, iar eu le-am rapit cateva secunde. Nu
    mica mi-a fost mirarea cand, dupa cateva zile, am primit si un
    raspuns. Pe care n-am stiut daca trebuie sa-l iau ca o ironie sau,
    pur si simplu, acesta e spiritul Twitter-ului: “Buna, Mircea, ti-a
    revenit pofta de munca?”.

    Admit ca aceasta prima experienta cu Twitter a fost ratata. Nici
    cea cu Facebook n-a fost mai fericita, desi ma intereseaza foarte
    mult “social networking” ca fenomen. Insa am descoperit ca
    dezavantajul prea numeroaselor cereri de imprietenire cu
    necunoscuti se compenseaza cu cateva avantaje notabile. De pilda,
    m-am imprietenit pe Facebook cu Teatru 74 si primesc informatii
    despre spectacole in timp util. Mesajele sunt succinte si insotite
    de o referinta pe web, iar revelatia a fost ca nu prea depasesc 140
    de caractere… Poate am judecat gresit posibilitatile si puterea
    Twitter-ului. La urma urmei, te poti adresa unei audiente (care
    poate fi suficient de fin controlata) nu doar cu banalitati, ci si
    cu semnale care pot fi de folos. Autopromovarea nu este nici ea o
    posibilitate de neglijat: poate exista oameni interesati de
    articolele pe care le public, asa ca un tweet nevinovat cu un link
    si vreo suta de litere poate face mult, mai ales daca
    “rezoneaza”.

    Desigur, intrebarea urmatoare se refera la posibilitatile
    comerciale pe care le ofera Twitter. Evident, sunt foarte multe
    companii care folosesc serviciul, dar este la fel de evident ca nu
    pot decat sa concureze liber intr-un mediu super-aglomerat, in care
    atractiile le reprezinta mai degraba tweet-urile lui Britney Spears
    (cu aproape cinci milioane de “followers”). Pe de alta parte,
    Twitter merge in pierdere, in ciuda audientei fabuloase pe care
    si-a castigat-o (23 de milioane de vizitatori unici luna trecuta)
    si cresterii exponentiale (1.500% in martie), asa ca e de inteles
    interesul pe care l-a starnit zilele trecute stirea ca, in sfarsit,
    noua vedeta a internetului isi va dezvalui modelul de business cu
    care spera sa-si monetizeze popularitatea. Cred ca nici un startup
    nu a primit atat de multa consultanta gratuita in aceasta privinta,
    avand in vedere ca in ultimii doi ani aproape orice analist al
    industriei si-a exersat imaginatia cu cel putin un scenariu prin
    care Twitter ar putea sa castige o multime de bani in cel mai scurt
    timp cu putinta.

    Pana la urma, modelul conceput de cei de la Twitter nu este
    neaparat spectaculos (corespunde, in mare, cu asteptarile
    specialistilor) si nici foarte original, pentru ca influenta lui
    Google este cat se poate de transparenta. Primul mecanism cu
    valoare comerciala este “promoted tweets” care va permite
    companiilor sa plateasca pentru ca mesajele lor sa apara in fruntea
    listei de rezultate ale cautarilor pe anumite cuvinte cheie, adica
    ceva asemanator cu serviciul AdWords practicat de Google. Modelul
    de stabilire a pretului nu a fost inca prezentat, dar se prevede ca
    va fi in functie de numarul de vizualizari. Mai departe, Twitter va
    imparti acest venit (50%) cu partenerii care se alatura
    programului. Insa acesta este doar primul pas, pentru ca urmeaza ca
    tweet-urile promovate sa poate fi inserate in fluxurile de mesaje,
    cu avantajul utilizarii informatiilor demografice si statisticilor
    (deci contextualizare).

    Insa modelul nu este lipsit de unele riscuri, cel mai important
    fiind cel ca utilizatorii care s-au obisnuit cu un serviciu fara
    intruziuni publicitare sa migreze spre alte servicii de
    microblogging. Oficialii companiei insista insa cu nu este vorba de
    reclame propriu-zise, ci doar de tweet-uri ceva mai speciale care
    pot fi tratate exact ca si celelalte. In plus, se va masura
    “rezonanta” fiecarui astfel de mesaj si vor fi inlaturate cele care
    nu suscita interes. Daca planul va functiona si va fi aplicat cu
    moderatie, Twitter ar putea sa fie una dintre putinele companii
    care reusesc sa valorifice eficient un serviciu gratuit.

  • Taraba cu cuvinte

    In urma cu multi ani circula prin internet o parodie foarte hazlie la comunicatele de presa emise de Microsoft. Desigur, totul era exagerat si majoritatea produselor de care se vorbea erau fie fictive, fie prevazute pentru un viitor neprecizat, dat stilul era foarte bine imitat. Insa ultimul hohot de ras il starnea obisnuita notita cu privire la marcile utilizate in text, care aici era destul de laconica: toate cuvintele utilizate in acest text exceptand “foc” si “roata” sunt marci inregistrate de Microsoft. Desigur, daca ne gandim la multiplele campanii de imagine folosind noi si noi sloganuri, de la “Where do you want to go today” pana la “Your potential. Our passion”, trecand prin numeroase nume de produse sau servicii, se aduna o gramada de cuvinte. Iar cum legislatia drepturilor de proprietate intelectuale, fie si redusa la problematica marcilor, este suficient de stufoasa si interpretabila, ajungi sa-ti pui problema daca nu cumva risti sa fi chemat in instanta daca folosesti cuvantul “Word”. Sau daca-l scrii, oare trebuie sa-i pui semnele de marca comerciala si marca inregistrata si sa mentionezi proprietarul intr-o notita?

    Desigur, intr-un text ca acesta nu se pune problema (sau oare se pune?), dar intr-un material emis de o firma, chiar daca nu este vorba neaparat de publicitate, lucrurile par destul de complicate. Iar cand e vorba de un negustor de cuvinte, lucrurile o iau razna. Un astfel de negustor este Google, prin serviciul sau de publicitate numit AdWords. Poate nu toata lumea este familiarizata cu acest serviciu, asa ca o o succinta prezentare nu strica. Prin AdWords un client poate sa “cumpere” un set de cuvinte-cheie si sa specifice un scurt text publicitar cu o adresa web. Cand un utilizator oarecare foloseste unul sau mai multe dintre aceste cuvinte intr-o cautare pe web folosind motorul de cautare Google, are sanse sa vada pe banda din dreapta a uneia dintre paginile cu rezultate anuntul clientului. Se cheama “publicitate contextuala” deoarece este destul de bine directionata spre potentialii clienti prin chiar contextul creat de cautare. Daca, de exemplu, cautati informatii despre cursele aeriene spre Paris, veti vedea o multime de anunturi privind hoteluri pariziene si croaziere pe Sena. Daca faceti clic pe un astfel de anunt, ajungeti pe o pagina web iar proprietarul ei va plati catre Google o anumita suma, care depinde de pretul cuvintelor (stabilit printr-un sistem automat de licitatie). Pe scurt, cam asa isi castiga Google miliardele.

    Evident, totul este automatizat si, practic, nici un operator uman nu urmareste cine ce cuvinte cumpara sau cine pe ce anunt face face clic (ar fi si imposibil). Probabil ca Google filtreaza anumite cuvinte si, pe de alta parte, furnizeaza clientilor sugestii pe baza cuvintelor alese de acestia. Ce se intampla insa cand un client AdWords alege un cuvant care se intampla sa fie o marca comerciala a unei terte companii? Probabil ca veti spune ca nu mare lucru, deoarece ar fi absurd ca Microsoft sa se opuna ca eu sa cumpar cuvantul “word”, iar Google nu este decat un intermediar si s-ar ruina cu siguranta daca ar oferi spre vanzare doar “foc” si “roata”.

    Lucrurile nu stau insa asa de simplu. Imaginati-va ca un concurent al firmei dumneavoastra ar cumpara numele unor produse pe care le vindeti si de fiecare data cand un utilizator va cauta dupa aceste nume, anuntul sau va aparea alaturi de rezultate. Chiar asa s-a intamplat in urma cu cativa ani cu o firma de reparatii si servicii pentru computere numita Rescuecom, care a dat in judecata pe Google pentru folosirea ilegala a unei marci comerciale. In prima instanta curtea a respins acuzatiile, dar o a doua instanta a infirmat verdictul si a decis ca Google este vinovatul. Degeaba a argumentat Google ca foloseste nume comerciale doar intern, pentru a potrivi cautari si cuvinte cheie si ca nu este raspunzatoare pentru ce anunturi publica clientii sai, asa cum nici o revista nu este raspunzatoare de continutul reclamelor pe care le publica.

    Acest precedent a facut ca atunci cand un caz similar s-a petrecut in Europa, verdictul Curtii Europene de Justitie sa fie asteptat ca mare interes. De data aceasta impotriva lui Google au stat Louis Vuitton Malletier SA, Viaticum SA si altii iar sentinta pronuntata pe 23 martie a dat castig de cauza lui Google, precizand ca responsabil este cel care a folosit marca titularului intr-o comunicare comerciala si nu furnizorul serviciului, care nu a folosit-o. Simplu ca focul si roata.