Tag: Adrian Radulescu

  • Elena Udrea – noul preşedinte al PMP, Cristian Diaconescu – candidatul partidului la prezidenţiale

    Udrea a obţinut 742 voturi, în timp ce contracandidatul ei, Daniel Funeriu, a întrunit 209 voturi.

    Pentru şefia PMP au candidat doar Elena Udrea şi Daniel Funeriu. Ceilalţi trei candidaţi înscrişi iniţial în competiţie – Adrian Rădulescu, Gelu Vişan şi Adrian Papahagi – au anunţat că se retrag din cursă. Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au precizat că o susţin pe Elena Udrea, iar Adrian Papahagi că îl sprijină pe Daniel Funeriu.

    “Să ducem mai departe viziunea celui care a fost lângă Mişcarea Populară permanent, şi în această campanie, celui mai important lider politic din România ultimilor 25 de ani, actualul preşedinte Traian Băsescu”, a spus Udrea, precizând că “din acest moment trebuie să trecem la contrucţia unui partid solid şi puternic, capabil să devină principalul partid de opoziţie capabil să câştige alegerile în 2016 şi în acealaşi timp, de ce nu, capabil să dea la toamnă preşedintele României”.

    Elena Udrea l-a anunţat pe Cristian Diaconescu, fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară şi membru al PMP, drept candidatul acestui partid la alegerile prezidenţiale. El a declarat că acceptă candidatura.

    Diaconescu s-a înscris în PMP la 20 mai, în săptămâna dinaintea alegerilor europarlamentare. El fusese eliberat la 30 aprilie din funcţia de consilier prezidenţial, pe care o ocupa din mai 2012, fiind şef al Cancelariei Prezidenţiale.

    Cristian Diaconescu a fost ales senator la alegerile parlamentare din 2004 şi 2008, din partea PSD, iar în 2008 a candidat din partea PSD pentru Primăria Capitalei. În 2010, Cristian Diaconescu a devenit membru al UNPR şi preşedinte de onoare al acestei formaţiuni politice. El a ocupat de asemenea funcţii de ministru de externe şi de ministru al justiţiei.

  • Dacă nu venim noi la putere, vine teroarea comunistă. Perlele politice ale săptămânii

    “Consilierul meu juridic întotodeauna mă ajută să nu fac greşeli” – premierul Victor Ponta despre Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti

    “Niciodată nu i-a trecut domnului Iliescu prin cap, cu toate păcatele lui, să o trimită pe doamna Nina în Parlamentul European” – Vasile Blaga, liderul PDL, criticând prezenţa Dacianei Ponta pe lista candidaţilor la PE

    “Dacă socialiştii vor avea o majoritate cu care să conducă Europa ne aşteaptă vremuri de teroare şi întoarcerea la comunism” – Monica Macovei, europarlamentar PDL

    “Astăzi, Tăriceanu este un scalp la cingătoarea pieilor roşii. Nu-l urmează niciun liberal” – deputatul PNL Ludovic Orban despre Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului

    “Obiectivul meu este ca până în noiembrie, acest om să ajungă la un nivel la care să nu mai poată deveni preşedintele României” – preşedintele Traian Băsescu despre premierul Victor Ponta

    “Ne sunt rupte afişele, tăiate bannerele şi suntem împiedicaţi să facem campanie. Toţi ‘bărbaţii’ politicii româneşti se luptă cu o femeie” – deputatul PMP Elena Udrea, acuzând persecuţii de campanie la adresa PMP
     

  • MAPDR: Multi agricultori au idei totalitarist-comuniste, desi vor sa profite de pe urma capitalismului

    Radulescu a precizat ca pana acum agricultorii au avut
    libertatea de a face ce vrea, motiv pentru care nu a existat niciun
    fel de coerenta a dezvoltarii lor. In plus, s-au dezvoltat foarte
    multi consultanti “pe care ii consider principalii vinovati pentru
    aceasta situatie, care au incurajat prosteste agricultorii sa faca
    proiecte foarte mari pentru fonduri structurale”. Radulescu sustine
    ca aceasta este o greseala, pentru ca de obicei cheltuielile cresc
    fata de planul initial si antreprenorul se vede la final in
    situatia in care fondurile structurale ajung sa acopere doar o
    treime din investitie, fata de 50% cat era planificat initial.

    “Nu este nicio problema daca odata incheiat un proiect mai este
    depus un nou dosar pentru o extindere”, argumenteaza Radulescu. El
    explica faptul ca multi agricultori nu inteleg ca fara niciun ban
    in buzunar si niciun fel de garantie nu exista niciun bancher care
    sa cofinanteze un proiect cu fonduri structurale.

    In plus, aproape niciun agricultor din domeniul productiei de
    fructe si legume nu a inteles importanta unui depozit. “Pentru a
    lucra cu retelele de magazine, de exemplu, producatorii trebuie sa
    asigure constant livrari de marfa la anumite standarde, lucru care
    nu se poate face fara depozite”, spune Radulescu. El a precizat ca
    “am fost si sunt un critic al retelelor, dar trebuie sa recunoastem
    ca avem si noi problemele noastre”. In primul rand, agricultorii
    trebuie sa-si schimbe dramatic mentalitatea, in sensul ca “nu se
    mai poate cu <las’ ca merge si asa>”, spune Radulescu, care
    da ca exemplu faptul ca unii agricultori incearca si in prezent sa
    dea tepe clientilor, punand de exemplu pamant sau pietre in
    mijlocul sacilor cu cartofi, ca sa atarne mai greu la cantar.

  • Ministerul Agriculturii: Jumatate din vinuri sunt „golanii puse in raft”

    Jumatate din vinurile comercializate pe piata romaneasca, in
    special cele foarte ieftine, sunt falsuri, a avertizat ieri
    secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Adrian
    Radulescu.

    “Ele sunt vandute la preturi foarte mici, de 3-5 lei sticla de
    plastic de doi litri, sub denumirea de bautura fermentata linistit.
    De fapt sunt niste falsuri, dar pe timp de criza omul este tentat
    sa cumpere, neglijand problema calitatii. Se folosesc in general de
    diminutive, cum ar fi Muscatel sau Crasmarita, dar intalnim si
    Cetera”, a declarat Radulescu, intrebat de Gandul.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info