Tag: Adrian Porumboiu

  • O lecţie pentru politicienii români! “Ştiţi care e diferenţa dintre România şi această ţară cu doar 4 milioane de locuitori?

    “În momentul în care vom trăi să vedem un preşedinte, nu neapărat femeie, care vine la meciuri în tricoul echipei naţionale… şi stă acolo şi suferă lângă jucători şi e implicat de o natură care să creeze o emulaţie în jurul acestui fenomen… Când vom vedea că fotbalul e condus de cei care l-au practicat… preşedintele federaţiei din Croaţia e cel mai mare jucător pe care l-au avut (n.r Davor Šuker). Când vom vedea lucrurile astea în România şi fotbalul va fi cel care trebuie să fie şi va fi iubit cu adevărat, vom putea visa la aşa ceva. Până atunci… La noi toate scârţie din toate încheieturile, nu doar fotbalul.

    Eu am fost observator de câteva ori în Croaţia, la Rijeka, la Split… Dar revin la Rijeka. I-aş urca pe politicienii noştri în două, trei autobuze, în frunte cu preşedintele, cu prim-ministrul… şi să meargă de la Zagreb la Rijeka. Să vedeţi ce viaducte, ce străzi suspendate… Iar când te uiţi din avion vezi numai şosele şi autobenzi care îţi iau ochii. Atunci o să putem să sperăm şi noi. Când faci cinci kilometri şi-l vezi pe papiţoiul ăla de Ponta că se apucă să cheme ziariştii pentru că a dat în folosinţă zece kilometri de autostradă… să fim serioşi. Asta este diferenţa dintre Croaţia şi România”, a spus Porumboiu, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

     

  • Porumboiu: Statul poate aduce la buget 9 mld. euro din vânzarea terenurilor agricole deţinute

    Adrian Porumboiu, antreprenor care controlează grupul de firme Racova Vaslui, un business în agricultură şi industria alimentară de 140-150 mil. euro anual, spune că statul poate aduce la buget 9 miliarde de euro dacă scoate la vânzare cele 300.000 de hectare de teren arabil administrate în prezent de Agenţia Domeniilor Statului. “Premierului i-aş spune că dacă vrea şi are nevoie de bani la buget, statul ar putea să câştige această sumă din vânzarea celor 300.000 de hectare pe care le deţine şi pe care le ţine ca un cozonac pentru unii şi alţii. Aceste 300.000 de hectare au rămas o adevărată oază de bucurie. Trebuie să vorbim de o economie liberă şi nu de o economie de stat, iar cei care concesionează trebuie să ofere preţul de pe piaţă”, a declarat ieri la ZF Live Adrian Porumboiu.

    Cititi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Povestea lui Adrian Porumboiu, fotbalistul ajuns unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din România

    Grupul Racova Pan din Vaslui exploatează peste 30.000 de hectare de teren arabil în acest moment. “Grâul din acest an este de calitate, glutenul este mare (elementul care face diferenţa dintre grâul de panificaţie şi cel furajer – n. red.), dar cantitatea este mai mică pentru că au fost călduri anormale în această vară”, declara Porumboiu despre situaţia de pe piaţa agricolă locală. Până în 1976 a jucat fotbal mai întâi în echipa de juniori şi tineret a FC Argeş Piteşti şi apoi în echipa mare a Viitorului Vaslui. Apoi a fost arbitru, mai întâi în diviziile C, B şi A, iar în 1986 a devenit arbitru internaţional FIFA. Ca arbitru internaţional a condus la centru două partide de fotbal la meciuri din turnee finale ale Campionatului European de juniori. În 1998 a preluat conducerea Comisiei de disciplină şi judecată a arbitrilor din Federaţia Română de Fotbal. Din 1999 s-a dedicat afacerilor şi ulterior a devenit finanţator al echipei de fotbal din Vaslui. Grupul de firme pe care îl conduce acum exploatează teren agricol în judeţele Vaslui, Iaşi, Galaţi şi Neamţ. Grupul dezvoltat de Porumboiu este format din firmele Racova Vaslui (cu activităţi în turism), Comcereal Vaslui, R-Agro, Asociaţia Agricolă Munteni, Agrocomplex Bârlad (cu activităţi în cultura cerealelor), Mopan Suceava (morărit şi panificaţie), Ulerom Vaslui (fabricarea uleiurilor vegetale), Ilvas Vaslui (prelucrarea laptelui), Comprest Vaslui (construcţii) şi Comguard Vaslui (servicii de pază şi protecţie).


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Cum a ajuns Adrian Porumboiu unul dintre cei mai mari latifundiari ai Romaniei

    Pana in 1976, Adrian Porumboiu a jucat fotbal, mai intai in
    echipa de juniori si tineret a FC Arges Pitesti si apoi in echipa
    mare a Viitorului Vaslui. Apoi a fost arbitru, mai intai in
    diviziile C, B si A, iar in 1986 devine arbitru international FIFA.
    Ca arbitru international a condus la centru doua partide de fotbal
    la meciuri din turnee finale ale Campionatului european de juniori.
    |n 1998 a preluat conducerea Comisiei de disciplina si judecata a
    arbitrilor din Federatia Romana de Fotbal.


    Din 1999 se dedica afacerilor si ulterior devine finantator al
    echipei de fotbal din Vaslui. Grupul de firme pe care il conduce
    acum exploateaza 43.000 de hectare de teren agricol in judetele
    Vaslui, Iasi, Galati si Neamt. Grupul dezvoltat de Porumboiu este
    format din firmele Racova Vaslui (cu activitati in turism),
    Comcereal Vaslui, R-Agro, Asociatia Agricola Munteni, Agrocomplex
    Barlad (cu activitati in cultura cerealelor), Mopan Suceava
    (morarit si panificatie), Ulerom Vaslui (fabricarea uleiurilor
    vegetale), Ilvas Vaslui (prelucrarea laptelui), Comprest Vaslui
    (constructii) si Comguard Vaslui (servicii de paza si
    protectie).


    Conform ultimelor date disponibile, din toate aceste afaceri,
    numai businessul agricol genereaza rezultate financiare de peste 40
    de milioane de euro in fiecare an. La sfarsitul anului trecut, omul
    de afaceri declara ca are in desfasurare doua proiecte de
    investitii in domeniul energiei electrice si termice si al
    ingrasamintelor. Valoarea proiectelor este, conform declaratiilor
    sale, de peste 30 de milioane de euro.

  • Marii latifundiari, ramasi fara subventii agricole: „Sa ne trimita in Africa!“

    Cei mai mari beneficiari de subventii agricole din Romania,
    printre care Culita Tarata, Adrian Porumboiu si Ioan Niculae, vor
    primi fonduri in acest an doar de la Uniunea Europeana, nu si de la
    statul roman. In total, acestora ar fi trebuit sa le intre in
    conturi in acest an peste 13,26 milioane de euro pentru suprafetele
    pe care le detin, adica 116 euro pe fiecare hectar, dintre care 82
    euro pe hectar de la UE si restul de la bugetul de stat.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • What the ideal farm should look like

    Despite the bad news of 2009, Stefan Poienaru remains
    optimistic: he invested more in raw material and worked the land
    more efficiently than in previous years to offset the decline in
    turnover next year. “Those who did not have such a positive
    approach will go through two bad years in a row and prolong the
    ailment,” Poienaru says. “We must not skimp on technology – with
    proper technology you get good results; if the weather helps, too,
    you get outstanding results,” the businessman says.

    Stefan Poienaru, however, is one of the few farmers who can afford
    to make such calculations. Most of the arable land in the country
    is worked by small farmers and subsistence farming accounts for
    more than 90% of the farms. There are but a handful of people to
    have amassed a lot of farming land: Stefan Poienaru, Culita Tarata,
    Ioan Niculae, Adrian Porumboiu and Mihai Anghel own 200,000
    hectares of the cultivated area of the country, that is about
    2%.

    As far as Poienaru is concerned, he evaluates his business at 15-16
    million euros this year, compared with 26 million euros last year,
    with a 7% profitability (about 1.9 million euros). The year 2009
    came with a series of bad news: on the one hand, production stood
    at 35% of last year’s harvest, drought affected the crops, and the
    losses caused by disasters are put at some three million euros.
    Grain prices have not helped farmers, either, as they went down by
    about 20% compared with last year to 0.4 RON/kilogram, while the
    sunflower price fell 30% to 0.7 RON/kilogram. Actually, companies
    in this business said 2009 was the worst year for Romanian
    agriculture.

    Many are blaming the severe fragmentation of plots of land after
    1990. About 60-70% of the total farming land is fragmented into
    tiny bits “and there is no profitability (in it i.e.)” says Mihai
    Anghel, the owner of Cerealcom Dolj. He adds that the potential of
    the Romanian agriculture is to feed 80 million people. “I don’t
    want as much land as I have now. I for one do not believe in the
    future of big farms,” Stefan Poienaru says. The agriculture model
    he sees for Romania is that of a small plot of land, worked by a
    family, where owners know exactly what resources they used and reap
    the benefits of their work in full.

  • Top 50 al exploatatiilor agricole din Romania ca suprafata

    Culita Tarata, Adrian Porumboiu, Mihai Anghel, Ioan Niculae, Stefan Poienaru, dar si multe companii cu capital strain detin cele mai mari exploatatii agricole, conform topului primelor 50 exploatatii agricole, furnizat de Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA). Ei detin si exploateaza terenuri care, in conditiile scumpirii accelerate a pamantului din ultimii ani, valoreaza aproape 1 miliard de euro.

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro