Tag: Adjud

  • Tranzacţie record cu Vrancart Adjud marţi la bursă: nu mai puţin de 16% din companie a schimbat proprietarii pentru 26 milioane lei

    Producătorul de carton ondulat Vrancart Adjud (VNC) înregistrează marţi în jurul orei 15.30 o lichiditate de 26 de milioane de lei, fiind tranzacţionate 163 de milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă că raportat la numărul total de acţiuni al companiei, 16% din capitalul social a schimbat proprietarii în ceea ce este cea mai mare tranzacţie înregistrată pe acest emitent din ultimii cel puţin 10 ani, arată datele ZF agregate din portalul BVB.

    Până la ora redactării acestei ştiri, nici cumpărătorii şi nici vânzătorii nu au fost raportaţi, dar având în vedere că SIF Banat-Crişana are 75%, iar potrivit celor mai recente date agregate de ZF două fonduri de pensii, respectiv NN şi AZT Viitorul Tău, controlează 12,4%, aceşti investitori sunt cel mai probabil printre cei care au tranzacţionat astăzi.

    Este posibil ca tranzacţiile să fi fost făcute prin Wood & Company, broker care de obicei lucrează cu investitori de calibru.

    Tranzacţia a fost încheiată la un preţ în creştere cu 3,25% faţă de şedinţa precedent.

     

     

  • SOCAR deschide patru noi benzinării în România

    SOCAR deţine astăzi în România, prin deschiderea noilor benzinării, 24 de staţii de alimentare. Toate cele patru staţii multifuncţionale sunt dotate cu pompe de alimentare  pentru autovehiculele de mare tonaj şi oferă servicii regăsite în întreaga reţea SOCAR.

    SOCAR a intrat pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi prin achiziţia, în 2011, a 90% din acţiunile Romtranspetrol din Botoşani, deţinută de soţii Iulian şi Doina Berescu.

  • Vrancart Adjud ţinteşte un profit cu 13% mai mare în 2013

    Producătorul de hârtie şi carton Vrancart Adjud (VNC), controlat de SIF Banat-Crişana, şi-a propus pentru acest an să-şi majoreze profitul cu 13%, până la 7 mil. lei, şi prognozează de asemenea o majorare a afacerilor cu 8,6%, la 195,8 mil. lei, potrivit proiectului de buget publicat pe site-ul propriu. „Pornind de la realizările anului 2012 şi informaţia de creştere economică anunţată de oficialii guvernamentali (1,6%) pentru anul 2013 considerăm că un volum al producţiilor fizice în uşoară creştere este realizabil. Creşterea producţiei de hârtie va fi susţinută atât de politica de creştere a numărului centrelor de colectare maculatură prin înfiinţarea a minimum trei centre noi, cât şi prin creşterea cantităţilor colectate în centrele existente, prin dotarea acestora cu prese de balotat de mare capacitate şi cu maşini specializate de colectare, inclusiv containerele aferente“, spun reprezentanţii Vrancart. Anul trecut compania şi-a dublat profitul, până la 6,2 mil. lei, ca urmare a unor investiţii în valoare de 15 mil. euro destinate modernizării şi retehnologizării capacităţilor de producţie. Compania a beneficiat totodată de fonduri nerambursabile în valoare de 4 mil. euro aferente acestor investiţii, sumă obţinută în cadrul unui Program Operaţional Sectorial ce are în vedere creşterea competitivităţii economice.

    Toate stirile sunt pe zf.ro