Tag: Adelina Badea

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România – 034. Adelina Badea, CEO, Grupul Mobexpert

    #leadershipfeminin #familymodels #liderpetimpdecriza

    Adelina Badea s-a alăturat companiei Mobexpert în urmă cu 15 ani, primul rol fiind cel de director de magazin în cadrul filialei Mobexpert Iaşi. A preluat mandatul de CEO în primăvara anului 2020, într-un an plin de provocări, ca urmare a crizei sanitare instaurate pe fondul pandemiei de COVID-19. Ca parte a formării academice, executivul a urmat un Executive MBA în cadrul IEDC – Bled School of Management. Spune că persoana care a inspirat-o dintotdeauna este soţul său, cel la care se duce atunci când are nevoie de ajutor şi de susţinere şi care a ajutat-o şi a sprijinit-o în tot ce a făcut de-a lungul timpului în proiectele sale.


     

  • Adelina Badea, Mobexpert: Cred că în ziua de astăzi, omenirea s-a emancipat până la nivelul la care femeile pot practica orice meserie şi pot ocupa orice poziţie fără a fi obligate să renunţe la feminitate

    Cifră de afaceri (2020): >200 mil. euro

    Număr de angajaţi: +2.300


    CARTE DE VIZITĂ

    • Adelina Badea s-a alăturat companiei Mobexpert în 2006, primul rol fiind cel de director de magazin în cadrul filialei Mobexpert Iaşi, potrivit informaţiilor disponibile pe profilul său de LinkedIn;

    • A preluat mandatul de CEO în primăvara anului 2020, într-un an plin de provocări, ca urmare a crizei sanitare instaurate pe fondul pandemiei de COVID-19;

    • Ca parte a formării academice, ea a urmat un Executive MBA în cadrul IEDC – Bled School of Management.


    Cred că în ziua de astăzi, omenirea s-a emancipat până la nivelul la care femeile pot practica orice meserie şi pot ocupa orice poziţie fără a fi obligate să renunţe la feminitate. Mai ales în România, unde trebuie să spun că stăm foarte bine la acest capitol – lipsa discriminării de gen.

     

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Victor Căpitanu, cofondator şi director executiv One United Properties- 040

    Victor Căpitanu este antreprenor şi investitor, cofondator şi membru executiv al Consiliului de Administraţie al One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori de poiecte imobiliare sustenabile rezidenţiale, mixte şi de birouri din România, listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Potrivit companiei, One United Properties este a treia cea mai mare companie antreprenorială cotată pe piaţa principală a BVB şi singurul dezvoltator de proiecte mixte tranzacţionat public din România.

    Înainte de a înfiinţa One United Properties împreună cu Andrei Diaconescu în 2009, el a cofondat Capital Partners, cea mai mare firmă independentă de investiţii bancare din România. În martie 2016, Capital Partners a fost achiziţionată de Banca Transilvania Financial Group.

    Antreprenorul deţine atestatul CFA din 2005 şi este licenţiat în finanţe şi bănci în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. A urmat programul Executive Private Equity la Harvard Business School, precum şi programul Executive la Singularity University.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Anul acesta a însemnat un an de creştere semnificativă pentru One United Properties, atât prin extinderea proiectelor, a performanţelor de business, cât şi prin intrarea pe Bursa de Valori Bucureşti drept a treia cea mai mare companie antreprenorială listată. Este un moment în care prioritatea echipei noastre este să creştem compania în continuare şi să valorificăm oportunităţile de dezvoltare în zonele în care construim la un standard european, calitativ superior şi sustenabil.

    2. Ca antreprenor, educaţia este extrem de importantă pentru mine şi cred că suntem supuşi unui proces de învăţare continuă. Astfel, evoluţia înseamnă să înveţi în fiecare zi ceva nou.

    Ž3. Nu în ultimul rând, sper să îi pot inspira pe cei din jurul meu să îşi atingă potenţialul lor maxim.

  • Cine este Adelina Badea, CEO-ul Mobexpert şi care sunt planurile ei pentru viitor

    Adelina Badea s-a alăturat companiei Mobexpert în urmă cu 14 ani, primul rol fiind cel de director de magazine în cadrul filialei Mobexpert Iaşi, potrivit informaţiilor de pe LinkedIn.

    A preluat mandatul de CEO în primăvara anului trecut, într-un an plin de provocări, ca urmare a crizei sanitare instaurate pe fondul pandemiei de COVID-19.

    Ca parte a formării academice, executivul a urmat un Executive MBA în cadrul IEDC – Bled School of Management.

    Spune că persoana care a inspirat-o dintotdeauna este soţul său, cel la care se duce atunci când are nevoie de ajutor şi de susţinere şi care a ajutat-o şi a sprijinit-o în tot ce a făcut de-a lungul timpului în proiectele sale.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Îmi doresc ca prin proiectele pe care le facem la Mobexpert să păstrăm clientul pe primul loc, deoarece este, în continuare, cel mai important pentru noi.

    2. Ne dorim, de asemenea, să păstrăm calitatea produselor şi serviciilor la cele mai înalte standarde, aşa cum am făcut-o până acum.

    Ž3. Totodată, ne dorim să dezvoltăm în continuare linia de produse prin noua colecţie Mobexpert Modern, prin inovaţie şi atenţie la dorinţele clienţilor, pentru ca fiecare român să găsească ce îi place şi ce are nevoie. Mi-am propus, alături de echipa Mobexpert, să venim cât mai aproape de toţi clienţii noştri prin deschiderea de noi magazine, atât de mari dimensiuni, dar şi de dimensiuni mai mici, în oraşele în care avem magazine proprii sau în care suntem prezenţi prin parteneri.

    Profilul Adelinei Badea a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, pe locul 39. 

     

  • Minimalism autohton

    Minimalismul aplicat spaţiului de locuit pare în continuare mai degrabă un ideal, în ciuda beneficiilor evidente, aşa că şi conceptul de tiny house se conturează abia timid în România. Reprezentanţii Mobexpert au văzut însă un potenţial pe această nişă, aşa că au pariat peste 1 milion de euro pe lansarea unei game noi de căsuţe fixe şi mobile. Ce este, simplu şi pe scurt, o tiny house şi cu ce vine „la pachet” o astfel de locuinţă?

    Într-o perioadă în care tot mai mulţi oameni lucrează de acasă, au adoptat un model de lucru hibrid (work from home şi mers la birou) sau un stil de viaţă nomad, o căsuţă de tipul Tiny House oferă tot confortul de care au nevoie: electricitate, apă, baie complet utilată, bucătărie cu frigider, internet etc. Aceasta poate fi amplasată în orice spaţiu pentru a fi folosită fie ca locuinţă permanentă, fie drept casă de vacanţă”, spune Adelina Badea, CEO al retailerului român de mobilier Mobexpert.

    Pentru lansarea noii game compania a investit până acum peste 1 milion de euro, atât în proiectarea şi producţia căsuţelor, cât şi în realizarea mobilierului din interior. Producţia unei căsuţe cu echiparea standard, care include finisajele – parchetul, pereţii vopsiţi şi altele, aerul condiţionat, baia complet utilată cu boiler, încălzirea în pardoseală şi corpurile de iluminat pentru interior şi exterior durează aproximativ 30 de zile, iar realizarea mobilierului depinde de cerinţele clientului. Potrivit reprezentanţilor companiei, construcţia acestora are un impact minim invaziv asupra mediului, procesul tradiţional fiind transformat într-unul mai rapid, fiabil, fără zgomot şi ecologic. Preţul de pornire al unei căsuţe mobile este de 23.499 de euro + TVA, iar cel al căsuţei fixe porneşte de la 25.399 de euro Ă TVA. „Preţul variază în funcţie de tipul de mobilier ales, mai complex sau mai simplu, de necesitate şi de modul în care alegi să o foloseşti – dacă o vei folosi, de pildă, ca birou, casă de vacanţă, spaţiu de închiriat în regim hotelier, zonă de relaxare, sală de sport.”

    În acest moment, portofoliul companiei cuprinde 30 de căsuţe fixe şi mobile, iar pentru proiectarea lor compania a colaborat cu partenerii fabricanţi de la Piatra Neamţ şi Miercurea-Ciuc, mobilierul fiind realizat în fabricile Mobexpert din Târgu-Mureş. Căsuţa mobilă are o lăţime de 2,55 metri şi o lungime de 6,66 metri lungime şi poate fi amplasată oriunde, fiind necesară doar conectarea acesteia la utilităţi. În paralel, clienţii pot achiziţiona şi un trailer înmatriculabil, care are dimensiunile potrivite pentru a putea circula pe drumurile publice. Varianta fixă dispune de un spaţiu ceva mai generos: 3,2 metri lăţime şi 7 metri lungime. Căsuţa fixă poate fi amplasată pe o fundaţie cu piloni, fiind destinată celor care intenţionează să rămână într-un singur loc. „Căsuţele sunt construite din lemn, cu materiale sustenabile, de calitate, care rezistă extraordinar de bine în timp. Nu sunt containere”, notează executivul. Potrivit ei, căsuţele pot fi folosite pe tot parcursul anului, deoarece dispun atât de aer condiţionat, cât şi de încălzire în pardoseală. „Costurile de mentenanţă variază în funcţie de cât de des sunt folosite şi cu ce scop. În ceea ce priveşte costurile de întreţinere, acestea sunt aproximativ aceleaşi cu ale unui apartament cu o suprafaţă similară, căsuţa fixă având 23 de metri pătraţi, iar căsuţa mobilă, 17. Durata medie de viaţă pentru fiecare se calculează în funcţie de modul în care sunt întreţinute, câtă grijă oferi tâmplăriei, lambriului exterior etc., dar şi în funcţie de locul unde sunt amplasate. Garanţia pentru fiecare căsuţă este de 2 ani, iar în cazul electrocasnicelor se aplică garanţia producătorului”, explică ea.

    În ceea ce priveşte capacitatea de cazare, acest aspect depinde foarte mult de amenajare şi modul în care este optimizat spaţiul. „În forma în care este acum, pot locui confortabil trei persoane sau o familie cu un copil. Se poate pune şi un pat supraetajat, caz în care spaţiul poate fi folosit şi de patru persoane sau de o familie cu doi copii. Cel mai mare avantaj al acestor căsuţe este că pot fi personalizate aşa cum aveţi voi nevoie (prin montarea, de pildă, a paturilor supraetajate pentru doi copii) şi cum vă place (alegând, de exemplu, culorile mobilierului).”


    Adelina Badea, CEO Mobexpert: „Suntem convinşi că acest trend va continua să crească şi va aduce plus valoare stilului nostru de viaţă. Ne dorim să contribuim şi noi la dezvoltarea acestei nişe, iar micile căsuţe răspund acestei nevoi a consumatorilor români, aceea de a fi fericiţi cu mai puţin şi de a face investiţii în lucruri de calitate de care să se bucure mulţi ani de acum încolo.”


    Adelina Badea spune că noua colecţie vizează clienţii dornici să ducă o viaţă minimalistă, cu focus pe natură şi pe un trai sustenabil. „Ne orientăm către oameni care vor să investească într-o experienţă tiny şi, în acelaşi timp, să scape de grijile pe care le presupune o construcţie clasică.

    Pentru clienţii B2B căsuţele pot fi o investiţie profitabilă pentru orice business din industria ospitalieră, indiferent de dimensiunea afacerii, susţine executivul. „Pensiunile şi hotelurile le pot folosi cu succes ca spaţii suplimentare de închiriat, zone de relaxare sau chiar spaţii dedicate evenimentelor.”

    Conceptul de „tiny house” a apărut în Statele Unite, primele căsuţe de acest tip fiind construite în urma pagubelor făcute de uraganul Katrina în vara anului 2005. De atunci, americanii au continuat să apeleze la aceste alternative fie în urma unor incidente care le-au distrus locuinţele, fie din dorinţa de a duce un stil de viaţă nomad sau pur şi simplu minimalist. „A continuat să crească în popularitate şi în Europa de Vest, fără să cunoască, însă, o expansiune masivă. Cu siguranţă, în viitor, oamenii vor adopta uşor-uşor acest stil de viaţă atât pentru o locuinţă permanentă, cât şi pentru a se relaxa în vacanţă”, susţine Adelina Badea. Potrivit ei, minimalismul a început să devină popular şi la noi. „Suntem convinşi că acest trend va continua să crească şi va aduce plus valoare stilului nostru de viaţă. Ne dorim să contribuim şi noi la dezvoltarea acestei nişe, iar micile căsuţe răspund acestei nevoi a consumatorilor români, aceea de a fi fericiţi cu mai puţin şi de a face investiţii în lucruri de calitate de care să se bucure mulţi ani de acum încolo.” 

    Executivul spune că este prea devreme pentru a face o proiecţie legată de procentul pe care noua nişă lansată de companie îl va genera în veniturile totale ale businessului.

     În ceea ce priveşte competiţia, şefa Mobexpert spune că în acest moment nu are cunoştinţă de niciun alt retailer de mobilă din România care să aibă în colecţie acest tip de produs. „Există, însă, producători pe piaţa locală, cu care suntem parteneri.”

    Potrivit prnewswire.com, piaţa globală de căsuţe va înregistra, în intervalul 2021-2025, o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 4%, cea mai importantă contribuţie fiind adusă de America de Nord, cu o cotă de 58%. Între timp, România rămâne în rândul statelor europene cu cel mai mic număr mediu de camere/cap de locuitor – 1,1, alături de Polonia şi Croaţia, la pol opus situându-se Malta, cu 2,2 camere/cap de locuitor, potrivit datelor Eurostat valabile la nivelul anului 2019.


     

  • Adelina Badea, Mobexpert: Am învăţat că viaţa este un desen animat în care un liliac şi un porc pot schimba radical lumea

    CEO Mobexpert


    Cifră de afaceri (2020): >200 mil. euro Număr de angajaţi: 2.300


     

    —   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie este:

    Că totul se poate schimba într-o clipă! Aveam cu totul alte planuri pentru anul 2020, cred că toţi am avut cu totul alte planuri pentru acest an. Că viaţa este un desen animat în care un liliac şi un porc pot schimba radical lumea!

    —   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

    Au fost foarte multe decizii pe care le-am luat anul trecut, decizii pe care nu am avut timp să le testăm sau evaluăm. Am fost primii care au închis magazinele Mobexpert, am implementat livrarea rapidă din centrul logistic direct la client acasă şi am reamenajat primul magazin Mobexpert, cel din Pipera. Însă cea mai bună decizie a fost să continuăm activitatea magazinului online şi să livrăm produse clienţilor noştri şi în timpul pandemiei.

    —   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

    A fost un an dificil, cu multe provocări, dar noi am fost printre norocoşii care am avut de muncă, mult, deci nu a fost foarte complicat să ne ţinem echipa motivată şi unită. Am descoperit o altă echipă, o echipă unită, flexibilă, atât în magazine, cât şi în online, în producţie, în import şi în centrala Mobexpert, dornică să contribuie cât mai mult într-o perioadă extrem de imprevizibilă.

    —   Work from home sau de la birou?

    Work punct! Îmi place foarte mult ceea ce fac. Sunt atât de pasionată de locul de muncă încât lucrez foarte mult. Nici măcar în carantină n-am stat o zi acasă. Aşa sunt construită şi am ajuns să mă împac cu mine însămi.

    —   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize, precum cea generată de pandemie:

    Familia este cea care mă ajută să trec peste crize indiferent de natura lor. În plus, lucrez într-un mediu frumos. În fiecare zi sunt înconjurată de amenajări impresionante, de lucruri frumoase şi ori de câte ori ajung într-unul dintre magazinele noastre mă încarc de energie.

    —   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

    Soţul meu este persoana care m-a inspirat dintotdeauna, care m-a ajutat şi m-a sprijinit în tot ce am făcut de-a lungul timpului în toate proiectele. Este cel la care mă duc atunci când am nevoie de ajutor şi de susţinere.

    —   Putere vs. feminitate:

    Nu se exclud. Cred că în ziua de astăzi, omenirea s-a emancipat până la nivelul la care femeile pot practica orice meserie şi pot ocupa orice poziţie fară a fi obligate să renunţe la feminitate. Mai ales în România, unde trebuie să spun că stăm foarte bine la acest capitol, lipsa discriminării de gen.

    Profilul Adelinei Badea a apărut în anuarul 100 Cele mai puternice femei din business, ediţia 2021.

  • Adelina Badea, ​CEO Mobexpert: În viitor rezistenţa şi agilitatea vor fi extrem de importante. Vom trece de la o lume a specialiştilor la o lume a generaliştilor

    Carte de vizită:

    ►Adelina Badea s-a alăturat companiei Mobexpert în urmă cu 14 ani, primul rol fiind cel de director de magazine în cadrul filialei Mobexpert Iaşi, potrivit informaţiilor de pe LinkedIn.

    ►A preluat mandatul de CEO în primăvara aceasta, într-un an plin de provocări, ca urmare a crizei sanitare instaurate pe fondul pandemiei de COVID-19.

    ►Ca parte a formării academice, executivul a urmat un Executive MBA în cadrul IEDC – Bled School of Management.