Perioada vizata a fost impartita in trei etape: inceputurile si
consolidarea puterii ceausiste, stagnarea (intervalul 1975-1985) si
caderea. Jaloanele fixate de Adam Burakovski au fost Congresul al
XI-lea al PCR din 1974 (ocazie cu care s-a gasit solutia juridica
in masura sa-i garanteze lui Ceausescu autoritate deplina in toate
domeniile) si aparitia pe scena politica internationala a echipei
lui Mihail Gorbaciov, adica “inceputul simbolic al sfarsitului
pentru regimurile comuniste din Europa de Est” si, implicit,
instaurarea crizei decisive din societate si din interiorul
partidului.
Analiza comparata, de tip istoric si politologic, se incheie cu o
percutanta incercare de a oferi explicatii privind evenimentele
sangeroase din decembrie 1989.
In conditiile in care istoria dictaturii “geniului Carpatilor” a
cunoscut numeroase intepretari si s-a bucurat de studiile a
numerosi cercetatori, de la cei romani – Adrian Cioroianu, Ion
Petcu, Vladimir Tismaneanu, Alex Mihai Stoenescu, Lucian Boia sau
Stelian Tanase -, la cei din strainatate – Thomas Kunze, Dennis
Deletant sau Miroslav Tejchman, ne putem intreba, legitim, daca o
noua carte pe tema data mai poate oferi dezvaluiri
semnificative.
Raspunsul il da insusi autorul: “In principiu, se poate afirma ca
istoria comunismului romanesc mai ascunde multe secrete si ca o
parte din problemele importante nu au fost analizate decat in mod
superficial”. Nu din pricina lipsei de profesionalism al
cercetatorilor, ci pentru ca in Romania zilelor noastre accesul la
sursele de informatie este inca anevoios: “Istoricilor nu le este
permis accesul la documente care in celelalte tari din fostul
blocul sovietic sunt publice. Este vorba in primul rand despre
Arhiva Secretariatului CC al PCR si apoi despre arhivele
Ministerului Afacerilor Externe”.
Adam Burakovski, “Dictatura lui Nicolae Ceausescu”, 1965-1989,
Editura Polirom, Iasi, 2011