La Curtea de Apel Constanţa s-a judecat, miercuri, ultimul termen din dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost acuzat, alături de alte persoane, de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene.
Cu această ocazie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat pedeapsa maximă pentru Teodosie Petrescu, precum şi recuperarea prejudiciului produs, de 1.392.964 de lei.
La rândul lor, avocaţii angajaţi de prelatul constănţean au solicitat achitarea acestuia. Ei au precizat că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) nu a notificat Arhiepiscopia despre prezenţa unor nereguli în derularea proiectului, considerând astfel că fapta incriminată nu există.
Instanţa a rămas în pronunţare pentru data de 29 mai.