Tag: activisti

  • AROGANŢĂ fără limite: ce a făcut acest şef de stat ca să scape de ziarişti la o conferinţă de presă – VIDEO

    Prim-ministrul thailandez Prayuth Chan-ocha, cunoscut pentru ieşirile sale nervoase, a adoptat o tactică inedită pentru a evita întrebări capcană din partea jurnaliştilor.

    Chan-ocha a decis să lase în locul său un carton cu faţa lui pe care jurnaliştii să “îl chestioneze”.

    Gestul a fost însă aspru criticat de activiştii pentru drepturile omului, care au spus că denotă “dispreţ faţă de criticile din partea presei” într-o ţară care se luptă să restaureze democraţia încă din 2014.

    17 cartoane în mărime naturală au fost amplasate sâmbătă în jurul clădirii guvernului, prezentându-l pe Prayuth Chan-ocha în diverse ipostaze: în costum, în haine tradiţionale din Thailanda sau în haine de sport.

    Guvernul condus de Prayuth Chan-ocha a anunţat că va organiza alegeri generale în noiembrie 2018, după ce a amânat de mai multe ori decizia.

  • Arabia Saudită a suspendat zborurile spre Toronto în contextul disputei cu Canada

    Arabia Saudită a anunţat că l-a expulzat pe ambasadorul Canadei la Riad, şi a suspendat toate legăturile comerciale cu Ottawa, după ce Chrystia Freeland, ministrul canadian de Externe, s-a declarat “foarte alarmată” de arestarea de către autorităţile saudite a lui Samar Badawi, sora activistului Raif Badawi.

    Riadul a explicat că a luat aceste măsuri în urma unei “imixtiuni flagrante în afacerile interne ale Regatului (saudit)”. Totodată, Arabia Saudită şi-a retras propriul reprezentant diplomatic de la Ottawa, informează agenţia de ştiri Dpa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arabia Saudită a suspendat zborurile spre Toronto în contextul disputei cu Canada

    Arabia Saudită a anunţat că l-a expulzat pe ambasadorul Canadei la Riad, şi a suspendat toate legăturile comerciale cu Ottawa, după ce Chrystia Freeland, ministrul canadian de Externe, s-a declarat “foarte alarmată” de arestarea de către autorităţile saudite a lui Samar Badawi, sora activistului Raif Badawi.

    Riadul a explicat că a luat aceste măsuri în urma unei “imixtiuni flagrante în afacerile interne ale Regatului (saudit)”. Totodată, Arabia Saudită şi-a retras propriul reprezentant diplomatic de la Ottawa, informează agenţia de ştiri Dpa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin un mort şi zeci de răniţi în urma unor atacuri cu rachete asupra oraşului Damasc

    Potrivit agenţiei SANA, insurgenţii au lansat rachete şi obuze din suburbia Ghouta, situată în partea de est a capitalei Siriei.

    Cel puţin o persoană a murit, iar alte zeci au fost rănite în atac.

    Atacul intervine după raiduri aeriene efectuate luni dimineaţă asupra poziţiilor rebele de la periferia Damascului. Conform activiştilor sirieni, 28 de persoane au fost ucise în aceste atacuri.

    Potrivit estimărilor ONU, aproximativ 400.000 de oameni sunt blocaţi în suburbia Ghouta, unde au loc confruntări militare între armata siriană şi grupuri insurgente.

  • Steag cu mesaje împotriva partidului de extremă dreapta Frontul Naţional, instalat pe Turnul Eiffel

    Pe platforma de socializare Twitter au apărut mai multe fotografii în care patru activişti încercau să instaleze stegaul galben pe care se putea citi: „Libertate, egalitate, fraternitate. #Rezist”.

    În cadrul unui articol, făcut public pe 30 aprilie de publicaţia Le Journal du Dimanche, peste une 60 de asociaţii, printre care şi Greenpeace, au solicitat cetăţenilor francezi să se mobilizeze în cel de-al doilea scrutin prezidenţial în faţa ”celor care susţin retragerea Franţei din UE”.

    Mai mulţi utilizatori de internet şi-au exprimat îngrijorarea în privinţa acţiunii Greenpeace, subliniind uşurinţa cu care activiştii au putut întreprinde o asemenea acţiune într-un stat ce a instituit stare de urgenţă, în urma atacurilor teroriste din noiembrie 2015.

  • Japonia şi Coreea de Sud, acord privind împărtăşirea de informaţii secrete despre Coreea de Nord

    Japonia şi Coreea de Sud au semnat, miercuri, un acord care prevede împărtăşirea de informaţii secrete privind activităţile balistice şi nucleare ale Coreei de Nord, în pofida protestelor din partea partidelor de opoziţie şi activiştilor din Seul, relatează France 24 şi Le Figaro.

    Ministerul sud-coreean al Apărării a anunţat că acordul este “necesar” în contextul intensificării ameninţărilor militare din partea Phenianului, care a efectuat anul acesta două teste nucleare şi a lansat peste 20 de rachete balistice.

    “Este gata să efectueze noi teste nucleare şi să lanseze rachete oricând”, a anunţat ministerul, făcând referire la Coreea de Nord.

    “Din moment ce acum ne putem folosi de capacitatea Japoniei în materie de informaţii secrete pentru a face faţă efectiv ameninţărilor nord-coreene tot mai mari în ceea ce priveşte testele nucleare şi cele cu rachete, acest lucru va spori interesele noastre privind securitatea”.

    Seul şi Tokyo se folosesc în prezent de intermedierea Washingtonului pentru împărtăşirea de informaţii secrete privind activităţile militare ale Phenianului, în baza unui acord semnat în 2014.

  • Momentul în care o prezentatoare CNN izbucneşte în lacrimi în direct. Imaginile cutremurătoare care au apărut pe ecran în următoarea secundă

    Chiar dacă pare floare la ureche, meseria de jurnalist nu este întotdeauna una uşoară. Iar când lucrezi în televiziune, cu atât mai mult. Ştirile pe care le prezinţi pot provoca o emoţie puternică şi, uneori, de nestăpânit. Este şi cazul unei prezentatoare de la CNN care a fost copleşită în direct.

    Totul părea în regulă până în momentul în care a ajuns la o ştire cu adevărat emoţionantă. Prezentatoarei a început să-i tremure vocea şi, în câteva secunde, a izbucnit în lacrimi.

    Vezi aici momentul în care o prezentatoare CNN izbucneşte în lacrimi în direct. Imaginile cutremurătoare care au apărut pe ecran în următoarea secundă

  • Partea întunecată a industriei producătoare de telefoane mobile

    În timp ce toţi marii producători din industria telefoanelor mobile îşi prezintă ultimele modele la Barcelona activişti sunt revoltaţi de faptul că drepturile muncitorilor din fabricile din China sau din minele din Congo sunt încălcate, informează Yahoo News.

    “În spatele acestei industrii moderne, progresiste se află lucruri întunecate precum exploatarea muncitorilor sau utilizarea unor minerale pătate cu sânge care provin din zone de conflict”, spune Alba Trepat, un reprezentant al SETEM.

    La câţiva zeci de metri de Mobile World Congress se prezintă, în aşa numitul Mobile Social Congress, smartphone-ul Fairphone 2, pe care o firmă olandeză încearcă să-l producă cât mai etic posibil.

    Compania a folosit staniu şi tantal de la o mină din Republica Democrată Congo care nu era implicată în conflictele armate din ţară. Pentru al doilea model, compania a folosit aur extras din Peru. Între timp, în fabrica din China, compania promovează programe sociale pentru muncitori şi publică rapoarte privind condiţiile de muncă de acolo. “Primul pas este transparenţa modului de lucru şi dorinţa fabricilor de a îmbunătăţii condiţiile de muncă”, spune Daria Koreniushkina, reprezentant Fairphone.

    În momentul actual în fabricile din China muncitorii lucrează peste 80 de ore pe săptămână pe salarii mici şi sunt expuşi la  substanţe cancerigene. În 2012 Apple chiar a recunoscut că unii dintre furnizorii săi au comis abuzuri de muncă.

    Sectorul este unul foarte profitabil. În 2015 acest sector a contribuit cu 3.1 trilioane de dolari la producţia mondială. “Această industrie ar fi a patra cea mai mare economie din lume”, spune Josep Maria Royo, cercetător la Universitatea din Barcelona.

    “Congo produce mai mult de jumătatea din cantitatea de cobalt din lume”, spune Maria Canadas, şeful Amnesty International. “Iar 20% din exporturile de cobalt din Congo provin din mine din sudul ţării unde muncitorii scot cobaltul cu mâinile, fără nicio unealtă sau protecţie”, adaugă ea. Mai mult, potrivit unui raport Amnesty, mulţi dintre muncitorii din aceşte mine sunt copii care lucrează de la răsărit la apus, şapte zile din şapte. “Aproximativ 40.000 de copii lucrează în astfel de mine, potrivit UNICEF”, spune Canadas.

    “Unii dintre copii cu care am vorbit ne-au spus că nu au văzut lumina soarelui de zile întregi. Nu-mi vine să cred că oamenii de la MWC nu ştiu aceste lucruri. Dar nu sunt interesaţi să discute asemenea subiecte, şi mai puţin să rezolve aceste probleme”, adugă ea.

  • Washingtonul pregăteşte “în mod activ” noi SANCŢIUNI împotriva Moscovei

     “Pregătim în mod activ noi sancţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului american, Jay Carney, tensionând şi mai mult situaţia după declaraţiile de marţi ale Departamentului de Stat, care a anunţat că Washingtonul ia în considerare măsuri “adiţionale” împotriva Rusiei.

    Totodată, potrivit lui Carney, Statele Unite speră că Rusia, cu ocazia reuniunii de la Geneva, va da dovadă de intenţia de a reduce tensiunile din estul Ucrainei, unde activiştii proruşi înfruntă autorităţile de la Kiev.

    Purtătorul de cuvânt a adăugat că Moscova trebuie, de asemenea, să recunoască faptul că Ucraina şi-a asumat angajamentul de a iniţia reforme constituţionale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sud-coreenii au trimis dispozitive USB şi tranzistori în Coreea de Nord: Populaţia să se revolte şi să pună capăt dictaturii

     De asemenea, ei au trimis de la Paju, peste frontiera extrem de securizată, ultima graniţă a Războiului Rece, aproximativ 50 de tranzistori miniaturali, DVD-uri şi bancnote americane de un dolar.

    “În Coreea de Nord există, în mod clar, o imensă sete de informaţii din exterior”, afirmă Thor Halvorssen, preşedintele ONG-ului american Human Rights Foundation.

    Fiecare dintre cele 1.500 de dispozitive pentru stocare de date de tip USB trimise în Coreea de Nord conţine articole în coreeană din enciclopedia Wikipedia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro