Tag: acreditare
-
Pintea va propune RETRAGEREA acreditării a două mari spitale din România: Pur şi simplu m-am săturat să fim arătaţi cu degetul
“Eu personal le-aş retrage acreditarea acestor spitale şi probabil că o să o cer (…) Pur şi simplu m-am săturat să fim arătaţi cu degetul doar autorităţile. Pentru că, până la urmă, fiecare dintre noi suntem parte a acestui sistem. Sistemul nu este ceva abstract la care ne uităm şi spunem că nu merge. Suntem noi, fiecare. Suntem şi autorităţi, suntem şi pacienţi, suntem şi aparţinători. Cu toţii dorim ceva de la sistem doar uitându-ne. Şi am discutat despre ce am întâlnit în drumurile mele. Din păcate, am întâlnit blazare. Adică este bine şi aşa. Este mai bine decât înainte, deci putem să fim mulţumiţi. Şi nu înţelegeam de ce nu ne gândim că nu asta merităm. Că merităm mai mult. Că sisemul de sănătate în România poate mai mult”, a declarat luni ministrul Sorina Pintea, la dezbaterea Profit Health Forum, referindu-se la spitalele de urgenţă de la Ploieşti şi Gorj, pe care le-a controlat, inopinat, săptămâna trecută.Pintea a explicat că problemele reale ale sistemului nu ţin de finanţare, ci de necunoaştere şi de nerespectarea protocoalelor şi regulilor deja existente.„Da, unele probleme sunt foarte grave. Cea mai gravă mie mi se pare necunoaşterea, faptul că ne dorim cu toţii reforma sistemului, dar eu nu ştiu ce am putea reforma pentru că nu ştim dacă ceea ce avem funcţionează, pentru că nu aplicăm legislaţie, reguli, proceduri, nu aplicăm protocoale. Atâta vreme cât cel care trebuie să se ocupe de dezinfecţia într-un spital nu ştie cum s-o facă, la ce mai discutăm la a schimba reguli şi protocoale dacă încă nu le-am aplicat”, a spus ministrul.Ea s-a referit, în context, la un spital foarte respectat şi cunoscut, fără să-l numească, care „a primit foarte multe amenzi”, motiv pentru care a fost întrebată dacă are “ceva cu acel spital”.După ce a aflat că spitalul a fost amendat cu 20.000 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor nepericuloase, Pintea a spus că, personal, ar fi închis temporar acel spital până la remedierea situaţiei.„Este puţin. Eu v-aş fi închis temporar activitatea”, le-am spus. Am rămas cu mentalitatea că sigur dacă primesc amenzi are ceva ministrul cu mine sau cineva are ceva cu mine. Nu, eu le-aş sugera acestor colegi ai mei să se obişnuiască.” -
Acreditarea jurnalistului CNN Jim Acosta, suspendată de Trump, reactivată de o instanţă judiciară
Decizia a fost luată de judecătorul Timothy Kelly, care a fost numit în funcţie de preşedintele Donald Trump.
“Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor din presă care ne-au susţinut săptămâna aceasta, îi mulţumesc judecătorului pentru această decizie. Să revenim la muncă”, a declarat Jim Acosta la ieşirea din Tribunalul districtual din Washington, informează CNBC.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Guvernul reduce acciza la motorină pentru transportatorii de mărfuri şi persoane
”Astăzi începem să aprobăm printr-o ordonanţă de urgenţă o serie de măsuri în sprijinul ONG-urilor furnizoare de servicii sociale. Astfel, microintreprinderile care fac sponsorizări pentru asigurarea finanţării organizaţiilor non-profit care sunt dfurnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat vor beneficia de deducerea sumelor aferente din impozitul pe venitul microintreprinderilor până la nivelul de 20% din impozitul pentru trimestrul în care au fost înregistrate cheluielile respective”, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.
Ea a mai spus că persoanele fizice vor putea redirecţiona 3,5%, faţă de 2%, pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi la cu cel puţin un serviciu social licenţiat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Preşedintele şi directorii Comisiei de Acreditare a Spitalelor, trimişi în judecată de DNA
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, joi, trimiterea în judecată a lui Dan Romulus Şerban, fostul preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu şi a Oanei Mihaela Alexadrescu-Duca, fostul director economic şi administrativ al instituţiei, fiind acuzată de abuz în serviciu şi trei fapte de luare de mită.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cea mai bună veste pentru angajaţi! Dacă lucraţi în acest domeniu, de la 1 iulie scăpaţi de impozitul de salariu
Pentru a beneficia de aceste facilitate fiscale, aceştia trebuie să deţină o diplomă după finalizarea studiilor universitare de lungă durată sau o diploma acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, să ocupe un post dintr-un compartiment specializat de informatică, iar activitatea fiecărui programator scutit de impozitul pe venit să fi generat venituri de cel puţin 10.000 de euro pe an.

SCANDAL uriaş în Fed Cup: ITF i-a retras acreditarea lui Ilie Năstase, care nu va mai putea participa la meciurile din Fed Cup, după incidentele de la meciul Sorana Cîrstea – Johanna Konta
Meciul Sorana Cîrstea – Johanna Konta, al doilea din barajul pentru Grupa Mondială 2, a fost întrerupt, sâmbătă, la scorul 2-6, 3-1, după ce jucătoarea britanică ar fi fost jignită din tribune. Konta a plecat plângând la vestiare. Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost trimis în tribune, iar mai apoi evacuat de către supervizorul partidei, din cauza unor injurii aduse arbitrului de scaun.
La ieşirea din arenă, fostul număr 1 mondial a jignit o jurnlistă britanică aflată la meci. În urma evenimentelor, ITF a emis un comunicat în care anunţă că i-a fost retrasă acreditarea lui Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei României neputând să mai participe la niciun meci din cadrul întâlnirii cu Marea Britanie.
“Căpitanul României, Ilie Năstase, a fost scos de pe teren în timpul celui de-al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup, România – Marea Britanie, de la Constanţa. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli, din cauza comportamentului său nesportiv, după ce a primit două avertismente. Domnul Năsase a fost scos din tribune din cauza comportamentului său nepotrivit. Acreditarea sa a fost anulată şi nu va mai lua parte la această întâlnire. ITF va lansa o investigaţie asupra acestui caz, dar şi cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămână”, se arată în comunicatul ITF.
CITEŞTE despre INCIDENTELE DECLANŞATE de Ilie Năstase la FED CUP de la Constanţa