Tag: acord comercial

  • Naţiunile din zona Asia-Pacific au semnat cel mai mare acord comercial din lume

    Naţiuni din zona Asia-Pacific, inclusiv China, Japonia şi Coreea de Sud, au semnat duminică cel mai mare acord comercial din lume, în vigoare în zone reprezentând o treime din populaţia lumii şi din PIB-ul mondial, informează agenţia Bloomberg.

    Liderii din 15 naţiuni, inclusiv din Australia şi Noua Zeelandă, precum şi din cele zece state membre al Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei au semnat Parteneriatul Economic Regional Complet (RCEP). Acordul a fost semnat în ultima zi a summitului Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), organizat prin videoconferinţă de Vietnam.

    “Finalizarea negocierilor reprezintă un mesaj puternic pentru afirmarea rolului ASEAN în susţinerea sistemului comercial multilateral”, a declarat premierul Vietnamului, Nguyen Xuan Phuc. “Acordul va contribui la dezvoltarea reţelelor de aprovizionare perturbate de pandemie şi la stimularea relansării economice”, a precizat Nguyen Xuan Phuc.

    Pentru a intra în vigoare, Acordul RCEP va trebui ratificat de cel puţin şase state din cadrul Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) şi de trei parteneri din afara organizaţiei, a declarat ministrul Comerţului din Singapore, Chan Chun Sing. Guvernul din Singapore intenţionează să aprobe formal Acordul “în următoarele luni”, a precizat el.

    Susţinătorii Acordului RCEP, care va acoperi o zonă cu o populaţie de 2,2 miliarde de oameni şi cu un PIB total de 26.200 de miliarde de dolari (22.100 miliarde euro), afirmă că tratatul va stimula relansarea economică prin reducerea taxelor vamale, consolidarea reţelelor de aprovizionare şi standardizrea noilor reglementări în comerţul online.

    India s-a retras anul trecut din negocierile pentru acest acord comercial. Premierul Narendra Modi a declarat că Acordul RCEP ar afecta nivelul de trai al cetăţenilor indieni, în principal al celor mai vulnerabili. India poate adera ulterior la acest acord.

    Unii experţi cred că Acordul RCEP va modifica dinamica regională în favoarea Chinei, dar acest lucru va depinde de abordarea viitoarei Administraţii din SUA, a preşedintelui Joseph Biden. Acordul RCEP evidenţiază modul în care decizia preşedintelui în funcţie, Donald Trump, de retragere a SUA din negocierile Parteneriatului Trans-Pacific (TPP) a afectat abilităţile Washingtonului de contracarare a influenţei regionale a Chinei.

  • Dezvăluiri despre acordul dintre Vodafone şi RCS&RDS: ce trebuie să ştie clienţii despre înţelegerea dintre cele două companii

    Şeful Vodafone România, Ravinder Takkar, a vorbit în cadrul evenimentului MEET THE CEO, organizat de revista Business Magazin, despre acordul comercial dintre Vodafone şi RCS&RDS, prin care clienţii Digi Mobil au acces la reţeaua operatorului britanic în momentul în care ies din aria de acoperire RCS&RDS.

    „Există un acord comercial între Vodafone şi RCS&RDS. Este un lucru pe care l-am făcut nu doar în România, ci şi în alte ţpri Un wholesale agreeement este o practică extrem de comună în istoria telecomului şi ajută în mod fundamental la dezvoltarea industriei prin această interconectare a serviciilor. Dacă cineva foloseşte serviciile unui operator şi nu îl poate apela pe cel din altă reţea, atunci toată industria se prăbuşeşte. S-a scris mult în presă despre cum dintr-o dată clienţii Digi au acces integral la reţeaua Vodafone. Nu este cazul. Trebuie să fim foarte atenţi cu aceste cuvinte. Termenii acordului sunt confidenţiali şi nu pot fi discutaţi public“, spune Ravinder Takkar. Despre ipoteza cumpărării RCS&RDS de către britanici, şeful Vodafone mai spune că este doar „o speculaţie“. Cât despre o posibilă achiziţie pe piaţa locală, Vodafone este „deschisă la consolidare pe piaţă, dar o să ne concentrăm pe planurile noastre. Dacă apar oportunităţi, fireşte că suntem deschişi“.

    Vodafone oferă în prezent servicii de telefonie fixă şi mobilă, însă nu are în portofoliu servicii de cablu TV şi internet fix pentru clienţi persoane fizice. Achiziţionarea unui competitor sau dezvoltarea unui produs propriu ar putea completa pachetul de servicii din prezent. Indianul aminteşte parteneriatele cu Zonga şi Seenow menite să îmbunătăţească experienţa clienţilor şi spune că va fi deschis spre astfel de asocieri şi în viitor.

    Filiala locală a Vodafone a raportat în martie 2014 un număr de 8,18 milioane clienţi, în uşoară creştere faţă de anul precedent.

    Indianul Ravinder Takkar conduce filiala locală a Vodafone România din această primăvară, după ce fostul CEO, Inaki Berroeta, a devenit şeful Vodafone Australia. CITEŞTE AICI povestea lui Ravinder Takkar şi planurile sale în fruntea Vodafone România

  • Dincolo de poza de familie de la G8

    Dezvăluirea acţionariatului unor companii-paravan sau schimbul de informaţii între autorităţile fiscale au fost evocate de premierul David Cameron, care şi-a făcut din combaterea evaziunii fiscale şi a scandalurilor financiare un pilon central al preşedinţiei britanice a G8, însă nicio propunere radicală n-a fost adoptată, din cauza lobby-ului din partea grupurilor de business, îndeosebi americane. Una dintre propunerile cele mai radicale, de a sili multinaţionalele să-şi publice profiturile, veniturile şi plăţile fiscale defalcat pe fiecare ţară unde operează, a fost pasată în sarcina OECD, care urmează să vină cu un plan de acţiune abia la reuniunea G20 de luna viitoare.

    În schimb, preşedintele Barack Obama a anunţat lansarea primei runde de negocieri pentru un acord comercial bilateral între SUA şi UE despre care Cameron şi Obama au prezis că va crea 13 milioane de locuri de muncă în cele două zone şi va fi probabil “cel mai mare acord comercial bilateral din istorie”.

    Primele discuţii pe marginea proiectului de acord vor avea loc luna viitoare la Washington şi vor viza măsuri de deschidere a pieţelor, eliminarea tarifelor comerciale şi a barierelor netarifare, consolidarea investiţiilor şi alte promisiuni. Unele dintre punctele de discuţie au creat deaj îngrijorări la nivelul organizaţiilor sindicale din SUA, care se tem că acordurile de comerţ liber vor duce la abuzuri ale angajatorilor, la probleme de mediu şi la pierderea de către americani a unor locuri de muncă.