Tag: Accor

  • Care sunt planurile unuia dintre cele mai mari grupuri hoteliere prezente pe piaţa locală. Vrea să se extindă până în 2024

    Accor, unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, plănuieşte ca până în 2024 să mai adauge 9 unităţi la cele 15 pe care le deţine în România, planul de dezvoltare rezistând chiar şi după cea mai dificilă perioadă din industria ospitalităţii. Dar dacă înainte turiştii căutau o cazare bună, acum experienţa trăită într-un loc este cea mai importantă. Ce va urma de aici încolo într-o piaţă care s-a schimbat în trei ani cât în ultimii 30?

    Acum cinci ani discutam despre un produs bun, o acustică bună, un aer condiţionat şi un pat confortabil, dar acum oaspeţii se uită dincolo de aceste aspecte. Astăzi, turiştii vor să fie surprinşi, vor experienţe, atunci când se vor duce acasă să aibă despre ce povesti. Sunt de 30 de ani în această industrie, însă s-a schimbat mai mult în ultimii 3-4 ani decât în restul timpului de când sunt în ospitalitate”, spune Frank Reul, head of development pentru Europa de Est în cadrul grupului Accor.

    Astfel, nu va mai conta doar o cameră frumoasă, ci o cameră cu o experienţă, turiştii români fiind la fel în această privinţă cu orice alt călător, din orice alt colţ al lumii. Mai departe, apetitul pentru produse premium este întâmpinat de tot mai multe hoteluri care promovează acest concept, iar investitorii merg şi către alte zone din ţară în afară de Bucureşti. „Cheia succesului în viitorul ospitalităţii constă în experienţele de care vor avea parte turiştii, ce vor avea de povestit când vor ajunge acasă”, este de părere Frank Reul.

    Acesta fiind contextul, grupul franţuzesc Accor are în plan să mai deschidă încă nouă hoteluri până în 2024, aducând astfel pe piaţa locală noi branduri internaţionale precum Swissotel, Adagio şi Tribe. Proiectele care se vor deschide sub brandurile din portofoliul Accor vor ajunge la circa 100 mil. euro, bani investiţi de partenerii locali. Deşi principala piaţă la care se uită grupul franţuzesc este cea din Bucureşti, nu sunt scoase din vedere nici oraşele mari din ţară precum Braşov sau Sibiu.

    „Ceea ce încercăm să facem este ca indiferent de categoria de trei, patru sau cinci stele să aducem brandul, să aducem cel mai important produs care s-ar potrivi în piaţă. Spre exemplu, Bucureştiul este un oraş mare, putem avea hoteluri tradiţionale de cinci stele, dar şi hoteluri de tip lifestyle de cinci stele. Pentru fiecare locaţie, fiecare investitor şi fiecare piaţă încercăm să aducem un produs care se potriveşte acolo şi care se distinge de orice alte hoteluri care operează deja în zonă”, explică el.



    Partenerii locali ai Accor sunt foarte diverşi, de la companii de construcţii, până la companii medicale sau investitori în real estate, iar acest lucru reprezintă o provocare, mai spune Frank Reul. Această diversitate este pe de o parte interesantă, fiecare venind cu un bagaj de cunoştinţe antreprenoriale diferite.

    Frank Reul adaugă faptul că se uită la ceea ce îşi doreşte investitorul şi ce poate să facă pentru a primi sprijinul comunităţii şi a pieţei locale, ulterior cei de Accor aducând un produs care se potriveşte pieţei şi care oferă turiştilor facilităţi la standarde înalte. „Asta este ceea ce încercăm să facem cu Adagio”, spune Frank Reul. 

    Grupul Accor a anunţat recent că va aduce pe piaţa din România două noi branduri şi anume Tribe şi Adagio, completând astfel portofoliul de mărci ce acum cuprinde Pullman, Novotel, Mercure şi ibis Styles.

    Cele două hoteluri vor fi amplasate în aceeaşi clădire din zona Basarab a Capitalei şi vor avea un total de 200 de camere, piscină şi spaţiu de wellness. Cele două mărci vor fi integrate în acelaşi proiect ce ar trebui să fie gata până în 2024.

    Sub numele Adagio va fi deschis un aparthotel, acesta fiind un brand folosit pentru proiecte poziţionate pe segmentul mediu de preţ. În prezent există 113 astfel de aparthoteluri în 13 ţări, precum Franţa, Maroc, Belgia sau Italia, cu un total de 13.275 de apartamente, pe când Tribe este un brand hotelier care se adresează călătorului modern, tânăr. Până acum sunt doar trei astfel de unităţi, în Paris şi Carcassone în Franţa şi în Perth Australia, cu un total de
    288 de camere, potrivit aceleiaşi surse. Urmează însă alte deschideri în Amsterdam sau Varşovia.

    În prezent, grupul franţuzesc numără o reţea de 15 hoteluri în România, ceea ce înseamnă circa 1.700 de camere, care sunt operate în acord de management, având astfel 10 parteneri locali şi doar unul străin în oraşe precum Bucureşti, Arad, Sibiu, Galaţi şi Timişoara. Grupul hotelier are peste 5.000 de hoteluri în toată lumea, deci piaţa locală reprezintă un procent foarte mic în portofoliul Accor, însă, Frank Reul este de părere că România are un potenţial mare de a se dezvolta.

    „Piaţa din România are cel mai mare potenţial pe care l-a avut vreodată, însă este o chestiune de promovare, de infrastructură, de produsele potrivite. Există potenţial, România are mâncare bună şi oameni primitori, aveţi totul”, subliniază Frank Reul.


    În prezent, grupul Franţuzesc numără o reţea de 15 hoteluri în România, ceea ce înseamnă circa 1.700 de camere, care sunt operate în acord de management, având astfel 10 parteneri locali şi doar unul străin în oraşe precum Bucureşti, Arad, Sibiu, Galaţi şi Timişoara. Grupul hotelier are peste 5.000 de hoteluri în toată lumea.


    Cea mai dezvoltată infrastructură hotelieră din România se află în Bucureşti, unde există cele mai multe hoteluri de cinci stele şi oraşul în care se află şi cele mai multe hoteluri sub brandurile din portofoliul Accor, restul ţării ducând lipsă şi de branduri internaţionale şi de hoteluri premium. Însă, Frank Reul spune că nu vor neapărat să dezvolte mai multe hoteluri de cinci stele, ci mai degrabă să se uite atent la nevoile pieţei şi ce se potriveşte în anumite zone ale ţării.

    „Ce este particular pieţei din România este faptul că turismul local se bazează în principal pe turiştii români, astfel că este o piaţă foarte sigură. Aveţi oraşe mari, nu doar Bucureştiul, dar şi în restul ţării sunt oraşe mari, mai mult de atât, aveţi litoral, munţi, zona de balneo. Avem un portofoliu de branduri suficient de versatil pentru a aduce soluţii în fiecare regiune a ţării“.

    Reţeaua Accor s-a extins chiar şi în plină pandemie, astfel că unii investitori nu au dat înapoi odată cu apariţia crizei, însă alţii au preferat să fie mai prudenţi şi să aştepte până când lucrurile pe piaţa turismului vor deveni mai certe. Accor numără în prezent 15 hoteluri, după ce hoteluri precum ibis Styles Galaţi, Mercure Galaţi, ibis Bucharest Politehnica sau ibis Timişoara City Center s-au deschis în ultimul an.

    „Criza a fost foarte dură, dar împreună cu partenerii noştri şi echipele din hoteluri am reuşit să trecem cu bine peste aceasta. Am văzut rezultatele din luna iulie a hotelurilor şi există o adevărată revenire a afacerilor. Ce ne face foarte încrezători este că oamenii îşi doresc să călătorească. Acum aeroporturile sunt pline, la fel şi avioanele. Va mai dura până vom reveni la nivelul din 2019, dar văd din partea consumatorilor o nerăbdare de a călători, ceea ce ne face încrezători”.

    Frank Reul mai spune că pentru prima dată de la începutul pandemiei observă o creştere a cererii, mai ales pentru perioada septembrie-octombrie, venită din partea turiştilor individuali care vor sosi în scopuri de business.

    „Există cerere de mult timp pentru diverse întâlniri, dar nu se ştie dacă şi cum le vor putea ţine. Dar ceea, ce pot să zic clar este că pentru prima dată oamenii sunt obosiţi de întâlnirile pe Zoom, iar acum vor să călătorească mai mult”.

    El mai adaugă faptul că revenirea turismului la nivelul din 2019 se va produce în circa 2-3 ani, însă cei care reuşesc să se reinventeze şi să răspundă nevoilor actuale şi viitoare ale turistului vor avea de câştigat.

  • Accor, tichete de vacanta de 1 milion de euro

    Accor Services a emis tichete cu marca Ticket Vacanta® in valoare de aproximativ 1 milion de euro, tichetele fiind achizitionate de peste 150 de companii, in beneficiul salariatilor lor. La randul lor, salariatii care beneficiaza de tichete de vacanta le pot utiliza in peste 500 de unitati afiliate – pensiuni, hoteluri si agentii de turism.

    Tichetele de vacanta sunt platite integral de companiile angajatoare, din fonduri proprii, si pot fi acordate salariatilor de catre orice categorie de angajator, atat companii private, cat si institutii publice. Tichetele de vacanta sunt deductibile si scutite de taxe si impozite in limita sumei de 3 600 de lei anual, per salariat, reprezentand echivalentul a 6 salarii minime brute.

    DIn aceasta saptamana, Accor a lansat si un serviciu online de geolocalizare a pensiunilor, hotelurilor si agentiilor de turism care accepta plata cu Ticket Vacanta®, www.ticketvacanta.ro.

    Accor Services este filiala in Romania a grupului Accor, lider international si in Romania in domeniul tichetelor de servicii. Accor Services România a fost infiintata in iulie 1998, fiind primul emitent de tichete de servicii din Romania. In Romania, peste 35 000 de companii si 1 500 0000 de salariati folosesc tichetele de masa Ticket Restaurant® si tichetele de cadouri Ticket Cadou®, emise de Accor Services
     

  • Venituri cu 30% mai mici in ianuarie pentru fostul hotel Sofitel

    La sfarsitul anului 2007, Accor, unul dintre cele mai importante grupuri hoteliere de la nivel mondial, a realizat o repozitionare a marcilor din cadrul portofoliului sau, in urma careia Sofitel a fost pozitionat pe segmentul de lux, Pullman pe segmentul hotelier de varf (upscale) nestandardizat, Novotel si Mercure pe cel de mijloc (mid-scale), iar Ibis si All Seasons pe cel economic (economy). Noul brand astfel intrat pe piata hoteliera din Romania, Pullman (in locul Sofitel), se va concentra si mai mult pe segmentul de business travel, a carui pondere va urca la 80% (de la circa 60% in cazul Sofitel Bucuresti). Oferta hotelului se diversifica si cuprinde din acest an 168 de camere superioare, 20 camere deluxe, 9 apartamente superioare, 5 apartamente deluxe si un apartament prezidential, 10 sali de conferinte complet echipate, amfiteatrul New York cu o capacitate de 350 de locuri si spatiul expozitional de 800 mp – World Trade Plaza.

    Reprezentantii hotelului au investit 500.000 de euro in renovare, iar in luna septembrie urmeaza sa fie deschis un nou restaurant in cadrul Pullman. Cifra de afaceri in 2008 a fost de 9 milioane de euro, iar pentru anul in curs este estimat un nivel similar, desi Bruno Vinette, general manager-ul hotelului, nu exclude posibilitatea unei usoare scaderi a veniturilor. “Lunile ianuarie si februarie au fost foarte rele, dar asteptam luna martie pentru mai multe informatii si, eventual, o reevaluare a estimarilor pentru anul in curs.” In ianuarie, gradul de ocupare a hotelului a fost de 44%, la un tarif mediu de 100 euro, ceea ce a dus la vanzari cu 30% mai mici fata de ianuarie 2008. Hotelul a avut in 2008 un grad de ocupare mediu de 70%, la un tarif mediu de 124 euro.

    Pentru 2009 nu a fost luata deocamdata in calcul o reducere a tarifelor, dar gradul de ocupare estimat este cu doua puncte procentuale mai mic, respectiv 68%. Alain d’Addio, directorul de marketing si vanzari al hotelului Pullman, spune ca vor incerca sa atinga acelasi nivel al incasarilor ca in 2008 din atragerea unui numar cat mai mare de clienti corporate din Bucuresti, pentru a acoperi decalajele dintre incasarile de weekend si cele din cursul saptamanii. Astfel, rata contributia clientilor rezidenti in rata de ocupare ar trebui sa urce cu 5 puncte procentuale, fata de 8-10 puncte in prezent. In ceea ce priveste trendul de orientare a companiilor catre hoteluri mai ieftine, in incercarea de a reduce costurile, d’Addio spune ca nu a pierdut niciun client pe considerente de pret, dar au fost nevoiti sa isi reajusteze in jos tarifele in functie de client si au inclus in pret servicii care inainte erau taxate separat.

    Un exemplu il reprezinta accesul la internet wi-fi, a carui includere in tariful pe camera duce practic la o diminuare a incasarilor cu 10-15 euro pentru o noapte de cazare. Alain d’Addio este directorul de vanzari si marketing al hotelului din august 2008, fiind numit in aceasta functie odata cu rebrandingul fostului hotel Sofitel. Inainte de a veni in Romania, d’Addio a fost directorul de vanzari al grupului hotelier Guoman din Anglia si, anterior acestei pozitii, a lucrat timp de 9 ani in cadrul hotelului Novotel London West din Marea Britanie, ultima functie ocupata fiind cea de Sales Manager.

    “Criza din turism si in special din turismul de business cu care se confrunta Bucurestiul este o ocazie foarte buna pentru o repozitionare (in cadrul Accor – n.r.). In prezent, ne concentram pe clientii-companii mici si, in acest scop, anul trecut ne-am marit echipa de vanzari la 11 persoane.” Accor este prezent in aproximativ 100 de tari si cuprinde in portofoliu peste 4000 de hoteluri cu un total de 500.000 de camere. Pullman, noua marca a grupului francez, pozitionata pe segmentul upscale, a generat la nivel mondial profituri de 45 de miliarde de euro si se extinde cu 5% pe an. Astfel, daca la sfarsitul lui 2007, existau 10 hoteluri Pullman la nivel international, in decembrie 2008 numarul acestora a ajuns la 32, iar in 2009 vor fi deschise inca 27, pana la un total de 59 de unitati. Pana in 2015, grupul Accor vrea sa dezvolte 300 de hoteluri la nivel mondial (110 in Europa, 100 in Asia Pacific, 40 in America, 50 in Orientul Mijlociu si Africa).

  • Cat mai costa un angajat in Romania

    Cat de mult au invatat romanii sa se puna in valoare la locul de munca? Destul de mult, s-ar putea spune, daca ar fi sa ne uitam la pretentiile salariale pe care le au si, mai mult decat atat, la beneficiile pe care le cer si le si primesc de la companiile pentru care lucreaza. De la beneficii mai degraba greu de cuantificat, precum un spatiu de lucru confortabil si oportunitati de promovare, companiile promit si sunt nevoite sa ofere pachete extrasalariale din cele mai variate.

    Masina de serviciu si telefonul nu mai sunt de mult beneficii speciale, au devenit instrumente esentiale de lucru, asa incat pe langa acestea, angajatii cer bonuri de masa, asigurari de viata, pensii private sau abonamente la clinici private. In aceste conditii, specialistii in resurse umane spun ca s-a ajuns chiar la situatia in care beneficiile pe care le ofera un loc de munca sa fie mai importante decat salariul in sine. Acest lucru a fost alimentat in principal de intrarea companiilor multinationale pe piata, care au venit cu politici care pentru companiile autohtone nu insemnau foarte mult, precum fidelizarea sau retentia angajatilor.

    Acum, in conditiile in care mai toata lumea reclama o acuta lipsa de forta de munca in general si de specialisti, in particular, beneficiile extrasalariale s-au transformat intr-o solutie la care putini nu recurg. Odata cu intrarea pe piata a pensiilor private si mai ales dupa introducerea legii aferente, multe companii au ales sa introduca de la inceputul acestui an pensiile private facultative, incurajate de interesul pe care angajatii l-au aratat pentru campania de inscriere la pensiile private obligatorii.

    Producatorul de vin si distilate din vin Vincon Vrancea, controlat de fostul fotbalist Gica Popescu, este printre primele companii din Romania care au oferit angajatilor proprii o pensie privata facultativa, ca parte a pachetului de beneficii salariale. Astfel, 138 de angajati ai societatii au primit o pensie privata facultativa, in contul careia angajatorul cotizeaza cu 200 de euro pe an. Conform legii, orice angajator poate oferi salariatilor sai o pensie facultativa, cotizand in beneficiul acestora.

    Optiunea semnarii unei pensii facultative apartine insa salariatului, care poate accepta sau refuza oferta angajatorului. Iuliana Tudose, manager de resurse umane la Vincon, sustine ca aceste beneficii sunt, in acelasi timp, si parte a unei politici de retentie pe care marile companii o practica pentru a elimina pe cat posibil riscul de a ramane fara oameni in posturi cheie: “Ne-am decis sa fidelizam angajatii care au peste 15 ani in companie, care sunt oameni valorosi, adevarati specialisti. A fost aleasa compania Allianz-Tiriac, cu care s-au incheiat polite pentru pensii private pentru 138 de persoane”.

    In plus, celor care au aceasta vechime si au peste 35 de ani li s-a incheiat o polita suplimentara de sanatate, platita de asemenea integral de companie, iar cei care au si peste 15 ani vechime primesc si o suma suplimentara la salariu. Din cele 138 de persoane eligibile din punctul de vedere al varstei, 7% sunt din managementul superior si din middle management, iar restul sunt persoane din posturi de executie. “Daca vor, ei pot contribui suplimentar si vom discuta cum vom putea dezvolta aceasta metoda de fidelizare, poate sa o extindem la familiile acestora”, spune Iuliana Tudose.

    In aceeasi situatie se afla si producatorul ceh de medicamente Zentiva, la care, din ianuarie 2008, acest beneficiu este facultativ, urmand ca fiecare angajat sa decida daca i se potriveste sau nu, in functie de interesul personal si de varsta. Optiunea privind pensiile facultative a fost introdusa in ambele divizii ale companiei, cea comerciala si cea operationala. Cele doua directoare de resurse umane, Anca Covaciu (divizia comerciala) si Alice Varlan (divizia operationala) spun ca angajatul are posibilitatea sa isi schimbe optiunea o data pe an si sa aleaga orice alta varianta din pachetul de benefi cii, care include si servicii medicale suplimentare, cheltuieli de transport, bilete de concediu/tratament, abonament de sport – acestea din urma fiind beneficii din ce in ce mai solicitate de angajati.