Tag: abtinere

  • Dăncilă îi cere lui Iohannis să se abţină de la declaraţii privind preluarea preşedinţiei Consiliului UE: Fac rău. Suntem pregătiţi

    Aceasta a făcut şi un apel către preşedintele Klaus Iohannis.

    “Aceste declaraţii fac rău României, cred că este fără precedent într-un stat membru UE şi cer tuturor, inclusiv preşedintelui, să se abţină pentru că România are nevoie de consens şi buni români şi unitate. Ne-am obişnuit legat de aceste atacuri şi nu vreau să procedez cum face dumnealui. E important să vin cu lucruri concrete pentru români.

    Pentru mine a fost important că ieri am acordat ajutoare de stat pt 9 companii, de câte ori mă va ataca preşedintele Iohannis îi voi răspunde cu ce face noi, acest guvern. Românii s-au săturat de dispute, eu m-am săturat. Îl rog pe preşedinte să nu mai iasă cu aceste declaraţii. Acest lucru a fost subliniat şi de dl. Juncker care a spus că dacă vrem să avem succes trebuie să existe consens între preşedinte, Parlament, Guvern”, a mai spus Dăncilă.

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că România nu este pregătită pentru preluarea Consiliului Uniunii Europene, în condiţiile în care la Guvern factorii responsabili sunt schimbaţi sau pleacă, iar “lucrurile au luat-o razna”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Linişte în Parlament. Interzis la bannere sau pancarte, iar cei care perturbă activităţile parlamentare vor fi sancţionaţi

    Potrivit modificărilor aduse Regulamentului, parlamentarii nu au voie să folosească pancarte sau bannere.

    „În dezbaterile parlamentare, deputaţii nu adoptă comportamente şi limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe şi nici nu desfăşoară pancarte sau bannere”, arată proiectul de lege.

    Iniţiatorul propune modificarea regulamentului, astfel încât deputaţii care tulbură dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor să fie atenţionaţi, daţi afară din sala de plen sau sancţionaţi pentru că deranjează şedinţa prin comportamentul sau vocabularul acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O comisie a Parlamentului European a votat în favoare liberalizării vizelor pentru Kosovo

    Treizeci de membri ai Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne au votat “pentru”, în timp ce zece au votat “împotriva”, iar doi membri s-au abţinut.

    Raportorul pentru Kosovo, Tanja Fajon, a lăudat această decizie, afirmând că reprezintă un pas în eliminarea izolării statului Kosovo.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul respinge iniţiativa legislativă privind autonomia Ţinutului Secuiesc

    Senatorul PMP de Covasna, Gheorghe Baciu, a anunţat ulterior de la tribuna Senatului că PMP votat împotriva adoptării proiectului de lege, spunând că “nu vreau şi nu pot să permit nimănui ca această himeră numită Ţinutul Secuiesc să tulbure liniştea şi Constituţia României”.

    Viceliderul grupului UDMR, senatorul László-Ődőn Fejer a spus, după vot, că speră că “data viitoare când o să luptăm o să luptăm pentru o Românie prosperă bazată pe o descentralizare reală”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea privind statutul magistraţilor, adoptată de Senat

    În timpul dezbaterilor, senatorul USR, Vlad Alexandrescu, a propus retrimiterea iniţiativei la Comisia specială pentru Legile justiţiei, pentru a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia. Propunerea sa a fost respinsă.

    Senatorul USR, George Dîrcă, a acuzat că în Comisia Iordache a fost o dezbatere lipsită de transparenţă asupra proiectului de lege.

    “Se ignoră vocile a peste o mie de magistraţi care au anunţat că există anumite neclarităţi în lege. Raportul de adoptare a Legii a fost elaborat azi într-o şedinţă fulger, de 10 minute. A fost o dezbatere lipsită de tranparenţă. Întreaga modificare a Legilor justiţiei s-a desfăşurat netransparent, ignorând vocea USR şi a magistraţilor. Vizita Comisie de la Veneţia va avea loc în parlament între 11-12 iunie. Haideţi să nu ne grăbim”, a afirmat Dîrcă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul a adoptat înfiiţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

    Iniţiativa legislativă a primit 72 de voturi “pentru” adoptare, 30 de voturi “împotrivă” şi o abţinere.

    Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a susţinut de la tribuna plenului că iniţiativa va beneficia de îmbunătăţiri, atunci când va ajunge la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional pe acest proiect de lege.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul a adoptat modificările la legea 317 privind organizarea CSM

    Senatul a adoptat luni modificările Legii 317, privind activitatea CSM, cu 82 de vorui pentru, 36 împotrivă şi o abţinere.

    Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit căruia CSM primeşte atribuţiile de numire şi revocare a conducerii ÎCCJ, iar preşedintele României este eliminat din procedură.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pensiile speciale rămân: senatorii au respins propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii USR

    Propunerea a fost respinsă cu 81 de voturi „pentru”, 36 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.

    Potrivit expunerii de motive a proiectului, numărul celor care beneficiază de pensii de serviciu instituite prin legi speciale este de 184.000 de persoane, iar bugetul total pentru aceste pensii speciale a fost de 6.6 miliarde de lei în 2017.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis a promulgat legea privind rachetele Patriot

    Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, cu 279 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi o abţinere, proiectul de lege prin care Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wolfgang Schäuble a fost ales preşedinte al Bundestagului

    Votul a avut loc în prima sesiune a Parlamentului Germaniei organizată după scrutinul legislativ din septembrie.

    Wolfgang Schäuble, în vârstă de 75 de ani, a obţinut 501 voturi din totalul de 705 membri ai Bundestagului. În total, 173 de membri ai Bundestagului au votat împotrivă, iar 30 s-au abţinut.