Tag: absente

  • Veşti bune pentru părinţi: Toate notele şi absenţele elevilor vor apărea într-un catalog online

    Notele şi absenţele care se regăsesc în cataloagele şcolare din toată ara vor fi înregistrate şi în varianta online în urma unui proiect legislativ care mai aşteaptă doar semnătura preşedintelui Iohannis.

    Astfel, proiectul legislativ iniţiat de mai mulţi senatori şi deputaţi din PSD şi PP-DD, printre care Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Stefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri şi Antreprenoriat, şi Gabriela Firea, primarul Capitalei, înfiinţează plaforma şcolară „Catalogul Online”.

    Iniţiatorii au ca scop facilitarea accesului zilnic al părinţilor la informaţiile privind situaţiile şcolare ale elevilor, se arată în expunerea de motive a propunerii.

    Senatul a acordat votul pozitiv cu 92 de „DA” şi 11 „NU”, la începutul săptămânii trecute, iar acesta ar putea intra în vigoare într-un termen de doi ani de la publicarea în Monitorul Oficial.

    În propunerea legislativă, iniţiatorii susţin că există mai multe astfel de platforme online în ţară care funcţionează, însă „nici unul din site-urile despre care facem vorbire nu se află sub controlul exclusive al unei unităţi de învăţământ”, potrivit documentelor.

  • Lia Olguţa Vasilescu le-a pus gând rău elevilor care chiulesc

    În acest sens există deja în vigoare o ordonanţă de urgenţă, existând familii care îşi retrag copiii de la şcoală tocmai pentru a primi ajutor social.

    Ea a mai arătat că există familii aflate la cea de-a treia generaţie de şomeri şi că în aceste familii copiii sunt retraşi de la şcoală înainte de a termina clasa a VIII-a, tocmai pentru a nu avea o meserie şi a putea deveni asistaţi social.

    De aceea, din luna august a intrat în vigoare o ordonanţă care prevede că, după ce un elev a acumulat mai multe absente nemotivate, familiei sale să îi fie diminuat ajutorul social, scrie realitatea.net

  • 67% dintre elevi primesc note în catalog fără ca ei să fie informaţi. Ce probleme au mai fost reclamate

    Potrivit Statutului Elevului, profesorii trebuie să anunţe elevii înainte de a le fi consemnate notele în catalog, dar, potrivit raportului, 67% dintre şcolari susţin că le este încălcat acest drept.

    O altă problemă este legată de elevii cu dizabilităţi şi de integrarea lor în colectivitate, astfel, raportul arată că “rata discriminării în şcoli este peste aşteptări, iar procentul elevilor care au fost discriminaţi cel puţin o dată în cadrul unităţii de învăţământ sau cunosc cazuri este de 47,60%”.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Liceul din România unde părinţii pot afla cu un simplu ”click” care sunt notele elevilor şi de câte ori au absentat

    Părinţii elevilor de la Liceul Teoretic ”Johannes Honterus” din Braşov pot afla direct de pe telefonul mobil ce note şi absenţe au copiii lor, cu ajutorul unei aplicaţii. Aceasta va fi accesibilă la cerere, începând cu 11 septembrie, şi va costa până la 5 euro pe semestru, scrie Mediafax.ro

    Radu Chivărean, directorul Liceului ”Honterus”, cel mai mare liceu de limbă germană din România după numărul de elevi, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că aplicaţia le va fi utilă părinţilor care vor vrea să afle ce note au luat copiii lor şi ce absenţe au în catalog.

    ”Este vorba de o aplicaţie pe care părinţii o vor putea accesa şi contra unui tarif de 5 euro pe semestru primesc în timp real notele copiilor. Noi nu vom plăti nimic“, a spus Chivărean.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Tânărul de 30 de ani din Iaşi care vrea să revoluţioneze învăţământul în România

    Alexandru Holicov, un tânăr de 30 de ani din Iaşi, şi-a propus să revoluţioneze sistemul de învăţământ din România dezvoltând o platformă care pune la aceeaşi masă profesorii, elevii şi părinţii. Rezultatele Adservio de până acum par să îi dea dreptate: note mai mari, absenţe mai puţine şi tot mai multe şcoli interesate de proiect.

    „La 18 ani şi jumătate, când am intrat la Facultatea de Construcţii, m-am apucat de business. Cumva cred că e în sânge, avem o familie destul de mare şi cam toţi suntem antreprenori. Am avut o firmă de leasing, acela a fost primul business”, povesteşte tânărul antreprenor. „Am făcut asta vreo doi ani de zile, după care am realizat câteva investiţii în imobiliare, iar în 2008 am început proiectul Adservio. Am pornit de la o idee, nu am avut exemple pe care să le urmăm, am luat-o practic de le zero.”

    Adservio este o platformă online de management şcolar care conectează toate persoanele şi instituţiile implicate în actul de educare. Cu alte cuvinte, este vorba despre un program care permite acordarea de note, însemnarea absenţelor, calcularea mediei în timp real, realizarea unor statistici despre evoluţia elevului sau performanţele sale în raport cu ceilalţi şi multe altele. Toate acestea sunt vizibile pentru profesori, elevi şi părinţi în egală măsură.

    În timpul celor şapte ani de activitate, Alexandru Holicov a observat o serie de efecte pozitive în unităţile de învăţământ unde Adservio a fost utilizat constant de toate cadrele didactice. Astfel, părţile implicate au devenit mai responsabile vizavi de actul didactic – părinţii, profesorii şi elevii s-au implicat mai mult în procesul de educaţie. În unele unităţi de învăţământ s-au înregistrat cu până la 63% mai puţine absenţe, iar media pe unitate şcolară a crescut cu un punct, de pildă de la 7 la 8.

    În noiembrie 2008 au realizat un focus grup înainte de a implementa platforma în liceul Vasile Alecsandri din Iaşi. „La momentul acela nu aveam aproape nimic, era o idee şi o prezentare în PowerPoint în care arătam noi cum ar trebui să funcţioneze platforma odată instalată.”

    Directorul instituţiei a fost interesat de idee, mai ales că Alexandru Holicov şi vărul său, asociat în business, absolviseră liceul respectiv. „Am dotat fiecare sală de clasă cu un calculator; erau nişte calculatoare speciale, gândite de noi, mă vedeam un fel de Steve Jobs. Am cumpărat monitoare, plăci de bază şi alte componente şi am construit calculatoarele. Problema e că la început aveau carcase din plexiglas şi s-au stricat imediat; am început apoi să le facem dintr-un metal dur.” În septembrie 2008, au lansat oficial platforma într-o unitate de învăţământ.

    Investiţia iniţială a constat în banii pe care îi avea strânşi din businessurile anterioare – a fost vorba de tot ce ţinea de echipamente, infrastructură şi de soft – şi s-a ridicat la aproximativ 30.000 de euro. „Pentru partea de soft am reuşit să aducem nişte oameni, să-i facem interesaţi de idee; le-am dat un procent din business şi aşa s-a născut prima versiune a lui Adservio.”

    Anul următor au implementat soluţia în alte cinci unităţi şcolare, tot din Iaşi. „A fost pură nebunie: la un moment dat aveam împrumutaţi 400.000 de euro ca să putem merge înainte. Pot spune că am ajuns la break even acum un an, la şapte ani după ce am început”, remarcă Alexandru Holicov. „Fără nebunia aia probabil că n-am fi ajuns aici.”

    În momentul acesta, Adservio serveşte 40 de unităţi de învăţământ din România şi câteva din Republica Moldova; majoritatea sunt în Iaşi şi Bucureşti.

    În 2010 s-au împrumutat, au făcut credite bancare şi Alexandru Holicov recunoaşte că au riscat destul de mult. Cu primul credit, de 500.000 de lei, au dotat cinci şcoli – atât a costat implementarea, acestea fiind costurile doar pentru echipamente. Doi ani mai târziu, şcolile care utilizau platforma au făcut o petiţie către Ministerul Educaţiei cerând eliminarea catalogului „pe hârtie” din şcolile unde se folosea Adservio pentru un an de zile, pentru a se vedea care sunt beneficiile folosirii sistemului electronic de înregistrare a notelor. „E frustrant pentru profesori să treci note într-un catalog ştiind că nu va întâmpla nimic cu notele alea; odată introdusă în sistemul Adservio, o notă sau o absenţă ajunge deja în mai multe conturi, e folosită la mai multe statistici, automat devine foarte importantă.”

  • Ideea inedită a unui profesor: pizza, tablete şi telefoane mobile pentru elevii care nu mai chiulesc

    În condiţiile în care elevii din România ajung să adune milioane de absenţe după doar un semestru de şcoală, anumiţi directorii se gândesc că, dacă vor să îi ţină la ore, trebuie să le dea ceva la schimb, scrie digi24.ro

    Colegiul Tehnic de Transporturi din Iaşi are aproape 640 de elevi şi mult timp a fost pe lista liceelor cu număr mare de absenţe. Directorul s-a gândit că pedepsirea elevilor nu are cum să rezolve problema cu atât mai mult cu cât unii dintre ei motivau absenţele prin faptul că sunt navetişti. Aşa că soluţia a fost stimularea lor să rămână la ore. 

    Premiul întâi înseamnă un telefon mobil, premiile II şi III căşti auto şi stickuri, iar pentru ceilalţi, câte o ciocolată şi o diplomă. Totul se face prin tragere la sorţi.

    Citiţi mai multe pe www.digi24.ro

  • Sebastian Ghiţă a fost amendat pentru absenţele din Parlament. Alţi 17 deputaţi în top

    Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca celor 18 deputaţi care au înregistrat absenţe nemotivate în perioda iulie-septembrie 2015, să li se taie % din indemnizaţia lunară brută.

    Dintre cei 18 deputaţi, cele mai multe absenţe au fost înregistrate de deputatul PSD Sebastian Ghiţă, care a cumulat, în perioada amintită, 21 de absenţe. Ghiţă se află sub control judiciar, el fiind cercetat pentru fapte de corupţie.

    Sebastian Ghiţă este urmat, în topul aleşilor care au absentat nemotivat, de deputatul PSD Cătălina Ştefănescu, care înregistrat 7 absenţe.

    Absent de 6 ori de la lucrările Parlamentului, deputatul UNPR Mihăilă Ioan, se află pe locul trei în topul absenţilor, potrivit listei întocmite de BP al Camerei Deputaţilor, perioda iulie-septembrie 2015.

    Pe ultimul loc, potrivit sursei citate, se află, deputaţii Remus Cernea, Potor Călin (PSD) şi Ţigăeru Roşca Laurenţiu (PSD, membru UNPR), care au înregistrat câte o absenţă.

  • Deputaţi cu absenţe nemotivate, sancţionaţi cu reţinerea a 1% din indemnizaţie pentru fiecare zi

    Secretarul Camerei Nicuale Mircovici a făcut aceste precizări, după şedinţa Biroului Permanent, arătând că a fost aprobată în acest sens o notă a secretarului general al Camerei Cristian Buican.

    “A fost aprobată o notă a secretarului general privind patru colegi deputaţi care au avut absenţe nemotivate şi nu au făcut demersuri pentru motivarea lor. E vorba despre Mircea Roşca, Florentin Gust, Aurelian Popescu şi Andrei Sava. Biroul Permanent a stabilit reţinerea pentru fiecare zi de absenţă nemotivată a 1% din indemnizaţia brută a deputatului respectiv. Asta înseamnă că se vor reţine pentru domnii în cauză 15, două, una sau 5%, în funcţie de numărul de zile pe care le-au avut”, a explicat Mircovici.

    Potrivit notei secretarului general, Mircea Roşca a absentat nemotivat 15 zile, în 20, 24, 26 şi 27 noiembrie şi 2, 4, 8, 9, 10, 11, 15, 17, 19, 20 şi 21 decembrie, Florentin Gust a lipsit nemotivat în 16 şi 20 decembrie, Aurelian Popescu în 19 decembrie, iar Andrei Sava în 2, 4, 17, 19, 20 decembrie.

    Deputatul PNL Mircea Roşca a fost arestat preventiv în 20 noiembrie 2014, după ce Camera a aprobat solicitarea DNA de încuviinţarea arestării preventive, apoi din 25 ianuarie a fost plasat în arest la domiciliu. În 14 aprilie, judecătorii instanţei supreme au decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

  • Reportaj: Două zile în Ţara Bârsei: pâine cu cartofi, 
fortificaţii şi mofetă

    ADRIANA SOHOLODEANU este călător pasionat, gastronom în training şi antreprenor, proprietar al boutique-ului online de deserturi şi cadouri www.biscuit.ro

    Ţara Bârsei. Repetă. Silabiseşte. Rostit şoptit, toponimul ascunde parcă o poveste – Ţara Bârsei ar putea fi tărâmul de basm, locul în care pasc oiŢe bârsane babane în bâzâit de bărzăuni bezmetici. Sau nu.

    Semnele de circulaţie, cu denumiri în două limbi, română scurtă familiară, maghiară lungă, plină de consoane, ajută şi ele, la fel şi peisajul, dacă nu ideea de poveste atunci măcar cea de vacanţă, ceea ce este, în definitiv, totuna.
    Dacă te găseşti pe drumul ce duce din Braşov spre Covasna la ceasul înserării, în iarnă, semnul care te anunţă că intri în Ţara Bârsei îţi deschide tăcut uşa către alt tărâm. Este pustiu cât vezi cu ochii şi doar târziu în noapte se aprind mici lumini la orizont. Case nu se văd şi o porţiune de drum nu e decât un gol alb vârstat în negru cu ecou purtat repetat de stâlpii de electricitate.

    Căprioare pasc absente pe câmpuri goale de cartofi în timp ce maşina pare că stă pe loc, într-un decor liniar şi repetitiv.

    După kilometri fără sfârşit peisajul se populează. Apar garduri, case se înşiră după ele, pun de un sat, apoi de altul, arhitectura e înca regăţeană, oamenii-s puţini, bisericile catolice.

    Şi apoi, bang! Fără nicio pregătire, intri pe nesimţite cu viteză în Santioanluca / Szentivlaborfalva, satul pe drumul căruia stau grătare de kurtoskalacs şi pâini cât roata carului. Una din cinci case învârte la stradă frigărui cu cozonac săsesc şi vinde la lumina chioară pâine cu cartof. Ireal şi delicios în egală măsură; reţete simple şi vechi care-şi păstrează gustul şi povestea şi o săptămână mai târziu, transplantate în oraşe pline de beton şi efemer.

    În Covasna, toponim românesc de origine slavă ce denumeşte valea ce curge prin locurile unde se prelucrează laptele, treci prin Ghid-falău şi Micfalău, Bicfalău şi Tufalău, sate româneşti cu nume maghiare sau invers.

    Nu trece mult şi ajungi în oraş. Covasna pe înserat, ca şi pe lumină de altfel, nu pare generoasă cu turistul de iarnă. Cel de vară însă ar putea ajunge la cetatea dacică, la platformă sau în Valea Zânelor, adică acasă la Ileana Cosânzeana şi loc de celebrat Nedeia mocănea-scă, sărbătoare tradiţională a oierilor din zonă.

    Pe de altă parte, cetatea ar fi după mulţi locul în care s-a retras să moară Decebal, construcţie care, după arheologi, ar fi una din cele mai mari din afara Orăştiei. Cel de-al treilea obiectiv turistic este planul înclinat dintre Covasna şi Comandău, folosit în 1890 pen-tru transportul buştenilor prin contrabalansarea a două vagoane, unul gol altul plin, aflate la capete opuse şi exploatând forţa gravita-ţională şi diferenţa de nivel de 300 de metri. Lucrarea genial-inginerească este printre puţinele din Europa de acest gen.

    Vizitatorul de iarnă se mulţumeşte cu Groapa Dracului, un puţ cu noroi leneş şi bolborositor, aflat chiar în parcul din centru. Erup-ţiile bulelor, în fapt degajări puternice de bioxid de carbon, au fost cândva spectaculoase; astăzi seamănă mai mult cu o supă clo-cotind la foc mic.

    Zona este cunoscută unui tip special de turist, cuprins în categoria balneo. La nici patruzeci de ani eşti încă suficient de tânăr pen-tru a te putea amuza ideea de mers la băi şi destul de bătrân pentru ca un concediu balneo să îţi amintească de epoca dinainte de ’89.

    O zi la baza de tratament din cadrul hotelului înseamnă înainte de toate un halat moale de baie. Vei locui în el mai toată ziua, între şedinţele de TENS, ultrasunete, băi carbogazoase şi masaje acvatice.

    Programul zilei este stabilit de medicul rezident, în baza unei discuţii-consultaţii, în urma căreia rezultă o fişă cu care asistenta asignată te însoţeşte şi îndrumă. Iarna sunt puţini amatori, dar vara se perindă prin bază până la 500 de oameni pe zi, pacienţi veniţi să trateze în principal boli ale aparatului cardiovascular.

    Punctul forte al mersului la băi este mofeta, un gaz (dioxid de carbon) care aici iese din pământ cu o puritate de 98%, comparabilă doar cu o zonă din Japonia. Baia de gaz se face după un program strict, cu pauze şi timpi respectaţi cu rigoare. Pacienţii stau pe trep-tele unui fel de amfiteatru din lemn în picioare, nemişcaţi. Urmăresc în paralel acele ceasului de pe perete şi furnicăturile de pe pi-cioare. Gazul, al cărui nivel variază şi este măsurat cu o brichetă, urcă până la genunchi-pulpe şi dilată vasele de sânge.

    Acelaşi gaz este pus la lucru şi în varianta acvatică, în care stai nemişcat 20 minute într-o cadă plină cu apă carbogazoasă. Nu te plictiseşti şi nu amorţeşti; este relaxare pură prin micro-masaj, căci milioanele de bule de gaz ţi se ataşează de piele şi când se ridică la suprafaţă lasă în urmă o gâdilătură uşoară. În timpul acesta numeri bule, urmăreşti trasee, compari cu viteza şpriţului de vară sau a şampaniei de seară, faci ceva pentru tine.