Tag: ABROGARE

  • Decizia luată privind legea prin care zeci de mii de puşcăriaşi au ieşit mai devreme din închisoare

    „Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă, între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată un amendament adoptat, marţi, de comisia juridică a Camerei, propus de grupurile parlamentare ale PNL şi USR.

    Referitor la subiect, premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, că abrogarea Legii recursului compensatoriu va avea efecte doar pentru viitor. Şeful Executivului a precizat că mpsura nu înseamnă că imediat după abrogare nimeni nu va mai beneficia de prevederile acestei legi.

    Proiectul, iniţiat de 10 deputaţi PNL în februarie, prevede abrogarea legii recursului compensatoriu. Proiectul a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie.

    Deputaţii vor dezbate în plen acest proiect sub rezerva primirii raportului de la comisia juridică.

    Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

  • Iohannis a promulgat Legea de aprobare a OUG privind bonurile fiscale, impozitul pe bacşiş- eliminat

    Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative

    Legea a fost promulgată în forma în care ordonanţa nu mai prevede impozitarea bacşişului, decizie care va fi aplicată astfel din această lună, în sensul că bacşişul nu va mai fi evidenţiat distinct pe bon.

    Ordonanţa promulgată stabileşte doar că neemiterea bonului fiscal pentrut toate bunurile livrate şi serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare sau tarifului de prestare vor fi sancţionate.

    Legiferarea bacşişului, care trebuie evidenţiat pe un bon fiscal separat, a fost introdusă de Guvern prin Ordonanţa de Urgenţă 8/2015, care modifică şi completează mai multe acte normative.

    Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum şi restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

    În luna mai, Guvernul a decis să legifereze bacşişul, care să fie astfel evidenţiat pe un bon fiscal separat şi să fie taxat cu 16%, dar la foarte scurt timp, pe fondul problemelor tehnice de aplicare, a renunţat la această măsură, spunând că obligaţia impozitării va fi anulată în Parlament, cu aplicare din luna iunie.

    Procesul legislativ din Parlament a durat însă mai mult decât era estimat, iar Camera Deputaţilor, for decizional, a anulat impozitarea după 1 iunie.

    De asemenea, Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.