Tag: ABR

  • Jumătate dintre români au consumat bere în ultima lună

    Într-un clasament al produselor care nu lipsesc din frigider vara, berea se situează chiar înaintea unui produs popular în timpul sezonului cald cum este îngheţata, potrivit asociaţiei. Pe primul loc din punct de vedere al persoanelor care au consumat în ultima lună bere se situează bucureştenii, ei afirmând în proporţie de 76% că aceasta nu le lipseşte din frigider, mai ales pe perioada verii. Pe următorul loc în clasament se află Muntenia, unde 58% dintre locuitori spun că berea este nelipsită din frigidere, regiune urmată de Oltenia, cu 56%.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Berarii Romaniei: “Cu siguranta berea se va vinde mai bine cand vor fi factori mai favorabili”

    In urma cu mai bine de doi ani, berea atinsese un nivel de
    consum de 93 de litri pe cap de locuitor anual, Romania ocupand la
    acea vreme locul sase la nivel european in aceasta privinta. “Nu
    cred ca acest nivel este normal si mai potrivit este cel din 2008”,
    spune Constantin Bratu, director general al asociatiei Berarii
    Romaniei. |n opinia lui, factorul care are un rol cheie in piata
    este puterea de cumparare (“ce ne lipseste este, practic, puterea
    de cumparare”); vremea influenteaza, la randul sau, puternic
    consumul de bere, la fel cum si traditiile de consum au un cuvant
    de spus. “Cand toti acesti factori vor fi favorabili, cu siguranta
    ca berea se va vinde mai bine”, spune Bratu. |n opinia lui, varful
    de consum inregistrat in 2008 (93 de litri de bere pe cap de
    locuitor adult) nu este o exceptie, ci o normalitate.


    Citeste mai multe despre evolutia pietei berii intr-un material
    amplu din BUSINESS Magazin.