Tag: abdicare

  • Carol al II-lea: “Mihaita autentifica actul de nastere a Republicii, forma de stat care nu poate permite Romaniei de a trai”

    Carol al II-lea descrie astfel evenimentul: “Marti, 30 decembrie
    1947. O zi ingrozitoare, ce zi sfasietoare: la 5 d.a.
    sdupa-amiazat, bietul si credinciosul Ribeiro telefoneaza ca
    Reuters a comunicat ca Mihaita a abdicat, azi, la 3. Vestea a cazut
    ca o maciuca pe capul nostru, am ramas, literalmente, traznit.
    Reprezentantul lui Reuters a si venit aci aducandu-mi telegramele,
    cari dau oaresicari detalii. La 3, a iscalit abdicarea si a dat o
    Proclamatie catre popor, iar unele vesti zic ca la 4 va parasi
    Bucurestiul. A si fost proclamata Republica Democratica Populara,
    alias Sovietica. M-a apucat o furie auzind aceasta stire; cine
    dracul l-a pus pe Mihaita sa se intoarca, ca, dupa o saptamana, sa
    plece in conditiile cele mai urate si dand catre popor o
    proclamatie rusinoasa. Nu numai ca abdica pentru el si urmasii sai,
    dar spune, in proclamatie, ca lasa poporului grija de a-si alege
    felul cum doreste sa fie guvernat, considerand ca monarhia este un
    obstacol serios in calea dezvoltarii democratice a tarii. Ma sufoca
    ideea ca fiul meu, ca suveran, sa poata sa-si puie iscalitura sub
    un document astfel redactat. Toti luptam pentru a arata lumei ca
    forma democratica nu numai ca este compatibila cu Monarhia, dar ca
    si asta este, de fapt, mai garantata sub un suveran, decat sub un
    presedinte, care-i, totdeauna, un om de partid si iata ca, acuma,
    Mihaita declara, sub iscalitura, contrariul si, in acelasi timp,
    autentifica actul de nastere a Republicii, forma de stat care nu
    poate permite Romaniei de a trai.”

    Fragmentul face parte din volumul al cincilea de insemnari zilnice
    ale lui Carol al II-lea, “Intre datorie si pasiune”, aparut la Editura
    Curtea Veche in 2001, ingrijit de Marcel-Dumitru Ciuca si Narcis
    Dorin Ion. Volumul contine insemnarile zilnice ale lui Carol al
    II-lea dintre 1 ianuarie 1946 si 31 decembrie 1948. La momentul 30
    decembrie 1947, Carol al II-lea se afla Portugalia, la Estoril,
    impreuna cu proaspata sa sotie, Elena Lupescu (Duduia). Dupa
    stabilirea la Estoril, cuplul si-a cumparat o casa acolo, in care
    au locuit pana la moarte (Carol al II-lea a murit in 1953, Elena
    Lupescu in 1977).