Tag: abc

  • Un alt fel de ABC

    „Acvatic Bebe Club este o afacere de familie în care am investit mult suflet eu, soţul meu şi tatăl acestuia”, povesteşte Carmen Dumitru, proprietara şi directoarea clubului de înot. Dincolo de suflet însă, familia Dumitru a investit 150.000 de euro, sumă la care s-au adăugat 55.000 de euro în modernizări şi renovări anuale, dar şi în serviciile ulterioare incluse în business – salina, pentru salinoterapie, şi kinetoprofilaxia, adică prevenirea alterării stării de sănătate, prin masaj şi exerciţii fizice. Aşa a apărut, în 2013, primul – şi momentan singurul – spaţiu Acvatic Bebe Club, în Bucureşti, pe strada Delea Nouă, la numărul 15, în apropiere de Piaţa Muncii.
    „Ne dorim să putem oferi acest tip de activitate şi părinţilor din alte oraşe, prin susţinerea partenerilor, deţinători deja ale unor spaţii cu piscină sau dornici să investească în acest sens, dispuşi să primească consultanţă în acest domeniu nişat”, spune Carmen Dumitru.
    Acvatic Bebe Club i-a adus anul trecut o cifră de afaceri de 238.000 de euro, iar în prima jumătate din 2019 veniturile au fost de 134.000 de euro. Clubul de înot pentru copii şi salina funcţionează cu un număr mediu de 18 angajaţi.
    „Sunt studii care arată cum copiii care au început această activitate (înotul – n. red.) de la o vârstă timpurie au un nivel ridicat de creativitate şi dorinţă de explorare, reuşind chiar să performeze în anumite domenii, nu neapărat sportive”, spune fondatoarea Acvatic Bebe Club.
    Un abonament lunar costă între 170 şi 320 de euro, în funcţie de numărul de şedinţe şi intervalul orar în care pot veni copiii la cursuri. Un abonament anual poate ajunge la 3.300 de euro, acesta fiind cel mai scump din ofertă. Temperatura constantă în apă este de 32 de grade Celsius, iar procedurile de predare sunt dezvoltate împreună cu psihologi pentru copii şi personalizate în funcţie de obiectiv. Clubul de înot oferă cursuri pentru bebeluşi cu vârste de 4-36 de luni, dar şi pentru copii de 3-6 ani.
    „Clienţii sunt părinţii care doresc să investească în educaţia alternativă pentru copiii lor, care înţeleg beneficiile practicării acestei activităţi de la o vârstă timpurie şi care doresc să câştige siguranţa acvatică şi dezvoltarea armonioasă a celor mici”, spune Carmen Dumitru.
    Bebeluşii pot veni la „bălăceală” începând cu vârsta de patru luni, iar procedeele de înot pot fi exersate începând de la vârsta de trei ani şi jumătate – patru ani.


    Fructele Pământului – producţie de sosuri picante (jud. Giurgiu)
    Fondator: Andrei Teodorescu
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro
    Cifră de afaceri în perioada decembrie 2018 – iulie 2019: 80.000 de lei (17.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti, Timişoara, Iaşi


    Urzeală – atelier de haine cu motive tradiţionale (Bucureşti)
    Fondator: Oana Ivan
    Investiţie iniţială: 35.000-40.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 20.000 de euro
    Prezenţă: online, Bucureşti


    DVI Top Consulting – foodtruckuri (Bucureşti)
    Fondatori: Ioan Guşoi şi alţi doi fondatori
    Investiţie iniţială: 80.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 420.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    Colantări Ieftine – atelier pentru colantarea maşinilor (Bucureşti)
    Fondator: George Mircea
    Investiţie iniţială: 13.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti, cu acoperire naţională


    Liniidelână – producţie de decoraţiuni şi articole vestimentare croşetate (Bucureşti)
    Fondator: Cristina Dănescu
    Investiţie iniţială: 1.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru
    2019: 8.000-9.000 de euro
    Prezenţă: online (pe site-ul propriu şi pe eMAG)


    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste
    1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

  • A murit unul dintre cei mai iubiti actori de la Hollywood

    Actorul Burt Reynolds a murit la vârsta de 82 de ani, anunţă ABC News, care citează un anunţ al agentului starului de la Hollywood. 
     

    Reynolds s-a stins la un spital din Florida, familia fiindu-i alături în ultimele clipe. 

    De-a lungul carierei sale, Burt Reynolds a apărut în mai multe show-uri tv, dar a devenit cunoscut pentru roluri în filme ca Smokey şi Banditul, Deliverance, The Longest Yard sau Boogie Nights pentru care a câştigat Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar şi a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, scrie b1.ro

  • Cel mai popular serial american, anulat, după ce starul show-ului a făcut o remarcă rasistă

    În noaptea de luni spre marţi, Roseanne Barr a publicat pe platforma online Twitter un mesaj despre o fostă consilieră a fostului preşedinte american Barack Obama, Valerie Jarrett: “Fraţii Musulmani (o grupare militantă, n.r.) şi Planeta maimuţelor au un bebeluş: vj”.
     
    Câteva ore mai târziu, Roseanne Barr a şters mesajul şi a scris: “Îmi cer scuze faţă de Valerie Jarrett şi toţi americanii. Îmi pare rău că am făcut această glumă proastă despre cariera şi aspectul ei fizic”. Actriţa în vârstă de 65 de ani a anunţat apoi că renunţă la contul său de Twitter.
     
    Preşedintele programelor de divertisment al companiei ABC, Channing Dungey, o persoană de culoare, a calificat mesajul actriţei drept “odios”.
     
    Serialul “Roseanne” a fost unul dintre cele mai importante între anii 1980 – 1990 şi a revenit pe micile ecrane în martie, după o absenţă de 21 de ani. Noua serie, care s-a încheiat pe 22 mai, a fost cel mai vizionat program al sezonului 2017 – 2018 de pe posturile TV americane. ABC anunţase recent că a comandat o continuare a serialului.
     
  • James Comey, fost director al FBI, susţine că Trump este “nepotrivit moral” să fie preşedinte

    “O persoană (…) care vorbeşte despre şi tratează femeile ca pe nişte bucăţi de carne, care minte constant despre chestiuni mari şi mici şi insistă că poporul american crede, acea persoană nu este potrivită să fie preşedinte al Statelor Unite, din considerente morale”, a declarat Comey într-un interviu difuzat duminică noapte de postul ABC News.

    “Este nepotrivit din punct de vedere moral să fie preşedinte”, a adăugat fostul director FBI.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a decurs “meciul” dintre Cristiano Ronaldo şi Sophia, cel mai inteligent robot al lumii

    Sophia, dotată cu inteligenţă “precum zeiţa înţelepciunii în Grecia”, a răspuns tuturor întrebărilor fotbalistului, dar mai ales l-a recunoscut din prima, după o mică glumă, şi, “din memorie” a reprodus câţi fani are pe Instagram şi câte premii a câştigat de-a lungul timpului. 

     

    “;}

  • Cronică: Designated Survivor (sezonul 2) – VIDEO

    Avându-i ca protagonişti pe Kiefer Sutherland şi Natasha McElhone, plus mulţi alţi actori extrem de talentaţi, Designated Survivor avea toate premisele să devină un serial de referinţă pentru reţeaua de televiziune. Bănuiesc că scenariştii au rămas, la un anumit moment dat, fără idei; nu-mi explic altfel telenovelizarea serialului.

    Povestea începe în seara în care preşedintele Statelor Unite adresează discursul anual despre starea naţiunii la Capitoliu, adunând marea majoritate a oficialilor de stat. Singurul ”pus la adăpost“ este Thomas Kirkman, secretarul de stat pentru dezvoltare urbană, fiind cel ales să preia conducerea statului în cazul în care toţi demnitarii cu poziţii mai înalte sunt ucişi într-un atac sau în timpul unei catastrofe. Evident, asta şi urmează; un grup de terorişti aruncă în aer Capitoliul, iar Kirkman devine preşedinte.

    De aici începe o cursă nebunească pentru a prinde teroriştii, dar şi una de reconstruire a guvernului; ni se prezintă culisele negocierilor politice, iar scenele sunt extrem de bine construite, amintind de cele din The West Wing (probabil cel mai bun serial de politică realizat vreodată).
    Personajele principale sunt bine conturate, iar regizorii au avut grijă să dea şi o anumită profunzime relaţiilor dintre acestea, prezentând aspecte secundare ale poveştii. Primul sezon e genul pe care îl poţi urmări ore în şir, curios de ce nenorociri va mai aduce noul episod.

    Lucrurile se complică destul de mult când se dovedeşte că vicepreşedintele ales de Kirkman, singurul supravieţuitor al atacului terorist, are de fapt altă agendă decât cea a preşedintelui. Suntem aruncaţi într-o conspiraţie ce aduce laolaltă terorişti, servicii secrete, guverne străine şi foşti preşedinţi americani. E o poveste pe care am găsit-o, mărturisesc, extrem de captivantă.

    Povestea se rupe în momentul în care ultimul terorist e prins, iar atenţia lui Kirkman se îndreaptă exclusiv către problemele domestice. Ritmul alert dispare, iar relaţiile dintre personaje încep să fie tratate superficial; firea blândă a preşedintelui american devine, spus simplu, enervantă. Am senzaţia că scenariştii s-au plictisit de jobul lor zilnic şi au început să mai arunce câte un episod doar de dragul salariului.

    Revin la ideea iniţială: în al doilea sezon, Designated Survivor s-a transformat într-o telenovelă. Mi se întâmplă rar să urmăresc mai mult de 10-15 episoade dintr-un serial şi să îl abandonez, dar în această situaţie mi-am pierdut complet interesul.

    NOTĂ: 6/10

  • Patru oraşe din Japonia au fost afectate de erupţia vulcanului Shinmoedake – FOTO, VIDEO

    Postul de televiziune japonez TBS a arătat imagini cu elevi care merg spre şcoală purtând căşti şi măşti. Instituţia se află la poalele vulcanului Shinmoedake. Mai mult, locuitorii au descris presei că au auzit bubuituri provenind de la vulcan şi că cenuşa a căzut în cel puţin patru sate şi oraşe din prefectura Miyazaki.
     
    Aparatele de curăţat străzile au fost puse în funcţiune pentru aruncarea cenuşei de pe străzile oraşelor, iar fermierii au folosit instrumente de suflat frunze pentru a curăţa grămezile de cenuşă din curţi.
     
    Vulcanul care se află la graniţa dintre prefecturile Kagoshima şi Miyazaki a început să izbucnească miercuri pentru prima dată în şase ani.
     
  • Scrisoarea unui băiat de doar 9 ani i-a impresionat pe membrii NASA: ”Pot învăţa să gândesc ca un extraterestru”

    Printre aceştia s-a numărat şi un băiat de doar 9 ani. Scrisoarea pe care elevul a trimis-o agenţiei spaţiale i-a impresionat pe membrii NASA.
    Jack Davis a scris o scrisoare pentru agenţia spaţială pentru a ocupa poziţia de ofiţer pentru protecţie planetară, notează ABC News.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Start al înscrierilor pentru primul UniCredit Hackathon CEE

    Hackathon-ul, sau maratonul de hacking, este o competiţie intensivă, timp de două zile, între persoane inovatoare şi creative. Împărţiţi în grupuri, concurenţilor li se va cere să îndeplinească diverse provocări care reies din PSD2 (Directiva Revizuită a Serviciilor de Plăţi) (nota 1). Dezvoltatorii externi, reprezentanţii start-up-urilor Fintech şi ai companiilor de software, persoane care se gândesc la soluţii “out of the box”, împreună cu angajaţii UniCredit care vor participa în cadrul acestei iniţiative, îşi vor uni forţele pentru a dezvolta idei referitoare la crearea de valoare pentru clienţi şi bănci în contextul PSD2.

    UniCredit se angajează să păstreze banca în prima linie a inovaţiei şi doreşte să inspire soluţii care să îmbunătăţească şi mai mult experienţa clienţilor.

    Carlo Vivaldi, şef al diviziei CEE a UniCredit, a declarat: “Considerăm că inovaţia este esenţială pentru stabilitatea pe termen lung a activităţii băncii şi pentru o interacţiune mai bună între bancă şi clienţi. Planul strategic al UniCredit – Transform 2019 – aşează inovaţia la baza acţiunilor sale pentru a transforma modelul operaţional al băncii şi pentru adaptarea la comportamentul extrem de schimbător al clienţilor şi la noile cerinţe de reglementare. În  acest context, UniCredit Hackathon CEE permite UniCredit să profite de poziţia sa de top în Europa Centrală şi de Est, şi îi consolidează activitatea în regiune. Va atrage tinere talente din interior şi exterior care vor concepe şi proiecta soluţii aplicabile noi”.  

    Urska Jez, co-fondator ABC şi director executiv ABC Slovenia, a adăugat: “La nivel global, companiile caută modalităţi eficiente de a se transforma. Împreună cu start-up-urile, acestea caută soluţii pentru a îşi continua activitatea într-un mod mai inovativ, transparent şi agil. Proiectele de succes din prezent combină ambele părţi. Acesta este scopul colaborării noastre cu UniCredit şi din acest motiv am creat acest program, care începe cu un hackathon. UniCredit se implică puternic în urmărirea tendinţelor la nivel mondial şi ascultă în mod proactiv opiniile clienţilor săi, le descoperă nevoile şi se asigură că le oferă produse şi servicii relevante. Prin implicarea resurselor interne în eveniment, Grupul arată un solid angajament  faţă de inovare. Consider că prin această abordare şi cu această dedicare, UniCredit Hackathon CEE va avea un efect de anvergură, pozitiv, asupra grupului iar UniCredit va stabili tendinţele în digitalizare în CEE şi în afara acesteia.”

    Pe baza normei PSD2, obiectivul Hackathon va fi: “Cum putem să folosim informaţiile referitoare la contul clientului pentru a crea valoare?”. Acest lucru înseamnă, de exemplu, dezvoltarea platformelor pentru analiza datelor clientului cu scopul de a oferi clienţilor o experienţă mai bună.

    Participanţii din toată lumea se pot înscrie între 17 iulie şi 24 august la: www.abc-accelerator.com/UniCreditHackathonCEE 

    Echipele câştigătoare vor primi o recompensă financiară şi o şansă de a-şi prezenta proiectele conducerii executive a Diviziei CEE de la UniCredit Group pe data de 7 septembrie la Ljubljana. Membrii echipelor câştigătoare pot fi apoi invitaţi să participe ulterior la faza de implementare a soluţiei.

    UniCredit este prezentă în Italia, Germania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, România, Rusia, Serbia,  Slovacia, Slovenia şi Turcia.

    ABC Accelerator este cel mai mare accelerator cu capital privat din Slovenia şi din regiune. A fost înfiinţat în 2015 şi de atunci a accelerat creşterea pentru aproape 100 de start-up-uri – companii care schimbă economia şi cresc mai repede decât companiile tradiţionale. ABC Accelerator a dezvoltat un sistem pentru accelerarea creşterii start-up-urilor cu idei inovatoare şi a le ajuta să obţină succes pe piaţă. În prezent, ABC ajută la schimbarea întreprinderilor mici, mijlocii şi mari cu un program pentru întreprinderi, comunicând mentalitatea de start-up companiilor tradiţionale. Ajutăm companiile mari să exploateze întregul potenţial al ideilor noi din afara şi din interiorul lor. Combinaţia de creştere foarte rapidă şi idei noi, inovative, de la start-up-uri şi cunoştinţele, investiţiile şi personalul disponibil marilor corporaţii are, probabil, cel mai mare potenţial de a revoluţiona pieţele existente.

     

  • 991 de mesaje pe Twitter, 0 legi importante adoptate: aşa arată primele 6 luni din mandatul lui Trump

    Rata sa de aprobare este la un minim istoric, de doar 36%; cei de la ABC au scris că acestea sunt cele mai proaste numere înregistrate în ultimii 70 de ani de un preşedinte aflat în primele 6 luni ale mandatului.

    Dar tendinţele nu sunt valabile peste tot: în localităţile în care Trump a câştigat alegerile din noiembrie 2016, rata sa de aprobare este, în medie, de 50%, scriu cei de la CNN.

    În timpul campaniei de anul trecut, Trump a organizat numeroase conferinţe şi a acceptat să intre în direct la TV chiar şi în noaptea alegerilor; de când a preluat însă fotoliul de preşedinte, el a ţinut o singură conferinţă de presă (cei de la CNN nu au luat în calcul declaraţiile făcute la finalul întâlnirilor oficiale, aşa cum a fost cea alături de Klaus Iohannis).

    Din punct de vedere legislativ, Donald J. Trump a semnat 42 de acte legislativ, nefiind însă vorba de vreo lege importantă. Preşedintele american a fost însă mult mai activ pe Twitter, unde a postat 991 de mesaje. Dintre acestea, 46 făceau referire la locuri de muncă, 22 o menţionau pe Hillary Clinton iar 82 acuzau instituţiile media de propagandă şi publicarea unor ştiri false.