Tag: abatoare

  • Decizie suprinzătoare în Germania: Abatoarele nemţilor nu vor mai angaja români prin subcontractori, de anul viitor

    Abatoarele din Germania nu vor mai angaja, de anul viitor, români prin subcontractori, potrivit ministrului Muncii. 

    Cei care vor să se angajeze într-o fabrică din industria cărnii în Germania, de anul viitor, nu vor mai putea apela la serviciile unei firme de recrutare care este subcontractoare a angajatorului german.

    „În Guvernul german s-a luat deja decizia ca de la 1 ianuarie 2021 în industria cărnii, la nivelul angajatorilor din acest domeniu, nu se va mai lucra prin subcontractori. Practic, regimul de protecţie socială pe care îl ofereau subcontractorii prin comparaţie cu contractorul principal era diferit, ministrul Muncii şi-a asumat o asemenea schimbare, iar de la începutul anului viitor se vor vedea schimbări importante în condiţiile de muncă din abatoare”, a declarat Violeta Alexandru.

    Ministrul muncii a fost într-o vizită de lucru în Germania în perioada 18-20 mai, ca să verifice condiţiile de muncă ale angajaţilor români.

    În urmă cu câteva zile, zeci de români au protestat în oraşul german Bonn din cauza condiţiilor dificile de muncă şi, spuneau ei, a abuzurilor făcute de angajatori. Totodată, câteva sute de români care lucrează în abatoarele germane au fost infectaţi cu noul Covid-19.

    Anual, 60.000 de români pleacă sezonier la muncă în Germania, iar în prezent 700.000 de români lucrează în statul german.

  • Cu cât s-a scumpit carnea de miel faţă de anul trecut

    ALBA: Autorităţile sanitar-veterinare au autorizat temporar zece centre de sacrificare a mieilor pentru sărbătorile de Paşte.

    Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba, doctorul Vasile Bereş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în această perioadă în judeţ sunt autorizate temporar zece centre de sacrificare a mieilor care vor fi monitorizate pe toată perioada sărbătorilor de către inspectorii sanitar-veterinari. Trei dintre centre, aflate în Ocna Mureş, Aiud şi Sebeş, au fost deschise începând din această săptămână pentru Paştele catolic, iar restul vor funcţiona doar de săptămâna viitoare. De asemenea, mieii pot fi sacrificaţi şi în patru abatoare autorizate aflate în localităţile Blandiana, Ighiu, Mesentea şi Blaj.

    În Alba, mieii se vând în această perioadă cu preţuri care variază între 10 şi 15 lei kilogramul în cazul unui miel viu, preţurile fiind similare celor de anul trecut.

    Anul trecut, în judeţul Alba au fost sacrificaţi în centrele de tăiere autorizate aproximativ 4.000 de miei, iar alte câteva mii au fost sacrificaţi în gospodăriile populaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro