Tag: 50 de State ale Americii

Sufjan Stevens, cantautor din miscarea americana “Noul Folk”, are de gand sa lanseze nici mai mult nici mai putin de 50 de albume, cate unul pentru  fiecare stat american. Deocamdata a ajuns la numarul doi.

 

Daca v-as fi pomenit de vreun proiect pentru inregistrarea a 50 de albume, cate unul pentru fiecare stat american, v-ati fi imaginat ca ma refer la vreun grup de rock progresiv al anilor ’70, cu pretentii exagerate si cu viziune imposibil de mareata despre muzica lor.

 

Trupe ca Yes obisnuiau sa compuna piese ce se intindeau pe durata unui intreg album sau chiar albume intinse pe cate sase discuri de vinil. Va puteti deci inchipui incantarea lui Rick Wakerman (claparul trupei Yes, renumit pentru obiceiul sau de a se imbraca in costume fistichii si de a canta la pian suspendat la o oarecare distanta de podea) la gandul unui album ce se intinde pe 50 de LP-uri separate.

 

Si totusi, cel care a avut aceasta idee nu este Rick Wakerman sau vreunul dintre tovarasii sai de rock progresiv (care sunt probabil prea ocupati cu compusul unor opere rock a caror actiune se desfasoara pe Jupiter sau ceva de genul acesta). Este Sufjan Stevens, un muzician folk cu vorba domoala si caruia ii este drag  banjo-ul, un cantautor american cu “radacini” in miscarea “Noul Folk”.

 

Simpla mentiune a fascinatiei din prezent pentru muzica folk in Statele Unite te trimite imediat cu gandul la Devendra Barnhart, iar jurnalistii vorbesc in general de “Devendra Barnhart si miscarea Noul Folk” in acceasi propozitie. Barnhart joaca rolul de rege al reginei Joanna Newsome,  cei doi fiind considerati punctul central al scenei muzicii folk. Devendra ar face bine fie atent totusi, caci Sufjan Stevens a lansat un album atat de bun incat ar putea castiga coroana de rege al muzicii folk.

 

Ultimul LP al lui Sufjan (pronuntat suuf-ion) se intituleaza “Illinois” si este al doilea din proiectul “50 de state”. Fie ca va ajunge sau nu sa duca la bun sfarsit acest proiect (uneori glumeste pe seama acestei idei la interviuri), Stevens a reusit sa ofere un album care depaseste orice asteptari. Pana la acest moment era usor sa-l privesti ca pe un Neil Young modern, artist care l-a influentat in mod evident pe tanarul muzician. Pentru Illinois insa, acesta a creat o muzica inspirata de folk ce este adesea imposibil de incadrat intr-o categorie.

 

Piesa din deschiderea albumului (si totodata una dintre cele mai bune) are o durata de doar doua minute si nu prea aduce a folk. Cea mai la indemana comparatie este cea cu compozitorul minimalist Phillip Glass, care folosea instrumente clasice pentru a face o muzica bazata pe repetitie si cu putine modificari ale temei pe parcursul unei piese. Cu un motiv de pian repetat iar si iar, albumul Illinois are o deschidere de care insusi Glass ar fi fost mandru. Piesa “Out of Egypt” este un exemplu si mai bun, fiind aproape de minimalismul pur.

 

Intregul album este de fapt generos orchestrat, utilizand o varietate de instrumente. Suna foarte diferit de ultimul album lansat de Sufjan, “Seven Swans”, unde orchestratia majoritatii pieselor consta dintr-o singura chitara si un banjo. Chiar daca multe piese erau superbe, “Seven Swans” era doar o colectie mai degraba jenanta de cantece folk crestine. Hmmm.

 

Din fericire, folkul crestin nu si-a mai gasit locul pe Illinois. Avem in schimb un album care are in centru statul Illinois, cu mentiuni despre locuri, oameni si evenimente care s-au petrecut in acest stat. Orasele Chicago, Decatur si Jacksonville sunt si ele incluse, la fel ca poetul Carl Sandburg si Abraham Lincoln. Una dintre piese este chiar dedicata criminalului in serie John Wayne Gacy. Suna oarecum a cantec de dragoste, pana in momentul in care realizezi faptul ca Sufjan canta despre un om care se imbraca in straie de clovn si care a omorat 33 de oameni si i-a ingropat sub propria-i casa. Brrrr.

 

Cu abordare multitexturata si o gama completa de instrumente, Illinois suna pe alocuri asa cum ar suna The Flaming Lips daca s-ar fi apucat de cantat muzica folk. Sensibilitatea folk a lui Sufjan transpare doar in cateva locuri, cum ar fi piesa “Jacksonville” ce seamana foarte mult cu clasicul “Old Man” al lui Neil Young.

 

Un fapt amuzant intr-o oarecare masura este acela ca lista de piese de pe CD aduce a nuvela. Majoritatea titlurilor cantecelor se intind pe cate un paragraf. Ceea ce poate face discutiile pe marginea albumului destul de dificile. Una din piesele mele preferate, de exemplu, se intituleaza “They Are Night Zombies!! They Are Neighbors!! They Have Come Back from the Dead!! Ahhhhh” (Sunt zombie nocturni! Sunt vecini! S-au sculat din morti! Ahhhh”).

 

O alta piesa care iese in evidenta poarta titlul de “The Black Hawk War, or, How to Demolish an Entire Civilization and Still Feel Good About Yourself in the Morning”(Razboiul Soimului Negru sau Cum sa darami o intreaga civilizatie si sa te simti totusi impacat cu tine dimineata) sau, “We Apologize for the Inconvenience but You’re Going to Have to Leave Now” (Ne cerem scuze pentru deranj, dar acum va trebui sa plecati) sau “I Have Fought the Big Knives and Will Continue To Fight Them Until They Are Off Our Lands!”(M-am luptat cu cutitele mari si voi continua sa lupt cu ele pana pleaca de pe pamanturile noastre). S-ar putea ca Sufjan sa fi ascultat rock progresiv la greu, totusi, zic eu.