Tag: 2019

  • Financial Times: Cele zece subiecte care descriu anul 2019

    Cotidianul Financial Times prezintă zece grafice care descriu situaţia internaţională a anului 2019, conţinând date despre probleme precum efectele Brexit, schimbările climatice, relaţiile comerciale SUA-China ori locuri de muncă afectate de automatizare. 

    Brexit: şi Europa va fi afectată de retragerea Marii Britanii din UE

    Victoria lui Boris Johnson în scrutinul parlamentar organizat în decembrie în Marea Britanie, în contextul angajamentului de a realiza Brexit, înseamnă că premisa unui grafic referitor la producerea unui “Brexit dur” rămâne o posibilitate puternică în anul 2020. Reducerile de venit estimate evidenţiază prima lege a geografiei enunţată de Waldo Tobler: “Totul are legătură cu toate celelalte, dar lucrurile apropiate au o legătură mai mare decât cele mai îndepărtate”. Cei mai mulţi economişti anticipează că un Brexit dur va afecta cel mai mult Marea Britanie, iar apoi Irlanda, dar efectele se vor extinde în Europa.

    Conform graficului prezentat de FT, în cazul unui Brexit dur, veniturile pe cap de locuitor vor scădea cel mai mult în Marea Britanie şi Irlanda, dar vor fi reduceri şi în Franţa, Olanda, Belgia, Suedia, Germania, Italia şi Austria.

    Sănătate – semnale mixte privind şansele de contracarare a mişcării antivaccinare

    Prima doză de imunizare împotriva rujeolei oferă unei persoane protecţie în proporţie de 90%. Douăzeci şi trei de ţări încă trebuie să introducă a doua doză, care ar extinde protecţia la 99%.
    Nu toate ţările au înregistrat progrese în eforturile de atingere a obiectivelor în materie de vaccinare. Ţările afectate de război sau de crize sociale, precum Siria şi Sudanul de Sud, au înregistrat un declin mare în privinţa ratelor de vaccinare anti-rujeolă în ultimul deceniu. În SUA, unde există o puternică mişcare antivaccinare, nivelurile rămân sub pragul de 95% necesar prevenirii epidemiilor majore.

    Automatizare: locurile de muncă expuse riscurilor

    Angajaţii se vor confrunta cu modificări majore ca urmare a procesului de automatizare. Şi, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), guvernele nu pregătesc angajaţii pentru efectele negative. O analiză efectuată de McKinsey sugerează că angajaţii slab calificaţi şi care au salarii mici sunt expuşi cel mai mult riscurilor automatizării. Dar, teoretic, toţi angajaţii sunt expuşi riscului ca unele elemente ale activităţii să fie automatizate.

    Mediu – evenimentele asociate modificării nivelului oceanelor şi mărilor vor deveni mai frecvente

    Conform estimărilor, nivelul oceanelor şi mărilor ar urma să aibă o creştere de un metru până în anul 2100 dacă temperatura va creşte cu mai mult de 3 grade Celsius.

    Nivelul mărilor creşte mai rapid decât se estima, generând riscuri semnificative pentru oraşele situate în zone de coastă şi pentru insulele de altitudine mică, conform Comisiei Interguvernamentale a ONU privind Schimbările Climatice.


    Schimbări climatice: cele mai bune podgorii din Anglia şi Ţara Galilor s-ar putea să nu existe încă

    Conform studiilor, zone din Essex şi Suffolk au pământ foarte bun şi o climă mai stabilă decât actualele zone în care se cultivă viţă de vie.

    Schimbările climatice prezintă o oportunitate economică neobişnuită pentru cultivatorii de viţă de vie englezi, potrivit specialiştilor Universităţii East Anglia, notează FT.

    Cursa spaţială: o istorie vizuală a misiunilor lunare

    “Anul 2019 a marcat cinci decenii de la prima aselenizare a misiunii Apollo cu echipaj uman şi au apărut din nou întrebări privind timpul prea mare scurs de la ultima misiune cu echipaj uman spre Lună, în 1972. În condiţiile în care NASA a anunţat public obiectivul de a trimite din nou oameni pe Lună până în 2024 şi, dat fiind că antreprenori miliardari se alătură naţiunilor care aspiră să lanseze misiuni spaţiale, un lucru pare sigur: spaţiul va deveni extrem de aglomerat”, notează FT.

    Sfera privată: este inevitabilă o societate cu sisteme de supraveghere?

    China conduce în clasamentul mondial privind creşterea exponenţială a tehnologiilor de monitorizare, situaţie care alimentează opiniile polarizate privind respectarea sferei private şi securitatea. Chiar dacă Poliţia din San Francisco a renunţat la un soft de recunoaştere facială, expertul FT Henry Mance notează că există un număr mare de companii care justifică avansurile tehnologice prin ideea că “anonimatul a fost doar o etapă în existenţa umană”.

    Război comercial: China blochează poziţia SUA de exportator dominant

    China şi-a extins semnificativ exporturile la nivel mondial începând din anul 2000, când a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Practic, exporturile Chinei s-au extins în 2019 în aproape toate zonele lumii, cu excepţia Americii de Nord, conform datelor Fondului Monetar Internaţional (FMI). Anul acesta, un analist a utilizat termenul “China de vârf”.

    “Războiul comercial care riscă să apară între SUA şi China ameninţa să iasă din zona de control a măsurilor de retorsiune până când au apărut semnale de reducere a tensiunilor la sfârşitul acestui an”, notează FT.

    Alegerile din SUA: alegătorii simt presiunile economice

    Potrivit studiului Monitorul Economic SUA FT-Peterson, efectuat în octombrie 2019, 39% dintre cetăţenii americani care cred că situaţia li s-a îmbunătăţit în mandatul preşedintelui Donald Trump prezintă ca factor principal creşterea salariilor sau veniturilor. În schimb, 36% dintre cetăţenii care cred că situaţia li s-a înrăutăţit prezintă factorul scăderii veniturilor.

    “Alegerile din SUA vor domina relatările de presă în 2020. În loc de a anticipa câştigătorul, studiul Fundaţiei FT/Peterson asupra sentimentelor economice ale alegătorilor sugerează ce tipuri de subiecte vor fi dezbătute în campania electorală, dat fiind că două-treimi dintre americani afirmă că mandatul lui Donald Trump nu le-a îmbunătăţit situaţia”, explică FT.

    Pământul fragil: modificarea Modelului magnetic mondial

    Geologii au dezvăluit în decembrie că nordul magnetic se mişcă cu un ritm fără precedent de 50 de kilometri pe an. Cele mai noi actualizări ale Modelului Magnetic Mondial confirmă slăbirea câmpului magnetic al planetei, care ar putea conduce eventual la inversarea completă. Într-un astfel de scenariu, Pământul ar fi expus radiaţiilor grave solare şi cosmice, afectând dezastruos viaţa terestră. Dat fiind că intrăm într-un nou deceniu şi căutăm semne de optimism într-o lume incertă, este confortabil să ştim că experţii consideră îndepărtate riscurile unei astfel de catastrofe – cel puţin pentru următoarele câteva secole.

  • Care este cel mai bun film al anului 2019 în topul IMDb

    Lungmetrajul “Joker” a ajuns în fruntea topului IMDB, bazat pe popularitatea filmelor şi pe numărul de vizualizări de pe site.

    La începutul acestei luni, “Joker”, de Todd Phillips, a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru cea mai bună dramă, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră, dar şi pentru cel mai bun actor, în persoana lui Joaquin Phoenix. Phoenix a fost nominalizat şi la Screen Actors Guild Awards, trofeele acordate de Sindicatul actorilor americani, un puternic indicator pentru succesul la premiile Oscar.

    Filmul lui Todd Phillips a învins, în topul IMDB, trei pelicule concurente produse de Marvel, precum şi două remake-uri Disney, printre care şi “Regele Leu/ Lion King”.

    Următoarele locuri din acest top sunt ocupate de “A fost odată la… Hollywood / Once Upon a Time in… Hollywood”, “Răzbunătorii: Sfârşitul jocului / Avengers: Endgame”, “Captain Marvel” şi de “It: Capitolul 2”, “Regele Leu / The Lion King”, “Omul-Păianjen: Departe de casă / Spider-Man: Far From Home”, “Alita: Îngerul războinic / Alita: Battle Angel”, “Aladin” şi “Noi / Us”.

    Presa de profil spune că Todd Phillips ar fi purtat o discuţie importantă cu preşedintele Warner Brothers Pictures Group, Toby Emmerich, în urma căreia ar fi hotărât să dezvolte mai multe filme pe baza personajelor DC Comics, având în plan şi o continuare a filmului “Joker”. După uriaşul succes de box-office al lui “Joker”, o continuare pare firească.

    Filmul “Joker” îşi concentrează acţiunea originală şi nemaivăzută până acum pe marile ecrane în jurul unuia dintre cele mai controversate personaje negative din universul DC Comics. Cu o viziune amplă şi complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck, interpretat de Phoenix, un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obţine este un studiu de personaj dispreţuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social, ci şi o poveste fascinantă.

  • Politicianul care a primit titlul de cea mai puternică femeie, de la revista Forbes, pentru al nouălea an consecutiv

    Jurnaliştii de la Forbes au dat publicităţii clasamentul care ia în considerare realizările femeilor din poziţii de conducere din diferite colţuri ale lumii, în politică, afaceri sau divertisment.

    Merkel s-a remarcat de această dată prin “reţinerea hotărâtă, fie că a fost vorba să îi facă faţă lui Donald Trump ori să primească peste un milion de refugiaţi sirieni în Germania”.

    Pe locul doi s-a clasat Christine Lagarde, care conduce Banca Centrală Europeană, după ce s-a ocupat de Fondul Monetar Internaţional şi a încheiat anul 2018 pe locul 22.

    A treia în clasament este Nancy Pelosi, prima femeie care a ajuns preşedintele Camerei Reprezentanţilor în Stalele Unite. La începutul lunii decembrie, ea a anunţat că în Camera Reprezentanţilor din SUA vor fi elaborate articolele pentru inculparea preşedintelui Donald Trump în cadrul procedurii parlamentare pentru eventuala demitere

    Tânăra activistă Greta Thunberg, numită personalitatea anului de revista Time s-a clasat pe locul 100 în clasamentul Forbes.

  • Destinaţiile turistice care vor fi populare în anul 2019

    Sri Lanka a devenit una dintre destinaţiile care au crescut de la an la an în preferinţele turiştilor. Insula în formă de lacrimă din apropierea coastei indiene are ce oferi celor interesaţi de istoria locurilor pe care le vizitează, fiind o zonă în care temple vechi sunt aşezate în apropiere de plaje spectaculoase şi plantaţii de ceai. În plus, cei care caută locuri în care să pedaleze se pot plimba cu bicicleta prin păduri luxuriante, pe versanţi de munte acoperiţi de ceai şi prin sate abandonate, iar râul Kaluganga oferă ocazia unor plimbări cu caiacul.

    În Mexic, mai puţin căutat este San Miguel de Allende. Oraşul din centrul ţării, la nord de Mexico City, este aşezat pe dealuri. Aerul colonial al străzilor pavate cu piatră şi al bisericilor care amestecă trăsături baroce, neoclasice şi gotice definesc San Miguel de Allende drept una dintre cele mai pitoreşti destinaţii ale anului 2019. Oraşul fondat în 1542 păstrează amestecul de influenţe hispanice şi central-americane. Printre atracţiie locale se numără biserica de secol 18 din Plaza Principal, construită din piatră roz.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro