Tag: 20 de ani de Business MAGAZIN

  • 20 de ani de Business MAGAZIN. De la înfiinţarea revistei, am scris despre unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România. Ce urează ei revistei la aniversarea de anul acesta şi cum văd businessul românesc în continuare (II)

    BM este un brand, n-o să afişăm o falsă modestie, nici nu e vreun subiect tabu, nu este singurul din domeniu şi nici n-ar trebui să fie. Este un brand care a crescut de-a lungul a două decenii, cu ideile, speranţele, truda, ispiraţia, rezistenţa şi rezilienţa unei armate de oameni – fotografi, editori video, corectori, art directori, reporteri, oameni de vânzări, de marketing, colegi de la evenimente, tehnic, distribuţie, HR, producţie video şi altele. Toţi au influenţat parcursul revistei. În egală măsură, şi BM ne-a influenţat viaţa – mai mult sau mai puţin.

    Cei mai vizibili am fost şi pesemne mai rămânem cei care vorbim cu şi scriem despre voi. În speranţa că enumerarea e completă, numele celor care au semnat în paginile revistei, de-a lungul anilor, sunt: Laurenţiu Ispir, Crenguţa Nicolae, Mona Dârţu, Ionuţ Bonoiu, Dorin Oancea, Iuliana Roibu, Răzvan Mureşan, Ioana Ursu, Ionuţ Ancuţescu, Mihai Muşătoiu, Larisa Ghiţulescu, Bogdan Neagu, Florenţa Ghiţă, Cătălin Ştefancu, Ana Răduţă, Anca Arsene-Bărbulescu, Andrei Năstase, Mihai Mitrică, Raluca Badea, Diana Sava, Vali Bârzoi, Liviu Iancu, Aurel Drăgan, Bogdan Pencea, Victor Kapra, Adriana Todoran, Ileana Ilie, Călin Hera, Adriana Roşoga, Romulus Deac, Alin Fumurescu, Costi Rogozanu, Daniela Penescu, Andreea Ciucă, Roxana Cristea, Laura Culiţă, Dana Bondrescu, Luminiţa Niţoiu, Dan Dragomir, Adriana Moscu, Georgiana Călin, Florin Caşotă, Bogdan Angheluţă, Andra Stroe. Ne ajută mult, mai nou, şi colegii de la ZF, prea mulţi pentru a-i enumera pe toţi. În egală măsură, art directorii Olga Petroff şi Camelia Iliescu, alături de colegii Gabriela Caletzeanu, Sebastian Nicolae, Cătălin Chirilă şi Alexandru Ciubotaru, Iulian Popa, George Toader şi Roxana Cârcior care s-au ocupat de imagini şi paginare, au făcut ca BUSINESS Magazin să arate aşa cum trebuie să arate o revistă modernă.

     

    Aliz Kosza, The Business Mentor

     

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Nu cred că ar funcţiona sfaturile mele către Aliz, cea de 20 de ani. Etapele vieţii, ale maturizării noastre ca oameni sunt fireşti şi obligatorii: nu pot fi sărite. De altfel, dacă aş fi fost pregătită la 20 de ani să accept sfaturile unor oameni extraordinari din preajma mea, pe vremea aceea de vârsta mea de acum, atunci, cu siguranţă, nu mai aveam nevoie de sfaturile lui Aliz de acum. Bref, aş putea să îi dau câteva sfaturi, dar sigur nu le-ar accepta, pentru că la 20 ani aveam modul de gândire, elanul şi dinamica unei tinere de 20 de ani. Acest lucru este valabil pentru (şi peste) generaţii, cu toate că pot exista şi excepţii.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Gandhi… până la un punct, în perioada adolescenţei şi a începutului de carieră. La maturitate, exemplul meu a devenit Isus. De altfel, din valorile creştinismului s-au inspirat şi Gandhi şi mulţi „guru” ai leadershipului. Isus este întruchiparea unei forme de viaţă, a smereniei, a iubirii pentru semeni, a lipsei de judecată, a toleranţei, a inspirării oamenilor prin exemplul personal şi a fermităţii blânde. Pentru că leadershipul nu este despre a fi stăpân, ci despre a sluji alţi oameni.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Este nevoie de presă de specialitate, mai ales acum, în era digitală, în care toată lumea scrie despre şi se pricepe la toate, o lume în care diletanţii câştigă teren, iar oamenii din business sunt păcăliţi, pentru că totul este despre a vinde.

    Îi doresc revistei Business Magazin multipli de 20, să aducă în continuare profesioniştii adevăraţi mai aproape de lumea de afaceri, să ţină standardul cât mai sus, pentru ca oamenii să aibă inspiraţie şi repere adevărate pentru afacerile lor şi evoluţia lor profesională.

    Imprimarea unei culturi de business sănătoase, transferate prin profesionişti care au făcut performanţă de vârf în domeniile lor, iar faptele lor vorbesc despre ei.

     

    Dan Paraschiv, country manager, SoftServe

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Unul dintre sfaturile pe care le-aş da versiunii mele de 20 de ani ar fi să încep să lucrez cât mai devreme la abilităţile de comunicare şi networking, două aspecte esenţiale, nu doar pentru a construi relaţii de afaceri solide, ci şi pentru a crea un impact mai mare în orice echipă sau industrie. De asemenea, aş pune mai mult accent pe înţelegerea profundă a specificului afacerilor clienţilor, respectiv a industriilor în care activează, întrucât acest mix între expertiză tehnică şi abilităţi interpersonale poate crea oportunităţi neaşteptate şi te poate ajuta să construieşti parteneriate puternice, pe termen lung.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Unul dintre liderii care m-au inspirat în ultimii 20 de ani este Satya Nadella, CEO-ul Microsoft. Transformarea companiei sub conducerea sa este remarcabilă şi demonstrează cum un leadership bazat pe empatie, deschidere către inovaţie şi o viziune strategică clară poate influenţa enorm direcţia şi succesul unei organizaţii. Pe plan local, două figuri incredibil de puternice sunt Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, care au un impact major în domeniul sănătăţii şi sunt un exemplu viu de leadership bazat pe misiune, curaj şi compasiune.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Vă doresc să inspiraţi în continuare o nouă gene­raţie de lideri din mediul de afaceri românesc, aşa cum aţi făcut-o de-a lungul anilor. Publicaţia voastră a fost o sursă importantă de informaţii relevante, analize pertinente şi modele de succes care au influenţat dezvoltarea antreprenoriatului în România. Sper să rămâneţi la fel de curajoşi în abordarea subiectelor actuale şi de impact şi să continuaţi să fiţi o platformă de încredere pentru inovaţie, leadership şi creştere economică timp de multe decenii de acum înainte.

     

    Asiraf Pandele, SAS, country manager România & Rep. Moldova

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Dacă ar fi să îmi dau un sfat la 20 de ani, ştiind ceea ce ştiu astăzi, aş sublinia importanţa încrederii că orice este posibil, atâta timp cât ai un plan bine structurat pe termen lung şi mediu. Cred cu tărie că suntem mereu în proces de învăţare, atât pe plan profesional, cât şi personal, iar experienţele trăite ne oferă o multitudine de lecţii valoroase.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    De-a lungul carierei mele, am avut oportunitatea să colaborez cu mulţi lideri şi mentori care au contribuit semnificativ la formarea şi dezvoltarea mea. Nu aş putea numi o singură persoană, însă cu siguranţă există câteva personalităţi care m-au inspirat de-a lungul timpului.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    În primul rând, doresc revistei BUSINESS MAGAZIN să continue cu succes încă cel puţin 20 de ani şi să rămână un lider de referinţă în segmentul său.

     

    Javier Garcia Del Valle, CEO şi preşedinte, Happy Tour Group

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Nu-ţi fie frică, râzi de tine, nu te lua prea în serios! Viaţa este un dar preţios, aşa că fă tot posibilul să te bucuri de viaţă, să fii fericit. Dacă poţi, încearcă să influenţezi pozitiv oamenii din jurul tău, vorbeşte frumos, cu căldură şi fă ziua mai frumoasă celor din jurul tău. Fii prieten adevărat şi trăieşte după principiile tale! Păstrează-ţi integritatea, onestitatea, pentru că vine o vreme când toate astea te vor răsplăti.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Sunt mulţi lideri în ultimii 20 de ani care m-au impactat, într-un fel sau altul. De la Steve Jobs, a cărui carismă şi viziune au introdus dispozitivele şi telefoanele inteligente în viaţa noastră (astăzi există peste 6,5 miliarde de telefoane inteligente în lume), la Elon Musk, un pionier al vehiculelor electrice şi al întreprinderilor spaţiale, până la Nelson Mandela, care a luptat pentru egalitate şi democraţie în ţara sa şi al cărui leadership umil a devenit o inspiraţie pentru mulţi dintre liderii de după el. Warren Buffett, cel mai bun investitor al epocii noastre; Jeff Bezos şi, cum sunt catolic, Sfântul Ioan Paul al II-lea, printre mulţi alţii…

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Când am ajuns în România, în 2008, mi s-a recomandat BUSINESS Magazin dacă voiam să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă în mediul de afaceri din România. Deoarece nu vorbeam româneşte la acel moment, îmi amintesc că am folosit Google Translate pentru a înţelege şi a putea citi diferitele articole. Revista mi-a oferit mult ajutor în „aterizarea” mea în România. De atunci, sunt un cititor obişnuit. Dragă BUSINESS Magazin, îţi doresc să-ţi continui abordarea profesională încă mulţi ani de acum încolo şi să oferi acelaşi „ajutor” noilor veniţi (şi celor nu atât de noi) pentru a rămâne la curent cu viaţa de business a României.

     

     

    Edward Creţescu, general manager, Regista

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Nu ai cum să faci totul de unul singur, oricât ai încerca şi ai reuşi să compensezi anumite probleme. Ai nevoie de o echipă, fără echipa respectivă nu vei atinge obiectivele propuse.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Jensen Huang, CEO, Nvidia.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Vreau să urez echipei BUSINESS Magazin un număr de cititori şi abonaţi cât mai mare, pentru că este crucial ca în România să avem o cât mai bună înţelegere a ceea ce înseamnă business, responsabilitate, creativitate şi succes.

     

    Răzvan Cuc, preşedinte, RE/MAX România

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Dacă aş avea din nou 20 de ani, aş pune mare accent pe alegerea unui model, a unui mentor în jurul vârstei de
    40 de ani, cu maturitate şi experienţă de viaţă şi profesională relevantă. Un bun mentor te poate ajuta să îţi construieşti o viziune clară, să iei decizii bune rapid, să înveţi accelerat ca să arzi etape în evoluţie şi să devii un „disruptor” în domeniul tău.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Dacă ar fi să aleg o singură persoană, probabil aş opta pentru Arnold Schwarzenegger. El m-a inspirat prin capacitatea sa de a excela în multiple domenii. Practic, a reuşit să treacă de la culturism la cariera de actor, iar apoi să devină guvernator al Californiei. Prin leadershipul său autentic, Arnold a impactat determinant domeniile in care s-a implicat cu dedicare totală – culturismul, actoria, politica. Cu siguranţă este un exemplu de urmat.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Îi doresc să continue să fie o sursă de inspiraţie pentru antreprenori şi lideri cel puţin 20 de ani de acum încolo. Să aducă mereu perspective noi, să rămână relevantă şi să reuşească să surprindă dinamica lumii de afaceri la fel de bine cum a făcut-o până acum.

     

    Corneliu Bodea, CEO, Adrem şi preşedintele Centrului Român al Energiei

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Ar fi un mare atu să fi ştiut pe atunci tot ce ştiu astăzi. Mi-aş spune: „Corneliu, ai tot ceea ce-ţi trebuie pentru a reuşi, îndrăzneşte şi nu te îndoi. Ai grijă să te opreşti din când în când pentru a te bucura de ceea ce ai realizat, de oamenii dragi, de locuri frumoase, de lucrurile învăţate. Fii prezent la orice întâmplare, întâlnire, bună sau mai puţin bună.”

    Mi-aş mai spune să fiu receptiv şi să învăţ din tot ce se poate, fie carte, fie vorbă. Şi cel mai important, mi-aş aduce aminte să iau decizii având în gând întotdeauna să las în urma mea lumea mai bună decât era înainte.

    La aniversarea a 20 de ani, ce îi uraţi revistei?

    La mulţi ani, BUSINESS Magazin! N-am putea vorbi la fel astăzi despre antreprenoriatul românesc fără contribuţia voastră. Mă bucur că, timp de 20 de ani, aţi avut un impact semnificativ asupra dezvoltării culturii antreprenoriale din România, oferind informaţii valoroase şi inspiraţie celor din mediul de afaceri. Vă doresc ca în următorii cel puţin 20 de ani să continuaţi să fiţi la fel de implicaţi în promovarea afacerilor, consolidându-vă statutul de barometru al antreprenoriatului românesc. Să continuaţi să fiţi o sursă de inspiraţie şi un ghid pentru noua generaţie de lideri, care trebuie să navigheze cu succes într-un mediu de business aflat mereu în transformare.

     

    Horaţiu Didea, managing partner, Workspace Studio

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Mi-aş spune să fiu mai disciplinat, să am curaj antreprenorial şi always walk the talk.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Deşi nu sunt de acord cu viziunea lui ideologică, Barack Obama.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    De două decenii, BUSINESS Magazin este o voce de încredere pentru antreprenorii români, aducând la lumină poveştile lor, provocările şi reuşitele care inspiră o întreagă comunitate de afaceri. Vă doresc mulţi ani de succes, articole inspirate şi subiecte inovative! La mulţi ani şi la cât mai multe ediţii memorabile!

     

    Ioan Popa, preşedinte şi fondator, Transavia

     

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Dacă aş avea din nou 20 de ani, dar cu cunoştinţele şi experienţa de astăzi, primul sfat pe care mi l-aş da ar fi să am răbdare şi să fac ceea ce fac cu pasiune. Abilităţile şi cunoştinţele se pot acumula în timp, însă pasiunea este cea care îţi oferă motivaţia de a continua, chiar şi în momentele mai dificile. Când îţi place cu adevărat ceea ce faci, munca devine o sursă de satisfacţie şi un mijloc de a atinge un scop. Totodată, mi-aş reaminti că este important să fii mereu cel mai bun şi din ce în ce mai bun. Fiecare decizie, oricât de mică, trebuie să fie luată cu integritate şi responsabilitate, pentru că doar astfel poţi construi o reputaţie solidă pe termen lung. Mi-aş spune că obstacolele sunt oportunităţi de dezvoltare pentru care există mereu o soluţie. În plus, construirea unei afaceri solide, durabile, necesită timp, perseverenţă, disciplină şi angajament. Adevăratul succes vine din construirea unei afaceri sănătoase, durabile, care contribuie la bunăstarea comunităţii şi care are un impact pozitiv asupra celor din jur. Nu există scurtături, iar succesul vine din lucrul făcut exact aşa cum trebuie, din muncă constantă şi învăţare şi adaptare continue.

    În final, aş încuraja varianta mea de 20 de ani să se înconjoare de oameni care împărtăşesc aceleaşi valori şi care pun pasiune în tot ceea ce fac. O echipă unită, motivată, disciplinată şi bine pregătită este cheia succesului pe termen lung, oamenii fiind cei care, împreună cu liderul, duc mai departe viziunea şi transformă orice idee în realitate.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Îmi e foarte greu să aleg o singură personalitate pentru că admir mulţi oameni care reuşesc în ceea ce fac şi de la care am ce să învăţ. Cred că atunci când ne gândim la modele de succes, nu ar trebui să privim doar spre celebrităţi sau lideri, ci şi spre acei oameni obişnuiţi care transformă viaţa de zi cu zi în ceva remarcabil, prin dedicarea şi autenticitatea lor. Sunt mulţi oameni în jurul nostru care zi de zi ne inspiră şi ne motivează să ne dezvoltăm şi să fim din ce în ce mai buni, fără ca măcar să ştie că sunt modele care ne inspiră. Am oameni în echipă care îşi ajută pe colegii mai tineri să deprindă cunoştinţe şi să se dezvolte. Am colegi care după o zi de muncă, îşi dedică timpul pentru a ajuta comunitatea ori pentru a învăţa copiii despre valorile muncii şi perseverenţei. Astfel de oameni ne amintesc tuturor că fiecare dintre noi are puterea de a lăsa o amprentă pozitivă asupra comunităţii şi de aceea e important să facem mereu lucrurile exact aşa cum trebuie.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    La 20 de ani de la primul număr îi urez echipei revistei BUSINESS Magazin să continue să inspire, să informeze şi să provoace la reflecţie mediul de afaceri din România. Aţi construit cu răbdare, în două decenii, şi aţi reuşit să deveniţi o voce respectată şi un partener de încredere pentru antreprenorii mari şi mici din diverse industrii. Vă doresc să păstraţi aceeaşi energie şi curiozitate care v-au definit parcursul de până acum şi să rămâneţi un reper important în peisajul media economic. Succesul vostru este o dovadă a valorii pe care o aduceţi comunităţii de afaceri, iar evoluţia voastră continuă este o sursă de inspiraţie pentru mediul de afaceri românesc. La mulţi ani plini de realizări şi impact pozitiv în mediul de business din România!

     

    Sergiu Manea, CEO, BCR

     

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Cu toată experienţa acumulată de-a lungul vieţii, pot să mă întorc cu o recomandare, care nu este doar pentru mine cel de la 20 de ani, ci pentru toţi cei care sunt tineri astăzi. Să aibă încredere în ei şi să-şi construiască încrederea în propria judecată. În propriile valori, în ideile şi idealurile lor. Dar să aibă încredere să şi ceară ajutorul atunci când întâmpină dificultăţi, atunci când e prea multă presiune, când se simt dezorientaţi sau când simt o divergenţă între ceea ce fac şi ceea ce îşi doresc.

    Pe de altă parte, la 20 de ani, mi-ar fi plăcut să fi avut un spaţiu de explorat, aşa cum este Zbor. Care, de fapt, înseamnă o serie de huburi, inspirate de tineri şi create împreună cu ei. De aceea, o altă recomandare pentru cei care au astăzi între 14 şi 25 de ani este să beneficieze de acest centru de resurse. Pentru că huburile Zbor au fost gândite ca ei să-şi poată explora pasiunile. Ca să-şi poată dezvolta abilităţile de comunicare, să aibă acces la mentorat şi coaching, dar şi la cursuri de educaţie financiară şi sesiuni de consiliere şi orientare în carieră.

    ZBOR este cel mai extins ecosistem pentru tineri, creat cu susţinerea BCR şi în colaborare cu ONG-uri locale din zone de educaţie, inovaţie şi tineret. În acest moment, avem
    5 huburi lansate, în Constanţa, Iaşi, Braşov, Cluj şi Ploieşti, iar până la finalul anului urmează şi Târgu-Jiu şi Baia Mare. Iar obiectivul nostru este să scalăm proiectul şi să dublăm numărul huburilor Zbor în 2025.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Kobe Bryant, pentru că a fost un baschetbalist extraordinar în ciuda numeroaselor accidentări şi provocări din cariera sa. A avut o etică de muncă impresionantă, care a adus în atenţia tinerelor generaţii o filosofie de viaţă orientată spre autodepăşire, prin consecvenţă şi consistenţă. Pentru că Mamba Mentality este despre puterea autodisciplinei şi a responsabilităţii, despre focus şi disciplină. Dar şi despre cum performanţa personală se leagă de spiritul de echipă. Iar asta cred că avem de învăţat fiecare dintre noi. Cum facem să fim mai buni astăzi decât am fost ieri şi cum reuşim să îi inspirăm şi pe cei din jur să îşi atingă potenţialulul.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Încă peste 20 de ani de poveşti de business de succes, care să inspire şi care să coaguleze comunitatea de afaceri din România! Mulţumim pentru tot ce aţi făcut şi faceţi pentru noi. Să vă păstraţi abilitatea de a promova atât succesele, cât şi provocările care definesc liderii de business şi să continuaţi să susţineţi afacerile care creează valoare pe termen lung în societate.

     

    Bogdan Florea, fondator şi co-CEO, Connections Consult

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Să nu mă grăbesc şi să rămân focusat asupra obiectivelor pe care le-am stabilit.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Elon Musk şi Steve Jobs – nu mă pot hotărî care 🙂

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Vârsta e doar un număr. Să abordaţi următorii 20 de ani cu aceeaşi energie şi dorinţă de inovare ca în copilărie 🙂 Nu în ultimul rând, be the senior you needed when you were junior.

     

    Alin Popescu, fondator & CEO, avocatnet.ro

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Dragă versiune a mea de 20 de ani,

    Ştiu că îţi e greu azi, dar crede-mă, o să vină o vreme când încăpăţânarea ta de acum se va dovedi a fi o decizie extraordinară. Obişnuieşte-te să te simţi ca şi cum ai merge pe contrasens faţă de oamenii din jurul tău, să fii mereu considerat ciudat şi inadaptat, pentru că toate aceste lucruri te vor ajuta, la un moment dat, să devii parte din proiecte care vor schimba nu doar viaţa ta, ci şi a multor oameni din jurul tău. Nu înceta niciodată să înveţi. Şi pune, constant, la îndoială, toată bruma de învăţătură pe care o dobândeşti. În lumea care vine, cel mai valoros lucru va fi abilitatea de a te „actualiza” mai repede decât o aplicaţie de mobil. Şi nu, nu poţi da „skip” la actualizări, oricât de tentant ar părea. Chiar şi de vei părea prost, ţine la valorile alea pe care tu le consideri importante. Viaţa îţi va testa, de nenumărate ori, capacitatea de-a le respecta. Când nu vei reuşi, găseşte puterea de-a spune „Îmi pare rău!”. Pentru oameni, uneori contează.

    Învaţă să te şi opreşti, din când în când. Nu asculta vocea aceea care-ţi şopteşte mereu „Mai repede, şi mai repede, e ceva ce încă n-ai reuşit să faci”. Vocea e doar frica ta de eşec. Iar eşecul, chiar dacă oamenii din jur cred altfel, e doar un antrenament pentru viitor. O să ai parte de atâtea greşeli în viitor, încât ţi s-ar putea da titlul de maestru. Va depinde doar de tine dacă ele îţi vor defini viaţa ori lucrurile pe care le-ai învăţat pe drum. Ştiu că eşti pasionat de tehnologie cum puţini pot înţelege. Pentru tine, e o lume, nu un set de aparate, servicii şi biţi. Dar obligă-te să dezvolţi conexiuni reale cu lumea, nu doar legături digitale. Obligă-te să ai, zilnic, o vreme în care trăieşti şi în lumea aceea în care pâinea are şi miros, mingea de fotbal se mai şi sparge iar oamenii te pot strânge în braţe. De astfel de evadări va depinde, cu adevărat, viaţa ta viitoare. 

    Ţi-aş spune să investeşti în compania X sau Y, doar că, la un moment dat, îţi vei dezvolta o pasiune din fizică şi, citind iar şi iar despre lumea cuantică, s-ar putea să înţelegi că forţele fizice care mi-au permis să îţi trimit un mesaj de undeva, din viitor, s-ar putea să continue jocul, schimbând viitorul. Deci sfaturile mele s-ar putea dovedi inutile. Deci n-am sfaturi despre bani. Şi-apoi, bogăţia e de două feluri. E momentul când intri într-un magazin şi nu mai trebuie să alegi între cele două obiecte pe care vrei să le cumperi. Şi e bucuria că, ajuns acasă, oriunde ar fi acea casă, ai lângă tine oameni cu care poţi vorbi. Le vei cunoaşte, sunt sigur, pe ambele.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    M-au inspirat mulţi oameni în ultimii 20 de ani. Sunt un pasionat de biografii, pe care le citesc mai des decât orice alt gen de literatură. În acelaşi timp, însă, mi-e greu să spun că un singur om a fost, mereu, ca un far călăuzitor pentru mine în toată această perioadă. Am încercat mereu să iau decizii folosind propriul meu creier şi experienţa mea de viaţă. Cumva, dacă  e să dau un nume, cred că ar fi al lui Carlo Ancelotti. M-a inspirat mereu ideea lui că „un lider nu ar trebui să aibă nevoie să ţină discursuri, să critice violent ori să conducă, folosind o mână de fier. Puterea sa ar trebui să fie subînţeleasă”.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Chiar ţin minte lansarea revistei, pentru că, în acea perioadă, citeam cu bucurie reviste din afară care scriau în stilul pe care l-a folosit, mai apoi, BUSINESS Magazin. M-am bucurat de apariţia ei şi, o vreme, am continuat să o cumpăr de câte ori se putea. După 20 de ani, nu pot decât să îi urez să continue să fie o sursă de inspiraţie şi educaţie pentru publicul larg din sfera afacerilor, dar şi pentru antreprenorii şi oamenii de afaceri din România. Şi să îi mulţumesc pentru că a contribuit, cu siguranţă, la dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial sănătos în România, aducând împreună antreprenori, investitori şi alţi actori importanţi din piaţă. Să ne auzim peste alţi 20 de ani!

     

    Mircea Turdean, director general, Farmec

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Aş proceda exact aşa cum am făcut şi atunci, la 20 de ani: aş profita de fiecare moment, de fiecare experienţă şi de fiecare oportunitate pe care mi-o aduce viaţa. La vârsta de 20 de ani, curajul şi energia sunt de nestăvilit, aşa că şi deciziile pe care le iei atunci sunt unele în tandem. Aş face lucrurile exact la fel, fiindcă toate experienţele şi situaţiile traversate până în prezent m-au adus unde sunt astăzi. De altfel, toţi oamenii care m-au inspirat la 20 de ani continuă să mă inspire şi astăzi, iar o bună parte din ceea ce devenim li se datorează celor care ne influenţează deciziile.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Fără doar şi poate tatăl meu, Liviu Turdean, cel mai longeviv director general din istoria României. Mi-a insuflat valori precum respectul, disciplina şi onestitatea, care s-au dovedit a fi extrem de importante pentru poziţia pe care o ocup. A fost, este şi va rămâne, în viziunea mea şi a multora dintre angajaţii noştri, un lider înnăscut. Pentru mine, însă, a fost mai mult decât un lider, a fost un adevărat mentor.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Multă inspiraţie, energie şi chef de muncă! Să rămâneţi o publicaţie onestă, capabilă să transpună public până şi cele mai dificile subiecte.

     

    Daniel Mischie, CEO, City Grill Group

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Mi-aş spune să am încredere totală în mine şi mai multă încredere în ceilalţi. De asemenea, mi-aş recomanda să am disponibilitate mai mare la a deveni vulnerabil.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Prietenul şi partenerul meu Dragoş Petrescu m-a inspirat întotdeauna şi continuă să mă inspire zi de zi.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Dat fiind că  anul acesta şi noi am împlinit 20 de ani, urez revistei BUSINESS Magazin ca peste 30 de ani să sărbătorim împreună jumătate de secol de inovaţie în piaţa media, respectiv în HoReCa. 

     

    Ionuţ Ardeleanu, director general, Auchan Retail România

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    „Priveşte departe cu multă încredere, dar profită de călătorie”;  puţini facem acest lucru la 20 de ani, de obicei ratăm una dintre cele două părţi.

    Apoi, m-aş implica pe mine şi compania pe care o conduc în programe de educaţie la scară largă în ceea ce priveşte meseriile din retail, consumul echilibrat, o legislaţie corectă, atât pentru populaţie, cât şi pentru partenerii de toate tipurile.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Mulţi antreprenori români din retail, producţie, media, horeca reprezintă cu adevărat exemple inspirante pe care le admir şi apreciez, aşa că am învăţat câte puţin de la mai mulţi.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    În primul rând, mulţumim echipei BUSINESS Magazin pentru susţinerea şi creşterea mediului de afaceri şi vă felicităm pentru consecvenţă şi profesionalism.

    Voi faceţi magazinul pentru business, noi facem business în magazine, probabil că ne completăm reciproc. Felicitări pentru cei 20 de ani, o să facem şi noi 20 în curând. Sunteţi o sursă de inspiraţie şi vă urăm reinventare permanentă!

     

    Arthur Rădulescu, CEO, MerchantPro

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Dacă aş avea din nou 20 de ani, dar cu experienţa şi cunoştinţele de astăzi, mi-aş spune să nu-mi fie teamă să visez mare şi să mă implic total în ceea ce fac, pentru că pasiunea este cheia către succes. Şi, probabil, m-aş atenţiona că este şi momentul perfect pentru a mă bucura de viaţă şi pentru a-mi permite să pierd timpul, pentru că aceste momente de libertate s-ar putea să nu mai apară la fel de des în viitor.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    M-au inspirat profesorii mei de matematică, care m-au ajutat să am o gândire analitică, iar dintre liderii cu vizibilitate publică, l-aş aminti pe Iulian Stanciu, de la care am înţeles că pentru a putea reuşi să faci anumite lucruri e nevoie de mult efort şi o viziune de termen lung, pe care o poţi duce la îndeplinire prin eforturi consecvente, zi de zi.

    La aniversarea a 20 de ani, ce îi uraţi revistei?

    Îi urez să facă faţă la fel de bine schimbărilor care afectează piaţa şi lumea, să dea dovadă de la fel de multă rezilienţă şi să rămână o voce a antreprenorilor români.

     

    Ekaterina Egorova, CEO & CSO, IKEA Europa de Sud-Est

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Dacă aş avea din nou 20 de ani şi cunoştinţele de azi, mi-aş spune să îmbrăţişez tot ceea vine către mine şi să mă concentrez pe oportunităţi, nu pe dificultăţi. Mi-aş spune: înconjoară-te de oameni inteligenţi şi competenţi, investeşte în echipa ta, deoarece totul este despre echipă şi oameni, nu despre tine sau despre o persoană anume. Nu-ţi fie teamă să faci lucrurile diferit şi să te bucuri de viaţă, să explorezi lumea şi să înveţi pe parcurs.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    În ultimii 20 de ani, am fost inspirată de mulţi lideri care au gândit înaintea timpului lor şi au luat în considerare impactul deciziilor lor asupra generaţiilor viitoare. Strategia lor axată pe integrarea sustenabilităţii în practicile de afaceri mi-a influenţat profund perspectiva asupra leadershipului şi asupra rolului pe care fiecare companie îl are în crearea unui mediu de afaceri sănătos. Fondatorul nostru, Ingvar Kamprad, a fost liderul care ne-a deschis calea tuturor celor de la IKEA şi ne-a determinat să ne gândim la resurse, la viitorul pe care îl creăm şi la angajamentul de a genera un impact pozitiv pentru oameni, societate şi planetă.

    La aniversarea a 20 de ani, ce îi uraţi revistei?

    Felicitări pentru extraordinarul moment aniversar! Această realizare reflectă angajamentul întregii echipe BUSINESS Magazin faţă de excelenţă şi perspectivele valoroase pe care le-aţi oferit comunităţii de afaceri din România de-a lungul anilor. Dorinţa de a oferi conţinut de înaltă calitate nu numai că a condus la informarea complexă a cititorilor revistei, ci a insuflat încredere liderilor şi organizaţiilor astfel încât să-şi atingă obiectivele şi chiar a redefinit industrii.

    Vă doresc să rămâneţi în continuare o sursă valoroasă de informare şi inspiraţie pentru pentru mediul de afaceri din România mulţi ani de acum înainte!

     

    Laura Ţeposu, CEO Libris

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Sfatul meu ar fi: nu te teme de schimbare. Lumea afacerilor se schimbă permanent, iar curiozitatea şi capacitatea de a te adapta rapid sunt esenţiale.

    De asemenea, investiţia permanentă în educaţie, indiferent de etapa de evoluţie în care te afli ca om şi antreprenor, este extrem de valoroasă şi un diferenţiator puternic în tot acest context.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Nu pot spune ca am un singur lider la care sa ma raportez deoarece admir numeroşi lideri pentru diverse calităţi cum ar fi: Satya Nadella pentru leadeshipul uman şi empatic, Elon Musk pentru viziune şi îndrăzneală, Muhammad Yunus, care a promovat ideea că afacerile pot fi conduse nu doar pentru profit, ci şi pentru a rezolva probleme sociale şi economice.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    În primul rând felicit întreaga redacţie şi echipă BUSINESS Magazin pentru rezilienţă şi capacitatea de a rămâne o destinaţie editorială relevantă pe parcursul a două decenii în care peisajul mediatic s-a schimbat permanent.

    Pentru viitor, le doresc să continue să facă săptămânal radiografia businessului românesc în paginile sale şi să continue, de asemenea, să susţină antreprenorii români spunându-le poveştile în stilul iscusit cu care ne-am obişnuit.

     

    Mircea Varga, chairman of the board of directors, Teilor Holding

     

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    O întrebare aparent simplă şi totuşi un exerciţiu greu de făcut, chiar şi imaginar! Dacă aş putea totuşi să dau timpul înapoi, având cunoştinţele şi experienţa de acum, cred că primul sfat asupra căruia aş insista ar fi că „nu tot ce zboară se mănâncă”, lucru extrem de important în economia timpului, dar şi în alegerea aspectelor relevante în carieră/business. Apoi, probabil, aş insista foarte mult şi asupra importanţei laturii comerciale/politice (emoţionale) a oricărui job/business, care ajută foarte mult în construirea unui ecosistem sănătos, durabil şi echilibrat, pentru că nu tot ce facem în viaţă este matematică pură. Apoi, deşi undeva în subconştient m-aş sfătui să plec într-o ţară în care cunoştinţele, experienţa şi expertiza mea ar fi mult mai apreciate, cred totuşi că m-aş încuraja să mă implic şi mai mult în schimbarea mediului profesional şi de business din România, prin dezvoltarea unor platforme şi/sau instrumente de educaţie financiară atât pentru profesionişti cât şi pentru antreprenori, care să-i ajute să construiască fie o carieră, fie un business sustenabil, bazat pe principii economice şi financiare solide, pentru că multe afaceri şi idei foarte bune, eşuează financiar mult prea devreme. Nu în ultimul rând, după o experienţă executivă semnificativă, aş insista să încep o activitate antreprenorială proprie, cel târziu la vârsta de 30 de ani, după chipul şi asemănarea mea, asumându-mi mult mai multe riscuri şi curajul de a pierde, pentru că viaţa m-a învăţat că orice eşec mă ambiţionează şi îmi dă puterea să o iau de la început, devenind mult mai puternic şi înţelept.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

     Nu aş putea şi nici nu aş dori să fac refe­ri­re la un anumit lider, însă pot să spun cu tărie că fiecare dintre liderii din noua gene­raţie de antreprenori, născută în ultimii 25 de ani, care au adus o nouă abordare de business şi au construit afaceri relevante pentru spaţiul economic românesc, sunt o sursă de inspiraţie pentru mine şi ar trebuie să fie pentru noi toţi, pentru că sunt cei care ne-au demonstrat că se poate, şi care au clădit cu multe eforturi şi sacrificii fundaţia unei economii locale sănătoase, luptându-se cu „dinozaurii” şi cu un ecosistem de business deloc prietenos în acele timpuri şi nu prea prietenos în continuare. Mi-aş dori să fie mult mai mulţi lideri ca ei pentru că eu cred într-o economie antreprenorială ca sursă de bază a bunăstării unei naţiuni. Mă uit la toţi şi la fiecare cu admiraţie şi respect!

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Vă doresc mult succes în continuare, cât mai multe articole şi evenimente profesionale de calitate şi cel puţin încă atâţia ani de viaţă, cu cât mai mulţi şi mai buni profesionişti alături de voi! Doar împreună putem contribui la crearea unui mediu profesional şi de business inteligent şi de mare calitate, fără să mai tânjim după ce au alţii!

     

    Alex Bratu, country director, JYSK România şi Bulgaria

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Fii tu însuţi, nu renunţa la valorile şi principiile care te definesc şi nu juca rolul altei persoane.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Tatăl meu a fost şi este modelul de lider care mă inspiră.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    La mulţi ani pentru primii 20 de ani, Business Magazin este un partener de nădejde al comunităţii de afaceri!

     

    Florin Grozea, fondator, MOCAPP

     

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Florine, eşti pe drumul cel bun. Apucă-te rapid de terapie şi ţine minte valorile pe care le ai, în tot ceea ce faci: familie, prieteni, afaceri.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Brian Chesky, CEO of Airbnb. Un om care a pornit din zona creativă, la fel ca şi mine, ca apoi să inoveze într-o industrie care părea îngheţată şi perenă. Un antreprenor curajos şi cu viziune, care s-a reinventat în pandemie, când toţi credeau că va cădea.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Încă 220 de ani de acum încolo!

     

     

    Cătălin Olteanu, consultant management, autor de cărţi de business

     

    Am nişte ani în spate de când ocup poziţii manageriale şi pentru nevoile de informare obişnuiesc să citesc presa de business. Aşa am descoperit BUSINESS Magazin, care a devenit preferata mea. Părerea mea este clar subiectivă, e părerea unui cititor care are chimie cu revista şi care a devenit în anumite momente şi colaborator. Dar faptul că de atâţia ani a rămas activă spune că nu sunt singurul care apreciază ceea ce face echipa de redacţie de la BM.

    De-a lungul anilor, BUSINESS Magazin a promovat antreprenorii şi managerii români, le-a creat şansa de a fi cunoscuţi, şansa de a se cunoaşte unii cu alţii şi de a colabora, i-a motivat să devină mai buni, să se autodepăşească. În acelaşi timp, revista a dat şansa celorlalţi să afle despre experienţele trăite de aceşti antreprenori, să înveţe la rândul lor din ele.

     

    Urez un călduros şi sincer
    La Mulţi Ani, BUSINESS Magazin!
    Să rămâi aceeaşi revistă care ne inspiră, ne promovează şi ne educă pe noi, cei din mediul de afaceri din România!

     

  • 20 de ani de Business MAGAZIN. De la înfiinţarea revistei, am scris despre unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România. Ce urează ei revistei la aniversarea de anul acesta şi cum văd businessul românesc în continuare (I)

    BM este un brand, n-o să afişăm o falsă modestie, nici nu e vreun subiect tabu, nu este singurul din domeniu şi nici n-ar trebui să fie. Este un brand care a crescut de-a lungul a două decenii, cu ideile, speranţele, truda, ispiraţia, rezistenţa şi rezilienţa unei armate de oameni – fotografi, editori video, corectori, art directori, reporteri, oameni de vânzări, de marketing, colegi de la evenimente, tehnic, distribuţie, HR, producţie video şi altele. Toţi au influenţat parcursul revistei. În egală măsură, şi BM ne-a influenţat viaţa – mai mult sau mai puţin.

    Cei mai vizibili am fost şi pesemne mai rămânem cei care vorbim cu şi scriem despre voi. În speranţa că enumerarea e completă, numele celor care au semnat în paginile revistei, de-a lungul anilor, sunt: Laurenţiu Ispir, Crenguţa Nicolae, Mona Dârţu, Ionuţ Bonoiu, Dorin Oancea, Iuliana Roibu, Răzvan Mureşan, Ioana Ursu, Ionuţ Ancuţescu, Mihai Muşătoiu, Larisa Ghiţulescu, Bogdan Neagu, Florenţa Ghiţă, Cătălin Ştefancu, Ana Răduţă, Anca Arsene-Bărbulescu, Andrei Năstase, Mihai Mitrică, Raluca Badea, Diana Sava, Vali Bârzoi, Liviu Iancu, Aurel Drăgan, Bogdan Pencea, Victor Kapra, Adriana Todoran, Ileana Ilie, Călin Hera, Adriana Roşoga, Romulus Deac, Alin Fumurescu, Costi Rogozanu, Daniela Penescu, Andreea Ciucă, Roxana Cristea, Laura Culiţă, Dana Bondrescu, Luminiţa Niţoiu, Dan Dragomir, Adriana Moscu, Georgiana Călin, Florin Caşotă, Bogdan Angheluţă, Andra Stroe. Ne ajută mult, mai nou, şi colegii de la ZF, prea mulţi pentru a-i enumera pe toţi. În egală măsură, art directorii Olga Petroff şi Camelia Iliescu, alături de colegii Gabriela Caletzeanu, Sebastian Nicolae, Cătălin Chirilă şi Alexandru Ciubotaru, Iulian Popa, George Toader şi Roxana Cârcior care s-au ocupat de imagini şi paginare, au făcut ca BUSINESS Magazin să arate aşa cum trebuie să arate o revistă modernă.

     

    Dragoş Pavăl, preşedinte, Dedeman

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Dacă aş avea din nou 20 de ani, dar cu experienţa acumulată de-a lungul timpului, m-aş sfătui să fiu autentic, să mă înconjor de oameni care împărtăşesc aceleaşi valori cu mine şi alături de care să explorez continuu, asumându-mi şi riscul de a face greşeli, deoarece acestea oferă cele mai valoroase învăţăminte. De asemenea, mi-aş spune să caut mereu să-mi inspir echipa prin puterea exemplului, pentru că acţiunile sunt cele care motivează cu adevărat şi creează încredere.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Sam Walton m-a inspirat profund prin capacitatea sa de a transforma o idee simplă într-o afacere globală de succes, rămânând fidel valorilor sale fundamentale. Am admirat în mod special modul în care a pus preţ pe oameni şi comunitate, creând o cultură organizaţională bazată pe respect şi inovaţie. Această abordare a avut un impact major asupra modului în care am construit, alături de întreaga echipă, compania Dedeman, ajutându-mă să înţeleg totodată importanţa echilibrului între succesul financiar şi impactul social.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    La aniversarea de 20 de ani, vă urez să continuaţi să inspiraţi şi să susţineţi antreprenorii români, aşa cum aţi făcut-o şi până acum. Să fiţi un catalizator pentru idei noi şi un ghid pentru noile generaţii de lideri din România, aducând în prim-plan poveşti autentice de succes. La mulţi ani şi la cât mai multe proiecte remarcabile!

     

    Iulian Dascălu, preşedinte şi proprietar, Iulius Group

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Acelaşi sfat pe care l-aş da oricărui tânăr: visează măreţ şi nu te teme să-ţi urmezi instinctul! L-aş încuraja să călătorească mult, cu mintea deschisă şi cu dorinţa de a descoperi, pentru că ideile se pun în mişcare prin stimuli care apar din experienţele la care te expui şi din cunoştinţele pe care le acumulezi. În esenţă, sfatul ar fi să fie mai curajos, să aibă şi mai multă încredere în propriile forţe, să privească obstacolele ca pe resurse pentru mai bine şi să nu uite că întotdeauna este nevoie de cunoaştere, pentru că învăţarea nu este specifică doar tinereţii.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    De-a lungul timpului, mi-am găsit inspiraţia în diferite personalităţi marcante în domeniile lor de activitate, specialişti a căror viziune devine motivantă şi schimbătoare de paradigmă, deschizători de drumuri care se dedică cu tărie unei cauze pentru mai bine. Cred că important este să fii deschis la ceea ce cunosc alţii, să treci totul prin filtrul personal, al propriei intuiţii, şi să te înconjori de oameni care nu doar că împărtăşesc aceeaşi viziune, dar au capacitatea de a o perfecta.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    La mulţi ani, BUSINESS Magazin! Felicit jurnaliştii care au contribuit la dezvoltarea şi continuitatea unui demers jurnalistic echilibrat şi obiectiv pentru două decenii şi vă urez să rămâneţi o sursă constantă de inspiraţie şi informaţii valoroase pentru antreprenori şi profesionişti din toate domeniile.

     

    Dragoş Petrescu, preşedinte, Grup City Grill

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Dacă aş avea din nou 20 de ani, aş fi mult mai atent la resursa umană şi la echipa pe care o construiesc, la oamenii pe care îi aduc alături de mine. De asemenea, aş avea un ego mai scăzut şi aş fi mai deschis să îmi ascult partenerii şi colegii decât o făceam la 20 de ani. Totuşi, aş păstra aceeaşi tărie şi acelaşi drive de a urma direcţia pe care mi-o stabilesc. În ceea ce priveşte resursele disponibile atunci şi acum, nu aş fi făcut nimic diferit. Cred că, indiferent de resursele pe care le ai la dispoziţie, trebuie să le gestionezi eficient.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Sunt foarte mulţi lideri care m-au inspirat în ultimii 20 de ani, dar am să punctez trei dintre liderii locali:

    1. Dani Caramihai din grupul Fratelli – îl admir pentru capacitatea lui de muncă şi pentru cum a ştiut mereu să creeze şi să menţină un echilibru între clienţi, echipă şi viaţa personală.

    2. Mihai Marcu de la MedLife – cum a transformat o simplă clinică într-o reţea extinsă, crescând un business de familie într-unul de talie naţională.

    3. Iulian Stanciu – îl admir pentru capacitatea sa de a învăţa şi de a dărui educaţie mai departe, mai ales în domeniul antreprenoriatului şi managementului de capital. A reuşit să dezvolte un ecosistem online performant, pornind din retail.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Aş dori să urez revistei BUSINESS Magazin să continue să se adapteze, să rămână relevantă şi să susţină antreprenoriatul românesc pentru mulţi ani de acum înainte.

     

    Andrei Frunză, CEO, bestjobs

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    I-aş spune să fie curajos, şi totuşi echilibrat. L-aş încuraja să fie ambiţios, poate chiar nebun, dar disciplinat şi mereu respectuos. Cu toată lumea şi pe toate planurile. Să-şi cultive pasiunile şi să prioritizeze sportul, pentru că sunt activităţi care antrenează capacitatea de a gestiona stresul şi care îţi vor oferi claritate în momentele dificile, te vor face un lider mai bun, capabil să asculte cu empatie şi să ia decizii echilibrate.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Satya Nadella, CEO-ul Microsoft, este liderul pe care probabil il urmăresc cel mai atent. Povestea sa de viaţă este impresionantă, la fel şi realizările profesionale recente. Sub conducerea sa, Microsoft a trecut printr-o transformare fantastică bazată pe inovaţie, colaborare şi adaptabilitate. Este un exemplu perfect de cum se poate transforma o viaţă, viaţa unei companii uriaşe în acest caz, însă modelul funcţionează la orice nivel, inclusiv cel personal.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Cu ocazia aniversării de 20 de ani, urez revistei Business Magazin să rămână nu doar o sursă de informaţie valoroasă, ci şi o sursă constantă de inspiraţie pentru toţi cei care fac diferenţa. Într-o lume în continuă schimbare, voi aţi reuşit să aduceţi în prim-plan nu doar date şi analize, ci şi poveşti de succes care motivează, idei care provoacă şi exemple care inspiră. Vă doresc să rămâneţi un catalizator al inovaţiei şi leadershipului, alimentând viziuni noi şi contribuind la dezvoltarea mediului de afaceri din România, pentru mulţi ani de acum înainte!

     

    Adrian Ariciu, executive vice president East Europe, Metro AG

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    La 20 de ani există o voce generală pe care o tot auzi şoptindu-ţi în ureche că „acum este timpul tău”. În ciuda bucuriei, entuziasmului şi curiozităţii, cred că la 20 de ani există o mare presiune socială de a te pune pe un drum al tău cât mai rapid.

    Tu, ca individ profesional vorbind, acum începi să te descoperi şi simţi pe de o parte, libertate şi oportunitate, iar, pe de altă parte, trebuie să îţi exersezi rabdarea şi să îţi antrenezi perseverenţa în ceea ce vrei să faci.

    Nu toţi avem aceleaşi instrumente, resurse şi ocazii, însă dacă vei şti care îţi sunt valorile şi îţi place ceea ce faci, atunci călătoria ta va fi una plină de sens.

    I-aş mai spune tânărului de… nota 20 că cea mai mare luptă este cu propria sa minte şi nu cu aşteptările, părerile sau standardele celorlalţi. Antrenarea controlului, cultivarea gândirii strategice şi pregătirea permanentă sunt cele care vor face diferenţa în momentele cheie din viaţă. Alege-ţi un mentor de la care să înveţi tot timpul sau măcar să te inspire şi să te motiveze pe drumul tău. Şi, nu în ultimul rând, că eşecul face parte din succes. Încearcă, eşuează şi, la un moment dat, vei avea succes!

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Din fericire, am avut şansa de a întâlni oameni remarcabili în diferitele etape ale vieţii. Oameni pasionaţi de ceea ce fac, oameni dornici ca prin propriul exemplu să mişte lucrurile într-o direcţie mai bună. Cel mai mult mă inspiră echipa alături de care lucrez şi în care regăsesc modele umane de la care am mereu de învăţat lecţii despre generozitate, devotament, rezilienţă, empatie, echilibru.

    Marcus Aureliu spunea în cartea sa „Gânduri pentru sine însuşi” că „Războiul se câştigă în noaptea dinaintea luptei, cu mintea”, de aceea îmi este greu să aleg doar o singură persoană care m-a inspirat sau doar una care mă inspiră încă. Ca lider, nu am urmat pe cineva anume, am observat modele de leadership, am ascultat, am învăţat şi învăţ în continuare.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    La mulţi ani, BUSINESS Magazin! Asemenea unui tânăr adult de succes, ai reuşit în toţi aceşti ani să te impui ca o voce importantă şi respectată în presa de business prin conţinutul de calitate, analizele atente şi prim-planul oferit tinerilor antreprenori şi liderilor de business.

    Îţi doresc ca în următoarea decadă să continui să publici poveşti de business care să schimbe economia României, cultura de business în privat, în mediu academic şi în sistem bugetar pentru a deveni un ecosistem bazat pe performanţă.

    Nu în ultimul rând, tânărului BUSINESS Magazin îi urez să continue excelenţa în  jurnalismul economic, oferind cititorilor toate perspectivele pentru a înţelege mizele economice ale lumii de azi.

     

    Adelina Badea, CEO, Mobexpert

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Învaţă fără oprire, dar fă-o cu bucurie, construieşte prietenii sincere, îmbrăţişează eşecurile ca pe nişte aventuri care te învaţă lucruri noi. Fii un mag al finanţelor şi al visurilor, dar lasă loc şi pentru surprize. Uită-te doar la cine ai fost ieri şi fii mândru de cine devii astăzi. Fă din sănătate un supererou zilnic, explorează colţurile ascunse ale lumii şi lasă curiozitatea să te ghideze. Îndrăzneşte să trăieşti pasiunile tale cu inima deschisă, iar timpul… ei bine, jonglează-l ca pe o bilă de foc, pentru că este cea mai preţioasă magie de care dispui.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Desigur, dl Dan Şucu este liderul din businessul românesc care m-a inspirat în ultimii 21 de ani de când lucrăm împreună.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    La aniversarea a 20 de ani, urez revistei BUSINESS Magazin un sincer „La mulţi ani!” plini de succes şi inovaţie continuă. Vă felicit pentru două decenii de excelenţă jurnalistică, pentru că aţi fost un reper de încredere în lumea afacerilor şi un ghid esenţial pentru antreprenori, manageri şi lideri din România. Fie ca următorii ani să aducă noi oportunităţi, poveşti inspiraţionale şi proiecte de impact care să contureze şi mai puternic viitorul mediului de business. La mulţi ani plini de realizări remarcabile şi influenţă pozitivă!

     

    Tatian Diaconu, antreprenor, TD Real Estate Consultancy

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Oamenii alături de care înveţi, creşti, performezi şi te desăvârşeşti profesional şi personal sunt valoarea cea mai importantă. Alege înţelept oamenii împreună cu care vei construi companii, business-uri, echipe sau momente de bucurie. Investeşte în ei încredere, competenţe şi energie şi vei fi mereu agreabil surprins de capacitatea lor, individuală sau colectivă, de a face minuni!

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Ar fi profund nedrept să citez o personalitate într-o epocă în care accesul la informaţie şi călătorie mi-a oferit şansa să interacţionez cu sute de oameni extraordinari de la care am încercat să învăţ câte ceva! Bunicul meu rămâne omul care cu simplitatea ţăranului de la Vâlcea mi-a arătat calea fără cuvinte pompoase şi cărţi vândute în milioane de exemplare.

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    La mulţi OAMENI buni, BUSINESS Magazin! Digital sau pe hârtie, podcasturi sau holograme, inspiraţi sau ajutaţi de AI sau ChatGPT, oamenii, prin personalitatea, creativitatea şi analizele lor (imperfecte), vor fi mereu cei care vor creşte împreună cu generaţiile prezente şi viitoare de oameni de business.


     

    Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO, CITR

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Mă bucur de drumul pe care l-am parcurs în aceşti 20 de ani şi nu aş avea un sfat major pentru mine. Însă m-aş îndemna să investesc mai mult timp şi efort în dezvoltarea capacităţii de adaptare, inovaţie şi creativitate şi mai puţin timp în învăţarea unor volume mari de informaţii.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Reed Hastings a fost unul dintre liderii care m-au inspirat, prin filosofia de business implementată la Netflix, o companie de la care încă avem multe de învăţat. 

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    Îi doresc să continue acest drum, să continue să reprezinte o referinţă pentru modul în care evoluează mediul de afaceri din România şi să aducă în atenţia noastră poveştile de success şi provocările pe care antreprenorii noştri le împărtăşesc şi din care putem învăţa cu toţii.

     

    Diana David, managing director, SAP România

    Ce sfaturi v-aţi da vouă înşivă dacă aţi avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?

    Cred că una dintre lecţiile cele mai valoroase primite de-a lungul carierei mele a fost faptul că nu deţinem adevărul absolut. Fiecare situaţie este alcătuită din unghiuri diverse, iar privirea unei situaţii din mai multe perspective ne oferă un beneficiu imens: imaginea de ansamblu. De asemenea, am învăţat că greşelile fac parte din evoluţia noastră şi, în relaţie strânsă cu această afirmaţie se află şi ideea că frica, de a nu greşi, de exemplu, este cel mai mare impediment în atingerea obiectivelor noastre.

    La 20 de ani, obişnuiam să mă compar foarte mult cu ceilalţi, însă parcursul profesional, dar şi viaţa în general, m-au învăţat că fiecare om are drumul său. Da, să ai aspiraţii şi oameni care te inspiră în jur este foarte important, dar comparaţia ar trebui să fie între ceea ce erai ieri şi unde ai ajuns astăzi, nu între tine şi cei de lângă tine.

    Şi că tot vorbeam mai devreme de evoluţie şi aspiraţii: salturile imense de la o zi la alta când vine vorba de progres sunt rare. Lucrurile bune, importante, necesită timp. Şi răbdare. Vorbim de un proces în care paşii mici, dar constanţi, sunt cei care contribuie la rezultatul dorit.

    Care este liderul din ultimii 20 de ani care v-a inspirat?

    Cred cu tărie în puterea exemplului. Prin urmare, aş dori să îl menţionez pe tatăl meu, care, prin cariera sa în sport, a creat un impact semnificativ în jurul său prin puterea exemplului.

    Atât în copilărie, cât şi mai târziu în viaţă, am învăţat de la el că, uneori, îndrumarea celor din jurul nostru merge dincolo de cuvinte şi se traduce cel mai bine în fapte. De la tatăl meu am înţeles şi ce înseamnă să fii pasionat, determinat şi ambiţios, mi-am dat seama că înfrângerea nu înseamnă să pierzi, ci să înveţi, şi că lecţiile importante sunt peste tot în jurul nostru, în interacţiunile noastre zilnice. Pentru a avea acces la aceste lecţii, trebuie, însă, în primul rând, să fim prezenţi în vieţile noastre de zi cu zi şi să le conştientizăm. 

    La aniversarea a 20 de ani, ce uraţi revistei?

    În 2022, am sărbătorit 20 de ani de SAP România, aşa că eu cred că această aniversare vine ca o sincronizare frumoasă şi cu istoria noastră!

    Aş dori să adresez cele mai sincere felicitări echipei Business Magazin pentru realizarea acestei etape impresionante. În anii ce urmează, vă urez în continuare mult succes!

  • 20 de ani de Business MAGAZIN. Ce ar fi businessul românesc fără voi, dar şi fără noi. Poveştile BM, autorii şi eroii lor

    BM este un brand, n-o să afişăm o falsă modestie, nici nu e vreun subiect tabu, nu este singurul din domeniu şi nici n-ar trebui să fie. Este un brand care a crescut de-a lungul a două decenii, cu ideile, speranţele, truda, ispiraţia, rezistenţa şi rezilienţa unei armate de oameni – fotografi, editori video, corectori, art directori, reporteri, oameni de vânzări, de marketing, colegi de la evenimente, tehnic, distribuţie, HR, producţie video şi altele. Toţi au influenţat parcursul revistei. În egală măsură, şi BM ne-a influenţat viaţa – mai mult sau mai puţin.

    Cei mai vizibili am fost şi pesemne mai rămânem cei care vorbim cu şi scriem despre voi. În speranţa că enumerarea e completă, numele celor care au semnat în paginile revistei, de-a lungul anilor, sunt: Laurenţiu Ispir, Crenguţa Nicolae, Mona Dârţu, Ionuţ Bonoiu, Dorin Oancea, Iuliana Roibu, Răzvan Mureşan, Ioana Ursu, Ionuţ Ancuţescu, Mihai Muşătoiu, Larisa Ghiţulescu, Bogdan Neagu, Florenţa Ghiţă, Cătălin Ştefancu, Ana Răduţă, Anca Arsene-Bărbulescu, Andrei Năstase, Mihai Mitrică, Raluca Badea, Diana Sava, Vali Bârzoi, Liviu Iancu, Aurel Drăgan, Bogdan Pencea, Victor Kapra, Adriana Todoran, Ileana Ilie, Călin Hera, Adriana Roşoga, Romulus Deac, Alin Fumurescu, Costi Rogozanu, Daniela Penescu, Andreea Ciucă, Roxana Cristea, Laura Culiţă, Dana Bondrescu, Luminiţa Niţoiu, Dan Dragomir, Adriana Moscu, Georgiana Călin, Florin Caşotă, Bogdan Angheluţă, Andra Stroe. Ne ajută mult, mai nou, şi colegii de la ZF, prea mulţi pentru a-i enumera pe toţi. În egală măsură, art directorii Olga Petroff şi Camelia Iliescu, alături de colegii Gabriela Caletzeanu, Sebastian Nicolae, Cătălin Chirilă şi Alexandru Ciubotaru, Iulian Popa, George Toader şi Roxana Cârcior care s-au ocupat de imagini şi paginare, au făcut ca BUSINESS Magazin să arate aşa cum trebuie să arate o revistă modernă.


     

    Catalogul Tineri manageri de top

    2024 marchează anul în care proiectul 100 Tineri manageri de top a ajuns la a 19-a ediţie. An de an, poveştile pe care le spun aceşti tineri şi pe care le împărtăşim cu cititorii sunt despre reuşite remarcabile, lecţii învăţate, puterea (parcă nelimitată) de a merge mai departe, despre succes. Fiecare generaţie are impresia că schimbă lumea şi se simte neînţeleasă deopotrivă de predecesori, dar şi de urmaşi. Fenomenul se regăseşte, fireşte, şi în lumea afacerilor, iar executivi, manageri şi recrutori au tot felul de poveşti de spus despre cum este cutare sau cutare generaţie. Cu siguranţă că suntem diferiţi, iar fiecare generaţie are un specific, dar acest lucru nu înseamnă că ne putem încadra în şabloane şi tot ce iese din cadru poate sau trebuie decupat şi conturul trebuie umplut cu orice preţ.

    Acesta nu este un top. Sunt cifre şi poveşti de succes.

    Prima ediţie a acestui catalog a plecat la drum cu menirea clară de a arăta că în cadrul companiilor din România, fie ele multinaţionale sau afaceri locale, poziţiile de top management nu mai erau doar tărâmul dedicat expaţilor sau al celor formaţi înainte de 1989. Atunci, tinerii sub 40 de ani, adică aceia care la Revoluţie nu aveau nici măcar 22 de ani, se pregăteau să preia puterea în România. Şi aşa a şi fost. „Terenul” de business este acum al lor şi al generaţiilor care le-au urmat.

    Acum, ca şi mereu

    Liderii de acum nu sunt radical diferiţi de cei pe care îi prezentam în primele ediţii ale cataloagelor. Diferenţe există şi sunt normale – între generaţii şi între ei. Poate cea mai vizibilă schimbare se leagă de vârsta medie a celor pe care îl prezentăm. Deşi nu avem probleme în a reuni peste 100 de propuneri, în fiecare an, vârsta medie a urcat uşor – acum se plasează în jurul a 35 de ani, iar la primele ediţii era cu câţiva ani mai jos. Dar acum aproape două decenii, multinaţionalele şi companiile locale erau în plină fază de construcţie a echipelor, mizând pe angajaţi cât se poate de tineri. Acum, lumea din jurul nostru se schimbă cu o viteză uluitoare. Poate că apanajul noilor generaţii este legat de această viteză permanentă de mişcare, la propriu şi la figurat. Cert este că afacerile pe care le conduc sunt pe mâini sigure.

     

     

    Gala Tineri manageri de top

    An de an, aducem sub lumina reflectoarelor noile staruri din scena locală de business. Misiunea noastră e una cât se poate de simplă: de a-i prezenta şi de a-i încuraja să ajungă, cât de repede cu putinţă, să influenţeze în bine mediul de afaceri şi economia României. Credem, fără lipsă de modestie, că am avut o contribuţie importantă: până acum v-am adus faţă în faţă 1.900 de feţe din elita businessului românesc. În cadrul galelor, care celebrează excelenţa în mediul de business, tinerii manageri de top au prilejul de a se întâlni, a se cunoaşte şi a forma o comunitate.

     

    Meet the CEO

    Inspiraţie, lecţii, sfaturi şi, mai ales, poveştile spuse de cei mai de seamă reprezentanţi ai mediului de afaceri local.
    Cam aşa se rezumă suma de evenimente Meet the CEO, demarate în 2010, în cadrul cărora manageri şi oameni de afaceri şi-au spus poveştile – despre cum au împletit cariera cu viaţa de familie, despre cele mai frumoase şi cele mai dificile momente din carieră, despre succes şi ce au învăţat din greşeli, despre ceea ce apreciază la coloboratori şi ce li se pare impardonabil. De-a lungul anilor, la Meet the CEO au vorbit cele mai puternice figuri din businessul românesc, care au dat, pe lângă povestea lor, şi sfaturi pentru tinerii care vor să crească în business şi nu numai.

     

     

    Scopul evenimentului este de a deschide într-un mod nou accesul către poveştile de carieră, secretele profesionale şi strategiile directorilor generali ale marilor companii din România, enunţate chiar de ei prin intermediul unui dialog cu invitaţi din comunitatea de afaceri.

  • 20 de ani de Business MAGAZIN. Ce ar fi businessul românesc fără voi, dar şi fără noi?

    953 este ediţia BUSINESS Magazin pe care o răsfoiţi acum, după 20 de ani de activitate a revistei. Sunt cele mai noi pagini din cele în jur de 70.000 în care am scris despre istoria de business a României, pornind de la un deziderat ambiţios: „Vom face cea mai bună revistă de business!” (Laurenţiu Ispir, redactorul-şef de atunci al revistei).

    Vă mulţumim că ne citiţi în continuare şi, celor mai mulţi dintre voi, că avem ce scrie datorită vouă. Ne găsiţi în continuare pe print, unde apărem, cu stoicism, săptămână de săptămână, dar şi în anuarele noastre, pe site-ul BUSINESS Magazin (şi pe toate canalele adiacente acestuia), în cadrul evenimentelor – fizice şi online –, la emisiuni şi la întâlniri de business faţă în faţă!

     

    2005

    16/2005

    De-a lungul anilor, paginile revistei au acoperit subiecte extrem de variate, de la macroeconomie şi din sfera economică (în mod evident) până la domenii precum literatură, muzică, politică, stil de viaţă. În martie 2006, BM prezenta un fenomen, deoarece „Codul lui da Vinci” era de 87 de săptămâni pe primul loc în topul „The New York Times”, doborând toate recordurile hard-cover. Cartea fusese deja tradusă în 42 de limbi, se publicaseră şi vreo două duzini de volume despre ea – cărţi care fie combăteau volumul lui Brown, fie îl susţin, fie încercau să descifreze semnificaţiile evenimentelor şi simbolurilor din carte. „Stupefacţie în industria cărţii. Romanul unui american obscur, Dan Brown, a măturat în doi ani toate recordurile de vânzări, instalandu-se autoritar, cu peste 17 milioane de exemplare, pe primul loc în topul mondial hard-cover din toate timpurile.” „Codul lui da Vinci” e o poveste cu societăţi secrete, coduri ce trebuie decriptate, crime, mistere medievale şi teorii fanteziste.

     

    2006

    65/2006

    În urmă cu 18 ani, piaţa românească a cafenelelor îşi trăia adolescenţa, iar experţii credeau că 2006 era un an al delimitărilor teritoriale, în care trebuia ocupate punctele-cheie, în vreme ce anii următori urmau să fie esenţiali pentru extinderea brandurilor şi pentru stratificarea pieţei. De ce o afacere cu cafea? „Pentru că nu există produs într-o unitate alimentară, fie ea restaurant, bar, cafenea sau club, care să aibă o marjă mai mare de profit: o cafea vândută cu aproximativ 5 lei, 10 sau chiar 15 lei presupune un cost al cafelei care nu trece de 0,7 bani. La un calcul simplu, vedem că dintr-un kilogram de cafea (care costă între 60 şi 100 lei) se fac 133 cafele (7 grame la o cafea), în care se calculează şi o pierdere, ajungându-se la 0,5-0,7 bani pentru o cafea. Aşadar, comerciantul care vinde cafea îşi poate permite un adaos între 80 şi 200% sau chiar mai mult faţă de preţul de cost al băuturii – iar asta face ca investiţia iniţială să fie amortizată mult mai repede decât într-o altă afacere.”

     

    2007

    117/2007

    România devenise, în sfârşit, o piaţă interesantă nu numai pentru supermarketuri şi hipermarketuri, ci şi pentru marile reţele de retail specializat. Unul dintre cele mai mari lanţuri comerciale de articole sportive din lume, grupul francez Decathlon, care urma să deschidă primul magazin la Bucureşti în 2008, la concurenţă cu o altă reţea de profil – Hervis, divizia de retail sportiv a olandezilor de la Spar.

    „Pentru a convinge managementul grupului Decathlon, unul dintre cei mai mari retaileri de articole sportive din lume, să investească în România n-au fost suficiente slide-urile de prezentare, planul de afaceri, nici cifrele care arătau creşterea economică sau veniturile tot mai mari pe cap de locuitor – pentru că imaginea României în Franţa este departe de realitate,” recunoaşte, în exclusivitate pentru BUSINESS Magazin, Francesco Russo, managerul Decathlon în România.” Cu toate acestea, ţara nu numai că s-a infiltrat în planurile de business ale francezilor, ci a şi acaparat o felie consistentă din atenţia lor pe parcursul anilor.”

     

    2014

     

    723/2019

    Încă de acum cinci ani, revista analiza fenomenul freelancerilor, care nu au un program fix, nu au angajaţi, dar au multă libertate. În ce domenii activează şi cât câştigă freelancerii din România sunt doar câteva dintre întrebările la care a găsit răspuns acest material de copertă. Spre deosebire de corporatiştii parcă traşi la indigo pe care îi întâlneşti la vremea prânzului în preajma mallului Promenada, îmbrăcaţi smart casual şi cu badge-ul atârnat negreşit la gât, freelancerii alcătuiesc un altfel de peisaj. Pe cât de diferite sunt domeniile în care lucrează, pe atât de diferite sunt şi poveştile, ţinutele, agendele şi pasiunile celor ce au ales să „agaţe în cui” legitimaţia de birou pentru a se dedica full time hobbyurilor transformate în meserie.

     

    2020

    742/2020

    „Dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Despre unii însă se povesteşte chiar dacă, de fapt, nu au fost. Nu au mai fost. Aşa s-ar putea descrie povestea unora dintre tranzacţiile care au fost pe cale să fie parafate de-a lungul timpului pe piaţa locală, însă factori neprevăzuţi au făcut ca toate planurile să fie date peste cap, iar mutările să fie ratate… la mustaţă.” Între tranzacţiile care nu au fost finalizate, BUSINESS Magazin le-a prezentat, în 2020, pe cele legate de reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, preluarea producătorului de cărămizi Brikston Iaşi de către grupul austriac Wienerberger (2018), achiziţia Băncii Româneşti de către grupul ungar OTP (2018), preluarea a 51% din grupul petrolier Rompetrol de către China Energy Company Limited (2018), preluarea magazinelor Mr Bricolage de către grupul britanic Kingfisher (2015) sau vânzarea unui pachet din distribuitorul de materiale de construcţii Ambient către fondul suedez de investiţii EQT (2008).

  • Lider în trecut, prezent şi viitor

    Dragoş Sîrbu, CEO al Flanco Retail, spune că a pus mereu accent pe leadershipul bazat pe autenticitate şi dezvoltare continuă, atât la nivel profesional, cât şi personal. În plus, într-o perioadă marcată de schimbări rapide în tehnologie şi comportament de consum, el a adoptat o strategie în care a combinat tradiţia muncii în echipă cu inovaţia necesară pentru a menţine compania competitivă. Cel mai bun indicator al succesului? Oamenii care i-au rămas alături, atât în viaţa profesională, cât şi personală.

     

    „Cred că «autenticitatea» este definiţia filosofiei mele de viaţă. Să fii mereu, indiferent de împrejurare, tu. Faptul că reuşesc să strâng lângă mine oameni care cred în aceleaşi valori – integritate, modestie, rezilienţă, depăşirea autosuficienţei, obiective pe termen lung ş.a.m.d. – şi care stau cu mine de ani de zile, indiferent că vorbim de viaţa personală sau profesională, ar putea sugera că mi-am ales drumul corect”, îşi descrie Dragoş Sîrbu, CEO al Flanco Retail, filosofia de leadership, dar şi de viaţă. El este unul dintre exemplele de lideri români care şi-au pus amprenta în industria electro-IT din România, unul despre parcursul căruia BUSINESS Magazin a scris constant, încă de la promovarea sa la conducerea Flanco Retail din poziţia de director de achiziţii, în urmă cu un deceniu, în rolul de CEO. Aceasta a marcat începutul unei perioade de expansiune şi inovare continuă pentru companie, deoarece sub conducerea lui Dragoş Sîrbu, Flanco nu doar că a reuşit să se adapteze rapid la transformările tehnologice şi schimbările economice, dar a şi devenit un lider în oferirea de soluţii integrate pentru clienţi, atât în magazine fizice, cât şi online, după cum subliniază el. În ultimul deceniu, el a transformat compania într-un „smart discounter” , punând un accent pe inovaţie şi pe experienţa de cumpărare personalizată a consumatorilor.

    Trecut

    Flanco a traversat o evoluţie importantă în ultimul deceniu, cu trei perioade esenţiale care au marcat dezvoltarea companiei. Prima etapă, între 2013 şi 2019, a fost caracterizată de stabilitate financiară şi o creştere sănătoasă, consolidând astfel poziţia companiei pe piaţa de electro-retail din România. „Anii 2013 – 2019 au reprezentat o perioadă de stabilitate financiară şi creştere sănătoasă, timp în care modelul nostru de business s-a consolidat,” după cum explică Dragoş Sîrbu. Această perioadă de creştere a fost urmată de provocările aduse de pandemia de COVID-19 şi de criza energetică globală. „Pandemia ne-a aruncat trei paşi înapoi, dat fiind că modelul nostru de business era profund axat pe magazine fizice”, menţionează Dragoş Sîrbu. Impactul a fost important pentru o companie ce îşi desfăşura majoritatea activităţilor în spaţii fizice, fiind nevoită să se adapteze rapid la noile realităţi de pe piaţă. După aceste momente dificile, Flanco a intrat într-o etapă de recuperare şi expansiune accelerată. Începând cu trimestrul al patrulea al anului 2022 şi continuând până în prezent, compania a pus bazele unei strategii de creştere ambiţioase. „Din trimestrul al patrulea al anului 2022 şi până în prezent, suntem într-o etapă de recuperare şi creştere a businessului nostru general”, subliniază Sîrbu, evidenţiind optimismul cu privire la viitorul companiei.

     

    Prezent

    Astăzi, Flanco este unul dintre cei mai mari jucători din industria de electro-retail din România, înregistrând rezultate financiare record în 2023. Anul trecut, compania a raportat cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa, de 1,275 miliarde lei, o creştere cu 20% faţă de 2022. „Anul trecut am avut cele mai mari vânzări din istoria companiei, cu o cifră de afaceri de 1,275 miliarde lei, mai mare cu 20% faţă de cea din 2022. În termeni de profitabilitate, însă, am înregistrat o valoare negativă, ca urmare a scăderilor de marje şi a creşterilor de costuri din ultimii ani. 2024 se anunţă a fi un an de creştere, cu primele şapte luni indicând o evoluţie de 14% a veniturilor”, descrie Dragoş Sîrbu rezultatele companiei. În prezent, reţeaua Flanco numără 159 de magazine în 113 oraşe din întreaga ţară. „Reţeaua noastră este susţinută de aproape 1.500 de colegi, care lucrează atât în magazine, cât şi pentru platforma flanco.ro,” menţionează compania. Comportamentul de consum al clienţilor Flanco nu a rămas nici acesta la fel ca acum un deceniu, fiind influenţat de schimbările economice şi geopolitice. „În ultimii 10 ani, am văzut patru comportamente distincte de cumpărare, foarte strâns legate de circumstanţele economice şi geopolitice”, observă Dragoş Sîrbu. Până în 2019, consumatorii erau deschişi să experimenteze şi să achiziţioneze produse noi, chiar şi fără o nevoie clară: „Vorbeam atunci despre «experienţa de cumpărare»pentru că nu mergeai la magazin strict ca să cumperi de nevoie, ci şi ca să explorezi, să evaluezi, să te amuzi”. Pe perioada pandemiei, consumul s-a concentrat mai mult pe îmbunătăţirea confortului de acasă, iar oamenii au început să facă achiziţii mai mari şi mai sofisticate. „Am cumpărat din casă şi pentru casă, shoppingul căpătase o valoare aproape terapeutică”, a observat liderul Flanco. După pandemie, comportamentul de consum a suferit din nou modificări semnificative, determinat de război şi criza energetică. Consumatorii s-au orientat fie către produse foarte ieftine, fie către produse foarte scumpe, polarizând astfel piaţa: „Am fugit toţi în vacanţe, câte 2-3-4 pe an; electro-IT am cumpărat fie foarte ieftin (în special electrocasnice), fie foarte scump (smartphone-uri, gaming, maşini de cafea, aspiratoare robot ş.a.m.d.) – acest trend de consum, polarizant, a fost împrumutat cumva din fashion”. În 2024, Flanco observă un nou comportament de consum, în care raţionalitatea depăşeşte emoţia, iar consumatorii sunt mult mai atenţi la modul în care îşi cheltuiesc banii: „Nu ducem neapărat lipsă de bani (sau dacă ducem, soluţii de finanţare sunt suficiente), însă suntem foarte, foarte chibzuiţi în maniera în care ne cheltuim banii. Raţionalul depăşeşte cu mult emoţia. Sigur, există şi excepţii, precum evenimentele emoţionale – de exemplu, comportamentul echipei naţionale de fotbal la Campionatul European a adus un boost în vânzările de televizoare în lunile mai-iulie, dar sunt evenimente, nu sunt comportamente de durată”.

    Viitor

    În ceea ce priveşte obiectivele pe termen lung ale companiei, acestea sunt clare şi ambiţioase: o direcţie principală este Flanco Smart Discounter, o nouă abordare care vizează oferirea de soluţii inteligente clienţilor. „Flanco Smart Discounter nu este doar o acţiune punctuală de marketing, ci reprezintă o transformare generală a companiei Flanco, mai ales ca mindset al echipei,” explică Dragoş Sîrbu. În următorii trei ani, compania îşi propune să implementeze noua identitate Smart Discounter în toate magazinele sale. În 2024, Flanco va finaliza reamenajarea magazinelor mari din centrele comerciale şi va deschide alte patru magazine în oraşe importante. „Ne dorim să implementăm noua identitate Flanco Smart Discounter în toate unităţile noastre, în următorii trei ani”, subliniază el. Flanco vizează şi extinderea reţelei prin achiziţii de proprietăţi de tip greenfield în 20 de oraşe medii şi mari din România, urmând să completeze aceste investiţii cu noi proiecte de real estate în Braşov şi Botoşani. În plus, investiţiile se vor concentra pe magazinul online şi pe aplicaţia mobilă Flanco Buzz, care va fi lansată până la sfârşitul anului. Pe termen lung, Flanco îşi propune să atingă o cifră de afaceri de 1 miliard de euro în următorii 8-10 ani. „Avem un plan pe 8-10 ani. La finalul acestei perioade, vrem să depăşim 1 miliard de euro cifră de afaceri; 2024 este primul an din cei 8 şi putem spune că începem bine”, declară Dragoş Sîrbu, evidenţiind perspectivele optimiste pentru viitorul companiei.


    În 2014, când avea 37 de ani, Dragoş Sîrbu era unul dintre cei 100 de tineri manageri care apăreau în acest anuar, după ce a fost numit CEO al reţelei. „Promovarea sa la conducerea Flanco Retail, din funcţia de director de achiziţii, a asigurat continuitatea activităţilor strategice şi operaţionale ale companiei”, scriau atunci jurnaliştii de la BUSINESS Magazin. Sîrbu se alăturase echipei Flanco în 2012, ca director de vânzări, atras de noua strategie a companiei, care punea accent pe consultanţa oferită clienţilor în magazine. În februarie 2013, a preluat conducerea departamentului de Product Management, unde a construit strategia de achiziţii a companiei. Întreaga sa carieră este legată de retailul electro-IT, unde a parcurs lanţul ierarhic de la consultant de vânzări la director de magazine, manager de produs, director de retail, business unit manager, director de achiziţii şi director general. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, promoţia 1999. Dragoş Sîrbu  a fost premiat în cadrul galei BUSINESS Magazin dedicată tinerilor manageri de top.


    Cum este structurat acţionariatul Flanco Retail în prezent?

    95% din companie este deţinută în prezent de Iulian Stanciu, iar 5% de Dragoş Sîrbu.

    159

    de magazine ocupă în prezent reţeaua Flanco, răspândite în 113 oraşe din ţară

    1,275

    mld. lei, vânzările înregistrate anul trecut de companie, în creştere cu 20% faţă de 2022

    1.500

    de angajaţi lucrează în cadrul reţelei


    Cinci întrebări şi răspunsuri din interviul cu Dragoş Sîrbu

    1. Într-o eră a muncii remote, aţi anunţat recent închirierea unei suprafeţe considerabile în cea mai înaltă clădire din România – care este motivaţia din spatele acestei decizii şi care este viziunea dvs. asupra modului de muncă în 2024?

    Mutarea sediului central am făcut-o din raţiuni practice. Zona din Bucureşti unde ne-am aflat anterior a rupt, pur şi simplu, contactele fizice cu partenerii. Avem platforme pentru întâlniri online (sunt extraordinar de utile şi le folosim eficient), totuşi, nimic nu înlocuieşte experienţa întâlnirilor faţă în faţă. Or, traficul din Bucureşti este un obstacol major. Aşa că am avut opţiunea să ne mutăm, să venim lângă parteneri şi am ales să ne mutăm. Despre munca remote? Eu sunt old fashioned, cred în contactul uman. Munca remote se poate limita, poate, la anumite segmente de activitate din retail (financiar, IT, call center). Pentru restul, prezenţa la birou este obligatorie ca să ne putem vedea de treabă.

    2. Cum arată agenda zilnică a CEO-ului Flanco şi ce loc mai ocupă lectura publicaţiilor tipărite în aceasta?

    Am câteva direcţii principale pe care le urmăresc. În principal, mă preocupă dezvoltarea şi identificarea de surse viitoare de creştere pentru Flanco, respectiv, tonusul meu şi al echipei de management (este important să nu avem timpi morţi). În subsidiar, susţin toate implementările de proiecte noi, respectiv sunt alături de colegii care au nevoie de resurse, financiare şi emoţionale, pentru a schimba lucrurile. Despre cărţi, sunt din generaţia celor cu cheia de gât, prefer şi cumpăr cărţi tipărite (în ciuda disconfortului de a le căra cu mine prin diverse locuri). De obicei, citesc mai ales în afara sezonului de vânzări (care la noi înseamnă Black Friday, Crăciunul, Paştele, Back to School) şi, în special, lucruri care mă rup de agenda de zi cu zi.

    3. Ce sfaturi aţi oferi altor lideri din industrie care doresc să îşi extindă afacerile la nivel naţional? Mai este loc de alte afaceri în piaţa pe care activaţi?

    Sincer să fiu, deşi am mai bine de 25 de ani de experienţă în electro-IT, încă fac atât de multe erori şi mai am atât de multe de învăţat, încât sunt reţinut în a da sfaturi.

    4. Cum aţi descrie piaţa de electroIT din prezent faţă de acum 10 de ani, când aţi preluat conducerea companiei (în februarie 2014, potrivit datelor noastre)?

    Schimbată. Ca şi societatea românească per ansamblu, şi piaţa de electroIT evoluează, în unele segmente mai rapid şi mai bine, în altele mai încet şi poate nu atât de bine. Faţă de acum 10 ani, pe de o parte, tehnologia este mult mai prezentă în toate familiile de produse, pe de altă parte, nivelul veniturilor disponibile ale consumatorilor a crescut semnificativ, astfel încât tehnologia per ansamblu a devenit mai accesibilă.

    5. Cum aţi descrie economía locală – şi globală în prezent – şi cum credeţi că va evolua businessul Flanco în acest context – vor avea românii o disponibilitate mai mică pentru achiziţiile de produse electro-IT sau dimpotrivă?

    Cred că suntem într-o perioadă de oportunitate grozavă cu economia naţională, în care România poate depăşi acel statut de eternă speranţă (auzim de zeci de ani de zile ce potenţial grozav are ţara asta). Azi este momentul să arătăm acest potenţial. Pe de altă parte, e nevoie de curaj politic şi minte limpede, cu atât mai mult cu cât, geostrategic, lucrurile se schimbă îngrozitor de repede. Cred că marea problemă a acestei ţări este schimbarea modelului economic, de la cel de consum la cel de producţie/tehnologie. Consumul poate rămâne de bază doar în măsura în care consumăm ce producem intern. Altfel, alimentăm economiile altor ţări… Indiferent de ce va urma (reaşezări de taxe, reforme administrative), eu cred că Flanco are suficiente resurse de creştere pentru o perioadă de 5-10 ani. Sunt multe lucruri pe care încă nu le-am făcut şi care vor veni cu plus pentru noi. Pe de altă parte, competiţia între jucători, pentru un client mult mai raţional şi mai informat, este întotdeauna mai liberă şi mai cinstită.


    Sub umbrela „Lider în trecut, prezent şi viitor”, BUSINESS Magazin face un „update” al executivilor şi antreprenorilor care au ţinut coperţile revistei şi au apărut în anuarele BUSINESS Magazin în cei 20 de ani de existenţă ai revistei, pe care i-am aniversat pe 5 octombrie.

  • 20 de ani de Business MAGAZIN. Businessul vostru, povestea noastră!

    952 este ediţia BUSINESS Magazin pe care o răsfoiţi acum, după 20 de ani de activitate a revistei. Sunt cele mai noi pagini din cele în jur de 70.000 unde am scris despre istoria de business a României, pornind de la un deziderat ambiţios: „Vom face cea mai bună revistă de business!” (Laurenţiu Ispir, redactorul-şef de atunci al revistei).

    Vă mulţumim că ne citiţi în continuare şi, celor mai mulţi dintre voi, că avem ce scrie datorită vouă. Ne găsiţi în continuare pe print, unde apărem, cu stoicism, săptămână de săptămână, dar şi în anuarele noastre, pe site-ul BUSINESS Magazin (şi pe toate canalele adiacente acestuia), în cadrul evenimentelor – fizice şi online – la emisiuni şi întâlniri de business faţă în faţă!

     

    2004

    11/2004

    În prezent, inaugurarea noilor tronsoane de autostradă este un subiect fierbinte, dar kilometrii care vin în completarea reţelei de drumuri contruită la nivel naţional sunt aşteptaţi de multă vreme. „Drumul miliardelor” este unul dintre materialele de copertă realizate de BUSINESS Magazin în 2004. „Dacă oamenii primitivi îşi ridicau adăpostul lângă o apă curgătoare, omului modern îi place să-şi lege afacerea de o autrostradă, dacă i se iveşte ocazia. Un magnet lung de 415 kilometri a început deja să atragă zeci de milioane de euro în România. Vor urma alte zeci de milioane, apoi sute de milioane, apoi miliarde.” Aşa a şi fost, adevărata miză legată de dezvoltarea infrastructurii fiind investiţiile în fabrici, parcuri industriale, depozite, centre de distribuţie, ferme, benzinării, hoteluri sau magazine.

     

    2011

    333/2011

    România a fost la începutul capitalismului o generoasă piaţă de desfacere care, în plus, era „flămândă” de produse şi servicii. La un moment dat, lucrurile s-au schimbat, iar în 2011 notam că toate datele oficiale arată că exportul înclină balanţa economică în direcţia bună. Pe atunci, în afară de maşini, telefoane şi produse metalice, exporturile de pe piaţa românească începeau să dezvăluie şi o faţetă mai rafinată: idei şi modele care sunt inventate, testate şi extinse pe plan local. Apoi, aceleaşi reţete sunt replicare şi în alte ţări.

     

    2012

    372/2012

    În 2012, BUSINESS Magazin a prezentat o serie de materiale de copertă care analizau concepte opuse, uneori chiar antagonice. Unul dintre acestea s-a concentrat pe sfera managementului, unde orice greşeală s-a putut vedea mult mai uşor după debutul crizei, declanşată în 2008 de căderea Lehman Brothers, care a impus o serie de eficientizări şi schimbări de mentalitate. Astfel, a căpătat amploare discuţia despre calităţile managerilor şi a început să fie cu adevărat apreciată abilitatea acestora de a fi şefi buni şi constructivi. Un manager toxic aflat în fruntea unei companii livrează rezultate mai slabe, mai puţin profit, iar angajaţii sunt demotivaţi şi neproductivi. Materialul prezintă pe larg ce diferenţe există între un şef bun şi unul rău.

     

    2014

    487/2014

    Care este specificul fiecărei generaţii, ce o animă, motivează, cum trebuie abordaţi şi integraţi în echipe reprezentanţii din X, Y, sau Z au fost mereu semne de întrebare pe care le-am ridicat de-a lungul anilor şi am încercat să oferim răspunsuri în paginile revistei. În 2014, generaţia Y reprezenta mai mult de o treime din forţa de muncă globală, iar acum domină piaţa muncii, societatea, finanţele, tehnologia. Cu ochii pe telefon, cu degetul pe butonul de like şi cu abordări personale, generaţia Y a schimat lumea.

     

    2019

     

    2021 – 807/2021

    Pandemia a condus la un val de demisii, iar mulţi dintre corporatişti au ales o altă cale profesională, oferind o lecţie chiar şi managerilor care îşi răsfăţau angajaţii cu cele mai inventive beneficii, nota BUSINESS Magazin încă din 2021. Un lucru este cert: cei mai mulţi corporatişti nu vor să se întoarcă cinci zile pe săptămână la birou, iar companiile au acum abordări diferite, încercând să crească gradual prezenţa fizică la locul de muncă sau să impună ferm acest lucru.