Tag: crestere

  • Ce face şi cum arată acum Monica Lewinsky, protagonista celui mai mare scandal sexual din istorie – FOTO

    După escaladarea scandalului, în august 1998, odată cu audierea sa în faţa unui juriu, Bill Clinton a fost nevoit să recunoască faptul că relaţia sa cu Monica Lewinsky a fost “nepotrivită”.

    Mai târziu, preşedintele de atunci al Statelor Unite a recunoscut că a “păcătuit”, precizând că regretă “profund”.

    Bill Clinton a reuşit să îşi păstreze funcţia după Sexgate, Senatul american respingând prin vot suspendarea sa.
     
    Vedeţi cum arată acum Lewinsky pe www.mediafax.ro
  • Rezultatele rebranding-ului la Rompetrol

    Timp de un an, specialiştii de la Rompetrol au căutat să contureze, în laboratorul în mărime naturală de la Mogoşoaia, benzinăria perfectă. S-au uitat la ce vor clienţii lor, la cum ar arăta spaţiul în care aceştia s-ar simţi cel mai bine şi în care, mai ales, ar reveni, dar s-au uitat şi la atributele care lipseau la celelalte benzinării din piaţă.

    În 2013, în urma unei investiţii de 1 milion de euro, a fost lansată prima staţie redesenată după noul concept, Rompetrol Otopeni. Noul concept a îmbinat nevoile şi aşteptările clienţilor cu cele mai bune soluţii tehnice. În 2014 şi 2015, grupul a continuat programul de modernizare şi de trecere la noul concept în România, dar şi extinderea acestuia către ţările din regiune unde deţine benzinării Rompetrol – Moldova, Bulgaria şi Georgia. La finele lui 2015, 121 de staţii proprii şi 39 de staţii partener din România trecuseră la noul concept. În paralel, grupul a continuat şi programul de transfer al benzinăriilor Rompetrol din administrarea companiei în cea a partenerilor/dealerilor, precum şi extinderea reţelei de distribuţie carburanţi.

    Compania deţine 137 de staţii proprii, dintre care 93 au restaurant Hei. Segmentul de distribuţie carburanţi al grupului în România este format din peste 700 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, Partener Rompetrol, Rompetrol Expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), 6 depozite, 210 de staţii distribuţie GPL auto, peste 8.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere la Constanţa, Arad şi Bacău.

    Cătălin Dumitru, vicepreşedinte al KMG International, spune că vânzările de carburanţi prin staţiile Rompetrol din România s-a ridicat în perioada 2012 – 2015 la peste
    2,5 milioane tone, din care circa 24% în 2015. În aceeaşi perioadă, vânzările totale de carburanţi ale grupului în România (benzină, motorină, GPL) s-au ridicat la circa 7,4 milioane tone.

    ”Investiţiilor derulate în rebrandingul reţelei li s-au adăugat anul trecut un proces de optimizare a canalelor de distribuţie a carburanţilor, dar şi reducerea costurilor operaţionale şi implementarea unor politici comerciale flexibile: mai exact, transferul benzinăriilor Rompetrol din administrarea companiei în cea a partenerilor/dealerilor, precum şi extinderea şi modernizarea reţelei de staţii de distribuţie carburanţi”, spune Cătălin Dumitru, care precizează că procesul de optimizare este la rândul lui adaptat în funcţie de piaţă: astfel, dacă în România compania funcţionează pe principiul CODO (Company Owned, Dealer Operated), adică staţiile companiei operate de dealeri, în Republica Moldova sistemul de business este unic în Europa, şi anume DOCO (Dealer Owned, Company Operated) – cel interesat investeşte şi construieşte staţia, pe care o transferă ulterior în administrarea companiei.

    La nivel regional, grupul a consemnat un volum record privind vânzările de carburanţi prin statiile Rompetrol din România, Moldova, Bulgaria şi Georgia, până la un nivel de
    2,64 milioane tone. Chiar dacă pieţele sunt diferite, staţiile Rompetrol vor fi peste tot la fel, spun oficialii companiei. La nivel european, KMG International deţine peste 1.000 de puncte de distribuţie a carburanţilor în şase ţări (România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania şi Georgia), care operează sub brandurile Rompetrol şi Dyneff. 

    Planurile companiei pentru 2016 prevăd deschiderea a 15 noi staţii şi finalizarea programului de rebranding in Romania şi continuarea acestuia in ţările vecine, spun oficialii companiei care vrea să îşi consolideze poziţiile în cele 12 pieţe în care activează, dar şi în regiunea Mării Negre, a cărei populaţie depăşeşte 160 de milioane de locuitori, iar piaţa de profil este estimată la peste 50 milioane tone carburanţi. Deocamdată, principala piaţă de desfacere a carburanţilor rămâne România, unde Rompetrol deţine majoritatea operaţiunilor şi activelor de rafinare şi distribuţie. În ultimii opt ani, compania kazahă care deţine în întregime fostul Grup Rompetrol a investit peste
    1,6 miliarde de dolari pentru dezvoltare, cea mai mare parte din această sumă mergând în retehnologizarea şi creşterea capacităţii rafinăriei Petromidia.

    Petromidia, care asigură peste 40% din capacitatea de rafinare a României, a prelucrat anul trecut 4,95 milioane tone materie primă, nivel similar recordului atins în 2014 (5,05 milioane tone). Anul trecut, 15.000 tone de materii prime au fost procesate pe zi, aceasta fiind cea mai mare cantitate procesată de la punerea în funcţiune a rafinăriei în 1979. Finalizarea programului de investiţii de la rafinăria Petromidia a alimentat în 2012 nevoia de a creşte prezenţa şi calitatea acesteia, aşadar a dus la construcţia de noi staţii, la îmbunătăţirea sistemelor şi a echipamentelor din staţiile existente, dar şi la implementarea unui sistem de monitorizare a trasabilităţii carburanţilor de la rafinărie până în rezervorul clientului. Parte a acestui program de optimizare a vânzărilor pentru a utiliza cât mai eficient noua capacitate crescută de la Petromidia a fost şi programul de rebranding al staţiilor, care a presupus instalarea unor pompe de ultimă generaţie, cu sisteme multimedia şi cu sistem de iluminat LED pentru un consum redus de energie.

    Măsurătorile făcute de KMG International arată că benzinăria perfectă nu este chiar un obiectiv utopic: schimbările din staţii au fost apreciate pozitiv în 2015 de clienţii Rompetrol, compania înregistrând un trend ascendent privind consumul mediu lunar (+14%), dar şi creşterea notorietăţii brandului Efix şi poziţionarea acestuia ca lider în rândul brandurilor de carburanţi, notorietatea spontană privind recunoaşterea mărcii Rompetrol ca brand de succes, dar şi o dublare a popularităţii serviciului Fill & Go în rândul clienţilor.


    CONTEXT

    Grupul Rompetrol, în prezent KMG International, a dezvoltat din 2000 şi până în prezent o reţea de peste 700 de puncte de alimentare carburanţi şi s-a axat în general pe dezvoltarea de produse performante (carburanţi, investiţii în rafinărie) şi servicii inovative (cum at fi serviciul de plată la pompă).

    DECIZIE

    În 2012, KMG international a decis redefinirea imaginii staţiilor Rompetrol şi a derulat un amplu proces de rebranding al acestora, care a fost lansat în 2013 odată cu noua staţie din Otopeni. Până la finele anului trecut, sub umbrela noului concept se regăseau în România un număr de 118 staţii (exterior) şi 71 de staţii (interior). Grupul şi-a propus pentru acest an finalizarea programului de rebranding in Romania si continuarea acestuia in Bulgaria, Moldova, dar  dezvoltarea retelei de distribuţie prin construcţia de noi staţii.


    REZULTATE

    În 2015, clienţii Rompetrol au apreciat noua imagine a staţiilor, lucru care s-a tradus într-un trend ascendent privind consumul mediu lunar (+14%), notorietatea brandului Efix şi poziţionarea acestuia ca lider în rândul brandurilor de carburanţi, notorietatea spontană privind recunoaşterea marcii Rompetrol ca brand de succes, dar şi o dublare a popularităţii serviciului
    Fill & Go în rândul clienţilor. Vânzările de carburanţi prin staţiile Rompetrol din România, Bulgaria, Moldova şi Georgia au atins în 2015 un nivel record de 2,64 milioane tone.

     

     

  • Economia Germaniei şi consumul vor încetini din cauza turbulenţelor globale

    Încrederea germanilor în economie şi dispoziţia lor de a cheltui au început să scadă sub presiunea turbulenţelor interne şi globale, iar cei mai buni economişti ai ţării spun că anul acesta creşterea PIB-ului va încetini.

    Ei avertizează că dobânzile mici, nocive pentru sistemul bancar, şi posibila ieşire a Marii Britanii din UE reprezintă unele dintre cele mai mari pericole pentru economia Germaniei, scrie Deutsche Welle.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Economia Germaniei şi consumul vor încetini din cauza turbulenţelor globale

    Încrederea germanilor în economie şi dispoziţia lor de a cheltui au început să scadă sub presiunea turbulenţelor interne şi globale, iar cei mai buni economişti ai ţării spun că anul acesta creşterea PIB-ului va încetini.

    Ei avertizează că dobânzile mici, nocive pentru sistemul bancar, şi posibila ieşire a Marii Britanii din UE reprezintă unele dintre cele mai mari pericole pentru economia Germaniei, scrie Deutsche Welle.

    La Berlin, sub conducerea lui Wolfgang Schäuble, ministerul german de finanţe se pregăteşte să majoreze cheltuielile pentru ca ţara să poată găzdui sute de mii de refugiaţi. Schäuble, un adept neînduplecat al austerităţii, vrea să facă aceasta fără datorii noi.

    Germania este cea mai mare economie europeană, motorul de creştere al zonei euro şi al Uniunii Europene şi principala piaţă de export pentru România.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Anunţul făcut de Wizz Air: a lansat un nou zbor din Timişoara

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a început de ieri operarea noilor curse din Timişoara către Eindhoven. Aceasta este cea mai nouă rută lansată din unul dintre cele mai mari oraşe din Transilvania către Olanda. Zborul către Eindhoven va fi operat de trei ori pe săptămână, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă.

    Eindhoven este prima destinaţie Wizz Air din Olanda şi a 15-a în total de la Timişoara. Ruta le deschide călătorilor din România calea către unul dintre cele mai mari oraşe din această ţară şi către o destinaţie de vacanţă interesantă, cu multe atracţii, cum ar fi muzeul Philips dar şi muzeul echipei locale de fotbal PSV, observatorul şi centrul vibrant al oraşului. 125 de pasageri de la Timişoara au ales să fie ieri pe primul zbor de la Timişoara către Eindhoven iar 165 de pasageri au călătorit din Olanda către Timişoara. 

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 28 martie 2016

    COVER STORY: Revoluţia serviciilor

    Elena Călin, consultant în eficientizarea serviciilor, explică în ce constă revoluţia prin care România s-ar putea transforma într-un centru economic european pentru calitatea serviciilor oferite.


    RESURSE UMANE: Coşmarul angajatului eficient


    ANTREPRENORIAT: De la chimie anorganică la brânzeturi

     


    SOFT: Sistemul care te ajută să parchezi inteligent

     


    SOCIETATE: Un profesor român la Stanford

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • CGS România deschide al 6-lea sediu în România

    CGS (Computer Generated Solutions), cel mai mare furnizor de soluţii de outsourcing prezent pe piaţa din România îşi continuă extinderea capacităţii de suport în anumite limbi străine europene, deschizând un nou centru de suport în Miercurea Ciuc. Aceasta este cea de-a şasea locaţie CGS din ţară, alături de Bucureşti, Braşov, Sibiu, Târgu-Jiu şi Galaţi. Noua investiţie a venit în contextul creşterii cererii de servicii pe piaţa din Ungaria şi, implicit, a nevoii de angajaţi vorbitori de limba maghiară.

    „Adăugăm în fiecare an în schema de recrutare câteva sute de locuri noi de muncă. Fiecare post nou creează oportunităţi şi pentru oamenii din firmă: avem nevoie de şefi de echipă, manageri, specialişti în training, în IT, în resurse umane”, spune Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

    Principala condiţie pentru angajare este cunoaşterea la nivel avansat a unei limbi străine, iar avantajul este stăpânirea a cât mai multe. „Ne concentrăm atenţia către candidaţii cu dorinţă de muncă, vârsta nefiind un criteriu. Căutăm absolvenţi de facultate sau cu studii în curs. Ei pot avea sau nu experienţă în domeniu, compania investeşte în pregătirea şi formarea lor. Oferim sesiuni de pregătire şi training intensive: multi dintre managerii CGS România au început cândva în compania noastră pe poziţii de entry-level”, a spus Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

    Citiţi şi: Antreprenorul care conduce compania vândută americanilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România

    Compania americană CGS (Computer Generated Solutions Inc.) este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de outsourcing prezenţi încă din anul 2006 pe piaţa din România. Cei peste 3.000 de angajaţi ai companiei interacţionează zilnic cu clienţi din România, Germania, UK, Spania şi alte ţări europene, precum şi din US sau Canada. Principalele servicii oferite sunt customer care, suport tehnic, help desk, telesales şi alte servicii externalizate. În portofoliul CGS se regăsesc companii în Forbes Top 500, precum şi companii europene de top.

  • Premiul naţional la cea mai mare competiţie de fotografie din lume, Sony World Photography Awards, a fost câştigat de Cristina Venedict

    Fotografa Cristina Venedict (34 de ani), din Botoşani,a câştigat premiul ”Romania National Award”, în cadrul celei mai importante competiţii de fotografie din lume, ”Sony World Photography Awards”.

    Lucrarea câştigătoare cu numele ”În profunzime”, a fost desemnată cea mai bună fotografie realizată de un artist român, din cele zece categorii Open ale competiţiei şi va fi expusă în perioada 22 aprilie – 8 mai a.c. la Somerset House, Londra, în cadrul expoziţiei ”Sony WorldPhotography Awards 2016”.

    Pe lângă expunerea fotografiei în cadrul expoziţiei, câştigătoarea a fost recompensată cu un echipament Sony ILCE-7M2K. Expoziţia va mai cuprinde fotografiile câştigătoare şi finaliste din cadrul competiţiilor Professional, Open şi Youth precum şi prima expoziţie europeană a duo-ului format din artiştii RongRong & inri (China/Japonia).

    Fotografia câştigătoare,”În profunzime”, este portretul unei tinere actriţe, realizat în studioul Cristinei Venedict.


    “Este o onoare să mă regăsesc pe aceeaşi listă cu atâţia artişti uimitori! Este incredibil… Câştigarea acestui premiu mă motivează să creez lucrări mai frumoase şi să mă dezvolt ca artist fotograf”, a declarat Venedict.

    Pe următoarele locuri în cursa pentru premiul ”Romania National Award”s-au clasat:

    • Locul 2 – Laurian Ghiniţoiucu fotografia ”UK Leaks”

    • Locul 3 – Lulian Mărgelatucu fotografia ”Siluetă”
     

  • Noul CEO al Telekom România pregăteşte primele schimbări în echipa de top management. Patru oameni recrutaţi de Nikolai Beckers pleacă

    Miroslav Majoros, slovacul care a preluat în urmă cu trei luni poziţia de CEO al Telekom România, pregăteşte primele schimbări din echipa de top management a celui mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile de pe piaţa locală, ca parte a unui plan mai larg prin care managerul urmăreşte să readucă pe creştere grupul de companii, au declarat pentru ZF mai multe surse din industria locală de telecom.

    Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

  • 5 mituri false despre condusul economic – ce NU trebuie să faci dacă vrei să consumi puţin

    De cele mai multe ori, folclorul este luat în seamă mai mult decât sfaturile specialiştilor, dar efectele sunt negative. În continuare demontăm cele mai cunoscute 5 mituri despre condusul economic. Vă interesează?

    ”Umflă cauciurile peste valoarea presiunii recomandate şi maşina va consuma mai puţin”

    Adevărat, dar extrem de puţin, iar efectul acestei soluţii este compromiterea, mai mult sau mai puţin, a siguranţei în trafic, aşa încât este recomandabil să nu umflaţi cauciucurile peste presiunea recomandată de constructor.

    Este adevărat că, dacă presiunea în pneu este mai redusă decât valoarea nominală, consumul va creşte (în general, pierderea cu un bar a presiunii din cauciuc duce la creşterea consumului cu circa 5%). Dar asta nu înseamnă că o presiune mai mare decât valoarea nominală va duce la scăderea drastică a consumului.

    Vedeţi restul sfaturilor AICI