Tag: sanatate

  • Scaderea pretului la insulina a inghetat cifra de afaceri a celei mai mari companii din sector

    Potrivit, directorului general al operatiunilor pe Romania,
    Bogdan Viasu, Novo Nordisk anticipeaza, pentru anul 2010, o
    crestere de 10%, similara cu tendintele pietei. “Piata va creste
    mai mult in volume si mai putin in valoare”, a declarat Viasu cu
    ocazia conferintei de lansare a noului dispozitiv de administrare a
    insulinei pentru persoanele cu diabet zaharat. NovoPen 4 va fi
    oferit gratuit, prin intermediul medicilor, tuturor pacienţilor cu
    diabet care primesc prescripţie medicală cu insulinele moderne
    produse de compania Novo Nordisk.

    In Romania, circa 600.000 de persoane sufera de diferite forme
    de diabet.

  • Cum au ajus trei sferturi din farmacii in faliment

    “Vorbim de trei sferturi din farmacii in stare de faliment din
    punct de vedere contabil. Chiar si in Bucuresti au disparut multe
    farmacii. Nu mai au incotro: fie se inchid, fie afacerea este
    vanduta”, a spus Cacovean. La randul sau, vicepresedintele
    Colegiului Farmacistilor din Romania, Clara Popescu, sustine ca
    situatia farmaciilor este tot mai grava.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • De ce sunt nou-nascutii din ce in ce mai usori

    Un studiu dat publicitatii saptamana trecuta arata ca greutatea
    nou-nascutilor a scazut usor in SUA, comparativ cu anul 1990. Si in
    Romania la fel, spune medicul primar in obstetrica-ginecologie
    Gabriel Lemnete: “Cu ani in urma, multi dintre copiii nascuti la
    termen aveau intre 3400 si 3600 de grame. Acum au 3100-3200”.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Cum sa nasti live

    MedLife a asigurat transmisia in premiera a unei nasteri in
    direct prin intermediul platformei www.medlive.ro, acesta
    reprezentand primul episod din ciclul de interventii chirurgicale
    planificate a fi difuzate frecvent in cadrul acestui proiect.

    Imaginile din sala de naștere au fost dublate de o intalnire
    online, care i-a avut ca invitati pe medicul Deliana Predoi,
    specialist obstretica – ginecologie in cadrul spitalului Life
    Memorial Hospital, moasa Irina Popescu si realizatoarea de
    televiziune Irina Reisler.

    “Am decis sa sustinem acest proiect din dorința de a veni in
    intampinarea romanilor cu un nou tip de comunicare, mult mai
    dinamic și interactiv. Astfel, beneficiarii acestui proiect vor
    avea posibilitatea nu doar sa fie la curent cu ultimele noutati
    legate de prevenție sau intreținerea unui mod de viața sanatos, dar
    vor putea interacționa direct cu medicii nostri, vor putea urmari
    interventii chirurgicale in timp real si sa comenteze la acest
    subiect sau sa solicite o consultatie online pentru problemele de
    sanatate – toate acestea la distanta de un click”, a declarat
    Nicolae Marcu, Director MedLife.

    MedliVe.ro reprezinta o platforma online care va functiona ca o
    legatura imediata intre pacienti si medicii de specialitate,.

  • Ce scrie presa internationala de azi pe prima pagina

    “Democratii se regrupeaza in jurul Sanatatii dupa pierderea
    locului din Senat” este titlul de pe pagina principala a New
    York Times
    . Jurnalistii scriu ca democratii s-au intalnit
    miercuri pentru a-si restabili viziunea pentru reforma sanitara
    acum ca Scott Brown a castigat mandatul decisiv ca urmare a
    victoriei din Massachusetts, prima pentru republicani din 1972. In
    tot acest timp, Obama a sustinut ca varianta unui eventual vot al
    Congresului care sa treaca proiectul de lege inainte de validarea
    noului mandat nu ar trebui incercata. Cotidianul se concentreaza si
    asupra replicii de ieri dimineata din Haiti. Cutremurul de o
    magnitudine de 6,1 grade a inspaimantat populatia din Port au
    Prince, zguduind cladirile si raspandind teroare printre miile de
    supravietuitori care locuiesc sub cerul liber dupa seismul
    devastator de saptamana trecuta.

    Financial Times prezinta reactia presedintelui Barack Obama,
    liderul SUA reafirmand planurile sale in domeniul sanatatii.
    Administratia Obama a promis miercuri presei continuarea reformei
    sanitare in ciuda insuccesului electoral din Massachusetts, partial
    cauzat de un sentiment de furie la adresa agendei democratilor. FT
    scrie si despre disparitia erei masinilor rusesti. Marci ca Volga,
    Zaporozhets, Moskvich, care altadata atrageau privirile tuturor pe
    bulevardele Moscovei si-au incetat productia, iar Rusia devine o
    tentatie tot mai mare pentru producatorii auto straini.

    Portalul money.cnn.com vorbeste despre o prabusire a
    burselor ca urmare a intaririi dolarului si a practicilor de
    creditare a statului chinez. Acelasi subiect este tratat si intr-un
    material amplu de pe Bloomberg.com. Potrivit portalului,
    actiunile din SUA au ajuns la nivelul din luna noiembrie, iar
    mutarile Chinei pentru a infrana creditarea ar putea incetini
    accentuat redresarea economica mondiala.

    Incidentele si restrictiile de pe aeroporturi tin prima pagina a
    News.bbc.co.uk. Jurnalistii scriu ca Marea Britanie a blocat
    zborurile spre Yemen si anunta noi masuri de securitate dupa
    incercarea esuata de atentat de la Craciun care a ingrijorat
    intreaga lume. Panica a ajuns si pe aeroportul din Munchen inchis
    partial din cauza laptopului unui pasager care a dat peste cap
    detectoarele de substante explozive.

    “Nu blocati reforma in sanatate”. Este mesajul presedintelui
    american Barack Obama analizat de BBC News si The
    Huffington Post.
    Reforma propusa de presedinte nu este pe
    placul tuturor mai ales ca cele mai recente sondaje sustin ca
    jumatate dintre americani nu sunt de acord cu propunerile
    presedintelui, pe care le considera prea costisitoare pentru
    platitorii de taxe deja afectati de criza economica. Planul lui
    Obama costa 900 de miliarde de dolari in urmatorii zece ani si
    propune crearea unui program de asigurari publice astfel incat toti
    americanii sa aiba access la serviciile sanitare.

    In fine, Reuters.com scrie despre operatiunile de cautare
    ale supravietuitorilor din Haiti care inceteaza treptat pe masura
    ce echipele de salvare se concentreaza tot mai mult asupra
    ajutoarelor pentru victimele seismului. Aceastea par sa nu ajunga
    pentru zecile de mii de oameni raniti si ramasi fara locuinte.

    Aflati mai multe despre conflictul pe tema sanatatii din SUA pus
    in oglinda a cea ce se intampla in Europa intr-un editorial al lui Paul Krugman de pe
    www.businessmagazin.ro

  • Filmele 3D pot provoca dureri de cap. Sfaturi pentru cei cu ochelari

    Cinefilii sau suporterii competitiilor sportive, care asteapta o
    experienta de neuitat din partea tehnologiei 3D, ar trebui sa isi
    faca mai intai un control oftalmologic, deoarece risca sa isi
    provoace o durere de cap cu adevarat “tridimensionala”, sunt de
    parere oamenii de stiinta de la Centrul Medical din cadrul
    Universitatii Rochester din New York. Filmele precum “Avatar” sunt
    daunatoare persoanelor care au deja probleme cu vederea, deoarece o
    sesiune 3D prelungita s-ar putea sfarsi cu dureri insuportabile de
    cap.

    Mai multe informatii pe
    www.gandul.info

  • BIO: Cseke Attila, propus la Sanatate, a fost secretar de stat in SGG

    Cseke Attila s-a nascut in 1973, in orasul Marghita.

    El a absolvit, in anul 2000, Facultatea de Drept a Universitatii
    din Oradea si cursuri postuniversitare de drept public. Cseke a
    administrat o societate comerciala din Marghita, dupa care, intre
    anii 2000-2001, a facut stagiatura la biroul unui notar public din
    acelasi oras, ulterior fiind, consecutiv, functionar la Consiliul
    Judetean Bihor, consilier juridic al Episcopiei Romano-Catolice din
    Oradea ( 2001-2004 ) si consilier al presedintelui CJ Bihor
    (2002-2004).

    Din 2007, este vicepresedinte al UDMR la nivel national, fiind
    responsabil pe probleme de administratie publica locala.

    Cea mai inalta functie administrativa detinuta, pana in prezent,
    de Cseke Attila a fost cea de secretar de stat in Secretariatul
    General al Guvernului, in perioada 2007-2008.

    El a fost ales senator in 2008, in Colegiul 1 Bihor.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro

  • 2010 suna catastrofal pentru industria farma

    Partea dramatica a problemei este ca hotararile de reducere a
    cheltuielilor pentru sanatate nu au fost predictibile, sustine
    Petru Craciun, directorul general al Cegedim Romania, companie
    specializata in analiza pietei farmaceutice, care caracterizeaza
    2009 drept un an greu pentru companiile din sector. Craciun
    considera ca masurile de austeritate trebuiau adoptate inainte sa
    se termine fondurile, sustinerea deficitului temporar se putea face
    din imprumuturi, iar rationalizarea putea veni din mers, ca in
    statele civilizate. “Aceasta pasare a deficitului de la sistemul
    public pe spatele unor entitati mici private nu este o chestiune
    corecta”, crede directorul Cegedim.

    Distribuitorii au dus-o mai bine in primul semestru datorita
    reglementarilor de preturi de la inceputul anului, iar Craciun
    estimeaza ca ritmul ar fi fost acelasi si in a doua parte a anului,
    daca nu ar fi intervenit extinderea termenelor de plata de la 90 de
    zile la 180 de zile pentru medicamentele gratuite si compensate.
    Totusi, “s-a asteptat prea mult de la masurile din prima parte a
    anului, crezandu-se ca vor rezolva toate problemele, desi pe
    alocuri s-a intamplat opusul”.



    Momentul pe care il traverseaza piata este chiar mai dificil
    decat cel din anul 1996. Daca atunci devalorizarea severa a dus la
    disparitia catorva companii, Petru Craciun crede ca situatia de
    acum este mai grava, pentru ca o activitate care merge in pierdere
    nu poate rezista decat temporar. “Tot ce avem nevoie de la noul
    guvern este predictibilitate si transparenta”, sustine seful
    Cegedim, care adauga ca farmaciile, companiile si populatia sunt
    “entitati rationale” care daca sunt tratate corect pot face niste
    sacrificii, insa constatarea ca nu mai sunt fonduri a venit mult
    prea tarziu. “Masurile trebuiau sa fie predictibile, nu era indicat
    sa descoperim abia in octombrie 2009 ca nu avem bani”.

  • Dentistilor le merge bine si pe timp de criza

    De la fereastra cabinetului sau din Iasi, medicul stomatolog
    Sebastian Lupu priveste avioanele care aterizeaza pe aeroportul din
    oras. “Se pare ca nici anul asta nu o sa avem probleme cu
    pacientii”, isi spune el. Dentistul a pornit in 2004 o afacere
    considerata de multi lipsita de sanse: Dental Travel isi propunea
    sa le ofere strainilor servicii de calitate la un pret semnificativ
    mai mic fata de tara lor. A gasit ideea pe internet si, dupa
    discutii cu alti medici din strainatate, si-a deschis un cabinet in
    Iasi si a investit intr-un site de promovare a afacerii.


    Procesul de organizare a “sejurului” nu e tocmai complicat:
    “Odata ajunsi in tara, pacientii sunt preluati de partenerii mei
    din aeroport si de acolo sunt transportati la hotelul pe care ei si
    l-au ales vizionand site-urile iesene”. De regula, pacientul are
    intre 40 si 50 de ani, are familie, responsabilitati, dar nu isi
    permite tratament stomatologic in tara lui de resedinta decat daca
    apeleaza la credite bancare. Medicul povesteste ca italienii, caci
    ei vin cel mai des, au multe prejudecati legate de Romania
    (“promovarea de care avem parte in presa de acolo este negativa”),
    astfel incat cei care sosesc sunt de regula dintre cei care
    anterior au avut totusi contact cu romani si stiu ca nu-i paste
    aici niciun pericol. Mesajul transmis de familiile celor ce vin
    aici pentru tratament nu e prea linistitor – “Daca te mai intorci
    viu, mergem si noi in Romania”, insa la sfarsitul vizitei in Iasi,
    pacientii lui Lupu “inteleg ca aici nu se da in cap pe strada si nu
    iti smulge nimeni geanta cand te plimbi”.

    Asa se face ca unii pacienti revin chiar si pentru a sasea oara.
    Atrasi de Romania, dar poate mai mult decat orice atrasi de pret.
    “Daca un dinte de portelan costa 650 de euro in Italia, aici le
    oferim preturi de patru-cinci ori mai mici. Iar clientii fideli au
    si discount”, explica medicul. Sejurul dureaza, in medie, o
    saptamana, timp in care turistii viziteaza Iasiul si o serie de
    obiective turistice, preferate fiind manastirile din Moldova care,
    potrivit dentistului, “ii fascineaza pe toti”. Sebastian Lupu
    remarca pasiunea acestora pentru mersul pe bicicleta sau pe jos,
    dar si faptul ca prefera sa fie lasati sa se descurce singuri: “Ii
    lasi intr-un loc si te trezesti ca ajung la douazeci de kilometri
    distanta”. Zona comerciala si numarul mare de hoteluri situate in
    apropierea cabinetului sunt un plus pentru afacere.