BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea lui Anne Cox Chambers, doamna de fier a industriei media din Statele Unite

    Anne Cox Chambers s-a născut pe 1 decembrie 1919 în Dayton, Ohio. Tatăl său, James M. Cox, a fost jurnalist şi a candidat, în 1920, la alegerile primare din cadrul Partidului Democrat. Anne Chambers a urmat cursurile Finch College şi a obţinut, de-a lungul vieţii, mai multe diplome de recunoaştere academică. În 1974, după moartea fratelui său, Anne Cox Chambers a devenit acţionar majoritar în compania familiei, preluând şi funcţia de director al Atlanta Newspapers. Fiind activă atât în afaceri, cât şi în politică, Chambers a fost numită de către preşedintele Jimmy Carter ambasador al Statelor Unite în Belgia în anul 1977; a ocupat acest post până în 1981. În anii ‘80, Chambers a făcut parte din consiliul de conducere al The Coca-Cola Company. A fost de asemenea şi prima femeie director de bancă, la Fulton National Bank.

    În prezent, Anne Cox Chambers este director al Atlanta Newspapers şi al Cox Enterprises, una dintre cele mai importante companii media din Statele Unite. Deţine Cox Communications, care oferă servicii de internet şi telefonie, precum şi numeroase publicaţii cum ar fi Atlanta Journal-Constitution sau The Palm Beach Post. Chambers deţine acţiuni şi în cadrul Autotrader, cel mai mare site de achiziţii auto din lume; companiile controlate de femeia de afaceri deservesc câteva zeci de milioane de clienţi din Statele Unite. Chambers susţine numeroase activităţi de tip cultural şi educaţional, mai ales în domeniul artistic şi al afacerilor internaţionale.

    În 2005, Muzeul de Artă din Atlanta a redenumit o secţiune în onoarea sa, pentru contribuţia adusă culturii americane de-a lungul vieţii.

    Averea lui Cox Chambers a fost estimată de Forbes la 16 miliarde de dolari; în 2014, ea era a 28-a cea mai bogată persoană din Statele Unite şi ocupa locul 53 la nivel mondial.

    Anne Cox Chambers este căsătorită cu Robert W. Chambers şi are trei copii: Katherine, Margaretta şi James.

  • Povestea iPhone-ului furat. Cum a ajuns telefonul din New York la Yemen

    În vara anului 2013 Maura şi-a pierdut iPhone-ul în timp ce era la o petrecere în Hamptons. Când a ajuns acasă, a activat funcţia Find My iPhone, dar telefonul era închis şi nu l-a putut localiza, dar a avut grijă să selecteze funcţia să primească un mail atunci când telefonul este pornit.

    Peste două zile a primit un mail. Telefonul a fost repornit, se afla la o distanţă de 140 km. A sunat, dar nu a răspuns nimeni, apoi telefonul a rămas închis încă două saptămâni.

    A apărut din nou tocmai în Sana’a, Yemen. Şi tot atunci au început să apară şi fotografiile în contul iCloud.  Fotografii obişnuite: peisaje, selfie-uri, poze cu mâncare, fotografii cu membrii familiei. Mai târziu, Maura a avut parte de o surpriză. Au început să apară poze cu arme de foc. Într-o fotografie erau ilustrate nu mai puţin de 17 mitraliere Kalashnikov, în alta era înfăţişat un băieţel ce se juca cu o mitralieră mai mare decât el.

    Peste 300 de fotografii au fost încărcate în iCloud de când Maura şi-a pierdut telefonul.  Pe lângă asta, în contul de Skype şi-au făcut apariţia adnotări şi propoziţii scrise în limba arabă. A contactat pe cineva care ar putea să-i traducă textele. A descoperit că erau propoziţii banale, glume şi i-a explicat că există o cultură a armelor de foc în Yemen.

    Conform Small Arms Survey, firmă de cercetare din Elveţia, clasează Yemen-ul pe locul doi din lume din punct de vedere al numărului de arme deţinute de cetăţeni. În medie, în Yemen se află 55 de arme la 100 de cetăţeni.

    În septembrie 2013 imaginile au încetat să mai apară în contul de iCloud.

  • Idolul corporatistelor, la un pas să devină cel mai bogat om din lume. Povestea misteriosului fondator al ZARA şi cum a ajuns de la sărăcie lucie la unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

    Amancio Ortega, magnatul spaniol care a revoluţionat lumea modei şi care a iniţiat conceptul de “affordable luxury” (lux la preţuri accesibile), este pe cale să devină cel mai bogat om din lume, surclasându-l pe miliardarul Warren Buffett, scrie Bloomberg.

    Ortega şi-a mărit averea cu 3,7 miliarde de dolari după ce acţiunile Inditex au avut un avans de 6% pe bursă, după ce veniturile Inditex au crescut cu 16% de la începutul trimestrului.

  • A fost pilot de curse, poet şi scenarist de film, dar a rămas în istorie ca fiind creatorul unuia dintre cele mai sofisticate vinuri de Bordeaux

    Baronul Philippe de Rotschild (13 aprilie 1902 – 20 ianuarie 1988), născut Georges Philippe de Rothschild, a fost un membru al dinastiei bancare franceze Rothschild.

    A fost pilot de curse Grand Prix, scenarist de film şi dramaturg, producător de teatru şi film, poet şi unul dintre cei mai de succes producători de vin din lume. Georges Philippe de Rothschild s-a născut în Paris şi a fost cel mai tânăr fiu al baronului Henri de Rothschild (care era un cunoscut scriitor dramatic cunoscut sub numele André Pascal) şi Mathilde Sophie Henriette von Weissweiller.

    La izbucnirea Primului Război Mondial, copilul în vârstă de 12 ani a fost trimis pe proprietatea unde se afla via familiei, în satul Pauillac din Medoc. A dezvoltat acolo pasiunea pentru viaţa la ţară şi pentru afacerea cu vinuri, deţinută de familia sa din 1853, dar căreia tatăl şi bunicul său nu i-au acordat multă importanţă.

    În anii 1920, Philippe a trăit viaţa unui tânăr bogat, ce se găsea deseori în compania unor femei frumoase, de obicei actriţe, în locurile populare din Paris. Pentru o scurtă perioadă de timp, Philippe a participat la curse Grand Prix. A moştenit de la tatăl său pasiunea pentru maşini, dar nu voia să fie cunoscut pentru hobby-ul său şi folosea pseudonimul Georges Philippe pentru a concura. La capitolul curse a avut un succes moderat, ce a inclus câştigarea locului patru în cadrul Grand Prix-ului de la Monaco din 1929.

    Succesul său l-a scos însă din anonimat, aşa că a decis să renunţe la pasiunea pentru astfel de competiţii şi să se întoarcă la conducerea afacerii Chateau Mouton Rothschild. În pofida timpului petrecut în cadrul curselor de maşini şi chiar şi a producţiei filmului din 1932 Lac-aux-Dames (primul film franţuzesc cu sunet care a câştigat recunoaştere internaţională), Philippe şi-a dedicat energia şi ideile castelului Mouton Rothschild din Pauillac.

    La doar 20 de ani a preluat operaţiunile acestuia, iar doi ani mai târziu, în 1924, a venit cu ideea nemaiauzită până atunci de a derula întregul proces de îmbuteliere a vinurilor la castel. Anterior, producătorii de vin vindeau în masă şi lăsau maturarea, îmbutelierea şi marketingul pe seama negustorilor de vin. Ideea lui Philippe de Rothschild era să menţină controlul asupra calităţii produsului său şi să permită marketingul propriului nume.

    În 1932 a început să vândă vinul, poziţionat drept un low-cost din Bordeaux, sub numele Mouton Cadet. Produsul a avut atât de mult succes, încât în cele din urmă a fost nevoit să cumpere struguri din viile aflate în toată regiunea Bordeaux pentru a satisface cererea. În prezent, Mouton Cadet este vinul roşu numărul unu în lume din punctul de vedere al vânzărilor. În 1933, Philippe a extins proprietăţile Mouton-Rothschild cu achiziţia proprietăţii vecine Château d’Armailhac. Până la sfârşitul anilor 1930, vinurile Mouton Rothschild au fost recunoscute printre cele mai bune din lume.

    Izbucnirea Celui de Al Doilea Război Mondial a avut consecinţe grave asupra întregii familii Rothschild, de origine evreiască. După ocuparea germană a Franţei, părinţii lui Rothschild au plecat în regiunea sigură Lausanne din Elveţia, iar conacul din Paris a devenit centrul comandei navale germane. Deşi a fost solicitat să lupte în aviaţia franceză, căderea abruptă a Franţei a avut drept consecinţă arestarea lui Philippe în Algeria de guvernul de la Vichy, iar proprietatea sa a fost confiscată. Cetăţenia sa franceză a fost revocată pentru ceea ce The New York Times descria drept ”părăsirea Franţei fără permisiune oficială sau un motiv valid„.

    Eliberat din custodia regimului de la Vichy în 1941, Philippe Rothschild a ajuns în Anglia, unde s-a alăturat Forţelor Libere Franceze ale generalului Charles de Gaulle. Armata germană a produs daune majore proprietăţii sale, dar, împreună cu câţiva angajaţi dedicaţi, a reuşit să restabilească afacerea, iar până la începutul anilor 1950 începuse să producă din nou vin. În acelaşi timp, s-a întors şi în lumea teatrului, unde a început să scrie piese de teatru în engleză şi franceză, cum ar fi piesa Amantul doamnei Chatterley, bazată pe romanul lui D.H. Lawrence.

    A continuat să scrie poezii. În 1954, s-a recăsătorit cu Pauline Fairfax Potter, şeful designerului de modă Hattie Carnegie. Dezvoltarea cramei a continuat, iar în 1960 Rothschild a anunţat realizarea unui joint venture cu producătorul american de vin Robert Mondavi, alături de care a fondat crama Opus One din California. Baronul Philippe de Rothschild a rămas activ în afacerea cu vinuri până la moartea sa din 1988, la 85 de ani, şi a fost preluată de fiica sa, Philippine, care, pe lângă pasiunea pentru vin a tatălui său, a moştenit-o şi pe cea pentru teatru devenind actriţă ce juca sub numele de scenă Philippine Pascal.

  • A fost pilot de curse, poet şi scenarist de film, dar a rămas în istorie ca fiind creatorul unuia dintre cele mai sofisticate vinuri de Bordeaux

    Baronul Philippe de Rotschild (13 aprilie 1902 – 20 ianuarie 1988), născut Georges Philippe de Rothschild, a fost un membru al dinastiei bancare franceze Rothschild.

    A fost pilot de curse Grand Prix, scenarist de film şi dramaturg, producător de teatru şi film, poet şi unul dintre cei mai de succes producători de vin din lume. Georges Philippe de Rothschild s-a născut în Paris şi a fost cel mai tânăr fiu al baronului Henri de Rothschild (care era un cunoscut scriitor dramatic cunoscut sub numele André Pascal) şi Mathilde Sophie Henriette von Weissweiller.

    La izbucnirea Primului Război Mondial, copilul în vârstă de 12 ani a fost trimis pe proprietatea unde se afla via familiei, în satul Pauillac din Medoc. A dezvoltat acolo pasiunea pentru viaţa la ţară şi pentru afacerea cu vinuri, deţinută de familia sa din 1853, dar căreia tatăl şi bunicul său nu i-au acordat multă importanţă.

    În anii 1920, Philippe a trăit viaţa unui tânăr bogat, ce se găsea deseori în compania unor femei frumoase, de obicei actriţe, în locurile populare din Paris. Pentru o scurtă perioadă de timp, Philippe a participat la curse Grand Prix. A moştenit de la tatăl său pasiunea pentru maşini, dar nu voia să fie cunoscut pentru hobby-ul său şi folosea pseudonimul Georges Philippe pentru a concura. La capitolul curse a avut un succes moderat, ce a inclus câştigarea locului patru în cadrul Grand Prix-ului de la Monaco din 1929.

    Succesul său l-a scos însă din anonimat, aşa că a decis să renunţe la pasiunea pentru astfel de competiţii şi să se întoarcă la conducerea afacerii Chateau Mouton Rothschild. În pofida timpului petrecut în cadrul curselor de maşini şi chiar şi a producţiei filmului din 1932 Lac-aux-Dames (primul film franţuzesc cu sunet care a câştigat recunoaştere internaţională), Philippe şi-a dedicat energia şi ideile castelului Mouton Rothschild din Pauillac.

    La doar 20 de ani a preluat operaţiunile acestuia, iar doi ani mai târziu, în 1924, a venit cu ideea nemaiauzită până atunci de a derula întregul proces de îmbuteliere a vinurilor la castel. Anterior, producătorii de vin vindeau în masă şi lăsau maturarea, îmbutelierea şi marketingul pe seama negustorilor de vin. Ideea lui Philippe de Rothschild era să menţină controlul asupra calităţii produsului său şi să permită marketingul propriului nume.

    În 1932 a început să vândă vinul, poziţionat drept un low-cost din Bordeaux, sub numele Mouton Cadet. Produsul a avut atât de mult succes, încât în cele din urmă a fost nevoit să cumpere struguri din viile aflate în toată regiunea Bordeaux pentru a satisface cererea. În prezent, Mouton Cadet este vinul roşu numărul unu în lume din punctul de vedere al vânzărilor. În 1933, Philippe a extins proprietăţile Mouton-Rothschild cu achiziţia proprietăţii vecine Château d’Armailhac. Până la sfârşitul anilor 1930, vinurile Mouton Rothschild au fost recunoscute printre cele mai bune din lume.

    Izbucnirea Celui de Al Doilea Război Mondial a avut consecinţe grave asupra întregii familii Rothschild, de origine evreiască. După ocuparea germană a Franţei, părinţii lui Rothschild au plecat în regiunea sigură Lausanne din Elveţia, iar conacul din Paris a devenit centrul comandei navale germane. Deşi a fost solicitat să lupte în aviaţia franceză, căderea abruptă a Franţei a avut drept consecinţă arestarea lui Philippe în Algeria de guvernul de la Vichy, iar proprietatea sa a fost confiscată. Cetăţenia sa franceză a fost revocată pentru ceea ce The New York Times descria drept ”părăsirea Franţei fără permisiune oficială sau un motiv valid„.

    Eliberat din custodia regimului de la Vichy în 1941, Philippe Rothschild a ajuns în Anglia, unde s-a alăturat Forţelor Libere Franceze ale generalului Charles de Gaulle. Armata germană a produs daune majore proprietăţii sale, dar, împreună cu câţiva angajaţi dedicaţi, a reuşit să restabilească afacerea, iar până la începutul anilor 1950 începuse să producă din nou vin. În acelaşi timp, s-a întors şi în lumea teatrului, unde a început să scrie piese de teatru în engleză şi franceză, cum ar fi piesa Amantul doamnei Chatterley, bazată pe romanul lui D.H. Lawrence.

    A continuat să scrie poezii. În 1954, s-a recăsătorit cu Pauline Fairfax Potter, şeful designerului de modă Hattie Carnegie. Dezvoltarea cramei a continuat, iar în 1960 Rothschild a anunţat realizarea unui joint venture cu producătorul american de vin Robert Mondavi, alături de care a fondat crama Opus One din California. Baronul Philippe de Rothschild a rămas activ în afacerea cu vinuri până la moartea sa din 1988, la 85 de ani, şi a fost preluată de fiica sa, Philippine, care, pe lângă pasiunea pentru vin a tatălui său, a moştenit-o şi pe cea pentru teatru devenind actriţă ce juca sub numele de scenă Philippine Pascal.

  • Idolul corporatistelor, la un pas să devină cel mai bogat om din lume. Povestea misteriosului fondator al ZARA şi cum a ajuns de la sărăcie lucie la unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

    Amancio Ortega, magnatul spaniol care a revoluţionat lumea modei şi care a iniţiat conceptul de “affordable luxury” (lux la preţuri accesibile), este pe cale să devină cel mai bogat om din lume, surclasându-l pe miliardarul Warren Buffett, scrie Bloomberg.

    Ortega şi-a mărit averea cu 3,7 miliarde de dolari după ce acţiunile Inditex au avut un avans de 6% pe bursă, după ce veniturile Inditex au crescut cu 16% de la începutul trimestrului.

  • Destinaţii de weekend: care sunt cele mai ciudate obiective turistice din Ardeal

    Două locuri spectaculoase din Ardeal pot fi incluse cu uşurină pe lista celor mai ciudate obiective turistice din România. Este vorba despre destinaţii care ies din tiparele unui peisaj obişnuit şi despre care puţini au auzit, scrie Vocea Transilvaniei.

    Lacul Vida

    Turiştii care au ajuns să se bucure de priveliştea lacului Vida au rămas impresionaţi.Culoarea deosebită, dar şi vârtejul din mijlocul fac din acest lac un loc de poveste. În comuna bihoreană Dobreşti se află un lac special, în mijlocul acestuia se găseşte un vârtej.

    Groapa ruginoasă

    Una dintre cele mai inedite arii naturale protejate de lege din întreaga regiune a Transilvaniei este Groapa Ruginoasa. Aspectul său fantastic care sugerează un colţ din Canionul Colorado este astăzi un adevărat laborator morfologic, scrie sursa citată.

    Rana Munţilor

    Întreaga suprafaţă de aproximativ 20 hectare a acestei rezervaţii înglobează peisaje demne de toata admiraţia, de un pitoresc inedit. Întreaga vale, cunoscută şi sub numele de Valea Seacă, prezintă o serie de versanţi abrupţi, fiind considerată o ciudăţenie a naturii, în special datorită contrastului neobişnuit dintre rocile roşiatice şi vegetaţia verde şi bogata ce acopera restul versanţilor din această zonă a Apusenilor.

  • Ce filme vedem în septembrie la cinematografele din ţară

    The Transporter Refueled (Transporter: Moştenirea)-Camille Delamarre-4 septembrie

    Franciza Transporter a fost reînviată, de data aceasta cu Ed Skrein în rolul principal, Frank Martin, acelaşi rol pe care l-a interpretat Jason Statham în trecut. Filmul rămâne acelaşi, dar cum zice şi premisa: Mizele sunt mai mari şi tehnologia mai performantă, dar se aplică aceleaşi trei reguli simple: nu schimba niciodată afacerea, nu cere nume şi nu deschide pachetul.

    We Are Your Friends (Vibrează cu mine)-Max Joseph-4 septembrie

    În acest film îl găsim pe Zac Efron în rolul unui DJ în căutarea faimei şi a banilor, dar între timp este prins într-un triunghi amoros ce o are la mijloc pe frumoasa Emily Ratajkowski.

    Ricki and the Flash-Jonathan Demme-11 septembrie

    Noul film al legendarei Meryl Streep ne prezintă povestea unui star rock (Streep) ajuns la bătrâneţe care vrea să îndrepte relaţia cu familia sa pe care a ignorat-o de-a lungul anilor. Pelicula este regizată de Jonathan Demme, iar în film îi mai regăsim pe Kevin Kline şi pe Mamie Gummer, fiica lui Meryl Streep.

    Maze Runner: The Scorch Trials (Labirintul: Încercările focului)-Wes Ball-11 septembrie

    Ecranizarea a celei de-a doua cărţi cu acelaşi nume a autorului James Dahner îî găseşte pe protagonişti scăpaţi din labirint, dar călătoria lor îî duce la Scorch, un loc plin de obstacole.

    Un etaj mai jos-Radu Munteanu-18 septembrie

    Filmul lui Radu Munteanu, nominalizat la Cannes-Un Certain Regard, vine pe ecranele din cinematografele româneşti şi prezintă povestea lui Pătraşcu care a fost martor la o altercaţie domestică ce s-a sfărşit cu o crimă, iar acum el trebuie să înfrunte doi vecini: unul, posibil ucigaş, celălalt este propria este propria sa conştiinţă.

    Sleeping with Other People (Sexul, bată-l vina!)-Leslye Headland-18 septembrie

    Comedia romantică cu Jason Sudeikis şi Alison Brie în rolurile principale ne prezintă relaţia dintre doi vechi prieteni, ce se reîntâlnesc 12 ani mai târziu şi îşi dau seama că au devenit adulterini “în serie”.

    Everest-Baltasar Kormákur-18 septembrie

    Everest este inspirat de evenimente reale ale unei încercări periculoase de a ajunge în vârful celui mai înalt munte din lume. În rolurile principale îî găsim pe Jake Gyllenhaal, Keira Knightley, Robin Wright, Josh Brolin şi Sam Worthington.

    Sicario (Sicario: Asasinul)-Denis Villeneuve-18 septembrie

    În Sicario vedem povestea unui agent FBI trimis în zona de frontieră dintre Statele Unite şi Mexic pentru a lupta împotriva organizaţiei mafiote ce face contrabandă cu droguri. Rolurile principale vor fi interpretate de Emily Blunt şi Benicio Del Toro.

    Amy-Asif Kapadia-18 septembrie

    Un documentar ce prezintă povestea vieţii tumultoase a artistei Amy Winehouse. Filmul conţine imagini de arhivă şi melodii din repretoriul artistei ce nu au fost lansate.

    The Intern (Internul)-Nancy Meyers-25 septembrie

    Robert De Niro se îndreaptă spre o nouă comedie şi va juca alături de Anne Hathaway. El va interpreta rolul unui stagiar în vârstă ce se angajează la o companie de modă.

    American Ultra (American Ultra: Agent descoperit)-Nima Nourizadeh-25 septembrie

    Un film de acţiune cu accente de comedie în care vedem povestea unui drogat – care este, de fapt, un agent guvernamental – şi este destinat exterminării. Însă este prea bine antrenat şi prea bun ca să poată fi ucis. Filmul reface cuplul cinematografic din “Adventureland” format din actorii Jesse Eisenberg şi Kristen Stewart.

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • Doi tineri ingineri români de software au pornit un business care a atras mii de clienţi din toată lumea

    Doi tineri ingineri de software şi-au promis în timpul unui curs la Harvard că nu se vor lăsa până nu vor deveni antreprenori, iar businessul pe care l-au dezvoltat a atras deja mii de clienţi din toată lumea.

    Povestea de antreprenoriat a lui Daniel Pascariu şi a soţiei sale, Raluca Afloarei, a început de aproape cinci ani. Între timp, cei doi au renunţat la corporaţii şi dezvoltă exclusiv appdemostore.com, un site care permite dezvoltatorilor de aplicaţii să aibă în câteva minute un demo funcţional şi care a adunat până acum 15.000 de clienţi din toată lumea.

    Însă Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei nu au devenit antreprenori nici peste noapte şi nici din întâmplare, ci toată povestea lor profesională se leagă de planul de a dezvolta, într-o zi, ceva pe cont propriu. Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei au fost colegi la Facultatea de Informatică Economică din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza de la Iaşi, iar după absolvire, în 2003, au plecat în Germania cu internshipuri AIESEC: Daniel Pascariu la HP în Stuttgart şi Raluca Afloarei la SAP în Heidelberg.

    După cele şase luni de internship, li s-au oferit joburi de software developeri la HP, respectiv SAP, iar după ce s-au căsătorit, în 2005, Daniel Pascariu s-a mutat şi el la SAP, iniţial pe aceeaşi poziţie, fiind ulterior promovat ca team lead. Experienţa germană a celor doi a durat 10 ani, până în 2013, când s-au mutat înapoi în România, la Iaşi. „A fost o experienţă culturală deosebită, mai ales pentru că am întâlnit şi ne-am împrietenit cu oameni din foarte multe ţări. Pe de altă parte însă, e greu să te adaptezi unui mediu care e foarte diferit şi, după ce euforia primelor zile trece, urmează şocul cultural, când îţi vine să-ţi faci bagajele şi să te duci acasă“, povesteşte Daniel Pascariu despre adaptarea la viaţa şi la munca din Germania, la care mulţi tineri români din domeniu visează.

    Cei doi povestesc despre faptul că au avut noroc cu AIESEC, care poartă sistematic de grijă celor veniţi în Germania cu internshipuri – „au creat o comunitate cu toţi studenţii străini, care organiza tot felul de activităţi, de la petreceri şi până la excursii pe la obiective turistice“. Pe lângă comunitatea AIESEC, cei doi au avut ocazia să călătorească mult în toată lumea şi s-au integrat rapid şi în comunitatea de români de la SAP, care totaliza cam 80 de persoane – „ne întâlneam o dată pe săptămână la masă şi eram cea mai gălăgioasă gaşcă din cantină :)“.

    Daniel Pascariu şi Raluca Afloarei definesc experienţa la SAP ca fiind „extraordinară“ şi detaliază de ce nu se feresc de cuvinte mari când vine vorba de cei 10 ani germani din viaţa lor: „la SAP am lucrat la headquarters lângă Heidelberg, care este un oraş superb; campusul SAP e gigantic, un minioraş, unde lucrează cam 11.000 de softişti în câteva zeci de clădiri legate între ele cu un minibus (SAP shuttle); pentru petrecerile de Crăciun închiriau un stadion de hochei ca să încapă toată lumea; ne-am perfecţionat engleza şi germana, am interacţionat cu oameni din Asia (India, China, Japonia) şi din toată Europa şi America (SUA, Canada, Brazilia), am participat la conferinţe internaţionale – unul dintre cele mai inspiraţionale momente a fost să îl vedem pe Jimmy Wales în deschiderea celei mai mari conferinţe SAP din Las Vegas explicând cum a creat Wikipedia, iar profesional ne-am specializat din punct de vedere tehnic şi de business“.

    pecializarea despre care vorbesc cei doi nu a ţinut doar de partea efectivă de învăţare, ci şi de responsabilitatea businessului: „Am învăţat ce înseamnă să fii responsabil de un proiect, ce înseamnă să serveşti clienţii şi ce înseamnă să livrezi rezultate şi să aduci valoare firmei. De exemplu, când un software de 200 milioane de dolari nu face ce este programat să facă sau când un client nu poate să vândă sau să factureze din cauză că aplicaţia ta nu funcţionează sau când ai câteva milioane de clienţi care nu îşi pot face treaba chiar şi pentru câteva ore înţelegi câtă responsabilitate ai şi îţi dai seama că modalitatea prin care poţi să faci ca lucrurile să funcţioneze la scară mare este să faci fiecare lucru mic corect“.

    Toate lucrurile pe care le-au învăţat şi experienţa din cadrul SAP i-a făcut pe cei doi softişti să îşi dorească să înveţe businessul IT. Un moment important în tranziţia către mentalitatea de business a fost în 2007, când cei doi au făcut un curs de vară la Harvard University în domeniul Innovation Management în Multinational Companies. Şi-au luat două luni concediu de la SAP („din fericire în Germania e posibil“) şi s-au mutat în State. Experienţa de la Harvard i-a marcat însă pe cei doi: „Cursul de vară de la Harvard a fost momentul decisiv din carieră în care ne-am hotărât că vrem să avem afacerea noastră la un moment dat. Atunci am făcut o promisiune cu noi înşine (pe care am denumit-o «promisiunea Harvard») că nu o să renunţăm până nu o să avem şi noi afacerea noastră. Am lucrat la ea timp de 7 ani – perioadă în care am învăţat şi am încercat diverse proiecte antreprenoriale, unele în parteneriat şi cu alte persoane. Cred că noi am avut mereu antreprenoriatul în sânge“.