Tag: istorie

  • Maşinile uitate ale omenirii (GALERIE FOTO)

    Automobilul lui Persu este primul care a folosit principiile aerodinamicii, inginerul român ajungând la concluzia că forma unei picături de apă este cea mai bună pentru un automobil perfect aerodinamic. Automobilul a fost realizat în 1922 – 1923 la Berlin, era rapid pentru acele vremuri şi a fost primul din lume care a avut roţile plasate în interiorul caroseriei. Maşina a mars 120.000 de kilometri şi se află în prezent la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti.

    Ekranoplanul este o aplicaţie a ceea ce se cheamă “ground effect” – vehiculele “plutesc” pe o pernă de aer care se formează între aripile acestuia şi sol sau suprafaţa apei. Este un mijloc mai economic de deplasare, dar care nu s-a bucurat de succes pentru că altitudinea redusă la care zboară poate însemna accidente mai dese. Sovieticii nu prea au ţinut cont de accidente, iar ekranoplanul s-a bucurat de sprijinul lui Nikita Hruşciov. Drept urmare au apărut mai multe variante ale vehicolului, folosite în general pe Marea Caspică; două dintre ele sunt remarcabile – unul este “Caspian Sea Monster”, un vehicul militar de 550 de tone şi 73 de metri lungime, iar al doilea, ce poate fi văzut în galeria foto, este din clasa Lun şi putea transporta rachete nucleare. Programul a fost oprit în 1985, iar de atunci avioanele-vapor ruginesc în baza navală Kaspiysk.

    “Pussycar” trebuia să fie automobilul anului 2000, aşa cum îl vedea francezul Jean Pierre Ponthieu în 1970. O sferă pe roţi care putea să execute mişcări complexe şi era propulsat de un motor monocilindru de 250 de centimetri cubi.

  • Cine a zburat primul peste Atlantic – un american sau un francez?

    Rivalul lui Lindbergh, pilotul francez Charles Nungesser, a plecat din Paris cu două săptămâni înaintea acestuia, în mai 1927, dar nu a mai ajuns în SUA şi se crede că s-a prăbuşit în Atlantic.

    Ipoteza formulată de francezul Bernard Decré este că, de fapt, Nungesser a zburat peste insula Newfoundland, prăbuşindu-se ulterior. Decré a pornit cercetările de la o telegramă a Pazei de Coastă din SUA, care anunţa găsirea unor părţi din avionul lui Nungesser la trei luni după tragicul eveniment. Dacă va descoperi şi alte dovezi, ar putea schimba istoria aviaţiei.

  • Cel mai mare faliment din istorie se apropie de sfârşit. Investitorii vor recupera 20% din creanţe

    Banca de investiţii, intrată în faliment în septembrie 2008, propune restituirea către creditori, în medie, a 20 de cenţi pentru fiecare dolar datorat.

    Creditorii norocoşi, respectiv cei care au investit în derivate, vor primi aproape 28% din sumele datorate.

    Dacă judecătorul va considera că programul de plăţi este adecvat şi sumele suficiente, creditorii vor vota asupra planului pe 4 noiembrie.

    Dacă aceştia vor accepta la rândul lor propunerea administratorului special, justiţia şi-ar putea da avizul final în luna decembrie, aducând la un pas de încheiere epopeea Lehman, la mai mult de trei ani de la falimentul răsunător al băncii. Falimentul băncii americane a transformat criza creditelor ipotecare din SUA într-o criză financiară globală, îngheţând pieţele de credit şi aruncând economia mondială în cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată un buncăr nuclear est-german transformat în atracţie turistică (GALERIE FOTO)

    Adăpostul de la Tessin, de lângă Rostock, pe coasta Mării Baltice, este al doilea construit în Germania de Est după cel de la Hennickendorf, de lângă Berlin, precizează Der Spiegel. A fost conceput pentru a permite forţelor navale est-germane ca, în cazul unui atac atomic din partea NATO, să declanşeze o lovitură nucleară “preventivă”, cu circa trei minute înaintea rachetelor NATO, după care militarii ar fi urmat să se refugieze în interiorul buncărului, o construcţie cu două etaje, cu o suprafaţă totală de 3.000 mp.

    Cum arată un buncăr nuclear est-german transformat în atracţie turistică (GALERIE FOTO)

    Construcţia a început în 1969, a fost dată în folosinţă la 1 decembrie 1974 şi a costat 62 de milioane de mărci est-germane – echivalentul salariilor medii lunare a circa 100.000 de est-germani. Înăuntru se aflau rezervoare de oxigen, apă şi hrană, echipamente de comunicaţii, de reglare a temperaturii şi de amortizare a şocurilor. În cazul unui atac atomic din partea NATO, cei adăpostiţi în spatele uşii de oţel de 3,5 tone ar fi urmat să supravieţuiască încă 16-20 de zile, depinzând de rezervele de oxigen disponibile.

    Turiştii pot vizita centrul tehnic de comandă, dormitoarele, camerele de baie şi sălile de mese pentru ofiţeri, marinari şi personalul auxiliar, precum şi centrul de comandă, cu covor pe jos şi cu o hartă a Mării Baltice drept exponat principal; de aici ar fi urmat să fie luate şi comunicate partenerilor din Pactul de la Varşovia deciziile ulterioare loviturii nucleare. Există şi un puţ propriu al buncărului, care putea extrage apă de la o adâncime de 15 metri. Turiştii află, de asemenea, că rezervele de hrană cuprindeau carne, cartofi, pâine, dar – ca fapt divers – şi condimente.

    Buncărul a fost pus în regim de conservare în 1993 de către forţele armate ale Germaniei reunificate, Bundeswehr. Fostul regim plănuia extinderea şi modernizarea buncărului între 1990 şi 1994, ceea ce ar fi avut nevoie de încă 63 de milioane de mărci, însă căderea regimului comunist şi a Cortinei de Fier au pus capăt acestor planuri, iar existenţa adăpostului secret a fost aproape uitată de public.

    Sursa foto: Der Spiegel

  • Tunelul timpului: o aplicatie pentru iPhone ii transporta pe utilizatori in Londra antica (GALERIE FOTO)

    Posesorii de iPhone sau iPad care si-au instalat aplicatia o pot
    folosi in diverse puncte ale orasului: doar pornind camera si
    proiectand-o asupra peisajului, pot sa activeze clipuri video cu
    scene din epoca romana, plasate insa in decorul contemporan al
    orasului, gratie tehnologiei realitatii augmentate. Pe ecran se pot
    “excava” cu degetele gropi in pamant, spre a descoperi vestigii
    actualmente aflate la Muzeul de Arheologie, iar pentru fiecare
    obiect apar informatii despre provenienta, uzul si istoria
    sa.

    Aplicatia, denumita Streetmuseum Londinium, este dezvoltata de
    Muzeul de Arheologie din Londra si de canalul TV History si este
    gratuita.

    “Daca va plimbati prin Londra, sunteti in istorie, in peisajul
    istoric, care e pretutindeni in jur. Vreau ca oamenii sa perceapa
    istoria, sa vada ca ea inseamna mai mult decat un muzeu sau o
    galerie”, a declarat pentru CNN Roy Stephenson, directorul
    colectiilor de la Muzeul de Arheologie. El spera ca utilizatorii
    aplicatiei sa capete astfel interes pentru a explora muzeul si a
    cunoaste istoria actualei capitale britanice.

    Tunelul timpului: o aplicatie pentru iPhone ii
    transporta pe utilizatori in Londra antica (GALERIE
    FOTO)

    Canalul de televiziune History a realizat clipurile video, folosind
    actori profesionisti si amatori pentru a reconstitui scene din
    viata epocii romane – comert, scene de cult sau de lupta, unele
    hazlii, altele impresionante. “Stim unde era forul roman, unde se
    faceau obiectele de olarit, unde se luptau oamenii, asa incat a
    trebuit sa vedem cum facem ca sa ilustram astfel de scene”, a spus
    Steven Allen, reprezentant al History Channel. Intr-unul dintre
    clipuri, un vanzator incearca sa-i vanda peste stricat unui client,
    care arunca apoi pestele si nimereste un bancher care trecea prin
    targ; in altul, un gardian e prins motaind de un superior; in altul
    are loc un sacrificiu inchinat zeilor.

    Aplicatia include si o harta a asezarii Londinium, suprapusa pe o
    harta Google a Londrei contemporane, iar punctele de interes
    arheologic au fost gandite astfel incat sa cuprinda intr-un fel sau
    altul toate cele 33 de cartiere ale orasului. De pilda, cine
    calatoreste pana in sudul orasului, la Croydon, poate vedea locul
    unde a fost descoperita o comoara de monede romane de aur.

  • A avut Bucurestiul un Wall Street?

    Aici, in zona strazilor Lipscani, Selari, Smardan, Gabroveni,
    Covaci se adunasera omogen, pana in preajma ultimului razboi
    mondial, cele mai importante banci, institutii de credit si
    societati de asigurare ale tarii (aproape doua sute in total),
    intr-un grup de cladiri care, fara sa fie omogen, dadea masura
    stralucirii arhitecturale a Bucurestiului.

    Faptul ne este amintit de Cristina Turlea (doctor in arhitectura,
    arhitect in cadrul BNR) intr-un recent aparut album, care
    reconstituie cu minutie, nostalgie dar si, cum se va vedea, spirit
    proiectiv imaginea unui Bucuresti puternic, care isi controla sever
    destinul urban si care isi binemerita titlul de capitala in Vechiul
    Continent.

    Volumul “Centrul istoric financiar-bancar al Bucurestilor” este o
    carte cu povesti si imagini (de la fotografii de epoca la
    reprezentari actuale, de la harti la documente de arhiva) care ne
    calauzeste cu rabdare printre vestigii, ne deseneaza conturul unor
    institutii disparute, aratandu-ne, in acelasi timp, traiectoria
    unui posibil viitor la aceleasi cote de excelenta.

    Volumul este prefatat de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei,
    Mugur Isarescu, care insista pe acesta ultima idee: “In conditiile
    in care in jurul Bancii Nationale sunt multe cladiri construite
    special pentru a asigura o buna functionare a unor institutii
    bancare, consider ca lucrul cel mai bun este ca aceste cladiri sa
    fie repuse in drepturile lor firesti. (…) Faptul ca dna Cristina
    Turlea, in cartea de fata, scoate in relief cladirile grupate in
    centrul istoric al Bucurestilor, destinate institutiilor
    financiare, redeschide dezbaterea asupra unei probleme extrem de
    importante: ce destinatie vor dobandi in viitorul apropiat aceste
    cladiri”.

    Cristina Turlea, “Centrul istoric financiar-bancar al
    Bucurestilor”, Editura Cadmos & Editura Meronia, Bucuresti
    2011

  • Ceausescu povestit de un polonez

    Perioada vizata a fost impartita in trei etape: inceputurile si
    consolidarea puterii ceausiste, stagnarea (intervalul 1975-1985) si
    caderea. Jaloanele fixate de Adam Burakovski au fost Congresul al
    XI-lea al PCR din 1974 (ocazie cu care s-a gasit solutia juridica
    in masura sa-i garanteze lui Ceausescu autoritate deplina in toate
    domeniile) si aparitia pe scena politica internationala a echipei
    lui Mihail Gorbaciov, adica “inceputul simbolic al sfarsitului
    pentru regimurile comuniste din Europa de Est” si, implicit,
    instaurarea crizei decisive din societate si din interiorul
    partidului.

    Analiza comparata, de tip istoric si politologic, se incheie cu o
    percutanta incercare de a oferi explicatii privind evenimentele
    sangeroase din decembrie 1989.

    In conditiile in care istoria dictaturii “geniului Carpatilor” a
    cunoscut numeroase intepretari si s-a bucurat de studiile a
    numerosi cercetatori, de la cei romani – Adrian Cioroianu, Ion
    Petcu, Vladimir Tismaneanu, Alex Mihai Stoenescu, Lucian Boia sau
    Stelian Tanase -, la cei din strainatate – Thomas Kunze, Dennis
    Deletant sau Miroslav Tejchman, ne putem intreba, legitim, daca o
    noua carte pe tema data mai poate oferi dezvaluiri
    semnificative.

    Raspunsul il da insusi autorul: “In principiu, se poate afirma ca
    istoria comunismului romanesc mai ascunde multe secrete si ca o
    parte din problemele importante nu au fost analizate decat in mod
    superficial”. Nu din pricina lipsei de profesionalism al
    cercetatorilor, ci pentru ca in Romania zilelor noastre accesul la
    sursele de informatie este inca anevoios: “Istoricilor nu le este
    permis accesul la documente care in celelalte tari din fostul
    blocul sovietic sunt publice. Este vorba in primul rand despre
    Arhiva Secretariatului CC al PCR si apoi despre arhivele
    Ministerului Afacerilor Externe”.

    Adam Burakovski, “Dictatura lui Nicolae Ceausescu”, 1965-1989,
    Editura Polirom, Iasi, 2011

  • Ce facem cu cladirile vechi din orase?

    Expozitia a doi arhitecti de la un birou de arhitectura din
    Amsterdam, “Cronocaos”, de la New Museum din New York, incearca sa
    demonstreze ca n-ar trebui sa ne dorim orase ca niste muzee in aer
    liber, incercand obsesiv sa izolam cladirile vechi de viata
    prezentului. Rem Koolhaas si partenerul sau la firma, Shohei
    Shigematsu, sunt adeptii unei idei existente deja in mediile
    academice de cativa ani, conform careia conservarea cladirilor
    monument istoric din toata lumea duce la alungarea treptata din
    zonele respective a paturilor mai sarace ale populatiei, pentru a
    face loc exclusiv proprietarilor cu dare de mana si turistilor.

    Renovarile minimaliste preferate pentru cladirile istorice
    pentru a nu le afecta spiritul, stergand urme ale trecutului
    acestora, n-ar face decat sa duca la o forma de amnezie istorica,
    ce ne indeparteaza de intelegerea propriului nostru trecut in loc
    sa ni-l conserve, sustin cei doi.

    Pentru a-si demonstra punctul de vedere, cei doi au ales pentru
    expozitie un fost restaurant si club rock devenit magazin de langa
    New Museum, pe care l-au impartit in doua: una dintre jumatati au
    renovat-o “minimalist”, cealalta au lasat-o asa cum era si au
    adaugat in plus elemente din decorul vechiului club. Rezultatul a
    fost ca jumatatea renovata arata sterila, iar cealalata pare plina
    de viata.

  • Poluarea din sectorul energetic, la cel mai ridicat nivel din istorie, in 2010

    “Emisiile de dioxid de carbon din sectorul energetic au fost
    anul trecut cele mai ridicate din istorie, potrivit ultimelor
    estimari ale AIE. Dupa o scadere in 2009, cauzata de criza
    financiara mondiala, emisiile au urcat la nivelul record de 30,6
    miliarde de tone, cu 5% mai mult fata de 29,3 miliarde de tone in
    2008, an in care a fost inregistrat precedentul record”, a anuntat
    agentia. Aceasta evolutie reprezinta un important pas inapoi pentru
    planurile de a limita cresterea temperaturii globale la 2° Celsius,
    a afirmat economisutl sef al AIE, Fatih Birol. Plafonarea
    incalzirii globale la 2° Celsius a fost stabilita de liderii
    politici ai marilor economii la o reuniuni organizata anul trecut
    la Cancun, Mexic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Genocidul comunist si stanga europeana

    L-am numit pe Stéphane Courtois, autorul cartii pe care v-o
    prezentam, dar si al mult mai celebrei “Carti negre a comunismului”
    (un volum din care s-au vandut, in intreaga lume, mai mult de un
    milion de exemplare). Desi sistemul comunist s-a dovedit neviabil,
    in Vest isi mai afla aparatori temeinici printre intelectuali.
    Pentru a grabi dezintoxicarea lor, Stéphane Courtois isi continua
    demonstratia inceputa in “Cartea neagra…” si ofera o analiza
    sagace si percutanta a fenomenului comunist si bolsevic, avand la
    indemana datele oferite de arhivele moscovite, admirabil pastrate
    si clasificate.

    Concluzia este ca, inainte de orice, acesta a fost un totalitarism
    criminal, mult mai eficient decat nazismul caruia i-a slujit drept
    model, atat prin durata (in versiunea lui sovietica – 74 de ani),
    cat si prin numar de victime. Unul dintre principalele mituri pe
    care Courtois se straduieste sa le distruga este cel al unui Lenin
    bun versus un Stalin rau (basm inventat, in scopuri de
    autoamnistie, de faimosul Raport secret al lui Hrusciov, din 1956),
    citand scrierile si actele emise de Vladimir Ilici si demonstrand
    ca totalitarismul a intrat in scena inca din 1917, prin mijloacele
    terorii in masa, prin masacre intentionate si prin “monopolul total
    al partidului unic asupra gandirii, a mijloacelor de productie si
    de distributie”.

    Totodata, Courtois stabileste termenii in care s-a exercitat
    “genocidul de clasa”, specific comunismului si cel rasial, aplicat
    de Hitler: amandoua desemneaza grupuri-tinta, le stigmatizeaza, le
    produce segregarea simbolica si pe cea efectiva – privare de
    locuinta, de loc de munca, excluderea sociala, spolierea,
    expulzarea, intemnitarea. Amandoua viseaza sa implineasca aceeasi
    utopie: pe de-o parte societatea fara clase, de cealalta – rasa
    pura.

    Un memento cutremurator, articulat de un dezamagit care isi ascunde
    perfect sentimentele.

    Stéphane Courtois, “Comunism si totalitarism”, Editura Polirom,
    Iasi, 2011