Tag: director

  • Director Ministerul Economiei: Legea minelor trebuie aprobată de urgenţă pentru redeschiderea unor exploatări

     “Am închis 550 de mine în ultimii ani din cauza ineficienţelor economice şi tehnologiilor învechite, dar tehnologiile au avansat. Sunt mulţi care vor să investească în acest domeniu. Noua lege a minelor va prevedea şi redeschiderea unor mine. Credem că noua lege trebuie aprobată în regim de urgenţă, pentru că multe resurse ale României sunt în mine închise, halde de steril şi iazuri de decantare”, a spus Găman într-o conferinţă.

    Găman a adăugat că în noua lege a minelor vor fi definite o serie de “resurse strategice”, fără să le enumere, dar care vor avea un “anumit” regim de exploatare şi valorificare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eduard Lovin, ANCOM: În 2014 concurenţa pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă se va intensifica

     Lovin a mai prezentat şi o serie de statistici cu privire la evoluţia sectorului de comunicaţii mobile în 2013:

    Numărul de abonaţi şi structura acestora nu s-a modificat semnificativ. Astfel, la finalul lui 2013, erau 22,9 milioane de utilizatori activi, creştere de 0,3% anual.

    Deşi numarul de abonanţi a rămas constant, traficul de voce a crescut la  63,6 miliarde de minute, cu 3,3% mai mult decât în 2012.

     Durata medie a unei convorbiri a fost de 2 minute şi 23 de secunde.

    Traficul de SMS: în anul 2013 au fost trimise 17 miliarde de mesaje, cu 22% mai multe faţă de 2012. Ca şi în cazul traficului de voce acestea au fost transmise către propria reţea mobilă.

    În cazul serviciilor de roaming internaţional, traficul de voce a înregistrat o creştere anuală de 18%, ajungând la 423 milioane minute.

    Cei 6 operatori mobili de pe piaţă au raportat la finalul lui 2013 613,6 milioane de conexiuni active, în creştere cu 35% faţă de anul anterior.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cei mai importanţi jucători din piaţa de aplicaţii mobile participă la “ZF Mobilio ’14”

     Consacrat încă de la prima ediţie ca unul dintre cele mai importante evenimente dedicat business-ului de aplicaţii mobile, “ZF Mobilio ’14” vine cu un concept complex, cele două zile de eveniment îmbinând conferinţe, sesiuni de keynote şi o gală de premiere “Mobilio Awards”. Astfel, cei prezenţi vor participa la două zile de sesiuni interactive, studii de caz de succes şi discuţii pe teme hot în domeniul aplicaţiilor mobile.

    Peste 20 de speakeri – printre care se numără şi Răzvan Cotovelea, ministrul Societăţii Informaţionale şi Eduard Lovin, director executiv în cadrul Autorităţii de Reglementare în Co­muni­caţii (ANCOM) – vor discuta în cadrul conferinţei “ZF Mobilio ’14” despre evoluţia pieţei locale de aplicaţii şi echipamente mobile, de la consumul de servicii de divertisment de pe telefon şi tabletă până la shoppingul online, marketingul digital şi modalităţile de finanţare pentru noul val de antreprenori din zona digitală, dar şi despre proiecte precum cel aflat în lucru cu Ministerul Finanţelor şi ANAF, care prevede introducerea plăţii de pe mobil a taxelor şi impozitelor.

    În prima zi a evenimentului se va discuta care sunt ultimele trenduri, tehnologii şi inovaţii în lumea mobile şi cum se monetizează aplicaţiile mobile cu Victor Voicu – Manager managementul Produsului Core Segment Business, Romtelecom&Cosmote Romania, Marius Ursache – Chief Design Officer, Grapefruit Design, Andrei Pitiş – co-founder, TechLounge, Doina Costache – Head of Branding, Google, Adrian Floarea – Director Comercial, certSIGN, Aurelian Sideri – Director Marketing, Enel, Andrei Blaj – Makan Studios, Mihai Rotaru – CEO Clever Taxi, Adriana Radu – Avocat, Coordonator al Departamentului de Media, IT şi Comunicatii al Schoenherr şi Asociaţii SCA & Theodor Artenie – Managing Director, Schoenherr Tax, Alexandru Lapuşan – CEO & Founding Partner, Zitec, Andrei Lopată – CEO Revo Solutions, Dan Vîrtopeanu – managing partner al Breeze Mobile (parte a grupului Leo Bur­nett), NirRefuah – Chief Innovation Officer, McCann Erickson CEE, Bobby Voicu – Co-fondator MavenHut, Constantin Marcu – Director, Mobility Games, Sergiu Biriş – CEO Zonga şi Cătălin Clemente – Director, Sales and Marketing, Direct One/Seenow.

     Cea de-a doua zi a evenimentului se adresează prin temele propuse spre discuţie celor care vor să descopere cele mai noi oportunităţi şi trenduri în antreprenoriatul digital, mobile retail şi impactul pe care îl au milioanele de echipamente smart asupra diferitelor segmente de piaţă. Dezbaterile vor fi susţinute de Vladimir Oane – Co-founder UberVu, Cătălin Vasile – Vice-Preşedinte al Asociaţiei Creştem Idei, Business Angel şi Business Mentor pentru startup-uri cu focus pe tehnologie, Irina Caraivan – Creative Director, Wearehere, Cosmin Ochişor – Business Development Manager, hub:raum, Daniel Enescu – Co-fondator Daedalus Grup, Iulian Stanciu – Director General, eMag, Cristina Popa – Country Manager, Fashion Days, Antonio Eram – Founder&CEO, mobilPay.com, Alexandru Drăgoiu – Founder, E-Boda Distribution, Dragoş Vasile – Director Executiv, Advanced Technologies Romania, George Catrina – ‎Content Manager, Samsung Electronics Romania şi Ionut Gaota – Windows & Mobile Business Group Lead, Microsoft Romania.

    “ZF Mobilio ’13” se va încheia cu gala de premiere “Mobilio Awards”, în cadrul căreia vor fi premiaţi dezvoltatorii de aplicaţii mobile şi mobisite-uri care redefinesc standardele de excelenţă. Vor fi acordate 18 premii, câte 3 pentru fiecare categorie înscrisă în concurs: Best Mobisite, Best use of location services, Best Mobile Game, Best Entertainment Mobile App, The most Innovative Mobile App, Best use of Mobi – Advertising. Proiectul care a acumulat cel mai mare punctaj la toate criteriile din concurs va primi premiul “Best of Mobilio Awards”.

    Jurizarea este făcută de la toate nivelurile industriei media interactive şi alte domenii conexe, de către oameni care trăiesc şi muncesc în această industrie: Doina Costache – Head of Multiple Industries, Google Romania; Dan Vîrtopeanu – Managing Partner Breeze Mobile (Leo Burnett Group Romania); Adrian Boţan – VP Creative Excellence CEE & Creative Partner, McCann Bucharest; George Catrina – Content Manager Samsung Electronics; Marius Ursache – Chief Design Officer, Grapefruit design; Mircea Goia – Fondator RomanianStartups.com; TodiPruteanu – Business Strategy Manager, Microsoft Romania; Iulian Sirbu – Head Of Mobile Department & Special Projects, Mediafax Group; Cosmin Ghinea – Business Development Director Mediafax Group; Adrian Seceleanu – Editor IT&C , Ziarul Financiar.

    Mai multe informaţii despre eveniment, program şi vorbitori sunt disponibile la http://evenimente.zf.ro/eveniment-zf-mobilio14-12099133/despre-eveniment-12107991 de pe site-ul www.zf.ro.

  • Directorul Azomureş: Guvernul să subvenţioneze marii consumatori de gaz, altfel ne închidem

     La şedinţa Comisiei de dialog social convocată pentru luni la Prefectura Mureş de către sindicaliştii din Azomureş, directorul combinatului, Mihai Aniţei, a spus că unitatea se confruntă cu o situaţie “dramatică” în urma liberalizării preţului pe piaţa gazului metan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit lui Aniţei, încă nu există un preţ de referinţă pentru o piaţă liberă sau mecanismele acesteia, iar în aceste condiţii reprezentanţii industriilor care folosesc gazul metan ca materie primă stau în faţa producătorului şi nu pot negocia.

    “Dacă Guvernul nu clarifică situaţia, noi în două săptămâni trebuie să închidem combinatul şi să anulăm investiţiile, că nu mai suntem sustenabili”, a spus Aniţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Medicul care s-a vindecat de corporaţie

    DUPĂ UN AN DE STAGIATURĂ ÎN SISTEMUL MEDICAL, AM DECIS SĂ INTRU ÎN FARMA. FOARTE MULŢI MEDICI FĂCEAU ATUNCI ASTA. ERA UN MOMENT FOARTE BUN PENTRU CĂ SE DUBLA PIAŢA ANUAL.„ Aşa începe povestea medicului Istvan Komporaly, absolvent de medicină la Târgu-Mureş în 1997. Spune că a văzut industria farma ca pe o aventură şi, deloc de neglijat, „ca pe ceva care aducea bani„, dat fiind că după şase ani de studii câştiga lunar 30 de dolari.

    „Era imposibil să trăieşti la acea vreme din 60 de dolari, pentru că şi soţia era tot medic. Un job în farma îţi asigura o maşină şi un salariu mai bun, aşa că am zis să încerc.„ Compania Berlin-Chemie, ajunsă ulterior lider pe piaţa de antidiabetice orale, intra la acea vreme pe piaţa locală şi, după şase ani în care a colindat la început oraşele din Harghita, Covasna şi Braşov şi apoi pe cele din întreg Ardealul, a fost promovat ca director naţional de vânzări.

    ACOLO AM ÎNVĂŢAT MESERIE. TIMP DE NOUĂ ANI AM LUCRAT ÎN ACEEAŞI FIRMĂ ŞI A FOST O ŞCOALĂ FOARTE BUNĂ DE VÂNZĂRI.„ După trei ani ca director naţional de vânzări în care a lansat produse precum Fastum Gel sau Lioton Gel, a considerat firesc ca pasul următor să fie cel de director general al companiei, mai ales că postul de CEO era liber de mai bine de un an. „Mi s-a promis informal că e o poziţie pe care să o ocup, dar nu s-a întâmplat aşa pentru că au numit un country manager de la o companie concurentă. În 2006 aveam 34 de ani şi eram totuşi tânăr. Să pui pe cineva prea energic şi foarte tânăr peste mai bine de o sută de oameni ar fi fost lose-lose„, spune acum Komporaly.

    A fost momentul când a primit o ofertă de la Ozone, divizia de retail de generice a grupului A&D Pharma, vândută ulterior Labormed, şi a decis să accepte poziţia de senior project manager pentru Europa de Sud-Est timp de aproape un an.

    ERA MOMENTUL CÂND COMPANIA SE PREGĂTEA PENTRU LISTAREA PE BURSA DE LA LONDRA, IAR OZONE RĂMĂSESE RĂŢUŞCA CEA URÂTĂ ŞI NU SE MAI FĂCEAU INVESTIŢII„, REMEMOREAZĂ KOMPORALY. A acceptat atunci să facă un prim pas spre un soi de antreprenoriat, încercând să aducă în România operaţiunile companiei Beres, cel mai mare producător de medicamente fără prescripţie din Ungaria. Faptul că strategia pentru promovarea OTC-urilor în media era concepută la Budapesta şi nu la Bucureşti i-a încurcat planurile şi, în urma unor divergenţe cu managementul central, deşi vânzările crescuseră, a decis să înceapă un business pe cont propriu – „ei voiau un key account manager şi nu un country manager şi mie nu mi-a plăcut doar să execut ordine de la împărăţie„.

    „Pe mine nu mă motivează să fiu executantul cuiva. Dacă partea de construcţie şi de strategie e la mine, atunci am control. La o multinaţională nu există aşa ceva în poziţia de CEO şi nu îmi place să îmi asum acest rol care poate fi uneori inuman.„

  • Al doilea om în Facebook şi-a vândut mai bine de jumătate din acţiuni alimentând zvonurile legate de următorul mare pas în carieră

    Vânzarea acţiunilor în valoare de 400 milioane de dolari (290 milioane de euro) ridică semne de întrebare asupra viitorului lui Sandberg, din moment ce anumite surse susţin că al doilea om din compania Facebook ar fi interesat de un post în guvern sau de preluarea conducerii unei alte firme de talie internaţională.

    O parte din suma câştigată din vânzarea acţiunilor a fost folosită pentru achitarea unor taxe care au intrat în vigoare după ce o parte din titlurile preferenţiale de care a beneficiat oficialul Facebook au fost transformate în acţiuni tranzacţionabile.

    Sandberg continuă să fie unul dintre cei mai mari investitori ai Facebook, cu o participaţie evaluată la peste 1 miliard de dolari (725,3 milioane de euro), în ciuda numărului mare de acţiuni vândute.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Nicuşor Constantinescu, la CAB: Direcţia Drumuri şi Poduri nu este SRL-ul meu să răspund pentru faptele directorului

     Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a judecat, vineri, contestaţia procurorilor anticorupţie în cazul deciziei din 20 martie a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost respinsă propunerea de arestare preventivă şi s-a dispus măsura controlului judiciar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, în dosarul în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu. Nicuşor Constantinescu este acuzat că ar fi împiedicat controale ale Curţii de Conturi la Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi ar fi creat astfel un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis, respectiv prelungit certificate de urbanism şi autorizaţii de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două firme.

    La ieşirea din sala de judecată, preşedintele CJ Constanţa a spus că va aştepta pronunţarea la o cafea. Nicuşor Constantinescu a arătat că Direcţia de Drumuri şi Poduri nu este SRL-ul lui ca să răspundă pentru faptele fostului director. El a precizat că a depus la dosar şi o expertiză medicală din care reiese că este bolnav.

    Cititi mai multe pe www. mediafax.ro

  • Hotelul Radisson Blue din Bucureşti are un nou director general

     “Bert Fol beneficiază de o îndelungată experienţă de peste 30 de ani în domeniul hotelier, din care mai bine de 22 de ani ocupând funcţia de director general în cadrul unora dintre cele mai importante lanţuri hoteliere internaţionale. Fol este în prezent un membru valoros al echipei Carlson Rezidor Hotel Group. Până la momentul actual acesta a ocupat poziţia de general manager în cadrul unuia dintre cele mai luxoase hoteluri de cinci stele din Moscova”, se arată într-un comunicat al Radisson Blu, cel mai mare hotel de cinci stele din România.

    Yilmaz Yildirimlar a condus hotelul Radisson Blue pentru o perioadă de aproape 5 ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maior: SRI a transmis autorităţilor peste 9.000 de informări privind securitatea naţională

     “Nu am fost surprinşi de evenimente majore, cu efect negativ, pe ordinea de securitate naţională a României, nu am fost surprinşi de surprize strategice care să afecteze major securitatea naţională a României. Interesele strategice ale statului, în domeniul securităţii naţionale, au fost prezervate şi conservate bine”, a spus Maior.

    Directorul SRI a anunţat că a transmis în 2013 peste 9.000 de informări autorităţilor abilitate, Preşedinţie, Guvern, autorităţi locale, care au vizat diferite paliere ale securităţii naţionale, de interes pentru stat şi cetăţean.

    El a dat ca exemple informări privind corupţia în administraţie şi justiţie, o vulnerabilitate care afectează serios buna activitate a statului şi care va rămâne o constantă în activitatea SRI, precum şi cele referitoare la evaziunea fiscală, un flagel care poate prejudicia bugetul de stat.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro