Tag: crestere

  • COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ploi, vânt şi grindină. HARTA zonelor afectate

     Instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp.

    În judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi  Vrancea ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervalul menţionat se vor cumula local peste 60…70 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au scăzut în primul trimestru cu 1,4%

     Reducerea afacerilor din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a fost cauzată de scăderi înregistrate la activităţile provenite din întreţinerea şi repararea autovehiculelor (-2,5%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-2,1%) şi comerţul cu autovehicule (-0,4%). Creşteri s-au înregistrat la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, respectiv întreţinerea şi repararea motocicletelor (+2,6%).

    În primul trimestru comparativ cu perioada similară din 2013, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 1,8%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung investeşte minim două miliarde de dolari în biotehnologie, unde vrea să devină o forţă

     Grupul sud-coreean intenţionează să investească cel puţin două miliarde de dolari în biofarmaceutice, inclusiv în segmentul produselor biosimilare, care sunt versiuni mai ieftine dar identice ale medicamentelor biotehnologice originale, ale căror patente au expirat.

    Farmaceuticele biosimilare sunt medicamente biologice, adică medicamente al căror ingredient activ este produs din organisme vii, cum ar fi celule de plante sau animale, bacterii, virusuri sau drojdie. Medicamentele convenţionale sunt fabricate de obicei prin sinteză chimică, potrivit informaţiilor de pe site-ul Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

    Samsung, cu venituri anuale de 327 de miliarde de dolari, vrea să se dezvolte în domeniul biotehnologiei, industrie care potrivit estimărilor ar urma să genereze în cinci ani vânzări de peste 220 de miliarde de dolari.

    Pe măsură ce piaţa electronicelor ajunge la saturaţie, preşedintele grupului, Lee Kun Hee, a început să investească în noi domenii care să susţină dezvoltarea Samsung.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profitul Nissan a crescut cu 10% datorită rezultatelor bune în vânzări

    Reprezentanţii companiei se aşteaptă la rezultate bune pe tot parcursul anului, bazându-se pe vânzări în economiile emergente. Acestea ar fi datorate, în bună măsură, relansării mărcii Datsun pe segmentul low-cost, relatează BBC.

    Săptămâna trecută, Toyota a raportat pentru 2013 un profit dublu faţă de anul precedent.

    Nissan îşi măreşte, în mod curent, capacitatea de producţie în ţări precum Thailanda, China sau Rusia.

  • Rezervele valutare uriaşe au devenit o povară pentru China, întrucât ar putea alimenta inflaţia

     Şeful executivului de la Beijing s-a angajat să reducă surplusul comercial al Chinei, care alimentează rezervele valutare.

    Rezervele de valută ale Chinei, cele mai mari din lume, au crescut cu 130 de miliarde de dolari în primul trimestru, la 3.950 miliarde de dolari, un nou record.

    Banca centrală de la Beijing s-a angajat să menţină rezervele valutare la un nivel rezonabil, în parte prin reducerea intervenţiilor asupra cursului valutar.

    “Sincer vorbind, rezervele de monedă străină au devenit o povară mare pentru noi, deoarece astfel de rezerve se transmit în baza monetară, ceea ce ar putea afecta inflaţia. Din perspectiva Chinei, mecanismele de control macroeconomic s-ar putea confrunta cu presiuni imense în cazul în care comerţul pe ansamblu este dezechilibrat”, a afirmat Li în timpul unei vizite în China, potrivit Phoenix New Media.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consumul de energie a scăzut în primul trimestru cu 0,9%, exportul a crescut de aproape patru ori

     “Exportul de energie electrică a fost de 1.327,4 milioane KWh, în creştere cu 991,5 milioane KWh, respectiv cu 395,2%”, potrivit INS.

    Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 22%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 2,7%.

    În primele trei luni din acest an, resursele de energie primară au crescut cu 3,9%, iar cele de energie electrică au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 4,1%.

    Principalele resurse de energie primară în primul trimestru au totalizat 7,9 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 298.100 tep faţă de trimestrul I 2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producţia industrială a crescut cu peste 10% în primul trimestru

     Producţia industrială (serie brută) a crescut în primul trimestru în urma avansului industriei prelucrătoare cu 11,7% şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 1,3%. Industria extractivă a scăzut cu 0,9%, se arată într-un comunicat al INS.

    Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+14,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,8%), industria bunurilor intermediare (+9,1%), industria bunurilor de uz curent (+6,4%) şi industria energetică (+3,1%).

    Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, avansul producţiei industriale a fost susţinut de industria prelucrătoare (+12,1%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,7%). Industria extractivă a scăzut cu 0,5%.

    Cititi mai multe pe www. mediafax.ro

  • Societatea care face curba la stânga

    Un institut de cercetări a ajuns la concluzia că orientarea panourilor solare spre vest ar putea aduce cu 49% mai multă energie electrică decât în cazul celor orientate spre sud. Iar orientarea spre vest ar aduce acel spor de energie tocmai în perioada vârfului de sarcină de seară, adică maximul de consum al oricărei aglomerări umane. Sigur că aici intervin o serie de detalii – consumul industrial mai mare în timpul zilei în anumite zone, anumite particularităţi sociale -, dar problema rămâne: nu cumva panourile solare din lumea întreagă sunt greşit orientate?

    Exemplul doi: în anul 2004 UPS a anunţat că şoferii companiei vor aplica o nouă politică în conducerea maşinilor: nu vor mai face curbe la stânga. Povestea a început în 2001, când au apărut sisteme eficiente de urmărire a vehiculelor. Pentru o companie cu aproape 100.000 de camioane şi preocupată de economii de carburant şi reduceri de timpi de livrare, aşa ceva este firesc. Iar inginerii au ajuns la concluzia că virajele la stânga sunt extrem de costisitoare, socotite atât în carburant, cât şi în timp, şi, în plus, are loc şi un mare număr de accidente. Aceiaşi ingineri au pus la punct un număr de trasee „numai la dreapta„ care au dus la rezultate extraordinare: în 2012 calculele arătau că s-au economisit 40 de milioane de litri de benzină, iar emisiile nocive au scăzut cu echivalentul a 5.300 de maşini.

    Uite două exemple de înţelepciune umană de top. Pe care le-aş pune în contrapondere cu spectacolul cotidian al societăţii, dezamăgitor şi generator de frustrări. Nu vorbesc aici doar de spectacolul politic – nu cred că mai are sens să pomenesc de jalnicul spectacol pe care îl oferă cea mai mare parte a clasei politice din România în prezent, o fac inşi mai grozavi decât mine, cu mai mult spor -, ci de societate în ansamblu, predispusă, mi se pare, la un soi de relaxare intelectuală nejustificată.

    În termenii UPS, cam toată societatea aşteaptă să vireze la stânga (şi nu, nu este vorba de ideologie aici).
    Şi întreb: de ce este atât de multă incompetenţă în jur? Dacă mai aveţi nevoie, prietenii voştri, colegii de birou, partenerii de sport sau de afaceri o vor confirma, sunt sigur: ne scăldăm într-o mare de incompetenţă, de nepăsare, de egoism (sunt cei mai eufemistici termeni pe care i-am găsit). Un psiholog pe nume Earl Hunt vorbea la un moment dat de „inteligenţa naţională„. Nu este vorba de ceea ce măsoară testele IQ, ci de abilitatea de a rezolva probleme sociale folosind artefacte sociale – calculatoarele, cărţile, aplicaţiile ştiinţifice sau legile.

    Zestrea genetică a omenirii este aceeaşi, dar potenţialul fiecărei naţiuni este influenţat de o seamă de factori ce ţin de alimentaţie, sănătate sau poluare, alături de mediul social şi de sistemul de învăţământ. Mai este nevoie de o elită cognitivă, de oameni care să creeze şi să asigure funcţionarea artefactelor sociale. Iar naţia, în ansamblul ei, trebuie să dovedească ceea ce Hunt numeşte „dorinţa de a asculta„, adică abilitatea de a identifica şi de a-şi însuşi elementele care aduc progres. Hunt oferea exemplul Japoniei: liderii ţării au decis în secolul XVII să îşi izoleze ţara de restul lumii, iar inteligenţa naţională s-a redus, japonezii respingând pur şi simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai târziu, frontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a înflorit.

    La noi de ce o fi aşa cum este?

    Ilustrez cu „Ghicitoarea„ de Caravaggio, povestea unui tânăr căruia i se fură inelul în timp ce i se şoptesc vorbe frumoase despre viitor; nu ştiu de ce, campania electorală mi-a adus aminte de tablou.

  • Negriţoiu, ASF: Tarifele poliţelor RCA şi pentru locuinţe ar putea să crească în perioada următoare

     “Asigurătorii cu tarife medii sau cei mai scumpi nu sunt nebuni. Dar ei au o conduită internă care nu le permite să vândă mai ieftin. Distorsiunile din cota de piaţă vin din conduita organizaţională a unor asigurători (…) RCA este parte dintr-o competiţie neloială în piaţă prin care nivelul tarifelor a scăzut cu mult sub nivelul riscului potenţial. Dacă tarifele RCA au scăzut aşa de mult în piaţă pe considerente de cotă de piaţă, atunci tarifele RCA trebuie să îşi revină ca să acopere riscurile potenţiale şi să asigurăm plata despăgubirilor clienţilor asiguraţi”, a declarat Negriţoiu într-o conferinţă de presă.

    El a adăugat că, săptămâna viitoare, va fi discutat în cadrul ASF un proiect privind poliţele RCA-CASCO.

    “Vrem să vedem toate implicaţiile. Nu este vorba numai de nivelul RCA, dacă scade sau creşte. Prin norme, ASF cere asigurătorilor să îşi stabilească nivelul rezervelor în funcţie de riscurile asumate şi să fie solvabile. Pe noi, ca instituţie, nu ne interesează politica de preţ adoptată de asigurători în privinţa RCA. Dacă respectarea acestor criterii va avea ca efect creşterea tarifelor la RCA, atunci asta este situaţia. Noi urmărim ca societăţile să aibă resursele necesară să achite despăgubirile clienţilor”, a spus şeful ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro