Tag: prezentare

  • Fenechiu: În perioada următoare voi prezenta pe blogul meu dovezi “elocvente” despre dosarul meu

     Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a spus că nu se mai gândeşte la cei care au pus umărul la “confecţionarea” dosarului “Transformatorul”.

    Relu Fenechiu a declarat, joi, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă ca judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să redacteze motivarea sentinţei în cazul său, el susţinând că nu poate aprecia cât va dura recursul.

    “N-am de unde şti termenul. Aştept redactarea motivării. Nici nu vreau să discut foarte mult cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul meu, aşa e normal într-o ţară europeană”, a spus Relu Fenechiu.

    El a precizat că, în prezent, prioritatea este să-şi dovedească nevinovăţia

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CEL MAI SCUMP SUV din lume va fi produs de Bentley. Care va fi preţul de pornire al automobilului

     Informaţii despre noul model vor fi prezentate în următoarele zile, maşina fiind bazată pe conceptul EXP 9 F prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Geneva, cu un design modificat semnificativ, au afirmat sursele citate.

    Automobilul Bentley va fi cel mai scump SUV din lume, cu un preţ care va porni de la aproximativ 180.000 euro, potrivit comentariilor anterioare ale directorilor companiei.

    Dezvoltarea şi intrarea pe piaţă a unui nou model al companiei durează de obicei trei ani şi costă peste 100 milioane euro.

    Volkswagen a stabilit, ca obiectiv pentru Bentley, dublarea vânzărilor până în anul 2018, la 15.000 de autoturisme pe an. Modelul SUV este considerat un pilon central al acestei strategii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regele Albert al II-lea al Belgiei a abdicat în favoarea fiului său Philippe

     Philippe va deveni al şaptelea rege al Belgiei, după prestarea jurământului, prevăzută la ora locală 12.00 (13.00, ora României).

    Într-o ultimă alocuţiune, transmisă în direct la televiziune, Albert al II-lea şi-a exprimat “încrederea deplină” în Philippe. “Philippe, ai toate calităţile de suflet şi inteligenţă pentru a servi foarte bine ţara noastră în toate noile tale responsabilităţi”, a spus el.

    “Ultima mea recomandare: acţionaţi neobosit în vederea coeziunii Belgiei”, le-a spus el politicienilor prezenţi.

    Cu vocea plină de emoţie, Albert al II-lea a surprins asistenţa, utilizând o formulă familiară franco-engleză pentru a-şi exprima afecţiunea faţă de soţia sa Paola. “Un simplu mulţumesc şi un mare kiss!”, i-a spus el. Aşezată la câţiva metri distanţă, Paola şi-a şters o lacrim

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXAMENUL de DEFINITIVAT în învăţământ: 16 candidaţi eliminaţi, 684 s-au retras

     Din cei 7.889 de candidaţi admişi pentru proba scrisă a examenului de definitivat, la aceasta s-au prezentat, joi, 7.400, respectiv 93,7 la sută, se precizează într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX.

    Din totalul candidaţilor prezenţi, 684 s-au retras, fie din motive personale (657), fie din motive medicale (27), iar alţi 16 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, potrivit MEN.

    Candidaţii eliminaţi au pierdut dreptul de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ pentru sesiunea următoare, spun reprezentanţii ministerului.

    Cei care au decis să se retragă din examen au avut posibilitatea de a solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere. În acest caz, lucrările nu vor fi evaluate, iar candidaţii în cauză au dreptul să se înscrie la sesiunea următoare, a mai precizat sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profitul Yahoo a crescut cu 46% în trimestrul al doilea. Care sunt estimările analiştilor pentru următoarele luni

     Vânzările Yahoo, fără venitul transferat mai departe către site-urile partenere, se vor plasa în timestrul al treilea în intervalul 1,06-1,1 miliarde de dolari, anticipează compania.

    Media estimărilor analiştilor indica însă încasări de 1,12 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

    Veniturile companiei au scăzut în trimestrul al doilea cu 1%, la 1,07 miliarde de dolari, uşor sub proiecţiile din piaţă.

    După un an la conducerea Yahoo, directorul general, Marissa Mayer, a declarat că se află în primele etape ale unui plan de revigorare a afacerilor bazat pe dezvoltarea de noi produse, cu scopul de a atrage atât utilizatori, cât şi clienţi pe partea de advertising, de la Google şi Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare aeroport din Europa ar putea fi închis. În locul lui ar putea să apară 100.000 de locuinţe

     Viitorul Heathrow intră într-o săptămână critică, în joc fiind soarta acestuia – extinderea sau chiar închiderea aeroportului, scrie cotidianul britanic The Guardian.

    Johnson va prezenta în această săptămână Comisiei pentru Aeroporturi planurile pentru transformarea Heathrow într-o zonă rezidenţială, în timp ce conducerea aeroportului propune construirea unei noi piste.

    Primarul vrea dezvoltarea unui hub aerian cu patru piste în estul Londrei, în detrimentul Heathrow. Pentru noul aeroport, primarul propune trei posibile locaţii, două în estuarul Tamisei, precum şi extinderea actualului aeroport Stansted.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România a înregistrat în mai cea mai abruptă scădere din UE a producţiei industriale

     Producţia industrială, în serie ajustată sezonier, a scăzut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,6% în UE în luna mai faţă de aprilie, se arată într-un comunicat transmis vineri de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene.

    Producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a coborât cu 2,3% în zona euro şi cu 2,1% în UE, iar sectorul bunurilor de capital s-a contractat cu 1,5%, respectiv 1,9%. Producţia din energie a urcat cu 0,1% în zona euro şi a scăzut cu 0,3% în UE, iar industria bunurilor intermediare a crescut cu 0,4%, respectiv 0,2%. Producţia de bunuri de uz curent a urcat cu 0,6% în zona euro şi a scăzut cu 0,1% în UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nokia a prezentat Lumia 1020. Ce dotări are smartphone-ul şi cât va costa

     Modelul Lumia 1020 este echipat cu o cameră digitală de 41 megapixeli, care facilitează capturarea unor imagini mai clare, a declarat directorul general al Nokia, Stephen Elop, care a prezentat joi seară la New York noul smartphone produs de compania finlandeză.

    Terminalul va fi disponibil începând din 26 iulie la operatorul american AT&T, la un preţ de 299,99 dolari cu abonament pe doi ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica a amânat pentru 15 iulie licitaţia privind vânzarea a 25 de microhidrocentrale

     “Procesul de vânzare (…) se bucură de un real succes, fiind achiziţionate de către persoane juridice române şi străine, în perioada 17 iunie – 1 iulie, 61 de dosare de prezentare a activelor. Ţinând cont de solicitările repetate de decalare a termenului de depunere a ofertelor, din partea mai multor firme din Europa şi SUA, cereri motivate de termenul scurt pentru vizitarea activelor şi realizarea unor due diligence proprii, Hidroelectrica înţelege să prelungească termenul de depunere a ofertelor până la data de 11.07.2013, ora 16.00”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Astfel, plicurile cu documentaţiile de participare la licitaţie vor fi deschise la 12 iulie, o zi mai târziu vor fi anunţaţi ofertanţii acceptaţi, iar licitaţiile vor avea loc la 15 iulie. Compania de stat va vinde în cinci pachete cele 25 de unităţi, amplasate în judeţele Bihor, Cluj, Hunedoara şi Maramureş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PDL cere Guvernului să prezinte în Parlament actualizarea strategiei energetice naţionale

     “PDL îşi manifestă disponibilitatea de a participa la oricâte sesiuni parlamentare extraordinare ar fi necesare pentru legiferarea acestei strategii de bază pentru orice dezvoltare economică şi socială a ţării”, a precizat Bode, într-o conferinţă de presă.

    El a arătat că PDL mai solicită Cabinetului Ponta să prezinte cauzele “ce au dus la eşecul proiectului Nabucco”, dar şi programele ce vizează energia pentru următorul exerciţiu financiar european 2014-2020.

    Lucian Bode a făcut aceste precizări după ce a apreciat că Victor Ponta “arde gazul de pomană în fotoliul de premier” şi “se joacă cu focul atunci când vine vorba de securitatea energetică a României”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro