Tag: pnl

  • PSD, PNL si PC au iesit de la consultarile de la Cotroceni

    Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca formatiunea sa a
    parasit consultarile initiate de seful statului pe tema revizuirii
    Constitutiei, considerand ca, prin chemarea grupului
    independentilor, care nu reprezinta un partid parlamentar,
    presedintele Basescu nu a respectat invitatia facuta partidelor
    parlamentare.

    SI reprezentantii PNL au iesit, luni, de la consultarile
    initiate de presedintele Traian Basescu pe tema revizuirii
    Constitutiei, organizate la Cotroceni, la cateva minute de la
    inceputul intalnirii, fiind nemultumiti ca a fost invitat si grupul
    parlamentar al independentilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viorel Catarama, exclus din PNL de catre Consiliul National Executiv

    Conform surselor citate, decizia de excludere a lui Catarama din
    PNL a fost luata cu 39 de voturi “pentru”, sase voturi “impotriva”
    si patru abtineri, propunerea de excludere fiind primul subiect pe
    ordinea de zi a reuniunii.
    Viorel Catarma nu a participat la sedinta CNEx, desi fusese invitat
    pentru a-si prezenta punctul de vedere, excluderea sa din partid
    fiind decisa in absenta sa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anticoruptia la raport

    Principalul sau contracandidat, Ludovic Orban, era asteptat sa
    aiba o prestatie modesta, daca nu chiar o retragere onorabila, sub
    presiunea evidenta a popularitatii presedintelui in functie. Dat
    fiind ca noul presedinte al PSD Victor Ponta a aratat ca nu ar mai
    fi dispus sa pastreze tandemul cu PNL inaugurat de predecesorul
    Mircea Geoana, liberalii ar putea fi nevoiti sa atenueze tonul
    critic fata de PD-L, in primul r`nd pentru a reface moralul
    parlamentarilor, tot mai tentati sa plece spre tabara celor mai
    puternici.

    Insa PD-L are alte probleme in aceasta perioada, dupa ce Antonie
    Solomon, primar al Craiovei si unul dintre baronii partidului, a
    fost arestat pentru fapte de coruptie. Coincidenta face ca tot un
    ales local al PD-L, primarul ales de R`mnicu V`lcea, sa fie in
    acest moment in inchisoare, ispasind o condamnare definitiva tot
    pentru fapte de coruptie. Arestarea lui Solomon, p`na de cur`nd
    vazut ca un intim al ministrului turismului, Elena Udrea, si chiar
    al presedintelui Traian Basescu, a fost abil speculata de PD-L
    drept o dovada a independentei justitiei si a noningerintei puterii
    in dosarele instrumentate de procurori. Desigur, este doar o
    coincidenta faptul ca in aceasta perioada este asteptat raportul
    Comisiei Europene privitor la progresele inregistrate de Rom`nia in
    domeniul justitiei.

    In fine, problemele de coruptie ale fruntasilor locali ai PD-L ar
    putea favoriza, in aceasta perioada de rediscutare a statutului
    partidului, ascensiunea aripii reprezentate de Monica Macovei si
    Cristian Preda, purtatori ai unor mesaje de reevaluare a
    importantei acordate liderilor locali cu probleme de imagine, chiar
    daca nu inca si juridice.

    Pe scurt:

    • LEGISLATIE
      Functionari sau poate nu. Deputatii social-democrati au depus o
      sesizare de neconstitutionalitate la Curtea Constitutionala asupra
      Legii functionarilor publici, adoptata de Camera Deputatilor. Un
      demers similar au facut si 34 de senatori PSD si PNL care au
      inaintat secretaria¬tului general al Senatului o sesizare de
      neconstitutionalitate la modificarile aduse de Camera Deputatilor
      Legii 188/1999, a statutului functionarilor publici, ce introduc o
      derogare de sase luni in care pot fi numite ca directori ai
      serviciilor deconcentrate si persoane ce nu sunt functionari
      publici. Camera Deputatilor a adoptat saptam`na trecuta cu 172 de
      voturi pentru, niciun vot impotriva si nicio abtinere proiectul
      legii privind statutul functionarilor publici, in absenta
      deputatilor PSD si PNL. Acestia nu au participat la sedinta, in
      semn de protest fata de faptul ca acest proiect ar fi fost introdus
      neregulamentar pe ordinea de zi.
    • JUSTITIE
      Nota de plata. Ion Diaconescu, fostul presedinte al Partidului
      National Taranesc (PNT), a dat in judecata statul rom`n si
      soli¬cita daune de 18 milioane de euro pentru traumele suferite in
      timpul detentiei politice din inchisorile comuniste. Diaconescu
      solicita instantei sa constate caracterul politic al sentintei
      Tribunalului Militar Bucuresti din 28 februarie 1948, c`nd a fost
      condamnat la 15 ani de munca silnica, cinci ani degradare civica si
      confiscarea totala a averii.
  • Crin Antonescu a fost ales presedinte al PNL

    “Pentru mine nu e un sentiment de entuziasm. Asumand acest
    proiect, PNL asuma faptul ca in urmatorii trei ani cel putin va sta
    singur in fata unei masinarii care lupta impotriva noastra. Va avea
    o viata aspra, grea, va trebui sa faca mult mai multe sacrificii ca
    pana acum. Am convingerea ca daca fiecare liberal din aceasta tara
    va stii sa simta sa traiasca si sa spere in mijlocul comunitatilor
    din care facem parte (…) vom izbandi la capatul acestui drum,” a
    declarat Crin Antonescu, intr-un scurt discurs dupa anuntarea
    rezultatelor.

  • A inceput votul pentru sefia PNL

    Votul este secret, iar procedura presupune ca delegatii sa-si
    exprime votul pe organizatii anuntate in functie de zona geografica
    mai îndepartata, ultimele fiind filialele de sector din
    Bucuresti.

    Pe buletinele de vot sunt consemnate numele candidatilor si
    echipele propuse de cei doi.

    Mai multe amanunte pe
    www.mediafax.ro

  • Orban: Daca voi fi seful PNL, nu va exista modelul “perechii sinistre”

    “Din fericire mi-am ales Baba acum trei zile, cand a fost soare,
    astazi, din pacate, in ziua alegerilor, este iarna si va garantez
    ca, daca ma veti alege, in anul care va veni in PNL nu va fi iarna,
    va fi primavara. Daca ma veti alege, PNL va renaste in forta, va fi
    plin de forta vietii”, si-a început discursul Ludovic Orban.

    Cititi mai multe despre declaratiile lui Ludovic Orban pe

    www.mediafax.ro

  • Antonescu: Logica democratica nu exclude o colaborare chiar si cu un partid de stanga

    Antonescu a aratat ca, in conditiile in care mai sunt aproape
    1000 de zile pana la alegerile locale si parlamentare din 2012, PNL
    se află in fata unei decizii capitale de natura strategica:
    incearca sa isi conserve statutul de partid intermediar, cautand
    oportunitati si combinatii de guvernare in care joaca un rol
    secundar sau isi asuma obiectivul politic de a deveni un partid
    mare, in sens electoral, de peste 30%, capabil sa castige alegeri
    in orice forma a legii electorale.

    Cititi mai multe pe
    www.mediafax.ro

  • Crin Antonescu si Ludovic Orban, singurii candidati la sefia PNL

    Secetarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat, vineri, pentru
    MEDIAFAX, că, până la ora 8.00, singurii liberali care şi-au depus
    candidatura şi lista de propuneri pentru conducerea PNL au fost
    Crin Antonescu şi Ludovic Orban.

    Ulterior, Viorel Catarama a anuntat ca isi retrage candidatura
    si ca nu va participa la Congresul PNL.

    Mai multe amanunte pe
    www.mediafax.ro

  • Antonescu: Votul pe lista este antipatic multora

    Antonescu a declarat, in discursul tinut la Congres, ca liderii
    poitici au tendinta de a-si spori mereu puterea si de a o duce
    dincolo de limitele puterilor scriptice, dincolo de legi si
    Constitutie. “Am preferat sa vin si sa spun raspicat in fata
    dumneavoastra ca acesta este proiectul meu politic, decat in
    spatele unei impacari cvasi-generale, pe forma vechiului Statut, sa
    caut sa fac acelasi lucru fara a avea legitimitatea explicita a
    deciziei dumneavoastra”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raluca Turcan face apel la liberali: Opriti razboiul dintre PNL si PDL

    In apelul adresat liberalilor si remis, joi, agentiei MEDIAFAX,
    Turcan le spune membrilor PNL ca se afla in fata unui Congres
    important pentru viitorul Partidului National Liberal, momentul in
    care aleg calea pe care va merge PNL in urmatorii 4-5 ani de zile,
    iar decizia lor va influenta intreaga dreapta politica romaneasca.
    Raluca Turcan aminteste ca sunt aproape 4 ani de zile de cand a
    inceput razboiul rece in Alianta D.A. si aproape 3 ani de zile de
    cand aceasta alianta s-a rupt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro