Tag: asteptare

Una dintre cele mai sinistre şi mai persistente imagini din al Doilea Război Mondial este filmul sosirii de trenuri cu evrei la Auschwitz. În mijlocul gloatelor care se înghesuie şi al cordoanelor de soldaţi există o siluetă singuratică în uniformă imaculată şi mănuşi albe. Bărbatul îi inspectează pe deţinuţi şi îi dirijează într-o direcţie sau alta – într-o parte aşteaptă brutalitatea, înfometarea şi privaţiunea, dar o şansă slabă de supravieţuire. În partea cealaltă aşteaptă moartea instantanee în camerele de gazare.

Personajul înspăimântător de rece şi detaşat, care ia decizii de viaţă şi de moarte, este unul dintre medicii lagărului: dr. Josef Mengele.

În 1983, după extrădarea lui Klaus Barbie, faimosul vânător de nazişti dr. Simon Wiesenthal a publicat o listă cu cei mai importanţi zece hitlerişti pe care dorea să-i aducă în faţa justiţiei. Wiesenthal avea pe atunci 76 de ani şi probabil că înţelesese că şansele de a-i aduce pe toţi zece în tribunal erau reduse. “Dacă i-aş prinde pe toţi, ar însemna o realizare. Dar dacă l-aş putea prinde doar pe Josef Mengele, cred că aş avea sufletul împăcat.”

Cine a fost acest monstru detestat? Josef Mengele s-a născut în 1911 într-o familie de industriaşi apartinând păturii superioare a clasei mijlocii din Gunzburg, în Bavaria. Firma familiei se ocupa cu producerea de maşini agricole. La 20 de ani, Mengele a intrat în Stahlhelm, o organizaţie militantă de extremă dreaptă, înfiinţată de foşti soldaţi, nemulţumiţi de rezultatul Primului Război Mondial. În anul 1934, s-a alăturat SA-ului, iar în 1937 a devenit membru al NSDAP şi SS.

Ideologia nazistă a lui Mengele s-a dezvoltat încă din timpul studiilor unicersitare, pe care le-a urmat la Munchen, Bonn, Frankfurt şi Viena. În Munchen a fost atras de teoriile rasiale ale lui Alfred Rosenberg, filozoful nazismului. La Frankfurt-am-Main şi-a primit diploma medicală, studiind cu Otmar von Verschuer, directorul Institutului pentru Igienă Rasială de la Universitatea din Frankfurt. A prezentat o dizertaţie cu o tendinţă clar rasială despre “Morfologia maxilarului inferior la patru grupuri rasiale”. A continuat cu un studiu rasial similar (şi la fel de inutil) despre gura de lup şi buza de iepure. Mengele a fost un nazist rasist meticulosm care i-a urât pe evrei, dar i-a urât şi mai mult pe ţigani.

Ca membru al Institutului pentru Biologie Ereditară şi Igienă Rasială, Mengele s-a alăturat voluntar la Waffen-SS şi a început să lucreze ca medic militar în timpul invaziei Uniunii Sovietice. A fost decorat de patru ori, dar după ce a fost rănit, a fost declarat inapt pentru serviciul militar – şi astfel a căpătat postul la Auschwitz.

În anul 1943 a plecat la Auschwitz, unde a activat sub conducerea medicului-şef Eduard Wirths şi unde şi-a desfăşurat cercetările medicale de-acum notorii. Îl interesau gemenii şi a decis să verifice teoriile determinismului genetic, care implica examinarea gemenilor atât vii, cât şi morţi. Un alt subiect de cercetare a fost nanismul.

Una dintre misiunile lui Mengele la Auschwitz a fost supervizarea selectării deţinuţilor sosiţi în gară. Şi alţi medici din lagăr erau implicaţi în triere, dar dintre toţi, Mengele părea să se bucure cu adevărat de activitatea respectivă, desfătându-l etalarea făţişă a puterii. Adesea apărea la rampele de sosire, chiar şi când nu era de serviciu, şi-şi folosea crăvaşa de călărie cu care indica deciziile sale de viaţă sau de moarte. De multe ori folosea aceeaşi crăvaşă pentru a-i bate pe deţinuţi şi un revolver pentru a-i împuşca pe prizonierii care se mişcau greoi sau erau necooperanţi.

Potrivit medicilor alături de care a lucrat la Auschwitz, Mengele se mândrea cu rolul său şi era întru totul de acord cu regimul brutal din lagăr. În câteva rânduri, a omorât cu mâna lui deţinuţi, fie cu pistolul, fie cu injecţii fatale cu fenol. Tehnic vorbind, era medic, în sensul că deţinea calificarea respectivă, totuşi comportamentul lui contrazicea în mod grotesc jurământul lui Hipocrate. În loc să salveze vieţi, el ucidea. În loc să uşureze durerile, le provoca. Standardele lui morale sunt demonstrate de ceea ce a făcut când a sosit la Auschwitz şi a găsit 600 de femei bolnave în infirmerie; a ordonat imediat trimiterea lor în camerele de gazare.

Au urmat după aceea experimentele. Gemenii, subiecţii cei mai de seamă ai lui Mengele, erau ţinuţi într-un bloc special, unde îi putea examina oricând. Îi proteja de muncile fizice grele şi se asigura să fie hrăniţi corespunzător dar continua să-i trateze ca pe simple animale de laborator şi, tot ca pe nişte animale de laborator, îi omora şi îi diseca după bunul lui plac.

Interesat de legătura dintre culoarea ochilor şi tipul rasial, Mengele a început experimente care implicau injectarea de substanţe chimice în ochii subiecţilor săi. Experimentele provocau dureri şi infecţii, şi cel puţin un copil a murit, iar altul a orbit. Mengele colecta de asemenea “specimene” pentru dr. Verschuer. Se ştie, de exemplu, că şapte perechi de gemeni cu ochi de culori diferite au fost omorâţi prin injectare cu fenol, după care ochii au fost trimişi lui Verschuer.

Însemnările lui Mengele despre experimente nu au supravieţuit războiului, dar nu există nicio dovadă că vreunul dintre ele ar fi avut vreun fundament ştiinţific sau vreo aplicaţie practică. Suferinţele au fost realmente inutile.

Poreclit “Îngerul Morţii” de către deţinuţii din Auschwitz, Josef Mengele a lucrat ca medic în lagărul de concentrare până la oprirea experimentelor, cu puţin înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după care s-a întors în Gunzburg. N-a încercat niciodată să mai practice medicina. A revenit la o etapă anterioară, ocupându-se de reconstruirea companiei familiei, Karl Mengele & Sons.

Mengele a scăpat cumva atenţiei timp de zece ani după terminarea războiului, când autorul Ernst Schnabel a atras atenţia asupra activităţilor sale din lagărul de concentrare. Au început atunci să fie puse întrebări şi să se ceară judecarea lui pentru crime de război.

La momentul respectiv, Mengele plecase deja în secret cu familia în America de Sud., iar din 1973 a trăit ca fugar în Paraguay. Vânătorii de nazişti conduşi de Simon Wiesenthal erau pe urmele sale, strângând tot mai mult plasa în jurul lui. În 1979, prietenii lui nazişti din Paraguay au răspândit zvonul că murise. Au publicat până şi o fotografie post-mortem a unui cadavru întins pe masă, cu o cicatruce pe braţul drept, de unde îi fusese înlăturat tatuajul SS. Wiesenthal nu s-a lăsat însă păcălit atât de uşor şi a aflat că persoana decedată era căpitanul SS Roschmann, un alt criminal de război care trimisese 80.000 de evrei într-un lagăr de concentrare din Riga.

În cele din urmă, a fost exhumat un schelet despre care medicii legişti au declarat că era al lui Mengele; se pare că acesta ar fi murit în anul 1985 în urma unui accident cerebral pe care l-a suferit în timp ce înota.

Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press.