BusinessMagazin

Tag: activitate

  • CEO de profesie. A trecut în zece ani pe la A&D Pharma, Domo şi a ajuns mâna dreaptă a lui Ion Ţiriac

    “Este interesant să schimbi industriile şi să foloseşti modele specifice uneia în cea în care tocmai ai intrat; diferenţele sunt doar aparente, substanţa este aceeaşi. Când ai businessuri care sunt la interfaţa cu clientul, totul se aseamănă“, spunea recent Dragoş Dinu, numit de circa jumătate de an CEO al Ţiriac Holdings, cu afaceri anuale cumulate de circa 500 de milioane de euro. Aflat în prima generaţie prezentată de Business Magazin în catalogul ”100 de tineri manageri de top„, pe parcursul carierei sale Dragoş Dinu a deţinut, după plecarea de la A&D Pharma, unde a lucrat în perioada 1994 – 2008, ultimii şase ani în poziţia de CEO, şi funcţia de conducere a retailerului electro-IT Domo.

    Despre experienţa din prezent, la conducerea Ţiriac Holdings, cu afaceri cumulate, conform celor mai recente informaţii, de peste 500 de milioane de euro, Dinu spunea recent că ”doar ocaziile de cumpărare sunt diferite. Clienţii sunt aceiaşi. Uneori sunt doar ocazii de prospectare, nu de cumpărare şi «jocul» este să-ţi aduci clientul de la intenţia de prospectare la cea de cumpărare„. Dinu spune că vede în piaţă o uşoară creştere a apetitului de consum, iar în presă vede tot mai rar cuvântul ”criză„. Este de părere că în nicio piaţă nu poate exista creştere exponenţială la nesfârşit, dar nici scădere continuă, cum nu există nici perpetuum mobile. Pe de altă parte, completează el, încrederea consumatorilor nu se restabileşte peste noapte, probabil că e nevoie de ani buni. ”E ca o primăvară, când mijesc ghioceii, lucrurile încep să se mişte.„ Însă mediul economic nu-l poate ignora pe cel politic, completează CEO-ul Ţiriac Holdings. ”Deopotrivă la nivel local şi global vedem influenţe. Când se bucură industria de armament, celelalte stau şi se uită.„

    Dincolo de asemănările dintre experienţa acumulată de Dinu (cele mai importante fiind cei 14 ani la A&D Pharma şi circa un an la Domo) şi grupul de firme pe care îl conduce acum, există şi diferenţe. De pildă, anterior a lucrat ani de zile să crească ”un brand, iar aici am venit pe un teren unde brandul există deja şi este foarte puternic„. Sentimentul este diferit, povesteşte el: ”A te ridica la nivelul reputaţiei este o provocare şi ăsta a fost primul sentiment de la prima întâlnire„ cu Ion Ţiriac, despre care spune că nu-l cunoscuse anterior. Iar despre recrutare spune nu are nicio poveste, ”pentru că nici eu şi nici domnul Ţiriac nu suntem oameni care să întârzie în luarea deciziilor, suntem destul de direcţi. Ca întotdeauna în epoca de după Bell, totul începe cu un telefon. N-a fost un proces lung, ci normal, cu o serie de discuţii„.

    Dinu este inginer mecanic, absolvent al Facultăţii de Maşini şi Utilaje, un domeniu despre care spune că nu avea vreo înclinaţie specială; ”uite însă că acum am ajuns să lucrez în industria auto„. A terminat în 1991 facultatea şi primele experienţe ca angajat au fost în cadrul unei entităţi de stat, unde ”a avut un şoc de proporţii„, îşi aminteşte el; în 12 luni a primit de patru ori preaviz şi se ducea la personal unde i se spunea că au început restructurările, că este ultimul venit şi trebuie să renunţe la el, iar după două zile îl anunţau că au plecat alţi doi ingineri şi trebuie să rămână. Într-un final a cedat şi a făcut un pas înapoi când s-a lăsat de inginerie şi s-a dus tehnician pe şantier la Sofitel. ”Dar am intrat într-o firmă străină şi revelaţia a fost enormă.„ Era un cu totul alt sistem, mult mai organizat şi şi-a dat seama că lucrurile trebuie făcute altfel decât în companiile de stat. ”Nu am anticipat nicio secundă ceea ce avea să urmeze în cariera mea. Nici măcar nu mi-am propus.„

    Spune că prima oară când şi-a fixat un ţel în carieră a fost când a ratat o promovare, prin anii ’95, când lucra la Pepsi, ”iar frustrarea a fost atât de mare încât pur şi simplu am vrut să-mi caut un alt loc„. A schimbat mai multe locuri de muncă, de aceea, ulterior, când a recrutat oameni nu s-a uitat în CV-uri la perioada 23-30 de ani, ”când ai voie să faci oricât de multe căutări vrei; dar la un moment dat trebuie să ajungi la o concluzie„, spune Dinu, care a ajuns în funcţia de CEO al companiei farmaceutice la 34 de ani.

    ”N-a fost simplu; într-o viaţă managerială ulterioară nu mi-aş mai dori să fiu CEO la 34 de ani. Doar că atunci antreprenorii cu care plecasem la drum, cred că cu o excepţie, erau mai mici ca mine.„ De fapt, chiar în catalogul 100 de tineri manageri de top din 2005, Dinu spunea că ”prima lună după ce am fost numit CEO a fost cea mai grea. Nu ştiam cine sunt, ce caut aici. Însă din momentul în care am început să-mi formez echipa au început să apară şi satisfacţiile„. Privind înapoi în timp, spune că drumul său ar putea fi asemănat cu cel al unui alpinist, care la câţiva ani după ce a cucerit Everestul îşi rememorează etapele. ”Un alpinist ar spune că pe la 7.000 de metri îşi aminteşte că bătea vântul, apoi că pe la 8.000 nu putea să respire. În final rămâne victoria. Am pus piciorul, am pus steagul, trăiesc.„

  • S-a întors la prima dragoste şi a ajuns la cele mai mari profituri din istoria firmei

    Fraţii Blidăruş au înfiinţat în 2006 Softelligence, o firmă de dezvoltare de soft, însă după câţiva ani de activitate au devenit intermediari pentru companii internaţionale, ca Oracle, Microsoft sau SAP. Ceea ce a fost şi bine, şi rău. Aşa că la începutul lui 2013 au ales să le vândă clienţilor si produsele dezvoltate intern. Miza s-a dovedit câştigătoare, de vreme ce marjele de profit au crescut spectaculos în numai un an.

    350.000 de euro a investit Softelligence în 2013, an în care cei doi fondatori au ales să se întoarcă la strategia de la care a pornit afacerea, adică dezvoltarea de servicii software şi soluţii de business. „A fost o decizie de make it or break it“, spune Teodor Blidăruş, managing partner strategy & business development la Softelligence. El completează că mişcarea a dus la scăderea temporară a afacerii, dar aceasta a fost un efect aşteptat şi asumat. Anul trecut cifra de afaceri a ajuns la 1,5 milioane de euro, iar profitul a ajuns la 250.000 de euro, „recuperând deja 80% din suma investită în 2013“. Planurile pentru anul în curs vizează o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la 5 milioane de euro.

    Teodor Blidăruş povesteşte că în soft asistăm la o schimbare majoră de perspectivă, „legată de pretenţii şi de bani. Nu cred că are vreo legătură cu criza. Mediile mai antreprenoriale locale au mai tăiat din bugete, dar nu are legătură cu criza, ci cu modul în care se schimbă industria“. Are mai degrabă legătură, spune Blidăruş, cu Apple, „care a pus la îndemâna utilizatorilor normali tot felul de chestii, unele dintre ele mai complexe, cum sunt aspecte de operare, accesul la internet, modul în care se interacţionează cu terminalele“. Preţul soluţiilor este accesibil, iar Apple a acaparat agresiv cotă piaţă. „Chiar şi aplicaţiile scumpe pot fi cumpărate cu numai 16 dolari, ceea ce e o sumă derizorie faţă de ce plăteau companiile în trecut. De pildă, un soft ca Ciel costa 200 de dolari în urmă cu câţiva ani“. Or acest lucru, crede antreprenorul, a dus la consumerizare, iar softul este perceput acum ca fiind mult mai simplu decât e. Percepţia se regăseşte în mai multe domenii, având legătură cu mai multe fenomene, între care şi accesul la internet. „E clar că se schimbă lucrurile, nu ştiu dacă e mai bine sau mai rău, dar se schimbă“, spune tânărul de 37 de ani.

     

    „Suntem o companie care face software pentru business în general. Avem nişte specializări, dar nu suntem o companie de nişă. Am început ca o companie de nişă, cu servicii de web self service în zona de servicii financiare, după care ne-am dezvoltat“, povesteşte Blidăruş. Cei doi fraţi au început afacerea vânzând prima dată software către BCR, apoi la alte companii, un produs care permitea clienţilor  să se logheze la o platformă unde să facă diverse operaţiuni, de pildă să-şi plătească facturile, să vadă penalizări, să scoată împuterniciri de ieşire din ţară. La acea vreme, companii ca BCR sau UniCredit Leasing aveau sute de mii de contracte şi zeci de mii de clienţi şi specificul activităţii implica interacţiunea lună de lună cu clienţii. „Am început cu acest produs de nişă care conecta compania cu clientul, care putea să-şi extragă singur, într-un mediu controlat şi securizat, toate lucrurile care îl interesau.“

    Treptat, au început să dezvolte tot în zona de software de business lucruri conexe, ajungând în zona de comunicare electronică cu clienţii (prin e-mail, SMS sau diverse portaluri), online şi mobile pe partea de vânzare. În perioada 2007-2009, firma creştea cu 80% de la an la an, organic. Apoi am urmat o perioadă în care au fost „foarte ofertaţi“, îşi aminteşte Blidăruş, de către vânzătorii internaţionali, „care înţelegeau că avem capacitatea de a integra şi vinde soluţii software de business şi am început să fim foarte curtaţi, de Microsoft, SAP, Oracle şi alţii. Şi asta cumva a fost şi bine şi rău. Până la urmă am ajuns aici şi lucrurile sunt la o altă anvergură. Bine a fost pentru că am început să diversificăm mult portofoliul, genul de competenţă pe care îl vindeam, de la asta ne-am extrapolat activitatea la tipuri de soluţii şi servicii mult mai complexe“.

    Blidăruş spune că a urmărit ca firma să câştige contracte mai mari, să aibă un alt impact în momentul în care lucra cu BCR, de exemplu, să nu mai fie un furnizor periferic. Toate soluţiile de software au un ciclu de viaţă, de pildă de doi ani în cazul site-urilor, până pe la 10-15 ani, soluţiile de core business. „Pe măsură ce te duci şi te apropii din ce în ce mai mult de core business există oportunitatea de a fi din ce în ce mai indispensabil, din ce în ce mai multe oportunităţi trebuie să treacă prin tine sau se conectează cu tine. Evident valoarea cifrei de afaceri creşte în consecinţă.“

    Dar, adaugă antreprenorul, anii în care firma s-a dezvoltat în calitate de revânzător de soft a avut şi o parte negativă, pentru că Softelligence s-a îndepărtat de „filonul nostru de a crea propriile soluţii, de a dezvolta proprietate intelectuală. După primii 3-4 ani au urmat alţi trei în care am crescut foarte mult organic, au crescut valoarea contractelor şi numărul clienţilor, dar profitabilitatea a scăzut, la fel şi controlul pe care îl exercitam asupra clienţilor“.

    La începutul lui 2013 cei doi antreprenori au ales să schimbe direcţia, investind 350.000 de euro, adică tot profitul operaţional pe care l-ar fi putut genera, în dezvoltarea platformelor proprii şi dezvoltarea de competenţă. Cifra de afaceri a scăzut pentru că au renunţat la liniile de business de proiecte, dar afacerea avea o inerţie, „nu ne-am putut transforma peste noapte într-o companie care vindea direct“. Echipa de vânzări din momentul respectiv s-a schimbat cu totul, spre sfârşitul lui 2013 au venit alţi oameni, cu un alt specific. Iar anul trecut profitul a ajuns la 250.000 de euro, realizat în principal din vânzările pe plan mondial, pentru că acesta a fost un alt obiectiv pe care şi l-au propus, să vândă direct pe piaţa internaţională. Ponderea „exportului“ a ajuns în 2014 la 35% din cifra de afaceri, iar anul acesta ar urma să realizeze la o jumătate din cifra de afaceri. „E mai simplu pentru noi să vindem proiectele mari pe piaţa internaţională, pentru simplul fapt că sunt mult mai multe companii care ne pot fi clienţi. Anul trecut de pildă am vândut şi am implementat o soluţie pentru o bancă din Austria cu care lucrăm şi pe plan local, respectiv o platformă de social media pentru interiorul băncii“, explică Blidăruş.

  • Ce înseamnă 
uniune energetică

    Faptul că Bulgaria a renunţat atât de greu la South Stream şi că Ungaria şi-a văzut de relaţia energetică privilegiată cu Rusia a pus în evidenţă principalul obstacol în calea centralizării deciziilor de politică energetică în UE – principiul subsidiarităţii (conform tratatelor UE, opţiunile în materie energetică aparţin statelor membre). Acesta e contextul în care CE a adoptat, săptămâna trecută, strategia privind ununea energetică, definită de comisarul de resort Maros Sefcovic (foto) drept „cel mai ambiţios proiect energetic de la Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului“ din 1951.

    Două au fost ideile discutate în mod special, potrivit European Voice. Prima a fost cea a unui sistem de guvernanţă energetică modelat după cel actual al „semestrului economic european“, cu monitorizări şi recomandări periodice, care să împiedice statele membre să ia decizii care ar dăuna sistemului energetic european în ansamblu, fără ca această cenzură de la centru să presupună o modificare a tratatelor UE. A doua a vizat un mecanism de achiziţie în comun a gazelor naturale, propus de Polonia; ideea s-a lovit însă de opoziţia ţărilor occidentale şi a Norvegiei, astfel încât deşi Sefcovic a promis că va fi rediscutată ulterior, probabil aceasta nu se va mai întâmpla.

    Măsurile propuse de către CE, conform comunicatului final publicat, includ politici în materie de eficienţă (până în 2030, UE vrea să majoreze cu cel puţin 27% producţia de energie din surse regenerabile şi să amelioreze cu cel puţin 27% eficienţa energetică), o comunicare privind interconectarea (cel puţin 10% din capacitatea de producţie de energie electrică a unui stat membru să poată depăşi frontierele până în 2020) şi viziunea pentru un acord global privind clima obligatoriu din punct de vedere juridic, care va fi discutat la Paris în decembrie 2015.

    Comunicatul precizează că Uniunea energetică înseamnă şi „clauza de solidaritate“, adică „reducerea dependenţei de furnizori unici şi sprijinirea deplină pe vecinii lor, în special atunci când se confruntă cu întreruperi ale aprovizionării cu energie; creşterea transparenţei în ceea ce priveşte acordurile încheiate de ţările UE în vederea achiziţionării de energie electrică sau de gaze naturale din ţările terţe“

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Dacă aş mai avea din nou 20 ani, aş fi mai puţin selectivă cu oamenii pentru că învăţăm din toate experienţele”

    Dacă aş avea acum 20 de ani aş alege la fel, să studiez măcar o scurtă perioadă la o universitate de prestigiu din Europa sau America, pentru că astăzi vorbim de o piaţă globală şi ne pregătim pentru provocări şi competiţie serioasă. Aş face cât mai multe stagii în timpul facultăţii, ca să iau contact cu mai multe culturi de întreprinderi şi cu mai multe domenii de activitate. Cu cât ai mai multă experienţă, cu atât eşti mai câştigat. Aş căuta lucrurile care mă entuziasmează cu adevărat şi aş încerca să văd dacă abilităţile mele cele mai mari se pot apropia de pasiunile mele. Probabil aş citi biografiile celor care au performat în domeniul ales de mine, pentru a-mi reconfirma interesul şi a afla factorii cheie ai succesului lor.

    Dacă aş mai avea din nou 20 ani, m-aş uita mai mult în jurul meu, aş fi mai puţin selectivă cu oamenii şi cercul de prieteni, pentru că învăţăm din toate experienţele.

    La vârsta de 20 de ani cu toţii ne dorim să ajungem să avem o viaţă lipsită de griji, să ne îndrăgostim şi să arătam bine. Întrebarea este ce eşti dispus să faci pentru asta şi la ce eşti dispus să renunţi ca să ajungi acolo. Ai vrea să lupţi pentru visurile tale? Câteodată, ca să ajungi unde vrei, e nevoie de mult efort, de schimbarea oraşului sau a ţării, de nopţi şi weekenduri petrecute la birou, de acceptarea unor ierarhii corporatiste arbitrare sau antrenamente zilnice la sală. Experienţa mea de acum îmi spune că secretul e să faci totul cu bucurie, cu entuziasm şi cu încredere. Şi da, într-o zi, viaţa devine lipsită de grji, ne îndrăgostim şi arătăm bine. Atitudinea aduce succesul, nu doar educaţia, experienţa sau abilităţile înnăscute.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Elena Cremenescu, Elmiplant: Dacă ar fi să încep un business propriu, asta s-ar întâmpla în jurul vârstei de 30 de ani

    Trebuie să ştiu că fără a fi un excelent specialist în domeniul pe care vreau să-l urmez nu voi putea niciodată să-mi dezvolt o afacere sau să mă fac cunoscut. Apoi, aş învăţa  minimum două limbi străine la cel mai înalt nivel. Aş participa la toate conferinţele, prelegerile despre business, despre viaţă, despre experienţa altora, aş profita de toate oportunităţile care mi se oferă. M-aş angaja pe perioada vacanţelor şi aş munci în diferite domenii de activitate, din orice loc de muncă înveţi şi rămâi cu ceva.

    Dacă ar fi să încep un business propriu, asta s-ar întâmpla în jurul vârstei de 30 de ani. Afacerea mea ar fi în domeniul pe care eu îl stăpânesc cel mai bine. Oricâţi bani ai avea şi pe oricine ai plăti ca să-ţi facă sau să-ţi fie specialist, n-o să facă niciodată ceea ce ai putea să faci tu. Este esenţial să ştii ce aştepţi de la angajaţii tăi, ce să le ceri să facă, cum să-i controlezi şi cum să le evaluezi corect munca.

    Aş face totul  conform cu legislaţia care coordonează domeniul respectiv, nu aş accepta sub nicio formă nici cel mai mic compromis sau încălcare de lege. Relaţiile de afaceri trebuie să rămână relaţii de afaceri, prietenii de familie trebuie să nu aibă nicio legătură cu afacerea ta. Am văzut multe prietenii destrămate în urma amestecării celor două. În plus, corectitudinea şi seriozitatea trebuie să fie cuvintele de ordine în absolut tot ce faci. Nu promite niciodată ceva ce nu eşti sigur că poţi să faci.

    Respectă fiecare angajat, fii sever şi serios cu toţi în mod egal, nu face compromisuri şi nu-ţi angaja rudele în firmă. Un business se creează şi se dezvoltă pas cu pas, nu te grăbi şi nu aştepta rezultate spectaculoase peste noapte. Învaţă să ai răbdare şi să-ţi înarmezi sufletul şi mintea cu puterea necesară ca să poţi trece peste nenumăratele momente de cumpănă şi greutăţi pe care le vei parcurge. Fiecare astfel de moment greu te va face şi mai puternic pe viitor.

  • S-a născut în Casablanca, a copilărit în Italia, Anglia, Maroc şi India, dar a ales să investească în România

    Ion Florescu vorbeşte româneşte cu accent englez, italiană şi franceză. Nu-i place să facă poze, vorbeşte cumpănit şi ţine la program. Într-o zi are, în medie, trei-patru întâlniri, iar timpul alocat pentru un interviu trebuie respectat; îşi petrece jumătate din timp în România şi jumătate la Londra, iar într-o lună merge, de regulă, în 3-4 călătorii.

    Vrea să comaseze la Bucureşti şi activitatea din birourile de la Londra şi din Serbia, de aceea sunt aşa multe cutii prin birouri, spune. „În plus, la Londra am acasă un birou mare unde pot să lucrez.“ Zece oameni lucrează în biroul din Bucureşti, aflat în preajma Teatrului Naţional, şi fiecare dintre ei este implicat în activitatea a 4-5 firme. Spune că nu e în căutare de noi investiţii, dar că este o perioadă bună pentru aşa ceva, „dacă ai timp să le lucrezi“. Or fondul mizează pe implicare în firmele unde are participaţii, „nu punem bani şi să stăm deoparte“.

    Acum, RC2 are în portofoliu pachete de acţiuni la producătorul de lactate Albalact, producătorul de vopsele Policolor, hotelul Golden Tulip din Mamaia şi Top Factoring, firma de recuperare de creanţe.

    Parcursul său profesional poate părea neaşteptat, dat fiind că a studiat istoria, la Cambridge, absolvind în 1988. „Practic am avut noroc că România a început să se deschidă exact când am terminat facultatea“, spune el. A venit pentru prima oară în România cu tatăl său, care la rândul său de mic copil a trăit în străinătate, bunicul lui Florescu fiind diplomat de carieră, iar după al doilea război mondial a rămas în Anglia. La acea vreme lucra într-o bancă. Prima slujbă a fost ca ziarist, în SUA, unde a lucrat cu David Frost, care a realizat interviurile cu candidaţii pentru prezidenţie de la acel moment. A lucrat apoi pentru o emisiune săptămânală, de politică internaţională, care acoperea evenimentele la nivel mondial.

    S-a hotărât însă, având model experienţa de bancher a tatălui său, să aleagă o carieră în afaceri, aşa că s-a angajat la Schroders, o bancă de familie, preluată ulterior de Citibank. „City-ul de atunci e foarte diferit de cel de acum. Acum este dominat de băncile universale, foarte mari, care sunt de obicei rezultatul unor fuziuni între băncile de afaceri mai mici şi bănci comerciale. Când am început eu erau mai multe bănci tradiţionale, afaceri de familie, care erau mici din prisma activelor, dar aveau tradiţie în diferite domenii, cum ar fi capital raising, M&A.“

    La Schroders a urmat un curs intensiv pe finanţe, „foarte util, foarte bine făcut, cu un examen la sfârşit, dar diploma era folositoare doar în cadrul instituţiei“. A preluat apoi o funcţie în cadrul departamentului de credit, ca să înveţe cum se analizează o firmă. A urmat o altă poziţie, în departamentul de M&A corporate finance, unde i s-a părut foarte interesant şi a învăţat foarte mult, „dar după ce am început să vin în România am vrut să fac ceva legat de această ţară. Iar ei nu erau interesaţi“.

    Spune că la prima vizită, când a venit să cunoască rudele îndepărtate şi vechii prieteni de familie, nu a avut un şoc. „N-am crescut numai în ţări dezvoltate, am copilărit puţin şi în Maroc, şi în Italia, care în anii ’70 nu era foarte dezvoltată, în India, câteva luni (eram foarte mic). Sunt un tip cosmopolit.“ Spune că a fost foarte interesant, pentru că auzise foarte multe despre România dar nu o vizitase niciodată. Însă totul părea trist: „Nu era lumină când ajungeam la aeroport, aeroportul avea o notă militară, lumea nu se purta bine cu tine, nu era lumină pe străzi. Pe de altă parte căldura umană mă făcea să mă simt ca acasă“. Dar a fost suficient pentru a se decide că vrea să lucreze aici. „Am o intuiţie şi îmi place tot ceea ce ţine de schimbarea postcomunistă.“ Iar pentru că banca nu era interesată de România, ci doar de Polonia, Ungaria şi Rusia, a părăsit instituţia financiară. A cunoscut alţi români din medii financiare influente, cu care a pus bazele unei firme ce făcea, spune Florescu, „un fel de project finance, corporate finance, aranjare de finanţare pentru proiecte din România, intermediere de achiziţii“. Între proiectele la care a lucrat pe atunci dă exemplul unei finanţării pentru modernizarea unei instalaţii la Oltchim.

  • Cele mai amuzante motive pentru care angajaţii au fost concediaţi

    Pierderea unui loc de muncă nu este ceva ieşit din comun, dar motivele sunt în general legate de activitatea desfăşurată. Cei de la BBC au aflat cele mai amuzante motive pentru care oamenii au fost concediaţi.

    Atunci când şeful spune că poţi mânca din produsele localului în care lucrezi, există întotdeauna o limită. Virali Modi, o tânără din Statele Unite, a fost concediată în a doua zi de muncă la Dunkin’ Donuts pentru că a fost prinsă mâncând 12 gogoşi. “În apărarea mea, pot doar să spun că venisem de la şcoală şi îmi era foarte foame.”

    Tot Dunkin’ Donuts a fost scena unei alte întâmplări amuzante. Cyndi Perlman Fink şi Barbara S., două adolescente de 15 ani, aveau sarcina de a umple gogoşile cu gem şi ciocolată. “De cele mai multe ori ne făceam treaba impecabil”, a declarat Cyndi. “Nu ştiu ce ne-a apucat în acea dimineaţa, dar atunci când a intrat în magazin şeful s-a trezit în mijlocul unei bătăi cu frişcă şi cremă.” Evident, cele două au fost concediate pe loc.

    Murat Morrison era angajat al unui restaurant drive-in. Pentru a scurta timpul de livrare a comenzilor, Murrat a decis ca unul dintre colegii săi, responsabil cu băuturile răcoritoare din meniu, să îi arunce paharele. Totul a mers bine câteva ore, până când managerul a trecut prin faţa lui Murrat. “S-a trezit cu un pahar în faţă”, povesteşte tânărul care a rămas imediat fără slujbă.

    David Durham nu a greşit cu nimic în timpul serviciului, dar s-a trezit oricum fără slujbă. În 2008, o tornadă a lovit Atlanta distrugând numeroase clădiri datorită vântului cu viteze de peste 150-170 de kilometri pe oră. Nici vântul nu a fost însă motivul: clădirea de birouri în care lucra Durham a fost complet inundată din cauza ploii. “Peste câteva zile, la agenţie de şomaj am fost întrebat motivul plecării din companie. Nu am ştiut ce să spun, aşa că am răspuns simplu: o tornadă”, povesteşte bărbatul.

  • 2015, cel mai bun an de după criză pentru piaţa imobiliară. Prima Casă şi investitorii în locuinţe vor umple blocurile

    „O nouă bulă imobiliară este pe punctul de a se declanşa atât în Europa, cât şi în România. Nu că investitorii ar fi uitat de criza de acum câţiva ani, dar nu au ce face cu banii strânşi după ce băncile au scăzut drastic dobânzile la depozite în întreaga Europă. Dobânzile real negative oferite de bănci la depozite i-ar putea determina pe cei care economisesc să caute alternative pentru plasarea banilor în pământuri şi locuinţe“, era scenariul fatalist lansat de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în vara anului trecut.

    „Raportându-ne la evoluţia din ultimele 12-18 luni şi la noul context din mediul de afaceri, în general, şi sectorul imobiliar, în particular, păstrând o notă de moderaţie şi de realism, ne aşteptăm ca anul 2015 să fie unul al stabilizării, al maturizării pieţei şi al unor creşteri ponderate pe anumite sectoare ale activităţii noastre“, previzionează Alina Necula, şeful departamentului de marketing şi vânzări al Adama Group, deţinut de austriecii de la Immofinanz. Alina Necula crede că piaţa imobiliară locală, în general, are un suflu nou, susţinut şi de ocuparea unui loc patru în topul investiţiilor din Europa Centrală şi de Est, cu o creştere semnificativă faţă de 2013.

    În 2014, activitatea pieţei imobiliare per total a fost vizibil mai intensă decât cea a anului precedent – volumul de investiţii s-a ridicat în 2014 la circa 2 miliarde de euro. Anul trecut a confirmat ieşirea din criză şi reaşezarea pieţei, după cum spun aproape la unison dezvoltatori, investitori, vânzători şi cumpărători. Dezvoltările imobiliare au fost reluate şi sunt mult mai bine conectate la cererea şi necesităţile pieţei, băncile arată din nou un apetit în creştere pentru creditarea clientului final, în timp ce clienţii se dovedesc a fi mult mai informaţi şi mai atenţi privind alegerea imobiliară pe care o fac.

    Revenirea pieţei este promisă mai ales de statistici care au ţinut capetele de afiş la sfârşitul anului trecut: în 2014, numărul locuinţelor noi livrate a crescut până la 7.500 de unităţi în Capitală şi pa 45.000/total potrivit INS (conform unor consultanţi, numărul lor ar fi de fapt cu circa 50% mai mare, ţinând cont că mulţi dezvoltatori nu şi-au întabulat proprietăţile, alegând să declare locuinţele abia după vânzarea acestora). Semnale pozitive au venit şi din tranzacţiile încheiate, care au ajuns anul trecut la circa 800.000, cu 100.000 peste nivelul anului 2007 şi în creştere cu 50.000 faţă de 2013. „Suntem pe un trend ascendent al numărului de tranzacţii, la preţuri mult mai mici decât în 2007, dar la preţuri constante faţă de 2013. Asta înseamnă că suntem în momentul de faţă într-un punct de cotitură şi ne putem aştepta în orice moment să se inverseze trendul“, speră optimist Dragoş Vîlceanu, preşedintele Asociaţiei Brokerilor Imobiliari din România şi proprietarul Agenţie.Net.

    Faptul că încrederea oamenilor în investiţii în imobiliare a crescut rezultă nu doar din numărul de oferte, mai mari cu circa 25% faţă de anul anterior, ci şi dintr-un nivel al cererii direct proporţional cu aceasta, cu 62% mai mare faţă de 2009, potrivit INS. „Cererea a crescut semnificativ, oamenii au încredere în viitor, au încredere să se împrumute şi, în acelaşi timp, sunt şi încurajaţi să se împrumute”, observă Vîlceanu. Armonizarea raportului cerere-ofertă explică şi stabilitatea în ce priveşte preţurile locuinţelor, cu oscilaţii în intervalul +-2-3%.

  • O companie vrea ca angajaţii să poarte la mână brăţări care să le monitorizeze activitatea zi şi noapte

    Compania Jawbone, care produce dispozitive pentru monitorizarea activităţilor de fitness, a dezvoltat un sistem care permite unei companii să monitorizeze activitatea angajaţilor 24 de ore din 24.

    Sistemul se numeşte UP for Groups şi foloseşte o brăţară inteligentă pentru a colecta date privind mişcarea, timpul acordat meselor sau cel acordat somnului, relatează BBC. Datele preluate sunt apoi trimise reprezentanţilor companiei fără a include numele persoanei monitorizate, pentru a menţine anonimitatea.

    Jawbone, producătorul dispozitivului, speră că aceste informaţii vor ajuta companiile să lupte împotriva obezităţii prin promovarea unui regim sănătos la locul de muncă.

    “Dacă eu sunt cel care decide meniul de la cantină, spre exemplu, pot observa că în ziua în care servesc hamburgeri productivitatea scade. Drept urmare voi putea modifica meniul acelei zile”, a declarat Alexander Asseily, fondator al Jawbone.

    “Există o întreagă dezbatere referitoare la confidenţialitatea datelor personale”, a mai spus Asseily. “Din punctul meu de vedere, problema este ca cel care colectează datele să anunţe din timp ce vrea să facă cu informaţiile primite. Jawbone are o politică foarte strictă, nu oferim nimănui datele colectate de noi. Dar atunci când companiile vor începe să folosească aceste produse, atunci politica lor privind confidenţialitatea va intra în vigoare.”

    Câteva mii de accesorii wearable (dispozitive purtate pe corp) care monitorizează activitatea, caloriile arse şi somnul utilizatorilor sau care sunt utilizate ca o extensie a telefonului mobil au fost vândute în România la aproape un an de la lansarea lor, iar retailerii anticipează creşteri de peste 100%.

    Dispozitivele wearable includ brăţări de monitorizare a activităţilor sportive, a bătăilor inimii, precum şi a somnului, dar şi ceasuri inteligente care sunt practic o extensie a telefonului mobil – poţi vedea notificările, face poze sau vorbi la telefon.

    Pe piaţă sunt disponibile diferite gadget-uri pentru fitness care sunt compatibile cu diferite smartphone-uri şi tablete şi care se pot conecta chiar şi la calculator. Printre acestea se numără accesoriile produse de compania americană Fitbit – Fitbit Flex, Fitbit One, Fitbit Zip, sau modelele Jawbone UP24 şi Nike Fuel Band.

  • O companie a dezvoltat mai multe tehnici de tortură folosite de CIA

    NBC News a publicat un material legat de compania care a lucrat la dezvoltarea acestor tehnici, proiect pentru care a primit peste 80 de milioane de dolari din partea guvernului american.

    Numele companiei, dezvăluit de sursa citată, este Mitchell, Jensen & Associates, având ca acţionari şapte persoane: ames Mitchell, John Bruce Jessen, David Ayers, Randall Spivey, James Sporleder, Joseph Matarazzo şi Roger Aldrich. Compania a încetat activitatea în octombrie 2009.

    Printre tehnicile de tortură dezvoltate de Mitchell, Jensen & Associates se numără lipsirea de somn, simulări de execuţii şi manipularea psihologică intensă. CIA nu a oferit încă niciun comentariu referitor la povestea publicată de NBC News.

    Majoritatea acţionarilor de la Mitchell, Jensen & Associates sunt familiarizaţi cu tehnicile folosite în armată, ei activând în cadrul Programului pentru Supravieţuire, Evaziune, Rezistenţă şi Evadare (SERE), care antrenează membri ai serviciilor secrete să reziste la interogatorii.