Plenul Camerei Deputaţilor a luat această decizie cu 119 voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, la propunerea liderului deputaţilor PDL, Mircea Toader, care a arătat că, deşi este o lege necesară, “sunt unele inadvertenţe” care trebuie îndreptate.
“Decât să facem un lucru prost, mai bine să o întoarcem la comisie”, a spus Toader.
Preşedintele Comisie juridice, Bogdan Ciucă, a susţinut că “legea este foarte bună, poate fi îmbunătăţită şi au fost solicitări să se aducă amendamente”.
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a menţionat că proiectul este depus din anul 2010 şi a propus ca deputaţii din comisia de specialitate să facă raportul suplimentar astfel încât proiectul de lege să intre în dezbaterea plenului Camerei pe 1 februarie 2014, în sesiunea parlamentară de primăvară.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro















