BusinessMagazin

Tag: creare

  • Povestea omului care a creat “cel mai prost joc video al tuturor timpurilor”

    Jocul video inspirat din filmul lui Steven Spielberg, „ET” este considerat ca fiind unul dintre cele mai proaste jocuri din lume şi care este chiar semnalat ca fiind unul dintre motivele pentru care Atari a decăzut, scrie BBC.

    Era iulie 1982 când Atari, una dintre cele mai bune companii de tehnologie din lume, a plătit nu mai puţin de 21 milioane de dolari pentru drepturile de autor ale filmului lui Spielberg „ET. The Extra Terrestrial”.

    Howard Scott Warshaw a fost programatorul care însărcinat cu producerea jocului. Warshaw trăia pe cai mari la Atari după ce tânărul de 24 de ani crease jocul video de succes „Raiders of the Lost Ark”, după un alt film de-al lui Spielberg, Indiana Jones.

    „Mi-au dat 5 săptămâni să făc jocul. În mod normal un joc video se producea în 6-8 luni”, mărturiseşte programatorul. „Am mers şi am vorbit cu Spielberg, i-am explicat planul meu şi i-am spus că trebuie să facem ceva inovator. Filmul a fost unul foarte bun şi trebuia să facem un joc foarte bun. Chestia era că trebuia să facem un joc în 5 săptămâni”, continuă el.

    Atari avea nevoie ca ET să fie un hit. În 1982 compania vindea foarte bine, ajunsese undeva la 2 miliarde de dolari, însă compania pierdea din cota de piaţă către calculatoare precum Commodore 64.

    „A fost cel mai greu proiect la care am lucrat. Mi-au instalat un sistem şi acasă pentru a putea lucra aproape non-stop”, povesteşte Warshaw, care a fost singurul programator al jocului.

    Atari a comandat 4 milioane de copii şi şi-a bugetat o sumă de 5 milioane de dolari pentru advertising şi marketing. „Şefii credeau că atâta timp cât numele ET va apărea pe cutie, jocul se va vinde în milioane de copii”, spune Warshaw.

    Ceea ce nu a fost chiar o minciună. La început jocul s-a vândut foarte bine, apoi au început să se spună despre joc că are probleme serioase. Jocul avea prea multe bug-uri şi nu era distractiv. În decembrie 1982, Atari a anunţat că a înregistrat vânzări dezamăgitoare. S-au vândut în jur de 1.5 milioane de copii din cele 4 milioane comandate. În al doilea trimestru 1983, Warner,compania mamă a Atari, a anunţat că are pierderi de 310 milioane de dolari.

    Un an mai târziu Warner a vândut Atari pentru 240 milioane de dolari.

    Warshaw a ieşit din industria jocurilor video, a fost broker imobiliar o perioadă, apoi s-a reîntors în industria jocurilor, dar a găsit-o fără farmerc, iar acum este psihoterapeut, „fluent în engleză şi în limba tocilarilor”

  • Cum transformă meşterii din Kazahstan un Mercedes vechi într-un Rolls Royce – GALERIE FOTO

    Dacă aveţi un Mercedes vechi dar aţi visat toată viaţa la un Rolls Royce, există un atelier în Kazahstan care vă poate îndeplini dorinţa!

    Aşa cum mecanicii din Rusia ştiu să transforme S-Class-urile vechi într-unele noi, şi vecinii lor au găsit formula pentru a crea un Rolls dintr-o caroserie veche de Mercedes.

    Sursă foto: englishrussia.com

  • A lăsat afacerea familiei cu sake şi sos de soia si a creat una dintre cele mai mare companii de electronice din lume

    A urmat cursurile Universităţii Imperiale din Osaka, pe care a absolvit-o cu o diplomă în fizică. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost locotenent în marina japoneză şi l-a cunoscut astfel pe inginerul electrician pe nume Masaru Ibuka, care urma să aibă un rol important în viaţa sa. După război, i s-a oferit un post de profesor la Institutul de Tehnologie din Tokyo, dar, după ce a citit un articol despre Ibuka, care încerca să deschidă un laborator de cercetare, a hotărât să îl viziteze.

    Vizita s-a încheiat cu un parteneriat, iar în 1946 cei doi au pus bazele afacerii Tokyo Telecommunications Engineering în ruinele postbelice ale unui magazin din Tokyo. Ibuka s-a concentrat pe inginerie şi pe designul produselor, în timp ce Morita s-a ocupat de marketing, angajaţi şi finanţare. Primul lor produs a fost un aparat automatic de gătit orez, dar acesta nu a avut foarte mult succes, cei doi reuşind să vândă doar 100 de astfel de aparate. Ulterior, şi-au propus să lanseze un casetofon, iar ideea lor s-a concretizat în 1950. Au avut parte de un succes modest, datorat marketingului agresiv al lui Morita. Până în 1955, Morita a încercat să conceapă designul pentru un radio portabil destinat pieţei americane, dar cel mai mic radio pe care au reuşit să îl facă era în continuare prea mare. Antreprenorul japonez a rezolvat această problemă îmbrăcându-şi oamenii de vânzări în haine cu buzunare foarte mari, astfel încât să strecoare radioul cu uşurinţă în acestea în timpul demonstraţiilor.

    Morita a început să conştientizeze faptul că numele brandului este la fel de important precum produsele realizate pentru succesul companiei. Tokyo Telecommunications Engineering era destul de greu de pronunţat, iar Morita voia un nume uşor de pronunţat şi memorabil. Toată lumea a crezut că este nebun că voia să schimbe numele unei companii care avea deja un oarecare succes, dar în 1958 şi-a atins obiectivul şi a schimbat numele companiei. Era inspirat atât de cuvântul latin ”sonus„, care însemna ”sunet„, cât şi de optimismul dat de asemănarea cu ”sunny„ (însorit). 

    În 1963, Morita a pus bazele subsidiarei americane Sony Corporation of America, iar în 1961 compania sa a devenit prima companie japoneză listată la Bursa din New York. Morita s-a mutat împreună cu familia în New York City în 1963. Voia să înveţe tot ce putea despre americani şi despre cultura lor, astfel încât Sony să creeze produsele ideale pentru piaţa americană. Petrecea totodată foarte mult timp în compania elitelor sociale americane, formate din oameni puternici şi bogaţi, atât politicieni, cât şi oameni de afaceri. În anii ’70, casetofoanele portabile au devenit populare în America, dar erau totuşi mari şi grele. Morita a avut ideea unui mic casetofon alimentat cu baterii şi dotat cu căşti care să permită o libertate mare de mişcare. A creat astfel walkmanul, unul dintre cele mai de succes produse electronice lansate vreodată, cu 250 de milioane de unităţi vândute de la debutul său din 1979.

    Sony a devenit şi prima companie japoneză care şi-a creat o unitate de producţie în Statele Unite ale Americii, iar de-a lungul timpului Morita a creat mai multe facilităţi de producţie, cercetare şi dezvoltare şi centre de design în America de Nord, Europa şi Asia.

    Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Morita au spus despre el că era foarte carismatic şi atrăgea atenţia tuturor celor cu care interacţiona. Abilităţile lui excelente de comunicare şi farmecul său i-au permis să treacă peste diferenţele culturale dintre Japonia şi Statele Unite ale Americii. Era un workaholic, dar practica şi sporturi precum schi, scuba diving şi wind surfing, chiar şi după ce a împlinit 60 de ani. Pasiunea lui Morita era însă inovaţia. Sony a dezvoltat primul televizor portabil cu baterie, tubul de imagine Trinitron, care a stabilit un nou standard pentru televizoarele color, cât şi VCR-ul.

    Morita era interesat şi de diversificarea portofoliului companiei, astfel că a creat CBS/Sony Group, axată pe producţia de muzică, iar în 1979 a intrat şi în zona serviciilor financiare prin compania Sony Prudential Life Insurance. A cumpărat şi companiile CBS Records şi Columbia Pictures Entertainment. A renunţat la fotoliul de preşedinte al companiei în 1994 şi a murit cinci ani mai târziu.

  • Cum arată actorii din serialul Game of Thrones în realitate – GALERIE FOTO

    Pentru a aduce la viaţă personajele din cartea lui George R. R. Martin, producţia HBO nu precupeţeşte niciun efort de a crea costume elaborate sau aripi complexe. Rezultatul este că o parte însemnată a actorilor care joacă în serial sunt aproape de nerecunoscut; poţi să treci pe lângă ei pe stradă fără a avea nici cea mai vagă idee că de fapt dau viaţă celebrelor personaje, relatează Tech Insider.

    VEZI AICI GALERIIA FOTO

    Ceea ce, de multe ori, este un veritabil avantaj pentru actorii care au milioane de fani; unii dintre actori povestesc că li se întâmplă des ca oamenii să-i privească de parcă i-ar cunoaşte de undeva, dar fără să ştie precis de unde. Şi asta pentru că diferă nu numai felul în care este aranjar părul, dar şi culoare şi lungimea acestuia, culoarea ochilor, iar machiajul are un rol cel puţin la fel de important.

    Pregătirea actorilor pentru a da viaţă personajelor este o muncă meticuloasă şi elaborată, iar industria filmului a ridicat de-a lungul deceniilor această activitate la niveluri foarte înalte, aşa cum s-a dezvoltat, de altfel, şi industria efectelor speciale.

    Actriţa britanică Emilia Clarke, care joacă rolul lui Daenerys, este de fapt brunetă.

    Actorul şi interpretul britanic Jacob Anderson nu poartă, de regulă, părul la fel de scurt ca personajul său, Grey Worm.

  • Companiile le dau angajaţilor funcţii cu denumiri complicate în lipsa măririlor de salarii şi a promovărilor

    Director Greater Balkans Beverages & South Eastern Europe Franchise, Application Security Analyst & Penetration Tester, Linux SysAdmin Guru, General Manager Greater Balkans & SEE Franchise, .NET Ninja sau SSU & Regulatory Specialist sunt doar câteva exemple de titulaturi neobişnuite atribuite angajaţilor din România sau publicate pe site-urile online de recrutare.

    Pentru specialiştii din domeniu nici complexitatea funcţiei, nici denumirea în sine nu ridică semne de întrebare, însă pentru cineva din afară acestea nu creează decât confuzie, mai ales atunci când denumirea funcţiei ajunge să fie un „mini-CV“ al unor responsabilităţi care fie se bat cap în cap, fie nu au corespondent în limba română, fie se folosesc doar în anumite industrii şi companii.

    De ce au simţit companiile nevoia de a le atribui angajaţilor titulaturi interminabile sau chiar amuzante? Cât din această politică este, în fapt, nevoie şi cât este un instrument de motivare sau de creare a unei aure profesionale? Nici angajaţii şi nici oamenii de HR nu par să aibă un răspuns clar.

    Trendul vine din IT şi din outsourcing şi managerii din marile corporaţii nu mai sunt doar directori generali, astfel că titulaturile lor încep să capete noi „add in“-uri geografice sau chiar financiare, iar cele mai exotice elimină din start aplicaţiile unor nonspecialişti.

    „Companiile au devenit din ce în ce mai complexe, sunt matriceale, au mai multe dimensiuni. Prin urmare, există riscul ca angajaţii să-şi piardă identitatea. Sunt multe cazuri în care angajaţi din aceeaşi corporaţie nu se cunosc şi nici nu se recunosc prin funcţia din cartea de vizită. Astfel, titulaturile îi plasează undeva, clarifică rolul persoanei într-o companie, pentru cine lucrează sau în ce departament“, explică Roxana Teşiu, directorul de resurse umane pe Europa al Wipro Technologies, furnizor de servicii BPO.

    Pe de altă parte, titulaturile au început să funcţioneze, în special în sfera corporatistă, pe modelul omului „bun la toate“. Cum organizaţiile sunt tot mai complexe, iar procesele, produsele şi organigramele în sine se tot multiplică, apar responsabilităţi noi în fişele de post ale unor joburi care abia se inventează. În condiţiile în care o corporaţie, un call-center sau o companie din telecom are şi câteva mii de angajaţi doar pe o singură piaţă, este greu de crezut că pentru fiecare serviciu sau produs nou care apare angajatorul va recruta câte un om sau va crea departamente dedicate. Prin urmare, responsabilităţile se grupează şi se transferă. Ce rezultă din asta? Angajaţi cu funcţii înghesuite cu greu pe cărţile de vizită şi care ajung să ocupe şi un întreg rând sau mai mult din CV.

    „Organizaţiile cresc şi tot cresc, iar titulaturile acestea complexe nu fac altceva decât să reflecte structura din prezent a mediului de business. Directorul general nu mai este acum doar director general, ci preia şi responsabilităţi de finanţe, de strategie, de decizie şi, în multe cazuri, titulatura sa mai capătă şi o dimensiune geografică“, mai spune Teşiu.

    Dar nu doar angajatorii devin „inventatori“ de meserii, ci şi salariaţii, care, în unele cazuri, îşi aleg singuri titulaturile. Pentru unii, o funcţie cât mai complexă denotă putere, rolul lor în companie şi importanţa acestora sau chiar devine un „mini-CV“, iar pentru alţii este doar o strategie de marketing sau un instrument de creştere a gradului de încredere în propriile forţe.

    „O titulatură «pompoasă» poate fi şi o sursă de motivare pentru angajaţi. Când lucram în industria bancară am avut ocazia, la un moment dat, să lucrez într-un departament care se ocupa atât cu vânzarea de credite, cât şi de colectarea lor. Erau două activităţi care, teoretic, se băteau cap în cap, însă a fost o urmare a crizei. Şi a venit momentul când a trebuit să îmi aleg titulatura funcţiei, pentru un job abia inventat. Am ales să fiu sales collection projects manager“, precizează Cosmin Cosma, absolvent al şcolii de afaceri ASEBUSS şi proprietar al unei firme de publicitate înfiinţate în urmă cu un an. De-a lungul carierei, el a mai fost deţinătorul mai multor titulaturi exotice, precum field collection force manager, mortgage collection & R.E.M. manager sau filed collection & retail restructuring manager, iar în prezent se recomandă ca chief evangelist al firmei pe care a creat-o.

    „Chief evangelist este o titulatură care a pornit din America de la ideea promovării produselor clienţilor tăi până la stadiul în care devine un fel de religie. Pe de altă parte, funcţiile foarte complexe sau neobişnuite ca denumire cred că sunt rezultatul unui mediu corporatist foarte complex care a dus la crearea unor joburi superspecializate. Iar asta se vede foarte bine în IT, unde funcţiile angajaţilor sunt compuse din tipul de produs pe care sunt specializaţi. Nu m-ar mira ca un angajat care scrie toată ziua cu pixuri X să devină expert/specialist X writer“, susţine Cosma.

    Funcţia formată din multe cuvinte atent aşezate mai poate însemna şi mascarea unor activităţi mai mult decât obişnuite într-o denumire care să îi crească angajatului stima de sine, arată un studiu publicat de MyJobMatcher.com. Conform angajatorilor, important e să fie treaba bine făcută, iar angajaţii mulţumiţi. Dacă totul se poate obţine prin combinarea unor cuvinte frumoase, de ce nu?

  • Oraşul unde se construiesc case din sticle de plastic reciclate

    Pentru că se săturase de mizeria pe care aceste deşeuri le creau în zona lor, o micuţă comunitate din Panama a început să le folosească pe post de materiale de construcţii.

    Primele case din PET-uri au fost deja finalizate, însă oamenii speră să reuşească să construiască 120 de imobile de diferite dimensiuni, susţinând că, din păcate, material au din belşug.

    Casele sunt construite pe cadre din oţel şi armături metalice, care mai apoi sunt umplute cu sute de sticle de plastic reciclate. După montarea acestora şi trasarea cablurile electrice nu mai rămâne decât finisarea faţadelor şi a interiorului. Localnicii susţin că alegerea neobişnuitului material de construcţie va izola termic casa, păstrând în interior o temperatură optimă de locuit, de circa 17 ° C.

    Cititi mai multe pe www./www.cunoastelumea.ro

  • 150 de oameni de ştiinţă s-au întâlnit pentru a crea primul genom uman complet sintetic

    La începutul acestei săptămâni, aproximativ 150 de oameni de ştiinţă, avocaţi şi antreprenori s-au întâlnit în spatele uşilor închise pentru a discuta despre posibilitatea de a crea primul genom uman în întregime sintetic. Întâlnirea, care a stârnit îngrijorarea în multe medii academice şi religioase, a avut loc, conform celor de la New York Times, la Harvard Medical School din Boston, iar participanţii nu au avut voie să ofere nicio declaraţie presei şi nici să posteze păreri sau impresii pe reţelele de socializare.

    Proiectul numit „HGP-Write: Testing Large Synthetic Genomes in Cells”, îşi propune crearea unui genim uman complet sintetic în cel mult zece ani. Organizatorii au fost George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School, Jef Boeke, director al Institutului de Genetică şi sisteme de la NYU Langone Medical Center şi cercetătorul specializat în nanobiologie, Andrew Hessel.

    Într-un interviu precedent pentru New York Times, Dr.Church a explicat că proiectul, care nu este finanţat încă, are ca obiectiv principal îmbunătăţirea capacităţilor ADN-ului uman, pentru a-l face mai rezistent împotriva viruşilor şi microbilor. Oamenii de ştiinţă au în prezent cunoştinţe de a manipula ADN-ul din celule pentru diverse scopuri, inclusiv producerea de insulină pentru diabet zaharat sau alte boli.

     

  • 150 de oameni de ştiinţă s-au întâlnit pentru a crea primul genom uman complet sintetic

    La începutul acestei săptămâni, aproximativ 150 de oameni de ştiinţă, avocaţi şi antreprenori s-au întâlnit în spatele uşilor închise pentru a discuta despre posibilitatea de a crea primul genom uman în întregime sintetic. Întâlnirea, care a stârnit îngrijorarea în multe medii academice şi religioase, a avut loc, conform celor de la New York Times, la Harvard Medical School din Boston, iar participanţii nu au avut voie să ofere nicio declaraţie presei şi nici să posteze păreri sau impresii pe reţelele de socializare.

    Proiectul numit „HGP-Write: Testing Large Synthetic Genomes in Cells”, îşi propune crearea unui genim uman complet sintetic în cel mult zece ani. Organizatorii au fost George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School, Jef Boeke, director al Institutului de Genetică şi sisteme de la NYU Langone Medical Center şi cercetătorul specializat în nanobiologie, Andrew Hessel.

    Într-un interviu precedent pentru New York Times, Dr.Church a explicat că proiectul, care nu este finanţat încă, are ca obiectiv principal îmbunătăţirea capacităţilor ADN-ului uman, pentru a-l face mai rezistent împotriva viruşilor şi microbilor. Oamenii de ştiinţă au în prezent cunoştinţe de a manipula ADN-ul din celule pentru diverse scopuri, inclusiv producerea de insulină pentru diabet zaharat sau alte boli.

     

  • Oraşul unde se construiesc case din sticle de plastic reciclate

    Pentru că se săturase de mizeria pe care aceste deşeuri le creau în zona lor, o micuţă comunitate din Panama a început să le folosească pe post de materiale de construcţii.

    Primele case din PET-uri au fost deja finalizate, însă oamenii speră să reuşească să construiască 120 de imobile de diferite dimensiuni, susţinând că, din păcate, material au din belşug.

    Casele sunt construite pe cadre din oţel şi armături metalice, care mai apoi sunt umplute cu sute de sticle de plastic reciclate. După montarea acestora şi trasarea cablurile electrice nu mai rămâne decât finisarea faţadelor şi a interiorului. Localnicii susţin că alegerea neobişnuitului material de construcţie va izola termic casa, păstrând în interior o temperatură optimă de locuit, de circa 17 ° C.

    Cititi mai multe pe www./www.cunoastelumea.ro

  • Un tânăr creat o isterie în lumea întreagă cu ultima sa invenţie. A făcut milioane de dolari într-un timp record

    Wayne Fromm este un inventator canadian care se consideră creatorul “selfie stick-ului”.

    Când spune asta, el nu se bazează pe faptul că a fost primul care a făcut asta, ci primul care şi-a imaginat aplicarea, dezvoltarea unui astfel de device. Primul om care a creat un selfie stick a fost Hiroshi Ueda în anii 80, pe vremea când era inginer la Minolta. Dar aparatul lui era limitat, funcţiona doar cu camere foto Minolta.

    “Selfie stick-ul meu se putea ataşa orice cameră sau smartphone. Iniţial, selfie stick-ul era mai complex şi mult mai rezistent. Am trecut peste selfie stick cu un tractor şi nu a păţit nimic”, povesteşte Fromm. Selfie stickul original era menit să ţină camere de până la 12 kg.
    Wayne Fromm a patentat selfie stick-ul încă din 2005, sub denumirea “Apparatus for supporting a camera and method for using the apparatus”. Versiunea lui Fromm a intrat pe piaţă in 2006 cunoscut publicului ca “Quik Pod”.

    Curând acesta s-a confruntat cu o problema falsurilor. Când îşi căuta produsul pe Alibaba (Amazonul Chinei), Fromm găsea produse contrafăcute, iar după ce selfie stick-ul a devenit la moda, aceste produse au început să apară şi în Statele Unite. A văzut produse care chiar aveau poze promoţionale cu fiica lui.

    Fromm şi-a dat seama că nu are cum să oprească apariţia falsurilor. Nu avea cum să-şi atribuie creaţia conceptului. Inventase Quik Pod, dar nu inventase idee de a ataşa camera pe băţ.

    Canadianul, în schimb, a mizat pe calitate pentru piaţa high-end şi a abordat compania GoPro cu care a reuşit să facă un parteneriat.
    Wayne Fromm a reuşit să vândă peste un milion de unităţi de Quik Pod până acum.

    “Vânzările au fost bune în această industrie. Quick Pod se află în 42 de ţări”, a spus Fromm.