Tag: casa

  • Al-Qaida ironizează o operaţiune a SUA în Yemen, numindu-l pe Donald Trump “prostul de la Casa Albă”

    Membri ai unităţilor speciale americane au efectuat pe 29 ianuarie un raid antiterorist în Yemen. Operaţiunea militară s-a soldat cu moartea unor membri Al-Qaida, dar şi a unui militar american.

    Într-o înregistrare, liderul Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQAP), Qassim al-Rimi, a condamnat operaţiunea americană, ironizându-l pe preşedintele Donald Trump.

    “Noul prost de la Casa Albă a primit o palmă dureroasă peste faţă”, a afirmat Qassim al-Rimi, potrivit Institutului SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Liviu Dragnea, ANUNŢ EXPLOZIV după mega-protestul românilor: Se va rostogoli ca un ”bulgăre de zăpadă”!

    ”Ceea ce se întâmplă în faţa Palatului Cotroceni va fi ca un bulgăre de zăpadă, se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă.

    El a spus că PSD nu are legătură cu aceste proteste.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Bijuterii care te fac să te simţi bine

    Elementul definitoriu al creaţiilor sale, scrie The Telegraph, îl reprezintă mesajul spiritual, menit să le facă pe persoanele care le poartă să se simtă mai bine. Creatoarea realizează bijuterii smălţuite, cu pietre mici – diamante, smaralde şi opale – şi aur, cu un design care să transmită cele cinci principii ale brandului său: putere, karmă, vis, protecţie şi deplinătate.

    Printre modele se numără, de exemplu un cărăbuş pe smalţ verde, care să ofere protecţie la gânduri rele, ori un cap de leu de aur pe smalţ roşu, care să transmită ideea de putere, clienţii putând însă personaliza bijuteriile după propriile idei.

  • Cum arată şi cât costă casa lui Celine Dion. Are un parc acvatic, chiar şi un râu artificial – GALERIE FOTO

    Cântăreaţa canadiană Celine Dion a scăzut de la 72,5 milioane la 38,5 milioane de dolari preţul de vânzare al proprietăţii sale din Palm Beach (Florida), din cauza dificultăţii de a găsi un cumpărător.

    Locuinţa lui Celine Dion din Jupiter Island deţine17 dormitoare, 24 de băi, un teren de tenis, trei piscine, terasă cu şemineu, parc acvatic, jacuzzi, ba chiar şi cu un râu artificial.

    Livinguri imense, candelabre cum numai în filme poţi vedea, canapele şi scaune din piele. Iar dormitorul principal are plasmă încorporată în tavan, cu o oglindă vintage deasupra patului imens şi cu o privelişte de nedescis.

    În fabuloasa vilă predomină albul şi florile care sunt nelipsite de pe orice măsuţă din living sau de pe hol.Casa dispune şi de un parc acvatic şi de tobogane unde se pot juca copiii în linişte.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • De ce cumpără evreii obiectele pe care le deţinea Hitler

    Telefonul roşu din bunkerul lui Adolf Hitler se află la vânzare. Obiectul va fi vândut de către Alexander Historical Auctions din Maryland şi este de aşteptat să obţină între 200,000 şi 300,000 de dolari, potrivit Gizmondo.

    Telefonul a fost luat de către brigadierul Ralph Rayner, la scurt timp după moartea lui Hitler. Acum obiectul se află în posesia fiului lui Rayner. Potrivit casei de licitaţie, Rayner a primit telefonul de la ofiţerii ruşi.

    Ralph Rayner ar fi fost printre primii ofiţeri non-sovietici care ar fi intrat în casa lui Hitler, iar sovieticii i-au oferit telefonul lui Eva Braun, dar Rayner a refuzat spunând că el preferă culoarea roşie, primind, în schimb, telefonul lui Hitler.

    Bill Panagopulos, proprietarul casei de licitaţii Alexander Historical Auctions, a spus că obiectele naziste nu atrag neo-nazişti deoarece “nu sunt destul de educaţi pentru a înţelege importanţa acelor obiecte” şi că tind să-şi crezee propriile simboluri. De fapt, el spune că foarte mulţi dintre cumpărătorii obiectelor naziste sunt evrei “deoarece ei înţeleg importanţa păstrării unor astfel de artefacte”.

    “A fost o unealtă foarte importantă pentru cel mai rău om din istorie cu ajutorul căruia a anihilat milioane de oameni inocenţi”, mai scrie pe site-ul casei de licitaţie.

    Proprietarul telefonului spune că Hitler obişnuia să-şi folosească telefonul fix precum un telefon mobil şi-l lua cu el peste tot unde mergea.

    Alexander Historical Auctions mai scoate la licitaţie un obiect cu care erau tatuaţi prizionerii de la Auschwitz sau un cuţit al tinerilor hitlerişti (Hitler Youth).

    Potrivit lui Panagopulos, Rayner vinde telefonul pentru că asigurarea este prea scumpă şi speră ca un muzeu să-l achiziţioneze. 

  • Surse AP: Motivul pentru care Donald Trump vrea să trimită armata în Mexic

    Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a avertizat pe omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, că ar putea trimite trupe americane în Mexic pentru contracararea infracţionalităţii, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Associated Press, însă Casa Albă a catalogat “neserioase” aceste informaţii.

    “Aveţi grupuri de oameni răi acolo”, i-a spus Donald Trump preşedintelui Mexicului, Enrique Pena Nieto, conform stenogramei înregistrării audio a conversaţiei telefonice de săptămâna trecută.

    “Nu luaţi măsurile necesare pentru a-i opri, cred că armata mexicană se teme. Armata noastră nu se teme, aşa că aş putea să îi trimit acolo pentru a se ocupa de problemă”, a avertizat Donald Trump, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

    Ca reacţie, Preşedinţia Statelor Unite a catalogat informaţiile difuzate de AP drept “neserioase”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SCANDAL în muzica românească ! Un gest care i-a surprins pe toţi

    La baza deciziei sale stau diferenţele de opinii. “Am decis, împreună cu casa de discuri şi managementul“.

    “Piesa este, cu siguranţă, un hit, fiind compusă de DaBeatFreaks, un grup de producători ce au scris piese pentru artişti precum Sean Paul, Dizzee Rascal sau Meghan Trainor.” a continuat artista. Mulţi îi dau dreptate.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Surse AP: Motivul pentru care Donald Trump vrea să trimită armata în Mexic

    Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a avertizat pe omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, că ar putea trimite trupe americane în Mexic pentru contracararea infracţionalităţii, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Associated Press, însă Casa Albă a catalogat “neserioase” aceste informaţii.

    “Aveţi grupuri de oameni răi acolo”, i-a spus Donald Trump preşedintelui Mexicului, Enrique Pena Nieto, conform stenogramei înregistrării audio a conversaţiei telefonice de săptămâna trecută.

    “Nu luaţi măsurile necesare pentru a-i opri, cred că armata mexicană se teme. Armata noastră nu se teme, aşa că aş putea să îi trimit acolo pentru a se ocupa de problemă”, a avertizat Donald Trump, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

    Ca reacţie, Preşedinţia Statelor Unite a catalogat informaţiile difuzate de AP drept “neserioase”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce cumpără evreii obiectele pe care le deţinea Hitler

    Telefonul a fost luat de către brigadierul Ralph Rayner, la scurt timp după moartea lui Hitler. Acum obiectul se află în posesia fiului lui Rayner. Potrivit casei de licitaţie, Rayner a primit telefonul de la ofiţerii ruşi.

    Ralph Rayner ar fi fost printre primii ofiţeri non-sovietici care ar fi intrat în casa lui Hitler, iar sovieticii i-au oferit telefonul lui Eva Braun, dar Rayner a refuzat spunând că el preferă culoarea roşie, primind, în schimb, telefonul lui Hitler.

    Bill Panagopulos, proprietarul casei de licitaţii Alexander Historical Auctions, a spus că obiectele naziste nu atrag neo-nazişti deoarece “nu sunt destul de educaţi pentru a înţelege importanţa acelor obiecte” şi că tind să-şi crezee propriile simboluri. De fapt, el spune că foarte mulţi dintre cumpărătorii obiectelor naziste sunt evrei “deoarece ei înţeleg importanţa păstrării unor astfel de artefacte”.

    “A fost o unealtă foarte importantă pentru cel mai rău om din istorie cu ajutorul căruia a anihilat milioane de oameni inocenţi”, mai scrie pe site-ul casei de licitaţie.

    Proprietarul telefonului spune că Hitler obişnuia să-şi folosească telefonul fix precum un telefon mobil şi-l lua cu el peste tot unde mergea.

    Alexander Historical Auctions mai scoate la licitaţie un obiect cu care erau tatuaţi prizionerii de la Auschwitz sau un cuţit al tinerilor hitlerişti (Hitler Youth).

    Potrivit lui Panagopulos, Rayner vinde telefonul pentru că asigurarea este prea scumpă şi speră ca un muzeu să-l achiziţioneze. 

  • Secretele din catacombele Casei Poporului: oraşul plutitor, linia de metrou şi militarul zidit

    Încă din 1983, anul în care a început construcţia edificiului, bucureştenii şi nu doar ei au fost fascinaţi de partea nevăzută a Casei Poporului. Lucrările s-au finalizat în 1989, la fel şi regimul comunist, iar “colosul” lui Ceauşescu s-a transformat într-un consumator uriaş: întreţinerea poate depăşi un milion de euro pe an.

    Construcţia a început în anul 1983, iar ceremonia aşezării pietrei de edificiu a avut loc la 25 iunie 1984. Ridicarea clădirii a concentrat un flux imens de resurse şi muncă, peste 400 de arhitecţi şi 20.000 de muncitori, până în anul 1989, arhitect fiind Anca Petrescu.

    Clădirea are forma dreptunghiulară, cu nişte dimensiuni impunătoare: 270 m de faţadă, 240 m pe lateral, e înaltă de 84 m şi adâncă de 90 m. Celor 12 etaje de la suprafaţă li se adaugă încă patru niveluri sub pământ, plus un buncăr nuclear. Cea mai mare e Sala Unirii, loc în care poate ateriza sau decola un elicopter.

    Cititi mai multe pe www.one.ro