BusinessMagazin

Tag: crestere

  • Afaceri de 3,3 milioane de euro pentru Zitec anul trecut, în creştere cu 50%. Compania vrea sa angajeze 50 de programatori

    “(…) Printre clienţii locali noi atraşi în 2014 se numără PayU, Flanco şi Groupama. De asemenea, clienţii locali existenţi şi-au mărit anul trecut echipele dedicate proiectelor proprii. Din străinătate, majoritatea veniturilor externe au provenit din SUA şi Marea Britanie”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi Co-fondator Zitec.

    Potrivit lui Lăpuşan, creşterea înregistrată în 2014 s-a datorat şi cererii tot mai mari de specialişti în domeniul soluţiilor personalizate, atât prin extinderea echipelor dedicate clienţilor existenţi cât şi prin atragerea de noi clienţi.

    În 2014, Zitec a investit atât în dezvoltarea companiei, cât şi în startup-uri şi proiecte proprii. Astfel, în toamna anului trecut, compania a investit aproximativ 50.000 de euro în extinderea sediului la peste 1.700 mp, prin amenajarea a încă un etaj din clădirea Phoenix Tower din Bucureşti. Zitec a investit şi în startup-urile în care este implicată, în special în Editura HAC!BD, şi a selectat încă două startup-uri, unul din Marea Britanie şi altul din Olanda, iar în primul trimestru din 2015 va contribui la construirea primei versiuni a produselor acestora.

    „Investiţiile în startup-uri şi în proiecte proprii au depăşit 150.000 EUR în 2014, iar pentru 2015 prevedem o sumă similară”, a mai spus Alexandru Lăpuşan. Un alt proiect important desfăşurat şi finalizat de Zitec în 2014 a fost cel de înfiinţare a unui departament specializat în embedded software şi hardware, derulând deja un proiect în domeniul SmartHomes, dar şi implementarea pentru Flanco a primului eveniment online Black Friday din România realizat pe o platformă de cloud computing, Microsoft Azure. Tot la capitolul noi tehnologii, anul trecut Zitec a demarat un proiect complex bazat pe platforma Adobe Experience Manager.

    Echipa Zitec număra la sfârşitul anului trecut peste 110 specialişti, iar în 2015 compania plănuieşte să recruteze încă 50 de colegi noi.

     

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Apple a devenit prima companie evaluată la peste 700 de miliarde de dolari

    Acţiunile Apple au crescut cu 1.9% până la 122 de dolari, devenind prima companie care termină o zi de tranzacţionare cu o valoare de peste 700 de miliarde de dolari. Apple era evaluată, la finalul zilei de marţi, la 710 miliarde de dolari.

    Este cea mai mare valoare înregistrată vreodată de o companie. Luând însă şi inflaţia în calcul, recordul rămâne cel stabilit de Microsoft în 1999, atunci când compania condusă de Bill Gates a fost evaluată, estimând valoarea de astăzi a dolarului, la peste 870 de miliarde de dolari.

    Apple a raportat o creştere de 30% a veniturilor, la 74,6 miliarde de dolari, în primul trimestru fiscal (octombrie-decembrie). Profitul net a urcat cu 38%, la nivelul record de 18 miliarde de dolari.

  • Când giganţii se copiază unii pe alţii: războiul maşinilor 
fără şofer

    Google Ventures, divizia responsabilă de investiţii a companiei fondate de Sergey Brin şi Larry Page, a investit 258 de milioane de dolari în Uber în august 2013. Era cea mai mare investiţie de până atunci, iar analiştii au văzut mişcarea ca un prim pas către preluarea companiei de către Google. De ce a fost însă una dintre cele mai valoroase companii din lume atât de interesată de o aplicaţie?

    Pentru că Uber este o aplicaţie ce permite utilizatorilor să folosească maşini private în regim de taxi. Mai exact, odată ce contul a fost creat, utilizatorul poate cere o maşină în oricare din oraşele în care Uber operează. Şoferii, în mare parte oameni obişnuiţi care caută surse alternative de venit, nu sunt angajaţi, dar plătesc un comision către companie pentru a putea fi listaţi. Plata se face prin telefon, astfel că serviciile pot fi apelate şi atunci când utilizatorul nu dispune de bani cash, iar acesta este unul dintre motivele pentru care Uber este o aplicaţie atât de populară.

    De la lansarea în San Francisco în 2009, Uber s-a extins în peste 130 de oraşe din 37 de ţări. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus 1,4 miliarde dolari în conturile Uber; astfel, evaluat la 20 de miliarde de dolari, Uber este acum cel mai valoros start-up finanţat de investitori. ”Prin creştere şi expansiune, compania a evoluat de la un start-up banal din Silicon Valley la un mod de viaţă pentru milioane de oameni din toată lumea„, anunţau cei de la Uber în 2014.

    Informaţia potrivit căreia Google va oferi un serviciu similar de transport, folosind maşinile autonome, a fost dezvăluită de către cei de la Bloomberg. Google nu a dorit, până în prezent, să confirme anunţul, dar reprezentanţii nu au ascuns niciodată intenţia de a revoluţiona ideea de transport prin dezvoltarea şi producţia maşinilor autonome. Larry Page a anunţat recent că proiectul mai are nevoie de cel mult cinci ani până să poată deveni un produs de serie.

    Un anunţ important a fost făcut în ianuarie de Chris Urmson, managerul în cadrul diviziei de cercetare Google, în cadrul salonului auto de la Detroit. ”Ne gândim la modul în care aceste maşini ar putea îmbunătăţi viaţa oamenilor, iar variantele sunt multe„, a spus Urmson. ”Tehnologia îi permite unei persoane să cheme maşina şi apoi să îi spună unde trebuie să ajungă.„

    Discursul lui Urmson a atras atenţia celor de la Uber, pentru că Google este o companie cu resursele necesare pentru a dezvolta orice proiect. Mai mult, aplicaţia Uber se bazează în mare măsură pe Google Maps, iar pierderea accesului şi implicit folosirea altor variante inferioare calitativ, precum Map Quest sau Apple Maps, ar duce la şi mai multe probleme.

    Uber încearcă să găsească un răspuns pe măsură, aşa că la scurt timp după, Travis Kalanick a anunţat parteneriatul cu universitatea Carnegie Mellon în vederea dezvoltării unui centru de studii în Pittsburgh. Scopul acestuia este dezvoltarea maşinilor autonome, care să nu mai necesite şoferi. Între cele două companii se dă astfel o luptă în tăcere, însă o luptă care are ca miză miliarde de dolari.

    Un alt aspect care rămâne de stabilit, în opinia analiştilor de la TechCrunch, este posibilitatea legală de a folosi maşinile autonome, pentru că în acest moment doar câteva regiuni din Statele Unite permit accesul maşinilor fără şoferi pe străzi.

    În orice caz, pentru oamenii de rând, competiţia dintre companii nu poate fi decât benefică. Cine va reuşi primul să dezvolte un sistem autonom ce permite transportul persoanelor este mai puţin important; rezultatul va fi însă spectaculos.

  • H&M răspunde acuzaţiilor bloggerilor de modă care au vizitat o fabrică şi s-au întors plângând – VIDEO

    “În cadrul unui program web-TV, trei adolescenţi au experimentat timp de o lună lucrul într-o fabrică de textile din Cambodgia. Asocierea imaginii H&M cu cele prezentate în acest program este eronată, deoarece niciuna dintre fabricile vizitate nu produce haine pentru magazinele noastre. Mai mult, niciunul dintre producătorii programului şi nici cei trei adolescenti protagonisti nu s-au adresat H&M cu scopul de a obtine informaţii pentru documentare, fapt care induce, din start, un caracter părtinitor acestui demers. Pentru noi este foarte important ca atât clienţii, cât şi partenerii noştri să aiba acces la o imagine corectă şi echilibrată asupra activităţii H&M şi responsabilităţilor pe care ni le asumăm. De ani de zile depunem eforturi considerabile în ţările în care avem parteneriate cu producătorii de textile, pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă şi milităm pentru respectarea drepturilor angajaţilor. H&M a dezvoltat unele dintre cele mai exigente standarde de sustenabilitate din industria textilă, la nivel mondial, standarde pe care le impunem, fără exceptie, tuturor furnizorilor noştri.Totodată, H&M a susţinut întotdeauna faptul că salariile din industria textilă trebuie să fie la un nivel suficient pentru a asigura traiul angajaţilor. Acest fapt este specificat, de altfel, şi în Codul nostru de Etică”, se arată în poziţia oficială a H&M primită pe adresa redacţiei.

    Trei bloggeri de modă din Norvegia au fost trimişi de către angajator, publicaţia Aftenposten, să lucreze timp de o lună la o fabrică de haine din Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Experienţa pare că le-a schimbat complet percepţia despre industria vestimentară şi a declanşat numeroase dezbateri în spaţiul public din statul nordic, relatează Quartz, citând presa locală.

    H&M lansează în 2015 magazin online în România

    Anniken Jorgensen, o bloggeriţă de 17 ani, a criticat aspru compania H&M pentru că nu plăteşte salarii mai mari, atacând în aceeaşi măsură publicaţia a cărei angajată este pentru că nu prezintă mai multe imagini cu muncitorii şi condiţiile în care aceştia lucrează.

    Documentarul realizat în timpul perioadei în care cei trei au lucrat este un reality show numit “Sweatshop deadly fashion”, şi arată condiţiile extrem de proaste din Cambodgia. Iniţial, cele trei protagoniste erau dornice să cunoască sistemul social şi cultura din Phnom Penh, însă pe măsură ce discutau cu muncitorii au realizat cât de grea este viaţa acestora. Spre finalul serialului, tinerele începuseră să plângă în timpul interviurilor şi să critice vehement companiile ce deţineau fabrici în Cambodgia. “Adevărul este că suntem bogaţi pentru că ei sunt săraci”, spune Ludvig Hambro, unul dintre producători, la finalul serialului, citat de Quartz. “Suntem bogaţi pentru că ne costă doar 10 dolari să cumpărăm un tricou de la H&M.”
     

    Cambodgia era cândva considerată un model pentru alte state producătoare de textile, dar standardele scăzute de siguranţă în muncă şi stagnarea salariilor au dus la numeroase proteste în ultimii ani. În urma unui incident soldat cu uciderea a cinci muncitori, guvernul a crescut în cele din urmă salariul minim de la 80 de dolari pe lună la 128 de dolari, deşi muncitorii ceruseră 160 de dolari.

    Ca răspuns la cele prezentate în reality show, H&M a emis un comunicat care menţiona că “acest program nu este reprezentativ pentru programul companiei de responsabilitate socială şi prezintă o imagine greşită a modului în care ne tratăm angajaţii.”

    H&M, unul dintre cele mai populare şi mai cunoscute grupuri la nivel mondial, are în total în portofoliu şapte branduri, iar al şaptelea, „&Other Stories“, a fost anunţat în 2013. H&M este cunoscut pentru brandul cu acelaşi nume, lansat şi pe piaţa locală în urmă cu mai bine de trei ani, după cinci ani de tatonări. Sub umbrela Hennes&Mauritz se găsesc însă şi Cos, Monki, Weekday, Cheap Monday şi H&M Home. De altfel, puţini sunt cei care ştiu că H&M are şi alte „branduri-surori“ mai puţin cunoscute.

     Cei mai importanţi jucători din retailul de îmbrăcăminte, în frunte cu Zara şi H&M, lucrează în România cu fabrici care îşi plătesc angajaţii cu salarii sub minimul pe economie, sume care le sunt insuficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile lunare, potrivit unui raport al organizaţiei Clean Clothes Campaign publicat anul trecut.
     
    Raportul organizaţiei arată că angajaţii din industria textilă din mai multe state din Europa de Est, precum România, Bulgaria, Macedonia sau Georgia, trăiesc sub limita sărăciei, ei fiind plătiţi cu salarii care reprezintă mai puţin de o cincime din necesarul lunar. Organizaţia Clean Clothes Campaign, care încearcă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în industria textilă, afirmă că începând cu 2013 atât România, cât şi Bulgaria şi Macedonia au salariul minim net mai mic decât cel plătit în China.
     
    De altfel, salariile de nici 200 de euro pe lună sunt principalul punct de atracţie al ma­rilor retaileri care vin să îşi croiască şi să îşi coasă haine în România. Alte avantaje sunt re­pre­zentante de forţa de muncă bine pregătită şi de apropierea de statele vestice unde au piaţă de desfacere marii retaileri.

  • H&M răspunde acuzaţiilor bloggerilor de modă care au vizitat o fabrică şi s-au întors plângând – VIDEO

    “În cadrul unui program web-TV, trei adolescenţi au experimentat timp de o lună lucrul într-o fabrică de textile din Cambodgia. Asocierea imaginii H&M cu cele prezentate în acest program este eronată, deoarece niciuna dintre fabricile vizitate nu produce haine pentru magazinele noastre. Mai mult, niciunul dintre producătorii programului şi nici cei trei adolescenti protagonisti nu s-au adresat H&M cu scopul de a obtine informaţii pentru documentare, fapt care induce, din start, un caracter părtinitor acestui demers. Pentru noi este foarte important ca atât clienţii, cât şi partenerii noştri să aiba acces la o imagine corectă şi echilibrată asupra activităţii H&M şi responsabilităţilor pe care ni le asumăm. De ani de zile depunem eforturi considerabile în ţările în care avem parteneriate cu producătorii de textile, pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă şi milităm pentru respectarea drepturilor angajaţilor. H&M a dezvoltat unele dintre cele mai exigente standarde de sustenabilitate din industria textilă, la nivel mondial, standarde pe care le impunem, fără exceptie, tuturor furnizorilor noştri.Totodată, H&M a susţinut întotdeauna faptul că salariile din industria textilă trebuie să fie la un nivel suficient pentru a asigura traiul angajaţilor. Acest fapt este specificat, de altfel, şi în Codul nostru de Etică”, se arată în poziţia oficială a H&M primită pe adresa redacţiei.

    Trei bloggeri de modă din Norvegia au fost trimişi de către angajator, publicaţia Aftenposten, să lucreze timp de o lună la o fabrică de haine din Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Experienţa pare că le-a schimbat complet percepţia despre industria vestimentară şi a declanşat numeroase dezbateri în spaţiul public din statul nordic, relatează Quartz, citând presa locală.

    H&M lansează în 2015 magazin online în România

    Anniken Jorgensen, o bloggeriţă de 17 ani, a criticat aspru compania H&M pentru că nu plăteşte salarii mai mari, atacând în aceeaşi măsură publicaţia a cărei angajată este pentru că nu prezintă mai multe imagini cu muncitorii şi condiţiile în care aceştia lucrează.

    Documentarul realizat în timpul perioadei în care cei trei au lucrat este un reality show numit “Sweatshop deadly fashion”, şi arată condiţiile extrem de proaste din Cambodgia. Iniţial, cele trei protagoniste erau dornice să cunoască sistemul social şi cultura din Phnom Penh, însă pe măsură ce discutau cu muncitorii au realizat cât de grea este viaţa acestora. Spre finalul serialului, tinerele începuseră să plângă în timpul interviurilor şi să critice vehement companiile ce deţineau fabrici în Cambodgia. “Adevărul este că suntem bogaţi pentru că ei sunt săraci”, spune Ludvig Hambro, unul dintre producători, la finalul serialului, citat de Quartz. “Suntem bogaţi pentru că ne costă doar 10 dolari să cumpărăm un tricou de la H&M.”
     

    Cambodgia era cândva considerată un model pentru alte state producătoare de textile, dar standardele scăzute de siguranţă în muncă şi stagnarea salariilor au dus la numeroase proteste în ultimii ani. În urma unui incident soldat cu uciderea a cinci muncitori, guvernul a crescut în cele din urmă salariul minim de la 80 de dolari pe lună la 128 de dolari, deşi muncitorii ceruseră 160 de dolari.

    Ca răspuns la cele prezentate în reality show, H&M a emis un comunicat care menţiona că “acest program nu este reprezentativ pentru programul companiei de responsabilitate socială şi prezintă o imagine greşită a modului în care ne tratăm angajaţii.”

    H&M, unul dintre cele mai populare şi mai cunoscute grupuri la nivel mondial, are în total în portofoliu şapte branduri, iar al şaptelea, „&Other Stories“, a fost anunţat în 2013. H&M este cunoscut pentru brandul cu acelaşi nume, lansat şi pe piaţa locală în urmă cu mai bine de trei ani, după cinci ani de tatonări. Sub umbrela Hennes&Mauritz se găsesc însă şi Cos, Monki, Weekday, Cheap Monday şi H&M Home. De altfel, puţini sunt cei care ştiu că H&M are şi alte „branduri-surori“ mai puţin cunoscute.

     Cei mai importanţi jucători din retailul de îmbrăcăminte, în frunte cu Zara şi H&M, lucrează în România cu fabrici care îşi plătesc angajaţii cu salarii sub minimul pe economie, sume care le sunt insuficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile lunare, potrivit unui raport al organizaţiei Clean Clothes Campaign publicat anul trecut.
     
    Raportul organizaţiei arată că angajaţii din industria textilă din mai multe state din Europa de Est, precum România, Bulgaria, Macedonia sau Georgia, trăiesc sub limita sărăciei, ei fiind plătiţi cu salarii care reprezintă mai puţin de o cincime din necesarul lunar. Organizaţia Clean Clothes Campaign, care încearcă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în industria textilă, afirmă că începând cu 2013 atât România, cât şi Bulgaria şi Macedonia au salariul minim net mai mic decât cel plătit în China.
     
    De altfel, salariile de nici 200 de euro pe lună sunt principalul punct de atracţie al ma­rilor retaileri care vin să îşi croiască şi să îşi coasă haine în România. Alte avantaje sunt re­pre­zentante de forţa de muncă bine pregătită şi de apropierea de statele vestice unde au piaţă de desfacere marii retaileri.

  • Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză şi au băgat spaima în multinaţionale

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. Cum au reuşit?

    Lumea afacerilor nu este o joacă de copii pentru niciunul dintre câştigătorii crizei. Niciunul nu a declarat că a fost uşor, ci dimpotrivă, că a fost nevoie de multă muncă, de efort, de idei, de inovaţii. Cu toate acestea, la bilanţul anului 2014 plusurile sunt numeroase pentru companii ca AdePlast, Agroland, Albalact, Bilka, Dedeman, Marelvi, MedLife, Te-Rox.

    Antreprenorul Horia Cardoş, care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri, şi-a crescut din 2008 până la finalul anului trecut afacerile de zece ori, ajungând la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. În acelaşi interval de timp Dedeman, afacerea controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a crescut de peste trei ori. Anul trecut, reţeaua de bricolaj a investit 65 de milioane de euro (echivalente cu valoarea profitului din 2013) în deschiderea a patru magazine, numărul acestora ajungând la 40 de unităţi. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dedeman este cea mai mare companie românească deţinută de antreprenori; în 2013 a realizat o cifră de afaceri de 2,68 de miliarde de lei şi un profit de 288 de milioane de lei, iar la jumătatea anului trecut afacerile înregistrau o creştere de 27%.

    ”Antreprenoriatul românesc este acum o comunitate numeroasă de oameni cu iniţiativă, idei şi determinare, care nu aşteaptă schimbarea în România, ci o generează. Ei creează locuri de muncă atunci când puţini se gândesc să facă angajări, sunt cei care văd oportunităţi în perioadă de criză economică şi fac investiţii inclusiv în recesiune„, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România, în prefaţa Cărţii Antreprenorilor, ediţia 2014.

    Drept dovadă, Albalact, producătorul de lactate controlat de Raul Ciurtin, a devenit în mod oficial anul trecut numărul doi pe piaţa de lactate, iar acum o provoacă pe ocupanta primului loc, Danone. Iar braşoveanului Horaţiu Ţepeş, lider pe piaţa de învelitori metalice pentru acoperişuri, are în plan să deschidă fabrici peste hotare. MedLife, compania fondată de Mihai Marcu, a bătut anul trecut mai multe recorduri, în termeni de încasări, număr de abonaţi şi investiţii, iar 2015 a început cu achiziţii. Pe preluarea de competitori mizează şi Marcel Bărbuţ, antreprenorul care a dezvoltat AdePlast, nume sub care opt fabrici produc materiale de construcţii. Dar Bărbuţ vrea şi să dubleze exporturile, de vreme ce piaţa locală stagnează. Vânzările externe sunt însă pentru Doina Cepalis principala sursă a încasărilor, 97% din cifra de afaceri datorându-se exporturilor.

    Indiferent de reţeta aplicată de aceşti antreprenori, ei sunt un exemplu clar că forţa multinaţionalelor nu este o condiţie suficientă pentru a câştiga clienţi, cotă de piaţă şi profit.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând cu 9 februarie.

  • Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză şi au băgat spaima în multinaţionale

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. Cum au reuşit?

    Lumea afacerilor nu este o joacă de copii pentru niciunul dintre câştigătorii crizei. Niciunul nu a declarat că a fost uşor, ci dimpotrivă, că a fost nevoie de multă muncă, de efort, de idei, de inovaţii. Cu toate acestea, la bilanţul anului 2014 plusurile sunt numeroase pentru companii ca AdePlast, Agroland, Albalact, Bilka, Dedeman, Marelvi, MedLife, Te-Rox.

    Antreprenorul Horia Cardoş, care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri, şi-a crescut din 2008 până la finalul anului trecut afacerile de zece ori, ajungând la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. În acelaşi interval de timp Dedeman, afacerea controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a crescut de peste trei ori. Anul trecut, reţeaua de bricolaj a investit 65 de milioane de euro (echivalente cu valoarea profitului din 2013) în deschiderea a patru magazine, numărul acestora ajungând la 40 de unităţi. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dedeman este cea mai mare companie românească deţinută de antreprenori; în 2013 a realizat o cifră de afaceri de 2,68 de miliarde de lei şi un profit de 288 de milioane de lei, iar la jumătatea anului trecut afacerile înregistrau o creştere de 27%.

    ”Antreprenoriatul românesc este acum o comunitate numeroasă de oameni cu iniţiativă, idei şi determinare, care nu aşteaptă schimbarea în România, ci o generează. Ei creează locuri de muncă atunci când puţini se gândesc să facă angajări, sunt cei care văd oportunităţi în perioadă de criză economică şi fac investiţii inclusiv în recesiune„, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România, în prefaţa Cărţii Antreprenorilor, ediţia 2014.

    Drept dovadă, Albalact, producătorul de lactate controlat de Raul Ciurtin, a devenit în mod oficial anul trecut numărul doi pe piaţa de lactate, iar acum o provoacă pe ocupanta primului loc, Danone. Iar braşoveanului Horaţiu Ţepeş, lider pe piaţa de învelitori metalice pentru acoperişuri, are în plan să deschidă fabrici peste hotare. MedLife, compania fondată de Mihai Marcu, a bătut anul trecut mai multe recorduri, în termeni de încasări, număr de abonaţi şi investiţii, iar 2015 a început cu achiziţii. Pe preluarea de competitori mizează şi Marcel Bărbuţ, antreprenorul care a dezvoltat AdePlast, nume sub care opt fabrici produc materiale de construcţii. Dar Bărbuţ vrea şi să dubleze exporturile, de vreme ce piaţa locală stagnează. Vânzările externe sunt însă pentru Doina Cepalis principala sursă a încasărilor, 97% din cifra de afaceri datorându-se exporturilor.

    Indiferent de reţeta aplicată de aceşti antreprenori, ei sunt un exemplu clar că forţa multinaţionalelor nu este o condiţie suficientă pentru a câştiga clienţi, cotă de piaţă şi profit.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând cu 9 februarie.

  • Cei mai puternici oameni din aviaţia mondială au pus la cale planul pentru supravieţuirea unei industrii lovite din toate părţile

    Întreaga lume se află în această cameră, iar noi, cei de la masa aceasta, avem cea mai scăzută rată de creştere din industria aviaţiei civile“, a remarcat la un moment dat Carsten Spohr, noul CEO al grupului german Lufthansa, în cadrul întâlnirii Chief Executive Board Meeting Star Alliance, organizată în luna decembrie în New Delhi, cu prilejul integrării Air India în alianţă. În dreapta lui se află Jaan Albrecht, directorul executiv al Austrian Airlines, iar la mesele alăturate, Călin Rovinescu, CEO-ul Air Canada şi preşedintele Star Alliance, Rohit Nandan, preşedinte şi managing director al Air India, precum şi directorii executivi ai Ethiopian, Avianca, Shenzen Airlines, Singapore Airlines, Thai, cât şi ai celorlalte companii membre ale Star Alliance, cea mai mare alianţă aviatică mondială.

    În cadrul întâlnirii anuale, executivii sunt puşi faţă în faţă cu jurnalişti din întreaga lume şi sunt bombardaţi cu întrebări care de care mai variate, de la tipul de scaune folosite în viitoarele aeronave până la evoluţia industriei aviatice în contextul macroeconomic actual. Nici pentru jurnalişti misiunea nu este uşoară: ei trebuie să îşi concentreze întrebările pentru reprezentanţii celor mai importante companii din aviaţia mondială în 50 de minute, durata obişnuită a unui interviu. Spohr se referă la ritmul de creştere scăzut de la nivelul întregii pieţe europene: aceasta va creşte cu 2,7% pe an în număr de pasageri, comparativ cu cele mai importante pieţe la nivel mondial, care vor creşte cu 5,5% (China) şi cu 3,2% (Statele Unite ale Americii (3,2%), potrivit datelor Asociaţiei de Transport Internaţional IATA.

     „A fost cu siguranţă un prim an mai puţin plictisitor decât speram, dar nu am fost surprins. Turbulenţele cu care ne-am confruntat sunt doar o etapă din oceanul de schimbări cu care ne confruntăm în industria aviaţiei civile. Lucrurile se schimbă astăzi, şi atât Lufthansa, cât şi Austrian Airlines şi alţi operatori aerieni trebuie să se schimbe“, se aude tare vocea lui Carsten Spohr, răspunzându-mi la întrebare din celălalt capăt al mesei. El a preluat conducerea Lufthansa, al cărei profit net a scăzut în 2013 cu trei sferturi, ajungând la 313 milioane de euro, după plecarea lui Christoph Franz la conducerea companiei de farmaceutice Roche. Spohr şi-a început cariera ca inginer, a continuat-o ca pilot şi a evoluat spre funcţiile de director de resurse umane, vicepreşedinte al Alliances & Cooperations (cu responsabilitatea de a coordona partenerii Lufthansa din toată lumea şi strategia de business a companiei), manager în consiliul director al liniei de pasageri Lufthansa, CEO al Lufthansa Cargo.

    În presa internaţională, este considerat carismatic, implicat, ambiţios şi cu abilitatea de a lua decizii puternice, aspect esenţial în contextul în care se află în prezent compania pe care o conduce. De la numirea sa în funcţia de CEO, Lufthansa a revizuit de două ori în cursul anului trecut ţinta de profitabilitate pentru anul 2014, ajungând la o estimare a profitului operaţional de un miliard de euro. „Modificările au fost cauzate de lipsa de dezvoltare a pieţei. Rezultatul operaţional se va apropia de un miliard anul acesta şi nu avem motive să schimbăm acest pronostic încă o dată. În industria aviaţiei este extrem de greu să faci predicţii, volatilitatea este ridicată“, explică Spohr referindu-se la ajustările pe care le-a făcut anul trecut.

    Economia instabilă, scăderea abruptă a preţurilor biletelor de avion cu 4,5%, odată cu mărirea capacităţii de transport a competitorilor, cât şi grevele sindicatelor, care au adus companiei pierderi totale de 200 de milioane de euro, sunt câteva din „turbulenţele“ despre care vorbeşte Spohr. Potrivit lui, în pofida pierderilor cauzate de aceşti factori, schimbările sunt necesare pentru asigurarea stabilităţii, atât în ce priveşte Lufthansa, cât şi Austrian Airlines. Cei mai importanţi paşi în procesul schimbării sunt, potrivit lui, „adaptarea produselor la nevoile pasagerilor“. Or, în contextul în care nevoile pasagerilor sunt mai ales legate de reducerea costurilor de călătorie, cea mai importantă decizie anunţată de Lufthansa anul trecut este de a intra în jocul operatorilor low-cost de cursă lungă sub marca Eurowings.

    Eurowings denumea până în octombrie anul trecut un operator regional german cu baza în Düsseldorf, dar, din octombrie 2014, zborurile acestuia au început să fie operate exclusiv prin Germanwings, alt operator low-cost al Lufthansa. Astfel, începând cu sfârşitul anului 2015, Lufthansa va folosi brandul Eurowings pentru zboruri low-cost de lung curier, ca răspuns la competiţia companiilor care operează în Golf şi care i-au costat pe nemţi câteva rute, spre exemplu cea spre Abu Dhabi. Compania va rebrandui Eurowings drept un operator de lung curier şi va folosi, în primă fază, trei Airbus A330 închiriate, urmând ca flota să fie extinsă cu până la şapte Airbus A330. Toate zborurile vor fi operate din Köln şi vor avea destinaţii precum Florida, Africa de Sud şi Oceanul Indian.

    „Ne vom orienta spre destinaţii leisure: ape calde, oraşe interesante şi plaje primitoare“, spune Spohr, fără a numi destinaţiile exacte. În lansarea zborurilor de lung curier, Lufthansa va colabora cu Sun Express, un joint venture între Lufthansa şi Turkish Airlines fondat în urmă cu 25 de ani, care conectează în prezent destinaţii din Marea Mediterană cu oraşe din Germania. Costurile de operare pentru aceste curse vor fi reduse cu 40% comparativ cu celelalte operaţiuni de lung curier ale Lufthansa, prin salarii mai mici acordate angajaţilor şi o flotă eficientă din punctul de vedere al combustibilului; măsura este una dintre cele atacate de sindicatul piloţilor în ultimele luni.

  • Cel mai mare regret al lui Bill Gates

    “Mă simt destul de prost pentru că nu ştiu să vorbesc alte limbi în afară de engleză”, a spus Gates în cadrul unui interviu pe Reddit. “Am urmat cursuri de latină şi greacă în timpul liceului pe care le-am absolvit cu note de zece. Ele probabil îmi ajută vocabularul, dar aş fi vrut să ştiu franceză, arabă sau chineză. Sper să am în curând timpul necesar să învăţ una dintre acestea; probabil franceză, pentru că e cea mai uşoară”, relatează CNN.

    Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a impresionat plăcut în vara anului trecut, atunci când şi-a demonstrat cunoştinţele de mandarină în timpul unei discuţii la Universitatea din Beijing.

    Bill Gates are însă timp să îşi urmeze pasiunea. La 59 de ani, el este cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 80 de miliarde de dolari. El a renunţat la poziţia de CEO al Microsoft în 2008, păstrând doar o poziţie în consiliul director.