Tag: Italia

  • Cel mai probabil, satelitul care va cădea azi pe Pământ va lovi Italia

    “Pe baza indiciilor şi a estimărilor furnizate de Comitetul tehnic ştiinţific”, Protecţia civilă italiană a anunţat că “probabilitatea ca unul sau mai multe fragmente desprinse din satelit să cadă pe teritoriul italian a crescut la 1,5%, după ce joi seară această probabilitate era de 0,6%”, informează AFP.

    Regiunile potenţial vizate sunt cele din nordul ţării – Piemont, Lombardia, Val d’Aosta, Liguria, Trentino – Tirolul de Sud, Veneţia şi partea de vest a regiunii Emilia-Romagna, potrivit acestei instituţii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Berlusconi ar putea fi judecat pentru favorizarea unei firme care dorea contracte în România

    Potrivit procurorilor, compania italiană RCS, cea care a realizat interceptările pentru Procuratura din Milano, i le-a oferit lui Silvio Berlusconi în speranţa obţinerii, în schimb, a unor contracte privilegiate în România. Publicaţia familiei Berlusconi, Il Giornale, a difuzat în 2005 stenogramele unor conversaţii acoperite de statutul secretului de serviciu care demonstrau legături între un lider de stânga şi patronul companiei de asigurări Unipol, dezvăluind încercarea acestora de a deţine controlul asupra băncii BNL-Unipol.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Standard & Poor’s reduce ratingurile a şapte bănci italiene. Care sunt băncile afectate

    “Perspectiva negativă de rating pentru datoria pe termen lung a celor 15 bănci reflectă posibilitatea unei noi retrogradări, dacă va avea loc o nouă reducere a ratingului pentru Italia”, au precizat Renato Panichi şi Taos Fudji, principalii autori ai comunicatului agenţiei privind decizia de modificare a ratingurilor.

    Cele şapte bănci ale căror ratinguri pentru datoria pe termen lung au fost reduse de la A+ la A şi pentru care perspectiva de rating a fost modificată de la “stabil” la “negativ” sunt următoarele:

    – Intesa Sanpaolo SpA şi principalele ei subsidiare – Banca IMI SpA şi Banca Infrastrutture Innovazione e Sviluppo SpA

    – Mediobanca SpA

    – Findomestic Banca SpA

    – Banca Nazionale del Lavoro SpA

    – Cassa di Risparmio in Bologna SpA (Carisbo).

    Cele opt bănci a căror perspectivă de rating a fost modificată de la “stabil” la “negativ” sunt:

    – Istituto per il Credito Sportivo (ICS)

    – Banca Fideuram

    – Agos-Ducato SpA

    – UniCredit SpA şi principalele ei subsidiare – UniCredit Bank AG, UniCredit Bank Austria AG, UniCredit Leasing SpA

    – Cassa di Risparmio di Parma e Piacenza SpA (Cariparma).

    Standard & Poor’s a redus marţi ratingul Italiei, a treia economie din zona euro, de la A+ la A, motivele invocate ţinând de prezumţia că “reducerea ritmului activităţii economice de până în prezent va face dificil de atins ţintele fiscale revizuite ale guvernului”. Reducerea ratingului reflectă “slăbirea perspectivelor economice” şi temerea că “fragila” coaliţie de guvernământ nu va fi în stare să aplice măsurile necesare pentru însănătoşirea finanţelor publice.

    Standard & Poor’s anticipează o creştere economică medie anuală de 0,7% pentru Italia în perioada 2011-2014, în scădere faţă de prognoza anterioară de 1,3%. Ponderea în PIB a datoriei Italiei este a doua ca mărime în zona euro, respectiv 120% – cea mai mare între statele notate de Standard & Poor’s cu rating A.

    În paralel, agenţia Moody’s a anunţat şi ea că este în curs de revizuire a ratingului Italiei, urmând să-şi prezinte concluziile înainte de 15 octombrie. Moody’s a retrogradat ultima oară Italia în 1993, la Aa2.

    Două asociaţii italiene ale consumatorilor au anunţat că vor da în judecată Standard & Poor’s, pe motiv că agenţia “nu face decât să ofere muniţie pentru băncile de investiţii şi speculatori”. Potrivit Bloomberg, asociaţiile Adusbef şi Federconsumatori consideră că nici Standard & Poor’s, nici Moody’s nu au dreptul să evalueze ratingul Italiei, pe motiv că nu au licenţă din partea Autorităţii Europene pentru Operaţiuni Bursiere.

    De asemenea, procurorii din oraşul Trani, din sudul Italiei, investighează declaraţiile celor două agenţii americane de rating care au avut impact nefavorabil pentru Italia pe pieţele financiare.

  • Premierul Italiei atacă S&P. Retrogradarea s-a făcut pe baza unor considerente politice

    “Evaluările făcute de Standard&Poor’s par să asculte mai mult de articolele din ziare decât de realitate şi par să fie influenţate negativ de elemente de ordin politic”, a spus premierul italian.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Bursele europene au deschis în scădere, după retrogradarea Italiei de către S&P

    Declinul a fost însă limitat, deoarece scăderile puternice din sesiunea de luni au adus acţiunile la preţuri atractive pentru jucători. Indicele european de referinţă FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,2% până la ora 7:15 GMT, după ce a pierdut luni 2,3%. Băncile franceze au scăzut puternic, după apariţia unor informaţii, pe surse, că o bancă importantă din China a întrerupt anumite tipuri de tranzacţii cu mai multe grupuri financiare europene, inclusiv cele mai mari trei bănci din Franţa, din cauza crizei datoriilor de stat. Acţiunile Societe Generale au deschis în scădere cu 2,7%, iar BNP Paribas a coborât cu 3% la debut. Bursa de Valori Bucureşti a deschis în scădere cu 0,21%, în linie cu marile burse europene, pe o piaţă în care au fost realizate operaţiuni cu acţiuni în valoare de puţin peste un milion de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Standard & Poor’s a tăiat şi ratingul Italiei. Moody’s mai aşteaptă puţin

    Motivele invocate de agenţia americană ţin de prezumţia că “reducerea ritmului activităţii economice de până în prezent va face dificil de atins ţintele fiscale revizuite ale guvernului”, iar reducerea ratingului reflectă “slăbirea perspectivelor economice” şi temerea că “fragila” coaliţie de guvernământ nu va fi în stare să aplice măsurile necesare pentru însănătoşirea finanţelor publice.

    Guvernul de la Roma a aprobat recent un pachet de măsuri de austeritate în valoare de 54 de miliarde de euro, spre a convinge Banca Centrală să cumpere obligaţiuni italiene. Planul are în vedere ca în 2013 să se ajungă la un buget echilibrat.

    Standard & Poor’s anticipează o creştere economică medie anuală de 0,7% pentru Italia în perioada 2011-2014, în scădere faţă de prognoza anterioară de 1,3%.

    Ponderea în PIB a datoriei Italiei este a doua ca mărime în zona euro, respectiv 120% – cea mai mare între statele notate de Standard & Poor’s cu rating A.

    “Reducerea ratingului e destul de neaşteptată şi cred că e o porcărie”, a declarat Luca Silipo, economist-şef pentru Asia-Pacific la biroul din Hong Kong al băncii Natixis, citat de Bloomberg, explicând că Italia a adoptat restricţii bugetare în parte tocmai din cauza presiunii agenţiilor de rating, pentru ca acum să fie penalizată de agenţii exact pentru faptul că măsurile de austeritate respective îi reduc perspectiva de creştere economică.

    Este prima retrogradare de rating suveran a Italiei din octombrie 2006 încoace. Perspectiva de rating atribuită Italiei este negativă, ceea ce înseamnă, ca şi în cazul Greciei sau al Irlandei, că Standard & Poor’s va proceda la o nouă retrogradare în următoarele luni.

    Agenţia Moody’s a anunţat că amână cu o lună verdictul în procesul de revizuire a ratingului Italiei, însă este cel mai probabil ca rezultatul să fie tot o retrogradare.

    În Asia, euro deja scădea puternic faţă de dolar şi yen în primele tranzacţii de marţi.

  • Daţi un leu pentru creditorii Greciei

    În realitate, ar fi vorba de fapt de stimularea investitorilor care ar finanţa statele, aşa cum a fost programul american TALF (Term Asset-Backed Securities Loan Facility), în valoare de 100 de miliarde dolari (bani folosiţi efectiv până în 2010, dintr-un total disponibil de 1.000 de miliarde), prin care Rezerva Federală a oferit finanţare ieftină băncilor şi fondurilor de investiţii, permiţând astfel instituţiilor de credit să continue, la costuri rezonabile, creditarea consumatorilor şi a micilor afaceri.

    CNBC a relatat că un oficial (nenumit) al G7 ar fi declarat că europenii iau în considerare o astfel de variantă de TALF, doar că ea ar viza piaţa obligaţiunilor guvernamentale, cu scopul de a-i stimula pe investitori să continue, la costuri rezonabile, creditarea statelor cu probleme.

    Capacitatea financiară a EFSF este actualmente de 440 de miliarde de euro.

  • La vară o să închiriem un sat

    Cum tot mai multă lume preferă să călătorească cu un grup mare de prieteni sau mulţi membri ai familiei din mai multe generaţii, au apărut şi oferte menite să satisfacă această cerere de “turism 3G”, cum este supranumit de către operatorii din domeniu. Bineînţeles, ofertele se adresează celor ce îşi permit să plătească preţuri pe măsură.

    În apropiere de Saint Tropez se află un complex folosit pentru odihnă de diverse vedete şi care se poate închiria pentru cei interesaţi. Proprietatea, care a aparţinut cândva regizorului britanic Tony Richardson, care a salvat-o de la ruină, este compusă dintr-o casă principală, plus trei mai mici şi două anexe, unde se află o spălătorie şi o sală de fitness şi poate găzdui douăzeci de persoane.

    Un alt complex pentru “turiştii 3G” este o mică aşezare situată la circa o oră şi jumătate distanţă de mers cu maşina de Avignon, Franţa. Aşezarea, abandonată la un moment dat şi readusă la viaţă de un om de afaceri, este formată din douăzeci de clădiri şi o stradă pietruită. Se pot caza douăzeci şi patru de persoane în opt case.

    Creşterea cererii pentru asemenea destinaţii de vacanţă se dovedeşte profitabilă şi pentru Landmark Trust, o organizaţie din Marea Britanie al cărei scop este identificarea şi restaurarea clădirilor istorice, pe care le închiriază doritorilor. Clienţii care închiriază astfel de proprietăţi pentru vacanţă vor pur şi simplu să relaxeze alături de mulţi prieteni sau rude, fără a-şi asuma obligaţii de gazde.

    Italia are şi ea multe sătucuri ce se pretează închirierii complete pentru turism, cum ar Castello di Gargonza, un sat cu castel, unde cândva a fost exilat însuşi Dante, sau Montegridolfo, renovat şi transformat în complex turistic de către creatoarea de modă Alberta Ferretti.

  • Cadouri sexuale pentru Berlusconi

    Parchetul din Bari şi-a prezentat concluziile, anunţând acuzaţii în special împotriva antreprenorului Giampaolo Tarantini şi a Sabinei Began, supranumită “regina mamă” şi considerată ca persoana care recruta un fel de harem pentru Berlusconi.

    Şeful guvernului nu este cercetat, întrucât utilizarea serviciilor prostituatelor nu este un delict în Italia. Potrivit parchetului, cel puţin 30 de tinere au fost aduse de Tarantini la reşedinţele lui Berlusconi şi multe dintre ele au practicat prostituţia cu premierul.