Tag: cauza

  • Grevă la Lufthansa. Ce zboruri spre şi din Bucureşti vor fi afectate

    Sindiactul piloţilor din cadrul Lufthansa a anunţat o grevă pentru zborurile de lung curier, marţi, 21 octombrie, imediat după greva prevăzută pentru luni după-amiază pe liniile interne. Greva urmează să afecteze circa 2100 de zboruri şi peste 200.000 de pasageri.
    Ce zboruri din şi spre România vor fi afectate:

     

    Sosiri în Bucureşti
    – LH1422 20. Octombrie 2014
    20:20 Frankfurt 23:35 Bucureşti
    – LH1418 21. Octombrie 2014
    10:15 Frankfurt 13:30 Bucureşti
    – LH1420 21. Octombrie 2014
    13:45 Frankfurt 17:05 Bucureşti
    – LH1654 21. Octombrie 2014
    15:40 Munich 18:35 Bucureşti
    – LH1422 21. Octombrie 2014
    20:25 Frankfurt 23:40 Bucureşti
    – LH1418 22. Octombrie 2014
    10:15 Frankfurt 13:30 Bucureşti

     

    Plecari din Bucureşti
    – LH1419 20. Octombrie 2014
    14:10 Bucureşti 15:40 Frankfurt
    – LH1423 21. Octombrie 2014
    06:05 Bucureşti 07:35 Frankfurt
    – LH1657 21. Octombrie 2014
    06:40 Bucureşti 07:45 Munich
    – LH1419 21. Octombrie 2014
    14:10 Bucureşti 15:40 Frankfurt
    – LH1421 21. Octombrie 2014
    18:15 Bucureşti 19:50 Frankfurt
    – LH1423 22. Octombrie 2014
    06:05 Bucureşti 07:35 Frankfurt
     

     

  • Facebook lansează o opţiune de alertă în caz de calamitate

    Această facilitate va informa doar prietenii că persoana în cauză este în siguranţă. Cei care nu sunt conectaţi cu persoana respectivă nu pot afla nimic.

    “Safety check” se va activa doar în cazul unor dezastre naturale şi va trimit actualizări atât timp cât starea de urgenţă se menţine.

    Reprezentanţii Facebook nu au anunţat data la care această opţiune va deveni disponibilă.

    Reţeaua socială Facebook are 1,3 miliarde de utilizatori în întreaga lume, 300 de milioane dintre aceştia folosind, de asemenea, şi aplicaţia Facebook Messenger. WhatsApp, care oferă o soluţie ieftină pentru înlocuirea mesajelor trimise pe telefon, are 600 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

  • Gabriel Comănescu: „Am visat să construiesc platforme în România, dar este imposibil din cauza finanţării”

    „Programul nostru de a moderniza flota implică inclusiv construcţia a două platforme de foraj noi”, a declarat omul de afaceri constănţean Gabriel Comănescu, cu prilejul achiziţiei a trei nave multifuncţionale. În prezent, flota Grup Servicii Petroliere (GPS) este alcătuită din 13 nave multifuncţionale, opt platforme de foraj marin, trei nave de construcţii marine şi două macarale plutitoare de mare tonaj, iar veniturile companiei se vor apropia anul acesta de 400 de milioane de dolari, potrivit omului de afaceri.

    Comănescu analizează investiţii de 800 de milioane de dolari în două platforme noi, una destinată lucrărilor în ape cu adâncime mică, a cărei construcţie ar costa 200 de milioane de dolari şi o a doua, capabilă să execute lucrări la mare adâncime, pentru care investiţia  necesară s-ar ridica la 600 de milioane de dolari. „Am visat să construiesc în România, dar din cauza unor probleme cauzate în general de finanţare, nu pot să fac acest lucru, este foarte scump. Singurii care pot veni cu un pachet financiar care să susţină aceste investiţii sunt norvegienii” a declarat Comănescu, care a spus că, cel mai probabil, platformele ar urma să fie construie într-un şantier din Norvegia.

    Anul acesta, omul de afaceri a mai cumpărat două platforme: GSP Uranus, în urma unei investiţii de 44 de milioane de dolari, sprijinită de EximBank şi GSP Magellan, pentru care compania nu a comunicat valoarea achiziţiei şi nici sursele de finanţare. Ambele platforme au fost cumpărate de la compania Transocean, una dintre cele mai mari companii la nivel mon­dial spe­cializată în forajul marin.

     

     

     

  • Efectele reducerii CAS în economie. Este prima reducere de taxe după cinci ani în care fiscalitatea muncii s-a înăsprit

    România a urcat anul acesta 17 locuri, până pe locul 59 din 144, în clasamentul competitivităţii economice al Forumului Economic Mondial, înaintea unor ţări ca Ungaria, Grecia sau Croaţia, dar după Bulgaria, Letonia sau Polonia. Ceea ce a ridicat-o sunt indicatorii de eficienţă, care arată că România, în termenii Forumului, este o economie în stadiul al doilea de dezvoltare, cel bazat pe eficienţă (primul este cel bazat pe factorii bruţi de producţie), rămânând totuşi departe de stadiul al treilea, cel bazat pe inovaţie. Luaţi la bani mărunţi, indicatorii de eficienţă arată că România stă cel mai bine la capitolul dimensiunii pieţei (locul 45 din 144) şi al maturităţii tehnologice (locul 47), dar cel mai prost la eficienţa pieţei muncii (locul 90), în timp ce principalii factori care stau în calea uşurinţei de a face afaceri sunt accesul slab la finanţare şi ratele impozitării.

    Despre eficienţa pieţei muncii continuă să vorbească investitorii străini şi români care cer periodic atât o liberalizare şi mai mare a condiţiilor de angajare şi concediere, după reforma codului muncii din vremea guvernului Boc, cât şi o scădere a fiscalităţii muncii, care s-a menţinut ani în şir printre cele mai mari din UE. Reducerea CAS era o temă la zi de discuţie încă din 2011, când Mugur Isărescu spunea că dacă şi-ar asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi diminuarea CAS, iar Jeffrey Franks de la FMI cerea guvernului Boc să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, întrucât nu există suficient spaţiu bugetar pentru toate. Atunci, guvernul a ales mărirea bugetului de investiţii pe seama tăierii tuturor celorlalte cheltuieli şi a abţinerii de la orice măsuri de relaxare fiscală după majorarea TVA din 2010. Din 2013 încoace, guvernul Ponta a ales întâi mărirea salariilor şi apoi scăderea CAS, preţul fiind tăierea banilor de investiţii, introducerea taxei pe stâlp şi majorarea accizei la carburanţi.

    În ambele cazuri însă, România a urmat filozofia FMI, care a avut ca unic obiectiv reducerea drastică de la un an la altul a deficitului structural. Într-un bilanţ al relaţiei cu România publicat în primăvara acestui an, FMI a remarcat că programul de ajustare fiscală în cadrul primului acord stand-by s-a bazat în principal pe tăieri de cheltuieli, deşi ar fi putut cuprinde planuri de majorare a veniturilor prin lărgirea bazei de impozitare şi creşterea unor taxe (aşa cum sugerase iniţial FMI) şi că acestea din urmă au început să apară abia din 2013. FMI arăta că nivelurile relativ mici ale datoriei şi deficitului, raportat la alte ţări din UE, ar fi permis României să nu fie atât de concentrată pe ţinta deficitului de 3% din PIB, având în vedere recesiunea, dar autorităţile au insistat să se încadreze în această ţintă până în 2012, ceea ce a amplificat scăderea economiei.

    Am pomenit de FMI pentru că relaţia cu Fondul a fost ruptă de România în 2005 exact în contextul introducerii cotei unice de impozitare, invocată astăzi ca precedent de îndrăzneală fiscală atât de adepţii tăierii CAS (ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, care invocă argumentele de atunci, anume că pierderile iniţiale de venituri la buget se vor acoperi din creşterea economică ulterioară), cât şi de opozanţii ei (preşedintele Traian Băsescu, care a preluat constatarea Consiliului Fiscal că după introducerea oricărui stimulent fiscal, gradul de conformare a contribuabililor creşte treptat până la un punct, apoi scade din nou, întrucât dispare efectul de noutate – în cazul cotei unice, gradul de conformare a început să stagneze din 2007 şi s-a deteriorat din 2012 chiar sub nivelurile dinainte de 2005).

    Comparaţia cu anul 2005 nu rezistă însă, întrucât pe atunci România nu era ameninţată de nicio recesiune şi nu avea de încheiat niciun ciclu de consolidare fiscală (dimpotrivă, în 2004 economia crescuse cu peste 8% şi deficitul bugetar era puţin peste 1% din PIB), cu atât mai puţin de vreo conjunctură externă defavorabilă creşterii economice. Astfel încât anul acesta rămâne primul în care România aplică realmente “în orb” măsuri de relaxare fiscală, deja criticate de Consiliul Fiscal pe motiv că impactul lor asupra veniturilor bugetare este subestimat de guvern. În cazul scutirii de impozit a profitului reinvestit de la 1 iulie, CF a calculat un impact de cel puţin 475 mil. lei anul acesta, faţă de 137,5 mil. lei estimat de Finanţe; în cazul scăderii CAS la angajator cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, impactul calculat de CF ar fi de 1,1 mld. lei la nivelul agregatului de venituri şi la 850 mil. lei impact la nivelul deficitului bugetar.

    Documentul mult aşteptat al Ministerului Finanţelor care estimează impactul reducerii CAS, publicat săptămâna trecută graţie insistenţei Societăţii Academice Române, se bazează şi el tot pe precedente, menţionând că, deşi din 2005 până în 2008 cota de CAS a scăzut de la 50,2% la 43,7%, nivelul încasărilor bugetare ca pondere în PIB s-a menţinut relativ constant, între 9,5% şi 9,6% din PIB, în timp ce în 2009, când CAS a crescut cu 3 puncte procentuale (2 la angajator şi 1 la angajat), încasările la buget din această sumă s-au redus cu 3%. Cum anii 2005-2008 au fost ani de creştere economică, raportarea la trecut nu ajută decât prin prisma faptului, amintit de ministrul Ioana Petrescu în document, că acum impactul pozitiv al tăierii CAS în investiţii sau în majorarea salariilor ar fi potenţat, pentru că inflaţia este mult mai mică decât atunci. Cât priveşte însă scăderea încasărilor din CAS după majorarea ei în 2009, aici într-adevăr am avut de-a face cu o deteriorare imediată a gradului de conformare voluntară a contribuabililor, în contextul crizei, care n-a făcut decât să se accentueze începând din 2011, conform aceluiaşi Consiliu Fiscal.

    Documentul arată că reducerea CAS “poate conduce la o creştere reală a PIB cu cca 0,1-0,2%, cu reflectare directă în îmbunătăţirea productivităţii muncii”. Dacă sumele în plus obţinute de angajatori vor fi folosite pentru crearea de locuri de muncă, ar rezulta un spor de 70.000 de locuri de muncă fiscalizate anual, iar dacă jumătate din sume vor fi folosite pentru investiţii, s-ar recupera anual cca 1,3 mld. lei din creşterea numărului de salariaţi (din CAS, CASS, contribuţii la fondul de şomaj, impozit pe venit). În plus, arată Ioana Petrescu, prin creşterea investiţiilor de capital ar ajunge la bugetul de stat 1,25-1,3 mld. lei prin TVA încasată şi efecte de multiplicare anuală. La acestea se adaugă un posibil efect de reducere a muncii la negru: în cel mai pesimist scenariu, în care tăierea CAS ar fiscaliza numai un sfert (4,75 mld. lei) din evaziunea fiscală a muncii la negru, golul de venituri la buget estimat de Finanţe va fi acoperit fără niciun fel de măsuri suplimentare.

    Scăderea CAS va reduce povara fiscală asupra muncii cu 1,6 puncte procentuale faţă de 2013, la 42,6% din costul forţei de muncă, un nivel care chiar şi aşa va continua să menţină România în topul european din acest punct de vedere şi să menţină şi decalajele din rata implicită de impozitare a muncii (vezi grafic), cu ponderea cea mai mare a CAS la angajator, urmată de CAS la angajat şi de impozitul pe venit, limitat de cota unică la unul dintre cele mai mici niveluri din Europa. Aceasta se explică prin faptul că taxarea consumului şi a muncii, adică din TVA şi CAS, urmate de accize şi impozit pe venit, reprezintă de departe cele mai solide surse de venituri la buget, valoric şi ca pondere în PIB (vezi tabele), în opoziţie nu numai cu taxarea capitalului, adică impozitul pe profit, dar şi cu toate celelalte categorii de taxe pomenite atunci când e vorba de soluţii de compensare pentru o reducere a TVA sau a CAS (proprietate, mediu, energie).

    Nu e numai cazul României: raportul Eurostat din iunie privind tendinţele de impozitare în Europa arată că în ansamblu, statele UE n-au încercat deloc să aplice relaxări fiscale din 2008 încoace, ci au reacţionat la anii de criză menţinând neschimbată rata de impozitare a capitalului şi, în schimb, majorând impozitarea muncii (nu numai contribuţiile sociale, care în majoritatea ţărilor reprezintă peste 2/3 din povara fiscală pe muncă, ci şi impozitul pe venit) şi impozitarea consumului, în special TVA, deşi cu rezultate variabile (Eurostat arată că România, Letonia, Grecia şi Lituania au cele mai mari decalaje dintre rata teoretică şi colectarea veniturilor din TVA).

    Explicaţia pentru aceste tendinţe e simplă – austeritatea: majoritatea statelor au avut nevoie de reduceri ale deficitelor bugetare şi atunci au apelat la singurele surse certe de venituri colectabile inclusiv pe timp de criză, menajând însă companiile, investitorii, spre a evita ca aceştia să plece ori să-şi înceteze activitatea. Pentru noi, raportul Eurostat oferă deci indirect cel puţin o concluzie provizorie: dacă scenariile din documentul Finanţelor ar fi date peste cap de conjunctura proastă din Europa şi programul de reducere a deficitului structural va fi realmente ameninţat, soluţiile cu impact substanţial asupra bugetului nu sunt decât două – majorarea impozitului pe venit (adică renunţarea la cota unică) şi/sau îmbunătăţirea rapidă a colectării TVA.

  • Cauza românească a perpetuării crizei. România are cea mai slabă infrastructură din Uniunea Europeană

    ANALIŞTII AU TOT REPETAT ÎN ULTIMII ANI CĂ INVESTIŢIILE, ÎN SPECIAL ÎN INFRASTRUCTURĂ, AU FOST NEGLIJATE, CEEA CE A LOVIT DIRECT ÎN ECONOMIE. Cheltuielile de capital, adică investiţiile făcute de stat, au fost pe o tendinţă descendentă în ultimii ani, comparativ cu vârful atins în 2008, de 26,7 mld. lei. Banii destinaţi investiţiilor au devenit, din păcate, in-stru-mentul prin care s-au diminuat cheltu-ielile bugetare, buf-fer-ul de unde s-au făcut ajus-tări pentru a salva ţintele de deficit bugetar agreate cu partenerii financiari internaţionali.
    În 2013 guvernul a investit numai 18 mld. lei de la buget, pentru ca în primul semestru din acest an să cheltuiască 7,15 mld. lei, cu aproape 33% mai puţin decât în primele şase luni de anul trecut. Practic, cheltuielile de capital au înregis-trat în prima jumătate a acestui an o performanţă foarte slabă, respectiv un grad de realizare de doar 70% faţă de nivelul programat.

    PRĂBUŞIREA INVESTIţIILOR PUBLICE, COMPLETATĂ DE AJUSTAREA CHELTUIELILOR DE CAPITAL ALE COMPANIILOR, DIN CAUZA „TAXEI PE STÂLP“, ŞI-AU PUS PUTERNIC AMPRENTA ASUPRA ECONOMIEI, ARUNCÂND ROMÂNIA DIN NOU ÎN RECESIUNE TEHNICĂ.

    Lucrările de infrastructură de transport care ar fi trebuit să asigure relansarea sectorului construcţiilor nu au început în prima jumătate a anului. Un exemplu este autostrada Comar-nic – Braşov, prima şosea construită în concesiune de statul român, care are investitori privaţi de mai bine de jumătate de an, însă contractul de concesiune a rămas ”în aşteptare„. Un alt exemplu este centura de sud a Capitalei, unde statul a reziliat trei contracte de construire înche-iate încă din 2008, pe care însă nu s-a lucrat din cauza lipsei de finanţare.

    Cheltuielile to-tale pentru investiţii care includ, pe lân-gă cheltuielile de capital, şi sumele afe-rente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe au fost în primul semestru de 9,6 mld. lei, cu aproximativ 20% sub nivelul din primele şase luni de anul trecut. ”Scăderea cheltuielilor totale de investiţii din primul semestru, de circa 20%, este una foarte puternică. Cred că această evoluţie a fost determinată de doi factori. Pe de-o parte, a fost motivată de nevoia de ajustare a cheltuielilor pentru a rămâne în ţinta de deficit bugetar având în vedere colectarea slabă a veniturilor. Pe de altă parte, ajustarea cheltuielilor de investiţii a fost determinată şi de o lipsă de proiecte finanţate atât din fonduri europene, cât şi din resurse interne„, consideră Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal.

    Cu ce explicaţii a venit Ministerul Finanţelor? A invocat faptul că fără plata arieratelor din 2013, cheltuielile de investiţii din primele şase luni ale anului 2014 ar fi în creştere faţă de perioada similară a anului trecut. În primele 6 luni ale anului 2013 s-au plătit arierate ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în sumă de circa 2 miliarde lei, precum şi arierate ale administraţiilor locale din împrumuturi din trezorerie în sumă de 800 milioane de lei

    Analizând sumele destinate investiţiilor la nivel regional, se constată că au fost ani în care Româ-nia a avut cea mai mare alocare (atât ca procent din PIB, cât şi ca procent din veniturile bu-ge-tare, standarde ESA 95) pentru in-ves-tiţii publice în comparaţie cu ţările din UE 27. Cu toate acestea, rezultatele în ter-meni de îmbunătăţire a calităţii infra-structurii au fost modeste.

    Cu cheltuieli de capital mai mici, unele ţări pre-cum Polonia, Ungaria sau Bulgaria au ajuns să aibă infrastructură de o calitate mai bună, după cum a remarcat şi Consiliul Fiscal.

    Este adevărat că nu toate investiţiile pot să fie realizate din bani de la buget, un rol important avându-l atragerea de fonduri europene. Dar şi la absorbţia fondurilor europene evoluţia guvernanţilor români a fost dezamăgitoare. Au fost perioade în care, pe hârtie, guvernele au avut programe, însă în realitate investiţiile statului au rămas la pământ. Cu toate că de la investiţiile statului s-a aşteptat ieşirea din criză, banii nu s-au dus în economie.

  • Malaysia Airlines pierde două milioane de dolari pe zi din cauza avioanelor care zboară aproape goale

    Compania Malaysia Airlines se confruntă cu grave probleme financiare, datorită în mare măsură celor două tragedii aviatice în care a fost implicată. În ultimele săptămâni, mai mulţi pasageri au postat fotografii cu aeronavele zburând cu mai puţin de jumătate din locuri ocupate.

    În martie, zborul 370 de la Kuala Lumpur la Beijing a dispărut, iar soarta celor 227 de pasageri rămâne un mister. În iulie, zborul 17 de la Amsterdam la Kuala Lumpur a fost doborât deasupra Ucrainei, iar cei 283 de pasageri au murit. Aceste două accidente au fost suficiente pentru ca tot mai mulţi călători să aleagă alte companii aeriene, în ciuda campaniilor de marketing desfăşurate de malaezieni.

    Compania a înregistrat pierderi în ultimii cinci ani, însă a continuat să opereze în ciuda acestui fapt. Începând cu luna august, Malaysia Airlines a mărit comisionul oferit agenţiilor de turism de la 6 la 11% şi a redus considerabil preţul biletelor, însă rezultatele nu sunt încurajatoare. Un zbor cu Malaysia Airlines între Kuala Lumpur şi Beijing costă 238 de dolari, faţă de un preţ mediu de 500 de dolari oferit de celelalte linii.

    La începutul lunii august, compania de stat Khazanah Nasional a anunţat că va achiziţiona pachetul de 31% pe care nu îl deţine încă din acţiunile companiei, devenind astfel unic acţionar.  Fondul de investiţii deţinut de statul malaezian va cheltui aproape 450 de milioane de dolari pentru a răscumpăra acţiunile operatorului aerian în vederea delistării de pe bursă. Preţul oferit de fondul Khazanah Nasional este cu 12,5% mai mare decât cea mai recentă cotaţie bursieră a companiei MAS.

    Specialiştii estimează că, până la sfârşitul acestui an, Malaysia Airlines va trece printr-un amplu complex de rebranding.

  • Ciobanul Ghiţă, concediat de Vodafone din cauza politicienilor

    Ciobanul Ghiţă, cunoscut publicului datorită reclamelor pentru compania de telefonie mobilă Vodafone, a pierdut contractele de publicitate din cauza politicienilor.

    “Problemele” lui Ghiţă au început atunci când pe reţelele de socializare au apărut fotografii cu ciobanul alături de Victor Ponta şi familia sa, precum şi alături de Nicu Bănicioiu. Mai multe reacţii negative, inclusiv ameninţări de reziliere a contractelor de telefonie mobilă, au dus la decizia de încheiere a colaborării.

    Victor Ponta s-a pozat cu Ghiţă, iar fotografia a fost postată în 29 decembrie pe Facebook de către premier alături de mesajul „În baza iniţiativei lui Andrei (prieten pe Facebook cu Ghiţă Ciobanul), am luat o masă tradiţională savuroasă, la Jina, cu primarul, familia sa şi cu acel Ghiţă pe care îl iubesc toţi românii! Mulţumim pt ospitalitate!”.

    Gheorghe Dănuleţiu, alias Ghiţă, are 29 de ani şi a fost ales de publicitarul Cătălin Dobre după o preselecţie la care au participat circa zece candidaţi. Baciul din reclamă a terminat opt clase la şcoala din sat şi este cioban de la 14 ani.

    Este singurul băiat dintr-o familie cu încă cinci fete şi duce prin oierit o tradiţie începută de strămoşii familiei. Alături de ceilalţi ciobani din Jina (Sibiu), practică transhumanţa mergând aproape 300 de kilometri până la Zalău, unde rămâne din octombrie şi până în aprilie.

    Ghiţă a câştigat în defavoarea celorlalţi datorită caracterului sociabil: „Este exact genul acela de personaj care te întâmpină şi care nu te lasă să pleci până nu îţi pune ceva de mâncare în faţă„. Ideea a venit ca soluţie pentru promovarea atipică a creşterii zonei de acoperire cu servicii de date a reţelei, primul punct din cadrul proiectului. „Trebuia să găsim un personaj pentru care reţeaua şi viteza de date pot să schimbe total modul de viaţă, nu ca la oraş, unde interconectarea este o normalitate şi a fost folosită deja în mai multe campanii publicitare.”

    Chiar şi BBC a publicat, în luna ianuarie, un material despre Ghiţă Ciobanul, “Ciobanii au un loc special în istoria şi cultura României, iar stilul lor de viaţă nu s-a schimbat prea mult timp de secole. Acum, reţelele sociale i-a transformat, măcar pe unul dintre ei, în personalităţi celebre”, nota BBC.

  • Prima notă de plată. Rusia şi Occidentul au dezgropat securea războiului economic

    PÂNĂ NU DEMULT, OFICIALII DE LA KREMLIN CU GREU SE ABŢINEAU SĂ NU RÂDĂ, ÎNTREBAŢI FIIND DESPRE SANCŢIUNILE ECONOMICE IMPUSE DE OCCIDENT MOSCOVEI DUPĂ ANEXAREA CRIMEEI DE CĂTRE RUSIA, ÎN LUNA MARTIE. Opinia generală era că atâta timp cât toate statele membre ale NATO îşi apără cu gelozie interesele economice, situaţia nu poate fi prea gravă.

    Atitudinea lor s-a schimbat însă radical după ce Statele Unite şi Europa au anunţat la jumătatea lunii iulie sancţiuni mai dure împotriva Rusiei, ca reacţie la agravarea conflictului din estul Ucrainei, iar preşedintele Vladimir Putin a dispus interzicerea totală, timp de un an, a importurilor majorităţii produselor alimentare din Uniunea Europeană şi Statele Unite. Această interdicţie se referă la carne de vită, porc, pasăre şi peşte, precum şi la brânză, lapte, legume şi fructe din SUA, UE, Australia, Canada şi Norvegia.

    Premierul Dmitri Medvedev a precizat că interdicţia va putea fi ridicată dacă “partenerii noştri vor da dovadă de o abordare constructivă”, el explicând că toate aceste măsuri nu sunt decât un răspuns la sancţiunile occidentale, partea rusă nedorind o astfel de evoluţie a situaţiei.

    Luni la rând, statele occidentale, în special Uniunea Europeană, au fost reticente să impună sancţiuni efective Rusiei, dar cei 28 de şefi de stat şi de guvern au depăşit luna trecută un prag psihologic şi au optat pentru prima oară pentru măsuri care merg dincolo de ţintirea unor lideri politici de la Moscova, interzicând afacerile cu companii ruse care contribuie la destabilizarea situaţiei din Ucraina, în timp ce băncile europene pentru dezvoltare nu mai au voie să ofere împrumuturi companiilor din Rusia. Mai mult, marile bănci din Rusia, inclusiv Sberbank şi VTB Bank, nu mai pot să contracteze finanţare pe pieţele financiare europene, pe termene mai mari de 90 de zile.

    Statele Unite au penalizat la rândul lor mai multe companii mari din Rusia, între care gigantul petrolier Rosneft, producătorul de gaze naturale Novatek, Gazprombank şi fabricantul de armament Kalaşnikov, aceste companii nemaiavând dreptul să împrumute bani de la instituţiile financiare americane sau să vândă obligaţiuni pe termen mediu şi lung unor entităţi care au legături de afaceri cu SUA.

    Pentru companiile implicate, penalizările reprezintă o lovitură semnificativă, în condiţiile în care a devenit dificil să atragă finanţare şi pe piaţa din Rusia, din cauza retragerilor de capital din ţară efectuate în ultimele luni de investitorii locali şi străini.

    RUŞII AR PUTEA FI CEL MAI MULT AFECTAŢI DE BLOCAREA IMPORTURILOR DE ALIMENTE DIN OCCIDENT.
    Rusia, a opta mare economie a lumii, începuse să se confrunte cu probleme şi înainte de introducerea sancţiunilor, iar FMI a redus estimarea de creştere a PIB-ului ţării de la 1,3% la numai 0,2% pentru acest an şi de la 2,3% la 1% pentru 2015.

    Decizia lui Putin de a bloca importurile agricole din Europa şi Statele Unite ar putea să afecteze cel mai mult populaţia din Rusia, din cauza creşterii preţurilor alimentelor, consideră Concepcion Calpe, economist la Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a Naţiunilor Unite.

    Potrivit datelor UE, Rusia a fost anul trecut destinaţia a aproape 10% din exporturile de produse agricole ale Uniunii, iar principalii furnizori au fost Olanda, Germania, Polonia, precum şi Statele Unite.

    Preţurile alimentelor din Rusia, excluzând alcoolul, au urcat cu 9,2% în iulie, faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind peste avansul general al preţurilor, de 7,5%, care şi el depăşeşte ţinta băncii centrale. Rusia este al cincilea mare importator de alimente la nivel mondial, realizând 2,7% din comerţul mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Comerţului, pe primele locuri aflându-se UE, SUA, China şi Japonia. Importurile de alimente şi materii prime agricole au valorat anul trecut 43,1 miliarde de dolari, din care achiziţii de 36,9 miliarde de dolari din ţări din afara Comunităţii Statelor Independente. Valoarea importurilor interzise este estimată la 25 de miliarde de dolari.
    Rusia vrea să înlocuiască alimentele de import cu mărfuri autohtone şi produse provenite din America Latină, China, Africa de Nord, Israel, Turcia şi aliaţi din fostul bloc sovietic.

    Unul dintre efectele blocării importurilor de alimente va fi şi că moscoviţii bogaţi vor fi nevoiţi să uite de meniuri favorite precum steak-ul australian sau sushi-ul cu somon norvergian, sau vor plăti mai mult pentru înlocuitoare ale acestora.

    Oamenii de rând, între timp, ignoră sau susţin interzicerea importurilor de alimente. Pentru Natalia Pavlenko, pensionară din regiunea autonomă Birobidzhan, reacţia lui Putin faţă de Occident este prea slabă. Ea susţine oprirea livrărilor de gaze către toate ţările aflate pe lista lui Putin, întrucât interzicerea importurilor de alimente este în opinia ei insuficientă.

    SANCŢIUNILE ÎMPOTRIVA RUSIEI PUN ÎN PERICOL 25.000 DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN GERMANIA.
    Germania, cea mai mare economie europeană, a fost anul trecut cel mai mare furnizor de produse agricole al Rusiei, urmată de Olanda, Lituania şi Polonia, conform Comisiei Europene, autorităţile avertizând că industria agricolă va fi afectată de pierderea exporturilor pe piaţa rusă, care au atins anul trecut 1,6 miliarde de euro.

    Comitetul industriei germane pentru relaţii economice în estul Europei a avertizat deja că din cauza crizei pot fi puse în pericol până la 25.000 de locuri de muncă în Germania.  Conform unui studiu realizat de Deutsche Bank, dacă economia Rusiei va fi lovită de recesiune, creşterea economiei germane ar încetini cu 0,5%.

    La numai o zi după anunţarea noilor sancţiuni occidentale, biroul de comerţ exterior germano-rus din Moscova a fost asaltat de telefoane din partea companiilor germane care fac afaceri cu SUA şi Rusia. Camerele germane de comerţ şi industrie estimează că circa un sfert din companiile germane care fac afaceri în străinătate ar putea fi afectate, potrivit Der Spiegel. Includerea Rosneft pe lista sancţiunilor afectează mai multe companii germane. Compania de construcţii Bilfinger întreţine facilităţi ale Rosneft, în timp ce Siemens a obţinut un contract de 90 de milioane de euro pentru furnizarea de turbine şi generatoare. Şeful Asociaţiei Europene a Companiilor Europene din Moscova, Frank Schauff, a spus că până la urmă ambele părţi, ruşi şi europeni, vor pierde.

  • De ce mi-a plăcut Dinu Patriciu, deşi am spus că nu mi-a plăcut

    O să reformulez astăzi titlul, pentru că multe din ideile de atunci au rămas valabile, şi o să încerc să spun de ce mi-a plăcut Dinu Patriciu, cu toate că că nu mi-a plăcut. Scriam în 2009 că nu l-am plăcut, dar nu în sensul comun al frazei, ci pentru că, de-a lungul anilor, nu am putut depăşi un anumit nivel al relaţiei.

    De multe ori, ca jurnalist, conversaţia şi balansul dintre oficial şi intim te fac să “cojeşti” un om de straturile impuse de convenienţe şi convenţii; personal, am fost destul de bun la treaba asta, până să-l cunosc pe Dinu Patriciu. Nu fac parte din jurnaliştii care se tutuiesc cu interlocutorii şi nici din categoria celor ce ajung la confidenţe, istorioare galante şi bârfe, chiar şi cu cei pe care începi să-i consideri, în timp, apropiaţi.

    Nu cred că se cuvine aşa ceva, din respect pentru amândoi, dar şi pentru cititor, şi nu acesta este nivelul de intimitate la care mă refer; dar aş fi vrut să pot afla mai multe despre ceea ce a însemnat afacerea Rompetrol, în special în plan uman. Sunt ferm convins că oamenii care au succes gândesc altfel decât muritorii de rând şi aici este nivelul la care aş fi vrut să ajung – care a fost modelul, cum a gândit, ce l-a îngrijorat şi ce l-a bucurat, cum a ales să facă şi cum şi-a ales oamenii. Cred că acestea sunt secrete mult mai importante decât simpla poveste a Rompetrol, astăzi parte a istoriei capitalismului românesc postrevoluţionar.

    Din păcate nici Dinu Patriciu însuşi nu a trecut de nivelul titlului, iar la o întâlnire din perioada “mic.ro” a fost destul de formal, dar politicos. Astăzi îmi pare rău că nu l-am bătut la cap suficient ca să înţeleagă ce am vrut să spun şi trăiesc un vag sentiment de nemulţumie din cauza asta. Dar cred că raiul petroliştilor arhitecţi este conectat la internet şi va citi aceste rânduri, acolo unde este, şi se va dumiri.

    Cred cu toată convingerea că Dinu Patriciu din perioada Rompetrol ar trebui să fie şi este un model. Nu vă grăbiţi să căutaţi contraargumente, discuţia este lungă şi inutilă; Patriciu nu putea fi altfel decât parte a mediului capitalist de după 1989, cu bunele şi relele lui. Dar să iei  o companie şi două rafinării, să le repui pe picioare, să restructurezi un monstru precum Petromida, care pierdea un milion de dolari pe zi, acestea sunt reuşite incontestabile.

    Modul în care a reuşit să adune şi să pună în mişcare una dintre cele mai bune echipe de management ale acelui moment, oameni care au făcut bani serioşi, care au făcut business, este, iarăşi, un motiv de admiraţie. Orice lătrău nătâng poate crede şi poate spune că putea face şi el asta, intoxicat de istoriile realităţii alternative a societăţii româneşti. Îi sfătuiesc pe toţi aceştia să încerce măcar cu o tarabă în piaţă şi să vorbească după un an de zile.

    Noi l-am perceput altfel şi de aceea Dinu Patriciu a fost un favorit al revistei Business Magazin, unde a ţinut cel puţin patru coperţi. Cred că am citit sau am auzit undeva o vorbă care mi-a plăcut, că fiecare om este ca Luna, are o faţă vizibilă şi una ascunsă; sigur că Dinu Patriciu le-a avut pe amândouă şi, în ţara unde totul, viaţa şi moartea, bucuria şi tristeţea, reuşita şi eşecul, justiţia şi arestul au devenit spectacol, ambele sale feţe au fost cât se poate de vizibile.

    Alegănd ce spunem astăzi despre Dinu Patriciu ne dăm măsura propriei maturităţi, ca oameni şi societate. Cred că este important să nu uităm nicicând ceea ce a făcut bine – clădiri, companii, vorbe, idei – şi să învăţăm din ce nu a reuşit să facă.

    Cel mai potrivit mod de a-mi aduce aminte de Dinu Patriciu este chiar povestea capitalului de lucru pentru Petromidia, pe care mi-a istorisit-o prin 2007: “În momentul în care am pornit Petromidia, am plătit primul avans, am pus toate garanţiile la FPS şi când m-am uitat în spate, nu mai era nimic. Şi umblam la bănci să finanţez capitalul de lucru. Ce am gasit în companie era total diferit de ce era în documentele FPS şi aveam de ales să cer banii înapoi sau să îmi asum această chestie şi să merg înainte.

    Capital de lucru nu era. Rafinaria era goală, conservată bine, dar fără picătură de ţiţei. Pe 26 ianuarie 2001, ziua în care a murit Horia Rusu (fruntaş liberal, deputat PNL din 1990, n. red.), a trebuit să plec la Viena să mă înţeleg cu o bancă sau să iau bani pentru primul vas cu ţiţei. Mi-au pus condiţia ca acest vapor să vina din Irak, pentru că banca avea controlul direct asupra acestui transport.

    Am negociat pentru primele 150.000 de tone, am terminat la opt seara şi m-am suit în tren să plec la înmormantarea lui Horia la Timişoara. M-am trezit când trenul pleca din gara Arad, şi am tras semnalul de alarmă. Trenul făcuse deja vreo 20 de kilometri, era viscol şi eu în pantofi de afaceri. Am mers peste un camp, vedeam lumini la vreo doi kilometri de mine şi am luat-o în direcţia aceea. La lumina lunii am vazut o mulţime de câini venind spre mine şi am urcat pe terasamentul căii ferate.

    Am mers trei ore, am căzut, mi-am rupt pantalonii şi aveam în cap că aseară am luat 30 de milioane de dolari de la ăia, şi acum…
    Dimineaţă m-am urcat într-un camion, m-am dus la gară, între timp mi se descărcase şi telefonul, şi de la mărire şi decădere am ajuns la înmormântare. La o săptamână a venit vaporul; ţin minte că a venit la mine un tânar într-o pufoaică şi m-a întrebat: «Da’ bani aveţi?». Asa a pornit rafinaria”.

    Vedeţi, pe acest Dinu Patriciu mi-ar fi plăcut să îl cunosc mai bine…..http://www.businessmagazin.ro/opinii/opinie-dom-ne-mie-nu-mi-a-placut-patriciu-4608009

  • Cel puţin 285.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele din cauza conflictului din Ucraina

     Autorităţile ucrainene au înregistrat până acum 117.000 de persoane provenind din regiunile afectate de conflict, precizează Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi.

    Însă Vincent Cochetel, director în cadrul Biroului european al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, afirmă că numărul refugiaţilor este mult mai mare, oferind cifra de 285.000 de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro