BusinessMagazin

Tag: analiza

  • Sorin Pâslaru, ZF: Poate fi plecarea Nokia un semn că urmează a doua dezindustrializare a României?

    Acesta este un fragment de editorial scris în martie 2006, în urmă cu cinci ani. Furia investi­ţiilor străine de atunci, când încă Nokia sau Ford nici nu se anunţaseră, schimba economia, cel puţin în relaţiile sale externe.

    Iar cea mai puternică evoluţie era a ponderii în exporturi a categoriei de “maşini şi dispozitive mecanice, aparate şi echipamente electrice”, care crescuseră la 28%, faţă de 21% cu cinci ani înainte, preluând prima poziţie de la industria uşoară – textile şi încălţăminte, un sector cu o valoare adăugată mult mai redusă.

    Era industrializare pentru că această creare de locuri de muncă în industrie pe scară largă, mai ales în vestul ţării, venea după o perioadă de 10 ani, între 1989 şi 2000, când industria a alu­n­ecat în degringoladă şi a desfiinţat locuri de muncă. În 1990 în România erau 8 milioane de salariaţi, pentru ca în 2000 să ajungă la 4,5 milioane, adică la fel precum o ţară ca Ungaria sau Cehia, care au populaţie de două ori mai redusă, iar în prezent sunt doar 4,1 milioane oameni cu carte de muncă.

    Şi era a doua industrializare pentru că mai fusese una, în perioada în care ponderea populaţiei din mediul rural s-a redus de la 80% la 50%, adică între 1950-1980, când, cu toate abuzurile şi traumele care au însoţit intervalul, România a devenit o ţară industrială. Au urmat zece ani de stagnare economică şi criză, între 1980 şi 1989, din cauza rambursării anticipate a datoriilor externe (perioadă a cărei perspectivă devine alta când se vede acum situaţia Greciei, în criză din cauza neplăţii datoriei externe deja acumulate) care au dus la colapsul regimului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum se vând obiectele sanitare de lux într-o piaţă dominată de produse chinezeşti

    “Puteau foarte bine să-şi facă birourile la Frankfurt, dar au ales să rămână în Munţii Pădurea Neagră pentru că de aici a pornit businessul lor. E vorba de tradiţie.” Dialogul cu însoţitorii în drumul de la aeroportul din Frankfurt către fabricile Hansgrohe din sud-vestul Germaniei avea să capete contur abia la sosire. Niciun oraş prea mare în apropiere, drumuri înguste şi dealuri acoperite cu viţă de vie. Aici a început, în preajma anului 1900, prima afacere în producţia de obiecte sanitare pentru baie. Şi tot aici s-a inventat duşul, aşa cum îl cunoaştem astăzi. Povestea e cu atât mai interesantă cu cât la mijlocul secolului trecut unul dintre fiii fondatorului, Friedrich, a decis să îşi construiască propria afacere – sub numele Grohe – în nordul ţării, iar astăzi companiile sunt concurenţi aprigi în piaţa de instalaţii sanitare. Familia fondatoare mai e implicată doar în Hansgrohe, unde deţine 32% din acţiuni, iar până acum trei ani CEO a fost chiar fiul cel mic lui Hans, Klaus, acum în vârstă de 74 de ani. Cele aproape 700 de milioane cifră de afaceri în 2010, la un nivel al EBITDA de 140 de milioane, arată că afacerea germană nu a avut de suferit de pe urma recesiunii mondiale. Ţara de origine înseamnă un sfert din business, iar atenţia către piaţa locală şi ţările emergente, mai puţin sau deloc atinse de criză, au fost cheia succesului. Apoi, din cei peste 3.000 de angajaţi ai companiei, trei sferturi sunt germani, deşi fabricile Hansgrohe sunt prezente în China, Statele Unite ale Americii, Olanda şi Franţa.

    Scăderea din 2009 a venit în concordanţă cu recesiunea, însă managerii Hansgrohe au reuşit să piardă un procent cu o singură cifră. “Criza nu s-a instalat peste tot în lume şi nici în acelaşi timp”, explică Dirk Rennau. Produsele companiei se vând în peste o sută de ţări, iar vânzările au fost gestionate mult mai bine prin balansul care s-a făcut către pieţele mai puţin vulnerabile, în special statele emergente. Un sfert din businessul Hansgrohe vine din Germania, iar plusul adus de aici e important. De cealaltă parte, zonele unde piaţa imobiliară a avut cel mai tare de suferit au tras în jos şi vânzările de instalaţii sanitare: Statele Unite ale Americii, parte din Europa de Vest şi Orientul Mijlociu.

    În România vânzările au început să scadă în 2009, însă dat fiind că mulţi dintre marii constructori au activitatea blocată, era firesc să se întâmple aşa. După Rennau, potenţialul de creştere din 2012 este semnificativ. Nu doar criza stă în calea afaceriştilor din domeniu. Dacă luăm în calcul că aproape 50% din populaţie nu este racordată la reţeaua de apă curentă şi canalizare, atunci lucrurile nu mai stau la fel de bine. “Pentru Europa un astfel de procent pare enorm. Din start, din cei 22 de milioane de potenţiali clienţi rămân vreo 11 milioane”, explică directorul Hansgrohe, referindu-se la cel mai clar indicator care redă potenţialul actual al pieţei.

  • Cele mai performante companii de la Bursa de Valori

    Companiile româneşti sunt preocupate mai mult să-şi crească vânzările şi să-şi dezvolte afacerea, aproape cu orice cost, fără ca impactul deciziilor lor asupra nivelului de profitabilitate să fie printre priorităţile strategiei lor, consideră Adrian Comăneci, senior project manager al companiei de consultanţă în management Contrast Management Consulting (CMC).

    Concluzia lui se întemeiază pe un studiu, pe care l-a coordonat, despre relaţia dintre indicatorii ce privesc dezvoltarea afacerii şi cei ce privesc rentabilitatea în cazul celor mai importante companii listate la Bursa de Valori, după cifra de afaceri şi lichiditate. Studiul ia în calcul perioada 2006-2010, perioadă când vânzările agregate ale companiilor au rămas constant peste nivelul celor din 2006, inclusiv în plină perioadă de criză (2008-2009), dar în schimb profitabilitatea a scăzut accelerat începând din 2006, cu un minim în 2009. Mai exact, pentru 46 din 49 de companii analizate, indicatorul combinat de creştere a cifrei de afaceri şi a activelor a fost pozitiv, dar numai 19 companii au reuşit să obţină o rentabilitate reală pozitivă a capitalului, adică să acopere prin profitul contabil şi costul capitalurilor utilizate.

    Faţă de studiile similare din anii trecuţi, care analizau performanţa companiilor în ultimii trei ani, cel de acum ia în calcul patru ani cum nu se poate mai diferiţi: o primă fază favorabilă pentru dezvoltare şi creştere (2006-2008) şi a doua de reducere a cererii şi îngreunarea accesului la finanţare (2008-2010). “Tocmai acesta e contextul cel mai potrivit în care pot fi identificate acele companii cu capacitatea de a obţine performanţă şi de a crea în mod sustenabil valoare pentru acţionari, chiar şi în condiţii macroeconomice adverse”, afirmă Adrian Comăneci.

    Pentru perioada 2007-2009, cele mai mari punctaje, rezultate din indicatorii luaţi în considerare (rentabilitatea capitalului după deducerea costurilor de finanţare, rentabilitatea capitalului propriu, indicatorul combinat de creştere a cifrei de afaceri şi a activelor, respectiv randamentul acţiunilor pe parcursul anului) le-au obţinut Rompetrol Well Services, Electromagnetica şi Condmag. Pentru perioada 2006-2010, Electromagnetica şi Rompetrol rămân în top, dar sunt devansate de Ropharma Braşov, controlată de omul de afaceri Mihai Miron, şi de Prospecţiuni Bucureşti, controlată de Ovidiu Tender. În 2010, clasamentul este condus de producătorul de îngrăşăminte Azomureş, urmat de Ropharma şi Electroargeş.

    Anul trecut, pentru prima oară de la începutul crizei economice, majoritatea companiilor incluse în studiul CMC au consemnat o îmbunătăţire la nivelul principalilor indicatori financiari: vânzările agregate au crescut cu 11,8% faţă de 2009, în timp ce profitul agregat (EBIT) a crescut cu 180%, în primul an de creştere de după 2006. “Odată cu acomodarea la noile condiţii ale pieţei (putere de consum redusă, acces îngreunat la surse de finanţare), companiile de top au trecut la aplicarea unor strategii coerente de reducere a costurilor şi de reluare a creşterii, care au condus la aceste rezultate pozitive”, explică Adrian Comăneci.

    Primele trei companii care au creat valoare acţionarilor în 2010 au avut însă strategii de management total diferite. Liderul clasamentului, Azomureş, cu o urcare de 31 de poziţii faţă de 2009, a obţinut o creştere de 62% a cifrei de afaceri faţă de anul precedent şi o rentabilitate ridicată a capitalului (31%). O parte dintre factorii care au putut contribui la aceste performanţe au fost: creşterea producţiei cu aproape 36%, dezvoltarea unei politici de preţ flexibile, precum şi adaptarea politicii de preţ la cererea mondială pe anumite segmente, cum este cel al îngrăşămintelor pe bază de azot.

    Ropharma, ocupanta locului secund în Contrast TOP 50, a mizat pe schimbarea mixului de vânzări, pentru a obţine o creştere de 22% a cifrei de afacei faţă de 2009. Cu o cifră de afaceri netă de aproape 352 de milioane de lei, Ropharma s-a situat cu 1,3% faţă de nivelul creşterii pieţei farmaceutice de retail. Creşterea cu 35% a vânzărilor prin farmaciile proprii a condus la realizarea a 74% din veniturile din vânzări din retail. Producătorul de electrocasnice Electroargeş a reuşit aproape să îşi tripleze profitul (cu o creştere de 2,8 ori) în doar un an, ca efect al creşterii exporturilor cu 43% şi al unui proces intern de restructurare.

    “Pentru a menţine aceste rezultate şi în viitor, este extrem de important ca managementul companiilor să păstreze această strategie echilibrată impusă de criză şi să nu mai cadă în mirajul creşterii şi diversificării afacerilor indiferent de costuri şi de tendinţa reală a pieţei”, recomandă Comăneci.

    La nivel sectorial, evoluţia cea mai solidă a avut-o segmentul farmaceutic, cu un indicator combinat de creştere a cifrei de afaceri şi a activelor de 8,5% şi o rentabilitate reală a capitalului de 0,2%. În 2010, sectorul farmaceutic a înregistrat o creştere de 19,56% în euro, ajungând la o valoare totală de 2,286 miliarde de euro. Medicamentele fără prescripţie (OTC-urile) au înregistrat în euro vânzări în creştere cu 7,26%, până la 325 de milioane de euro, în timp ce medicamentele pe bază de reţetă au beneficiat de o creştere de 24,91%. Aceste rezultate au făcut ca sectorul farmaceutic să urce în 2010 de pe primul loc al clasamentului, faţă de locul secund ocupat în 2009.

    Cele de mai sus trebuie interpretate, evident, ca o lecţie utilă despre felul cum o strategie de management cu viziune se corelează cu performanţa bursieră şi nu ca un predictor automat al evoluţiilor viitoare ale companiilor ori ca o recomandare de investiţie. În privinţa recomandărilor de investiţii pentru piaţa de acţiuni, în condiţiile situaţiei imprevizibile din economia globală, concluziile formulate de analişti s-au schimbat pe parcursul anului, odată cu percepţiile faţă de risc ale investitorilor cu forţă financiară; de pildă, Citigroup consideră în ultimele analize Turcia unul dintre câştigătorii perioadei de turbulenţă financiară care goneşte investitorii de pe pieţele dezvoltate, dar aceasta după o perioadă extrem de proastă pentru bursa din Turcia, care a căzut cu peste 31% de la începutul anului, calculat în euro, ieftinind puternic acţiunile (pentru comparaţie, bursa de la Bucureşti a scăzut cu 8,9%, cea de la Budapesta cu aproape 13%, iar cea din Polonia cu aproape 16%).

    În general însă, pieţele de acţiuni din Europa Centrală şi de Est rămân preferate atât de cei care compară zilnic datele pieţelor emergente (analiştii Erste, în raportul de strategie globală pe trimestrul al treilea, recomandau de pildă suprapondere pe acţiunile din Europa emergentă, subpondere pentru cele din America Latină şi o poziţie neutră faţă de cele din Asia), cât şi de cei ce caută oportunităţi deopotrivă în pieţele emergente şi în cele de frontieră, cum ar fi Mark Mobius de la Templeton Emerging Markets Group, care zilele trecute paria ferm pe pieţele de capital din Polonia, Rusia, România şi Turcia.

  • Financial Times: Ţările din Europa Centrală şi de Est au puţine posibilităţi de a susţine economia. Situaţia României este fragilă

    Nervozitatea privind Grecia, şocul demisiei germanului Jurgen Stark din consiliul executiv al Băncii Centrale Europene şi temerile privind perspectivele economice şi finanţarea au afectat puternic, vineri, bursele din Europa Centrală şi de Est, potrivit blogului FT. Îngrijorarea tot mai mare privind încetinirea economiei în Europa de Vest, cea mai mare piaţă de export a statelor din regiune, a amplificat efectul. Cu excepţia Poloniei, ţările UE din Europa Centrală şi de Est sunt prea mici pentru a avea un consum intern semnificativ şi depind de cererea din Vest. În acest context, posibilităţile pentru măsuri fiscale locale de sprijinire a economiei sunt foarte limitate, notează publicaţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Analiză Reuters: Încercările de reformă ale Greciei par sortite eşecului

    Sectorul public bolnav de ineficienţă cronică, corupţia persistentă şi sindicatele arţăgoase au împiedicat progresul în cele 18 luni care au trecut de când Atena a semnat primul acord de finanţare externă cu UE şi FMI, de 110 miliarde euro, promiţând în schimb măsuri dure de austeritate şi reforme structurale, se arată într-o analiză Reuters. Deficitul însă creşte în loc să scadă, ridicat şi de recesiunea tot mai severă, partenerii europeni au început să-şi piardă răbdarea, iar popularitatea guvernului este în cădere liberă. Populaţia, sătulă de austeritate, vrea o schimbare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bani din nori

    Despre promisiunile şi entuziasmele create de Cloud Computing am vorbit cu câteva săptămâni în urmă, într-un articol în care aminteam despre flexibilitatea resurselor IT, despre barierele investiţionale reduse şi despre costurile IT previzibile şi controlabile. Menţionam atunci şi iniţiativele Cloud cele mai de succes azi, în special ofertele de “retail” IT (Google Music, Netflix, DropBox, iCloud) şi cele de inchiriere a resurselor hardware şi software (Amazon Elastic Cloud, Microsoft Azure, Google AppEngine).

    Făceam o paralelă între externalizarea serviciilor IT şi sfârşitul istoriei, cel puţin în ceea ce priveşte evoluţia software. Mă gândeam atunci la Nicholas Carr (fost editor executiv al Harvard Business Review) şi la viziunea sa despre o reţea de servicii IT atât de prezentă încât s-ar asemăna prin banalitate şi ubicuitate cu reţeaua electrică ce ne alimentează locuinţele. Ori cu reţeaua telefonică fixă, ori cu televiziunea.

    Această viziune se încadrează în curentul de gândire mai larg şi destul de comun (devenit popular odată cu începutul erei industriale, probabil) conform căruia, datorită tehnologiei, viitorul înseamnă nemijlocit progres şi precizie, iar trecutul obscurantism şi aproximaţie. O inovaţie, o tehnologie apare, se dezvoltă, transformă societatea, ne face viaţa mai bună şi apoi moare (iată exemplul telefoniei fixe) pentru a lăsa locul alteia mai bune care îşi va începe, la rândul ei, ciclul de viaţă în slujba confortului şi evoluţiei. Este, să recunoaştem, un mod optimist si tonic de a concepe viitorul, o viziune luminoasă, dar se aplică ea oare şi la IT?

    Modul de a consuma servicii IT reprezentat de Cloud Computing afectează deocamdată semnificativ utilizatorii individuali ori organizaţiile mici. în mod natural, se crează entuziasm şi promisiunile sunt mai uşor crezute acolo unde riscurile sunt mai scăzute. Stocarea fişierelor personale în Cloud (cu encriptare),
    vizionarea filmelor ori ascultarea muzicii din Cloud sunt noi servicii la care apelăm cu toţii cu uşurinţă, de ce n-am face-o? O mică firmă ce închiriază din Cloud un server virtual, o suită Office sau un serviciu de poştă electronică îşi ia de pe umeri o grijă. şi este astfel mai mult decât mulţumită ca, în loc de a aloca resurse interne pentru servicii care nu au nimic de-a face cu activitatea sa de bază, să plătească chirii lunare unui furnizor extern.

  • Hewlett-Packard negociază o preluare de 10 mld. dolari şi vrea să separe divizia de PC-uri

    Anunţul companiei americane ar putea avea loc în cursul zilei de joi, au spus sursele, citate de Bloomberg. Directorul general al HP, Leo Apotheker, a declarat anterior că vrea să extindă operaţiunile companiei în domeniul aplicaţiilor informatice şi serviciilor, pentru a oferi clienţilor servicii de cloud-computing. HP are obiectivul să reducă dependenţa de PC-uri, care aduc marje mai reduse de profit, în condiţiile în care clienţii se orientează către tablete, precum cele fabricate de Apple. Autonomy, al doilea mare producător britanic de software, furnizează aplicaţii folosite la căutarea în baze de date.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Falimentele in lant continua. De ce nu se vede revenirea economica?

    Relansarea economica fragila. Aceasta este explicatia pe care
    economistii o gasesc pentru numarul surprinzator de mare de
    falimente inregistrat in primele sase luni ale anului. Semnalele
    mixte pe care le-am receptat in ultima perioada, pe fondul
    instabilitatii eco-no-mice internationale, nu au fost nici ele de
    ajutor. Cele aproape 11.000 de companii intrate in faliment
    confirma ca inca nu putem rasufla usurati si ca mai sunt necesare
    de eforturi pentru revenire. Cu toate acestea, este putin probabil
    ca 2011 sa fie un an cu mai multe falimente decat 2010, iar aceasta
    poate fi in sine o nota de optimism pe care o primeste fenomenul.
    “Economia se mentine intr-o perioada de stabilizare si, in aceste
    conditii, tindem sa credem ca anul 2011 va putea marca si o
    stabilizare a numarului de insolvente. Confirmarea decisiva a
    trendului economic va aparea insa in 2012, cand este posibila o
    crestere economica de 3-4%, datorata atat cresterii consumului, cat
    si majorarii cheltuielilor guvernamentale, in contextul unui an
    electoral”, este de parere Anca Catrina, risk manager al Coface
    Romania, companie care a realizat recent un studiu despre evolutia
    falimentelor in primul semestru al acestui an.

    Cele mai afectate domenii au fost comertul si constructiile,
    acestea concentrand cea mai mare parte a numarului de insolvente
    din primele sase luni ale anului, respectiv 54,68%.

    Realizatorii studiului sustin ca prin limitarea factorilor care
    au sustinut cererea de consum, precum accesibilitatea surselor de
    finantare, cresterea gradului de ocupare a fortei de munca,
    cresterea castigurilor salariale si inasprirea concurentei prin
    extinderea retelei de acoperire a hipermarketurilor, companiile din
    aceste sectoare au intampinat dificultati majore in acoperirea
    datoriilor curente, iar creditarea restrictiva a determinat
    populatia sa fie mult mai reticenta in a cheltui, dar mai dornica
    de economisire. De cealalta parte, deschiderea unei astfel de
    afaceri nu este foarte costisitoare si barierele intampinate la
    intrarea in piata sunt scazute, motiv pentru care a crescut numarul
    de companii mici si mijlocii care deruleaza afaceri in domeniu.

    De altfel, din cele aproape 640.000 de firme active la sfarsitul
    lunii iunie, 48.986 au fost infiintate anul acesta. Mai precis, la
    fiecare 1.000 de companii active au fost inregistrate 111 noi
    inmatriculari. De asemenea, raportat la acelasi reper, de 1.000 de
    companii active, numarul insolventelor inregistrate in prima
    jumatate a anului a fost de 16,79.

    Cea mai scazuta pondere in totalul insolventelor inregistrate in
    primul semestru al anului 2011 se mentine pentru jucatorii din
    industria extractiva, sanatate si asistenta sociala, productia si
    furnizarea de energie electrica si termica, apa si gaze.
    Caracteristica esentiala a acestor sectoare de activitate, dupa cum
    arata studiul, este reprezentata de accesul restrictiv in ceea ce
    priveste investitiile si de numarul limitat al jucatorilor
    economici, ceea ce implicit inseamna si o concurenta mai
    scazuta.

    Judecand din punct de vedere geografic, am putea spune ca
    Bucurestiul a fost locul cel mai lovit de falimente, fiind pe
    primul loc in topul judetelor, cu 1.106 companii intrate in
    insolventa. Totusi, insusirea primului loc din clasament este
    fireasca de vreme ce aici sunt si cele mai multe sedii sociale din
    tara. Alaturi de Capitala, alte judete care au un numar mare de
    firme active sunt Cluj, Constanta si Galati. Impreuna, cele patru
    acopera 35% din totalul companiilor care la sfarsitul lunii iunie
    erau declarate active.

  • Cat costa viata in Bucuresti?

    In principiu, viata in Capitala costa atat cat castigi. Uneori
    mai mult, iar in cazurile cele mai fericite, ceva mai putin, dar,
    in esenta, fiecare om incerca sa-si modeleze volumul si valoarea
    cheltuielilor in functie de venitul sau lunar. Daca ar fi sa
    intocmim o lista cu argumente pro si contra locuirii in Bucuresti,
    ar arata destul de echilibrat. Pe de o parte stau toate avantajele
    pe care le aduce capitala unei tari: cele mai multe locuri de
    munca, cele mai mari salarii, cele mai mari sanse de a fi observat
    si de a observa, in acelasi timp, indeaproape, tot ce se intampla
    in economia romaneasca si in societate, in general.

    .

    Pe de alta parte, tot in capitala sunt si cele mai mari chirii,
    apartamentele sunt mai scumpe decat in alte orase, iar la piata
    platim mai mult pentru legume si fructe. Si prestatorii de servicii
    isi stabilesc intotdeauna tarife mai mari decat in restul tarii.
    Competitia este, de asemenea, mai mare, la fel si tentatiile de tot
    felul, iar toate acestea creeaza, in general, o presiune
    suplimentara pe cel care decide sa se mute din provincie in
    Bucuresti. Faptul ca in fiecare an mii de tineri din toata tara
    decid sa vina la facultate si sa ramana, in cele din urma,
    definitiv aici arata ca avantajele cantaresc mai greu decat
    dezavantajele vietii din Capitala.

    Perspectiva unui salariu mai mare decat oriunde altundeva in
    tara este principalul criteriu care ii determina sa faca aceasta
    alegere. Un studiu recent, realizat de A.T. Kearney, confirma ca
    angajatii din Bucuresti au cele mai mari salarii, cu o medie neta
    de 2.091 de lei pe luna. Comparativ, in Cluj si Timisoara, alte
    doua orase cu activitate economica importanta, angajatorii ofera
    salarii cu circa 30% mai mici. La fel stau lucrurile si in cazul
    iesenilor, iar la Zalau si Calarasi diferentele sunt chiar mai mari
    de atat, salariile din aceste orase fiind la jumatate fata de
    nivelul din Bucuresti.

    Este adevarat ca nici costul vietii nu este la fel de ridicat ca
    in Capitala. Diferentele insa nu sunt la fel de mari. Spre exemplu,
    daca salariile in Iasi sunt cu aproape 30% mai mici decat in
    Bucuresti, costul vietii este doar cu 2,8% mai scazut. Un exemplu
    si mai graitor este Calarasi, orasul cu cea mai mare diferenta de
    salarii fata de Bucuresti – 47,6%. In ciuda acestei diferente,
    costul vietii este cu doar 9% mai mic decat in Capitala. Faptul ca
    locuitorii acestor orase reusesc sa se descurce in aceste conditii
    poate avea mai multe explicatii. Una ar fi ca in provincie mult mai
    putini sunt cei care platesc chirie sau care au rate la banca
    pentru credite ipotecare, deci, din start, sunt excluse doua
    categorii importante de cheltuieli. In plus, optiunile de petrecere
    a timpului liber sunt mai restranse si, in consecinta, si
    cheltuielile alocate in acest scop. Ace-lasi studiu realizat de
    A.T. Kearney identifica structura cosului de consum al romanilor.
    Astfel, cei mai multi bani ii dau pe alimente si pe utilitati,
    aceste doua categorii acoperind mai bine de jumatate din bugetul
    lunar al unui roman. Mancarea si bauturile non-alcoolice reprezinta
    34,9% din cheltuielile lor lunare, iar utilitatile 17,2%. Restul
    banilor se duce pe alcool si tigari, imbracaminte, transport,
    comunicatii, petrecerea timpului liber, amenajarea casei, sanatate
    sau diverse alte bunuri si servicii.

    Cifrele sunt insa mult mai graitoare atunci cand sunt exprimate
    in valoare absoluta. Am incercat, asadar, sa vedem, dincolo de
    marje si procente, cat costa efectiv viata in Bucuresti. Am luat in
    calcul exemplele a trei persoane de varste si cu venituri diferite,
    iar rezultatele arata ca viata in Bucuresti ii costa in fiecare
    luna intre 1.390 de lei si 3.530 de lei, cheltuielile fiind
    organizate in functie de salariul pe care il are fiecare.

  • Contagiunea financiara de pe urma crizei grecesti “nu este in prezent perceptibila” in Europa Centrala si de Est – Raiffeisen Capital Management

    In timp ce Grecia – si odata cu ea stabilitatea euro – se afla
    intr-un fel de lupta de supravietuire, cea mai mare parte a tarilor
    din Europa Centrala si de Est, in special Polonia si Cehia, au o
    baza economica solida. “Romania si Ucraina au reusit si ele sa-si
    amelioreze datele fundamentale in decursul ultimilor doi ani,
    astfel incat acum situatia statelor din Europa Centrala si de Est
    este in general mult mai buna decat media statelor UE, desi
    creditele in valuta continua sa reprezinte un punct slab”, afirma
    Ronald Schneider.

    Contagiunea financiara “nu se poate intampla decat atunci cand
    tranzactiile bancare ajung la un punct mort, ceea ce in prezent
    este departe sa se intample”, considera Schneider. In ce priveste
    relatiile comerciale, “pentru majoritatea tarilor – cu exceptia
    Bulgariei, care mentine relatii economice mai stranse cu tarile
    vecine, inclusiv Grecia – Germania este de departe partenerul
    comercial cel mai important. Criza din Grecia are, prin urmare, in
    ceea ce priveste relatiile de comert exterior o influenta usor de
    gestionat”.


    Vezi aici cine sunt principalii creditori privati ai Greciei
    (GALERIE FOTO)

    Tarile din Europa de Est nu au probleme de genul celor ale Greciei,
    tara care a pierdut contactul cu piata de capital din cauza
    datoriilor, iar restrictiile bugetare si-au facut simtit efectul
    negativ asupra cresterii economice. “Avand in vedere costul scazut
    al fortei de munca, aceste tari sunt inca folosite de catre
    intreprinderile occidentale drept unitati de productie, ceea ce
    permite un aflux de capital in cadrul acestor tari”, continua
    analistul. “Cu toate acestea, daca afluxurile de capital sunt prea
    mari, aceste tari dispun de posibilitatea de a raspunde facand apel
    la propriile monede prin aprecierea monedelor nationale”. Presiunea
    de apreciere a monedelor genereaza, totusi, pe termen scurt
    probleme pentru competitivitatea si cresterea economica a acestor
    tari.

    Influenta crizei grecesti s-ar putea face simtita insa in regiune
    daca ar fi afectata cresterea economica in tarile cele mai
    puternice ale UE. In acest caz, dependenta puternica a Estului de
    schimburile comerciale cu Germania ar afecta exporturile tarilor
    din regiune si, odata cu ele, parametrii macroeconomici ai
    acestora. In acelasi timp, reprezentantul Raiffeisen Capital
    Management atrage atentia ca “Romania si Bulgaria ar putea
    reprezenta exceptii, deoarece aceste tari se confrunta cu alti
    factori de influenta, avand in vedere proximitatea lor geografica
    fata de Grecia (de exemplu, doua mari banci grecesti fiind prezente
    si active in aceste doua tari)”.

    Atata timp cat nucleul crizei nu se va extinde mai departe in zona
    euro – aducand, de exemplu, Spania in situatia de a face apel la
    Fondul de Stabilitate al zonei euro – si atata timp cat problemele
    ridicate de Grecia vor putea fi tratate intr-o maniera rationala si
    controlata, criza actuala va ramane insa fara consecinte durabile
    si dureroase pentru tarile din Europa Centrala si de Est, conchide
    Ronald Schneider.