Tag: crestere

  • Cele mai inovatoare companii din România: Darian DRS, aplicaţia DarianX

    Elementul de noutate:

    Necesitatea dezvoltării unei astfel de platforme a apărut odată cu creşterea numărului de clienţi şi a numărului de rapoarte de evaluare realizate într-un an. DarianX este un produs informatic creat special pentru Darian DRS SA şi implementat de companie pentru a reduce semnificativ timpul de procesare a comenzilor şi rezultatelor acestora. Aplicaţia DarianX permite vizualizarea în orice moment şi din orice loc a stadiului unei lucrări. Aplicaţia este interconectată cu Google Maps pentru a identifica pe hartă cât mai precis obiectivul de evaluat.


    Efectele inovaţiei:

    Procesul de suport de urmărire şi gestiune contabilă se realizează cu economii importante în termeni de oameni, timp şi bani. În termeni de creştere a productivităţii, faţă de perioada de dinainte de implementare, numărul rapoartelor de evaluare realizate pe an a crescut de mai mult de două ori în condiţiile în care numărul celor care participă la realizarea lor a fost, în mare, acelaşi.

    În termeni de calitate, versiunea 2 a sistemului a fost upgradată în vara anului 2013 prin îmbunătăţirea modulului de verificare existent, prin trecerea la un sistem dedicat, mai riguros, de verificare a fiecărui raport de către o echipă dedicată de verificatori. Începând cu vara anului 2013 şi până în septembrie 2014 un număr de peste 11.000 de rapoarte au trecut prin filtrul de calitate al verificării utilizând noul modul de verificare a rapoartelor.

    Încă din prima versiune, aplicaţia deţine un modul de date de piaţă, care în momentul implementării versiunii 2 şi în anul care a urmat (2011) a fost dezvoltată, acumulând în acest moment un număr de 43.500 comparabile (tranzacţii şi oferte) de pe teritoriul întregii ţări, aferente perioadei 2010 – 2014. Ultimul, dar nu cel din urmă modul implementat în vara anului 2014, este modulul de evaluare asistată pentru apartamente, care oferă suport pentru întocmirea şi realizarea de rapoarte de evaluare pentru scopuri de garanţie bancară integrând informaţiile existente în baza de date cu cele culese de evaluator pe teren direct pe suport electronic şi generând o reducere substanţială a timpului de execuţie.


    Descriere:

    DarianX este locul unde solicitările clienţilor sunt preluate, prelucrate şi unde sunt generate ofertele. Odată acceptată oferta de către client, aceasta este alocată unuia dintre experţii, evaluatorii şi consultanţii companiei, în funcţie de specificul fiecăreia, astfel încât comanda este redirecţionată către expertul cel mai în măsură să îndeplinească cerinţele clientului.

    Programul numără 10 module interconectate, fiecare cu până la 10 proceduri sau rapoarte distincte, în care sunt conectaţi un număr de 130 de utilizatori din întreaga ţară. Sistemul informatic Darian permite clienţilor instituţii bancare interconectarea cu propriile sisteme, plasarea electronică a comenzilor, verificarea şi controlul lucrărilor proprii, urmărirea stadiilor, contactul cu echipa alocată proiectului precum şi rapoarte periodice.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Plan de investiţii european în valoare de 315 miliarde de euro, menită să relanseze creşterea economică şi să reducă şomajul

    Planul prevede instituirea unui nou Fond european pentru investiţii strategice (EFSI), garantat cu bani publici, care va mobiliza cel puţin 315 miliarde de euro sub formă de investiţii suplimentare în perioada 2015-2017. Un comunicat al Comisiei Europene precizează că va fi creată şi o rezervă de proiecte, însoţită de un program de asistenţă, pentru canalizarea investiţiilor acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.

    Potrivit estimărilor Comisiei Europene, în ansamblu, măsurile propuse ar putea adăuga 330-410 miliarde de euro la PIB-ul UE în cursul următorilor trei ani şi ar putea crea până la 1,3 milioane de noi locuri de muncă.

    Referitor la plan, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: “Chestiunea este foarte simplă: dacă Europa face mai multe investiţii, va fi mai prosperă şi va crea mai multe locuri de muncă. Planul de investiţii pe care îl prezentăm astăzi în strâns parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii este o modalitate nouă şi ambiţioasă de a stimula investiţiile fără a crea noi datorii. Acum este momentul să investim în viitorul nostru, în domenii strategice-cheie pentru Europa, cum ar fi energia, transporturile, reţelele în bandă largă, educaţia, cercetarea şi inovarea. Contez acum pe Parlamentul European şi pe statele membre să se implice şi să îşi îndeplinească rolul pentru ca noul Fond european pentru investiţii strategice să fie pe deplin funcţional cât mai curând posibil. Europa are nevoie de un impuls şi astăzi noi îi oferim mijloacele necesare pentru a se pune în mişcare.”

    Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei responsabil pentru locurile de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate, a declarat: “Fiecare euro din banii publici mobilizat în cadrul fondului va genera aproximativ 15 euro sub formă de investiţii care altfel nu s-ar fi realizat. Fondul va demara cu o capacitate foarte importantă şi îşi va putea extinde în continuare activităţile, pe măsură ce i se vor alătura mai multe părţi interesate. Comisia invită statele membre şi băncile naţionale de promovare să adere la fond pentru a intensifica impactul acestuia şi a genera şi mai multe efecte pozitive semnificative pentru economia europeană.”

    Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, spune că “În Europa avem o rezervă amplă de lichidităţi, dar nu avem investiţii suficiente. Ne confruntăm cu o criză de încredere, aşadar provocarea constă în a reconecta investiţiile private la proiecte atractive. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să ne asumăm riscuri mai mari pentru a-i încuraja pe promotorii proiectelor să îşi lanseze investiţiile. Noul Fond european de investiţii strategice va oferi o capacitate specifică şi catalizatoare de asumare a riscurilor pentru investiţiile viabile din punct de vedere economic, pe baza expertizei şi a experienţei BEI în selectarea şi gestionarea proiectelor. În plus, vor fi promovate iniţiative cum ar fi eliminarea obstacolelor de reglementare şi instituirea unui serviciu de consiliere în materie de investiţii, cu scopul de a stimula dezvoltarea şi pregătirea proiectelor în întreaga Europă.”

    Fondul european pentru investiţii strategice (EFSI) va fi instituit în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI). Acesta se va baza pe o garanţie de 16 miliarde de euro din bugetul UE, la care se adaugă 5 miliarde de euro angajate de BEI. Pornind de la estimări prudente, pe baza experienţei trecute, efectul multiplicator al fondului va fi de 1:15. Cu alte cuvinte, fiecare euro public care este mobilizat prin intermediul fondului va genera investiţii totale de 15 euro, investiţii care altfel nu s-ar fi realizat. Fondul ar trebui să se axeze pe investiţii în infrastructură, în special în reţelele în bandă largă şi de energie, precum şi în infrastructura de transport din centrele industriale, în educaţie, cercetare şi inovare, precum şi în energia din surse regenerabile, în IMM-uri şi în întreprinderile cu capitalizare medie.

  • Compania româno-poloneză Veracomp ţinteşte topul distribuitorilor IT

    “Ne propunem ca în următorii trei ani să ajungem în topul distribuitorilor de soluţii IT”, a declarat Cătălin Matei, CEO Veracomp. El a precizat că valoarea medie a unui proiect derulat împreună cu partenerii companiei a crescut de la 15.000 de euro în 2010 la 48.000 de euro în 2014.

    Compania a devenit recent distribuitor autorizat Polycom, companie specializată în soluţii de comunicaţii unificate. Vercomp a fost înfiinţată în anul 2007, companie cu capital mixt, rom`no-polonez. Veracomp Europe operează în 16 ţări din Sudul şi Estul continentului.

     

  • Creşterea economică a SUA pentru trimestrul al treilea a fost revizuită la 3,9%, de la 3,5%

    În primele două trimestre ale anului, PIB-ul SUA a înregistrat o creştere medie anualizată de 4,2%, cea mai bună evoluţie la şase luni începând cu cea de a doua jumătate a anului 2003, transmite MarketWatch.

    Consumul intern, care contribuie cu aproape 70% la produsul intern brut, a crescut cu 2,2% în trimestrul al treilea, potrivit datelor revizuite publicate marţi de Departamentul pentru Comerţ al SUA. Cifrele iniţiale indicau un avans de 1,8% în perioada iulie-septembrie.

    Investiţiile companiilor în echipamente au fost de asmenea revizuite în urcare, de la 7,2% raportat anterior la 10,7%.

    Pe de altă parte, noile date arată că exporturile SUA au avansat cu doar 4,9% în trimestrul al treilea, mult sub creşterea de 7,2% estimată în octombrie de Departamentul pentru Comerţ, în timp ce declinul importurilor a fost revizuit la 0,7%, faţă de scăderea de 1,7% raportată iniţial.

  • Un start-up româno-elveţian câştigă premiul “Newcomer Swiss ICT”

    Juriul concursului a apreciat sistemul patentat “OnAirCamera”, care combină camerele de filmat cu software-ul propriu dedicat evenimentelor sportive. Localizarea se realizează prin funcţiile unui smartphone, iar la final fiecare concurent primeşte un film cu parcursul său în competiţie, direct în aplicaţia mobilă. În România, iRewind™ a fost susţinută de Orange încă din 2012 şi este prezentă pe pârtiile Clăbucet din Predeal şi Cheile Grădiştei în timpul sezonului de schi.

    “Dezvoltarea pieţei video, creşterea conexiunilor la internet şi a numărului de smartphone-uri este exact direcţia în care ne îndreptăm. Considerăm că această soluţie are un mare potenţial de dezvoltare şi de a deveni un standard pentru sporturile cronometrate”, a explicat juriul, în motivare.

    Gala ICT Award este recunoaşterea activităţii companiilor elveţiene în materie de inovaţii în domeniul ITC. Juriul a ales câstigătorul din cei 5 finalişti care au trecut de probele preliminarii. Valoarea premiului este şi mai mare datorită faptului că în 2014 am avut parte de o ediţie aniversară, Swiss ICT Award împlinind zece ani de activitate. “Sunt mândru că la numai 7 luni după câştigarea marelui premiu la Salonul de Invenţii de la Geneva, iRewind™ primeşte cea mai mare recunoastere elveţiană în domeniul ITC. Acest lucru ma face încrezător că, la fel ca fiecare posesor de filmuleţ realizat de noi, suntem on track! Suntem aici să facem istorie şi nu ne ferim de pionerat. Mulţumim Orange pentru încrederea pe care a avut-o în noi de la început. Ne dorim să schimbăm lumea şi credem că, pas cu pas,  iRewind™ şi întreaga echipă care lucrează pentru acest produs fenomenal a început să o facă.” a declarat Bogdan Mănoiu – Fondator & CEO iRewind™.

     

    iRewind™ creează pentru paricipanţii la evenimente sportive din 8 ţări europene filme personalizate cu parcursul fiecăruia pe toata durata competiţiei respective. Evenimentele pe care le acoperă sunt din ce în ce mai diferite: maratoane, meciuri de golf, competiţii de schi. iRewind™ plasează camere de filmat pe traseul acestor evenimente şi generează automat filme în care participantul este vedeta. Filmele se pot distribui pe platforma web sau prin aplicaţia de smartphone. Compania iRewind™ este prezentă în 8 ţări din Europa şi are planuri de extindere până la sfârşitul anului 2014 în alte cel puţin 10.

  • Pregătiţi-vă pentru Ciocopocalipsă: lumea rămâne fără ciocolată

    Deja ne aflăm în cea mai îndelungată perioadă cu deficite consecutive de ciocolată din ultimii 50 de ani. Şi nu este vorba doar despre faptul că aceste deficite au loc de la an la an, ci şi de aşteptările experţilor din industrie ca aceste deficite să crească.

    ANUL TRECUT, LUMEA A CONSUMAT CU CIRCA 70.000 DE TONE DE CACAO MAI MULT DECÂT A PRODUS. Până în 2020, Mars Inc. şi Barry Callebaut avertizează că acest deficit va urca la un milion de tone, de 14 ori mai mare. Până în 2030, deficitul se va dubla, la 2 milioane de tone, şi tot aşa.

    Una dintre probleme este un simplă, a ofertei. Seceta din vestul Africii, în special din Coasta de Fildeş şi Ghana, unde este produsă 70% din cacaua la nivel mondial, a condus la scăderea producţiei în regiune. La această situaţie a contribuit şi o ciupercă, frosty pod (păstaia îngheţată), care, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Cacao, a distrus 30%-40% din producţia mondială. Din cauza acestor probleme, cultivarea arborilor de cacao s-a dovedit o afacere grea şi mulţi fermieri au trecut la culturi mai profitabile, precum porumbul.

    Apoi, mai este apetitul de nesăturat pentru ciocolată. În acest an, oferta abia a făcut faţă cererii. Din 1993 până în 2007, preţul pentru cacao a fost în medie de 1.465 de dolari tona. În următorii şase ani, media a fost de 2.736 dolari, marcând o creştere de 87%.

    Cea mai îndrăgită trataţie dulce din lume a început o călătorie în care a devenit de la un produs foarte iubit şi obişnuit, ca berea, la un produs foarte iubit şi mai puţin comun, ca vinul de Bordeaux.

    Un motiv special de îngrijorare este dragostea tot mai mare a Chinei pentru ciocolată. Chinezii cumpără tot mai multă în fiecare an. Totuşi, chinezii consumă fiecare circa 5% din media înregistrată în Europa Occidentală.

    Un alt factor este creşterea popularităţii ciocolatei negre, care conţine mult mai multă cacao decât tabletele tradiţionale. În medie, o tabletă de ciocolată conţine cacao în proporţie de circa 10%, în timp ce una de ciocolată neagră include cacao până la 70%.

    Din aceste motive, preţurile au urmat aceeaşi tendinţă, înregistrând numai din 2012 o creştere de peste 60%. Producătorii de ciocolată au fost nevoiţi să se adapteze prin creşterea preţurilor tabletelor comercializate, primul dintre aceştia fiind Hershey, alţi fabricanţi fiind nevoiţi să îi urmeze exemplul.

    Eforturile de a contracara dezechilibrul tot mai mare între cantitatea de ciocolată cerută de lume şi cantitatea de cacao pe care o pot produce fermierii au inspirat şi inovatorii. Mai exact, un grup de cercetători din Africa Centrală, care au creat arbori care pot produce de şapte ori mai multă cacao decât cei tradiţionali. Dar creşterea eficienţei poate afecta gustul, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor culturi – de roşii, de pui sau de căpşuni, consideră Mark Schatzker, analist la Bloomberg.

    Există speranţă, sub forma unui nou soi de cacao, care este nu doar prolific, ci şi aromat.

    Acest nou soi promite lumii o producţie constantă de ciocolată de calitate bună şi poate reprezenta cheia pentru producţia viitoare a alimentelor. Speranţa vine din partea unui fermier din Costa Rica, Jose Gerardo Ramirez, care, la 33 de kilometri de Upala, a renunţat la o cultură de ananas de pe o suprafaţă de 7 hectare în favoarea unei culturi care ar putea fi mult mai rentabile, trei soiuri de cacao dezvoltate de o organizaţie din America Centrală, Centro Agronomico Tropical de Investigacion y Ensenanza (CATIE), care se remarcă prin rezistenţa la dăunători şi aromă.

    Soiurile plantate în 2012 au produs în acest an prima recoltă, iar Ramirez speră ca în câţiva ani să ajungă la o producţie de 1.500 de kilograme la hectar, de peste şapte ori mai mare faţă de media din Costa Rica. Ramirez nu este îngrijorat de pericolul ciupercii numite păstaia îngheţată, care a făcut ravagii, întrucât aceste soiuri, numite R-1, R-4 şi R-6, sunt rezistente la această boală.

    În 1978, ciuperca numită frosty pod a fost descoperită la păstăile de cacao cultivate pe coasta caraibiană din Costa Rica. Un an mai târziu, boala s-a extins în interiorul ţării. Fermierul Miguel Orozco cultiva în perioada respectivă cacao pe 12 hectare, câştigând suficient pentru a-şi trimite cei şapte copii la facultate.

    Timp de 10 ani, familia Orozco s-a luptat cu frosty pod, care se manifestă prin leziuni maronii, acoperite cu o pudră albă, cu aspectul bumbacului. A acoperit păstăile bolnave cu ulei, le-a îngropat în puţuri adânci şi le-a dat foc. În cele din urmă, familia a fost nevoită să taie culturile de cacao de pe cele 12 hectare.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Mariana Gheorghe, locul al cincilea

    Cariera Marianei Gheorghe a început în urmă cu 31 de ani în industrie, mai precis în producţia chimică, a continuat cu comerţ intern şi internaţional, apoi cu macroeconomie, iar de la mijlocul anilor â90 cu banking în cadrul BERD: „Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lungă etapă din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar şi personalitatea şi cariera în final“.

    În 2005, Mariana Gheorghe a fost recrutată de OMV de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar în 2006 a început derularea mandatului pe care îl numeşte „cea mai mare provocare a vieţii mele profesionale“.

    Primii ani la conducerea companiei au fost marcaţi de efervescenţa care marca întreaga economie, dar venirea crizei economice a adus provocări pe măsura bugetului pe care îl opera compania: „La o companie ca Petrom, orice mişcare pe care o faci afectează un întreg lanţ comercial. De aceea procesul de reorganizare a costurilor a fost făcut atent nu numai la sănătatea companiei, ci şi a economiei în general“, spune Mariana Gheorghe în 2014, la peste cinci ani de la momentul decisiv din 2009, când o serie de credite obţinute de companie au repus Petrom pe linia de investiţii şi de profitabilitate aşteptată.

    „Uitându-mă în urmă, sunt mândră de două lucruri: de transformarea oamenilor şi de impactul companiei în piaţă într-o perioadă de tranziţie. Eu m-am întors în ţară vizionar, înainte de integrarea în UE, pentru că am prevăzut creşterea. Integrarea nu a adus numai drepturi, ci şi multe obligaţii, iar provocarea de ajustare a companiei într-o economie care se ajustează ea însăşi a fost fenomenală. Cred că am dat mult mai mult ca manageri decât am fi dat într-o economie stabilă.“


    Mariana Gheorghe face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Dragoş Pavăl, locul al treilea

    Previziunile pentru 2014 se referă la o creştere a vânzărilor de opt procente, pe fondul extinderii reţelei de magazine. Având un buget de investiţii de 65 de milioane de euro pentru 2014, reţeaua a ajuns la 40 de magazine, prin deschiderea a patru noi unităţi: la Târgu-Jiu, Deva, Sibiu şi în cartierul bucureştean Colentina.

    Compania are peste 7.300 de angajaţi în reţeaua de magazine şi cele două centre logistice. An după an Dedeman a înghiţit o felie tot mai consistentă de piaţă, fiind retailerul cu cea mai spectaculoasă evoluţie în perioada de după 2008.

    „Criza aduce oportunităţi: terenuri la preţuri mai bune, construcţii mai ieftine. Oamenii care visau preţuri fantasmagorice pentru terenuri au ajuns să atingă pământul cu picioarele. Nu aş putea spune că preţurile au scăzut, deoarece la valorile vehiculate înainte de criză nu se mai făceau tranzacţii. Terenurile au început să devină din nou disponibile“, spunea Dragoş Pavăl în 2010. Iar de atunci a continuat să deschidă în fiecare an 4-5 noi magazine.

    Povestea lui Dragoş Pavăl a început în primii ani după revoluţie, când, alături de fratele Adrian Pavăl, dintr-o familie cu opt copii, au pornit afacerea de la zero. A durat mai bine de zece ani până au ajuns la formatul actual de magazin. În 1995 a văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni şi şi-a propus să facă acelaşi tip de afacere.


    Dragoş Pavăl face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiat în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Iulian Stanciu, locul întâi

    Într-un top al celor mai importante evenimente în activitatea eMAG în 2014, „până în acest moment“, Stanciu menţionează diversificarea pe orizontală şi lansarea a patru categorii noi (auto, home & deco, sport şi activităţi în aer liber, supermarket) precum şi lansarea unor campanii de marketing ca Revoluţia Preţurilor „pe care le-am impus rapid în calendarul de shopping al românilor, aşa cum am reuşit şi cu Black Friday“.

    Tot în rândul evenimentelor din acest an  importante pentru eMAG Stanciu plasează şi creşterea vânzării generate prin Marketplace şi a numărului de parteneri, printre care Cărtureşti, Mega Image, Mobexpert. „Până la finalul anului topul se poate reconfigura surprinzător cu evenimente importante, inclusiv cu noi surprize pregătite pentru Black Friday, care va avea loc pe 21 noiembrie.“

    eMAG are în jur de 1.000 de angajaţi, iar până la final numărul lor ar putea depăşi o mie, pe fondul extinderii activităţilor. În afara companiei Stanciu a investit împreună cu alţi doi antreprenori circa 3 milioane de euro pentru deschiderea Berăriei H, din parcul Herăstrău al Capitalei. Spaţiul este cea mai mare berărie din Europa de Sud-Est, având în jur de 3.000 de locuri şi 120 de angajaţi.

    Argument din partea votanţilor: „Pentru pionierat în afaceri. Omul care a adus Black Friday pe piaţă. Conduce cel mai mare retailer online“.


    Iulian Stanciu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiat în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cele mai inovatoare companii din România: Avangate, Revenue recovery tools – RRT (instrumente pentru recuperarea veniturilor recurente)

    Combinaţia de servicii, platformă şi raportare este unică. Dashboard-ul de Autorizare (Authorization Dashboard) este unic ca instrument de raportare şi de analiză în timp real în industrie, atât la nivel de procesatori de plăţi, cât şi la nivel de platforme de comerţ electronic. În plus, instrumentele de recuperare a veniturilor sunt construite pe o altă suită de instrumente avansate de recuperare a neautorizărilor la plata cu cardurile.

    Elementul de noutate:

    Contextul acestei inovaţii este comerţul electronic pentru produse digitale sau servicii online la nivel global, cu modele de business bazate pe abonamente cu plăţi recurente.

    Ratele de retenţie a clienţilor, mai ales în cazul acestor modele de abonamente (subscripţii), sunt extrem de importante şi definesc valoarea totală a unui client (CLV –  client lifetime value). Neautorizarea unor comenzi din cauza respingerilor venite din partea băncilor emitente de carduri (fonduri insuficiente, carduri expirate, carduri blocate, validare date conturi etc.) înseamnă nu doar o tranzacţie pierdută, ci pierderea unui ciclu întreg de subscripţii lunare/anuale şi a unor oportunităţi de upselling.


    Efectele inovaţiei:

    Instrumentele RRT pentru recuperarea veniturilor recurente şi a serviciilor adiţionale contribuie la creşterea ratelor de conversie şi de retenţie. Pierderile pe care le adresează aceste instrumente sunt din zona pierderilor pasive şi a limitărilor ce decurg în mod normal din folosirea unui singur procesator sau a unui număr limitat de procesatori. În mod normal, doar companiile foarte mari care procesează volume considerabile în mediul online au acces la mai mulţi procesatori simultan.

    Prin platforma Avangate, companii de orice dimensiune, chiar şi start-up-uri, pot avea acces la această inovaţie. Funcţionalităţile RRT includ servicii avansate de actualizare a cardurilor, reîncercări de autorizare, redirecţionări avansate de procesare, precum şi instrumente avansate de la terţe părţi ce asigură accesul la integrări directe între instituţiile bancare. În acelaşi timp, RRT furnizează analize de date prezentate în timp real într-un dashboard unic în industrie.

    Cu ajutorul RRT, ratele de recuperare a comenzilor pierdute sunt de ordinul a 15-20%, iar utilizatorii de tip early adaptor au înregistrat recuperări de ordinul a 40% din veniturile pierdute prin lipsa reînnoirii.


    Descriere:

    Echipa de produs  a realizat interviuri cu clienţii şi a stabilit specificaţiile şi implementările, zona IT s-a ocupat de dezvoltare, CIO-ul şi echipa au pus la punct securizarea datelor, compartimentul financiar a încheiat contractele cu procesatorii externi şi furnizorii de servicii specifice, iar zona de suport clienţi s-a ocupat de integrări şi implementări.

    Durata proiectului a fost de peste nouă luni. Proiectul a urmărit extinderea capabilităţilor deja avansate ale platformei prin asigurarea de failovers (reluare în caz de nereuşită), reîncercări prin mai multe platforme locale şi actualizarea datelor posesorilor de carduri, direct prin comunicarea cu băncile sau prin contactarea clienţilor, redirecţionarea încercărilor de autorizare şi de reînnoire către configuraţia optimă bazată pe date obţinute dinamic.

    În plus, aplicaţia pune la dispoziţie un raport care arată toate detaliile în timp real (a câta încercare, mesaje primite, datele de client şi abonament etc.), raport ce permite companiilor care vând abonamente să aibă vizibilitate asupra procesului de reînnoire şi să ajusteze acţiunile echipelor de suport clienţi pentru optimizări. Costurile au fost de 500.000 de dolari.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.