BusinessMagazin

Tag: crestere

  • Dacă tot a început curăţatul haznalei, să râcâim şi ungherele

    Am transpus în alţi termeni o parte, zic eu importantă, dar ignorată de către public şi de către justiţie, din dosarul Rompetrol, care a dus în puşcărie, săptămâna trecută, 11 inculpaţi. Naţiunea a răsuflat uşurată, circul a făcut ca firmitura de pâine să pară mai mare, mai crocantă şi mai dulce. Dar, dincolo de circ, mai sunt nişte întrebări.

    Fondul problemei, în partea de dosar care se ocupă de creanţa libiană, este vânzarea participaţiei României la dezvoltarea şi exploatarea zăcământului Murzuk, cu rezerve de 2 miliarde de barili (Petrom are rezerve de circa un miliard de barili). Afacerea a început înainte de 1989, când Rompetrol şi România erau o forţă în industria petrolieră mondială. Deoarece au considerat că nu pot asigura 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea zăcământului, autorităţile române au decis, în 1993, să renunţe la participaţia Rompetrol, care a fost cedată, pentru circa 27 de milioane de dolari, la care se adăugau compensaţii de 85 de milioane de dolari (adică suma în dispută din dosar).

    O afacere de sute de miliarde de dolari a fost aruncată de cabinetul Văcăroiu la coş cu o hotărâre de guvern cu numai 136 de cuvinte; de ce? Scuza cu asigurarea fondurilor nu mi se pare a sta în picioare, o afacere în petrol a găsit şi va găsi oricând finanţare, indiferent de cine este implicat, de parteneri, de situaţia politică, economică sau de orice altceva; în acelaşi timp, cele 500 de milioane de dolari erau o sumă care trebuia asigurată într-o perioadă îndelungată de timp, nu odată.

    Răspunde cineva pentru această decizie? Ce etichetă i se poate pune? Cel puţin unul dintre miniştrii care au semnat HG 157/1993 a fost chemat la Parchet, dar în calitate de martor. O fi de ajuns? Care este definiţia pentru „subminarea economiei naţionale“?

    În 1994 Rompetrol, privatizată prin MEBO, construia, conform unei ştiri din presa vremii, 26 de sonde în Libia,
    într-un contract cu valoare de 40 de milioane de dolari, exporta echipament petrolier în Rusia de 50 de milioane de dolari şi prognoza vânzări de aproape 100 de milioane de dolari în anul următor. Capacitate de a continua contractul pare că ar fi avut; dar între timp se privatizase, prin MEBO. Paradoxal, Patriciu spunea că a preluat Rompetrol, în 1998, cu o cifră de afaceri de 6,6 milioane de dolari şi cu pierderi de 1,5 milioane de dolari.

    Vorbim astăzi despre dezindustrializare de parcă ar fi un soi de fenomen natural inevitabil, ca încălzirea globală. Ciudat, puţini par a se simţi răspunzători pentru decizii de stat, luate de guverne şi de autorităţile îndreptăţite, pentru căpuşarea companiilor şi pentru aducerea lor în mod voit în faliment. Că pe urmă vin nişte personaje şi taie utilaje şi le fac fier vechi, nici nu mai are prea mare importanţă; rădăcina răului este în altă parte.

    De aceea zic, dacă tot a început curăţatul haznalei, să râcâim şi ungherele: decizia politică, cumetriile, năşelile, imobilismul, prostia, răutatea, lăcomia. Câţi slujbaşi la stat ar trebui să-i însoţească pe afaceriştii intraţi în puşcării, slujbaşi la stat care au îngăduit, au văzut, au profitat dar nu au acţionat? Motivul? Multe-multe miliarde de euro. Miliarde din devalizarea băncilor, din căpuşarea combinatelor, din contrabanda cu produse petroliere, ţigări şi alcool, toate Jimboliile, Ţigaretele şi toate tunurile ultimilor 25 de ani. 

    Ilustrez cu Hieronymus Bosch, „Magicianul şi hoţul de buzunare“; la mijloc, între cei doi, e poporul, concentrat, desigur, în direcţia greşită.

  • Semne că urmează să fii concediat. Specialiştii în resurse umane îţi spun ce trebuie să faci

    Există anumite semne că urmează să îţi pierzi locul de muncă, iar starea de incertitudine nu va face decât să scadă randamentul angajatului. Mai mulţi directori de resurse umane au explicat care sunt aceste semne şi cum trebuie tratată această problemă.

    Robin Brodrick, coordonator al departamentului de resurse umane de la EMC, enumeră lucrurile care ar trebui să ridice semne de înrebare referitor la siguranţa jobului. “Îţi găseşti jobul publicat pe un site recrutare; şeful tău vrea să descrii detaliat activitatea ta zilnică; sarcinile tale zilnice încep să fie redistribuite către alţi colegi, sau eşti rugat să îi instruieşti şi pe alţii, pentru orice eventualitate; nu mai eşti invitat să participi la şedinţe care înainte erau obligatorii – toate acestea sunt semne că jobul tău poate fi în pericol”, explică Brodrick. “Nu trebuie să intri în panică. Soluţia este să stabileşti o întâlnire cu şeful tău, fără a-i spune însă ce vrei să discutaţi. Astfel ai şanse mai mari să primeşti nişte răspunsuri cinstite.”

    Brodrick notează că atunci când îi vei spune superiorului că activitatea recentă te-a făcut să te gândeşti la siguranţa postului tău, există trei variante de răspuns pe care l-ai putea primi. “Prima posibilitate este şi cea mai rea, şi anume ca şeful tău să îţi confirme că vei fi dat afară. A doua variantă este una mult mai bună, şi anume să fii informat că toate aceste mutări au ca scop promovarea ta”, scrie specialistul.

    “Cea de-a treia variantă este aceea în care superiorii tăi consideră că volumul de muncă a crescut şi tu nu îi mai poţi face faţă, drept pentru care s-a decis aducerea altor angajaţi care să te ajute. Indiferent de ce explicaţie vei primi, nu te grăbi să răspunzi. Analizează bine ce vrei să faci în continuare.”

  • La 19 ani a preluat o mică afacere de familie. Acum deţine 80 de vapoare, 90 de elicoptere şi peste 40 de hoteluri

    George Logothetis (39 de ani) s-a născut în Grecia, iar la vârsta de 19 ani a început să se ocupe de mica afacere de transport naval dezvoltată de tatăl său. Au urmat douăzeci de ani în care Logothetis a construit un adevărat imperiu; el a cumpărat vapoare şi nave atunci când preţul era mic şi le-a vândut când acesta crescuse. Cea mai mare parte a profitului a realizat-o după perioada de criză din 2009, când prin revânzări a obţinut peste 7 miliarde de dolari.

    Compania pe care o conduce, Libra Group, deţine 30 de subsidiare aflate pe cinci continente, având în dotare 80 de vapoare şi 90 de elicoptere. George Logothetis a dezvoltat de asemenea o altă ramură a business-ului, preluând peste 40 de hoteluri.

    Logothetis îşi aduce aminte că se afla la un Starbucks în New York atunci când ştirile despre căderea Lehman au devenit publice: “Stăteam la coadă şi m-am gândit că asta e ocazia pe care am aşteptat-o o viaţă întreagă. Am ştiut că preţurile se vor duce în jos şi voi putea face nişte investiţii incredibile.”

    Omul de afaceri este un cunoscut filantrop, sponsorizând mai ales programe destinate dezvoltării economice din Grecia. El este renumit pentru faptul că ia, săptămânal, o pauză de 24 de ore de la orice formă de tehnologie.

  • Locul unde niciun angajat din România nu vrea să ajungă. Oamenilor le e ruşine să spună cât câştigă

    Judeţele pe care trebuie să le evitaţi atunci când vine vorba despre veniturile obţinute la locul de muncă sunt Harghita (venit salarial mediu net lunar de 1.075 lei), Teleorman (1.173 lei) şi Maramureş (1.192 lei), scrie Vocea Transilvaniei.

    Faţă de situaţia de la jumătatea anului trecut, judeţul Harghita a căzut de pe penultimul loc ca nivel de salarizare pe ultimul, iar judeţul Vaslui a urcat de pe ultimul loc pe poziţia 39 din 43. De altfel, salariile medii din Vaslui sunt pe locul al doilea pe ţară ca ritm anual de creştere. Dacă, în iunie 2013, salariul mediu net din Vaslui era de 1.086 lei/lună, cu un an mai târziu valoarea acestuia a ajuns la 1.204 lei/lună, marcând un avans de aproape 11%.

    Persoanele care lucrează în Bucureşti primesc cele mai mari salarii din ţară. Interesante sunt următoarele poziţii în clasamentul judeţelor în funcţie de nivelul salariului mediu net pe care îl primesc angajaţii. Astfel, pe poziţia a doua, după Capitală, se situează judeţul Ilfov, unde, tot datorită companiilor din Bucureşti, lucrătorii au avut un venit salarial mediu net de 1.980 lei, în luna iunie a acestui an, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), notează Vocea Transilvaniei.

    Pe locul al treilea se plasează, la mică distanţă judeţul Timiş, cu un salariu mediu net de 1.810 lei. Judeţul vestic a urcat de pe locul 5, în luna iunie 2013, pe locul 3 anul acesta, după o creştere medie a veniturilor salariale ale angajaţilor de 9,4%.

  • Regina asfaltului intră în insolvenţă. Compania are datorii de 25 milioane lei

    Unul din cei mai mari asfaltatori din judeţul Satu Mare a intrat în insolvenţă. PAS TRANS COMPANY SRL Satu Mare este deţinută de o “regină a asfaltului”, Adela Giurgiu, în asociere cu soţul (fost vameş) şi cumnatul ei, scrie Vocea Transilvaniei.

    Tribunalul Satu Mare a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva PAS TRANS COMPANY SRL Satu Mare, instanţa stabilind data de 9 octombrie 2014 drept termen limită de depunere a cererilor de admitere a creanţelor.

    Societatea PAS TRANS COMPANY SRL a fost înfiinţată în anul 2001, având ca principal obiect de activitate “Lucrări de construcţii ale drumurilor şi autostrăzilor”. Firma, deţinută şi administrată de către Adela Giurgiu, a fost inclusă anul trecut pe lista marilor asfaltatori bănuiţi de către Consiliul Concurenţei de posibile înţelegeri anticoncurenţiale de tip cartel. Ancheta viza atât participarea unor firme mari de construcţii la licitaţii, precum şi o posibilă înţelegere între furnizorii de materiale de construcţii.

    Firma PAS TRANS COMPANY SRL a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 18.878.216 lei şi pierderi de 2.267.487 lei, iar pentru anul 2013 a raportat afaceri de 8.860.257 lei, pierderi de 756.695 lei, datorii totale de 24.758.059 lei. La data de 31 martie 2014, societatea înregistra restanţe către bugetele de stat în valoare cumulată de 2.212.753 lei, pentru achitarea cărora obţinuse înlesniri la plată, mai notează Vocea Transilvaniei.

  • Povestea lui Dragoş Pavăl, antreprenorul care a construit de la zero imperiul Dedeman

    Dragoş Pavăl a fost pe coperta Business Magazin în 2010, anul în care urma să devină nu numai liderul din piaţa de bricolaj, ci şi cel mai mare retailer român. Antreprenorul băcăuan a construit reţeaua de bricolaj Dedeman, care a realizat anul trecut o cifră de afaceri de de 2,67 miliarde de lei (606 milioane euro) şi un profit net de peste 288 de milioane lei (65,2 milioane euro).

    Previziunile pentru 2014 se referă la o creştere a vânzărilor de opt procente, pe fondul extinderii reţelei de magazine. Având un buget de investiţii de 65 de milioane de euro pentru 2014, Dedeman a ajuns la 40 de magazine, prin deschiderea a patru noi unităţi: la Târgu-Jiu, Deva, Sibiu şi în cartierul bucureştean Colentina. Compania are peste 7.300 de angajaţi în reţeaua de magazine şi cele două centre logistice.

    An după an Dedeman a înghiţit o felie tot mai consistentă de piaţă, fiind retailerul cu cea mai spectaculoasă evoluţie în perioada de după 2008. „Criza aduce oportunităţi: terenuri la preţuri mai bune, construcţii mai ieftine. Oamenii care visau preţuri fantasmagorice pentru terenuri au ajuns să atingă pământul cu picioarele. Nu aş putea spune că preţurile au scăzut, deoarece la valorile vehiculate înainte de criză nu se mai făceau tranzacţii. Terenurile au început să devină din nou disponibile“, spunea Dragoş Pavăl în 2010. Iar de atunci a continuat să deschidă în fiecare an 4-5 noi magazine.

    Povestea lui Dragoş Pavăl a început în primii ani după revoluţie, când, alături de fratele Adrian Pavăl, dintr-o familie cu opt copii, au pornit afacerea de la zero. În 1995 a văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni, şi-a propus să facă acelaşi tip de afacere şi a durat mai bine de zece ani până a ajuns la formatul actual de magazin.

  • EY înregistrează o creştere de 7% a veniturilor faţă de anul trecut

    EY este cea mai integrată firmă de servicii profesionale, unul dintre liderii la nivel internaţional, fiind prezentă în România de 22 de ani.

    “În România, EY a avut un an foarte bun. Am oferit servicii pentru mai mult de 1000 de clienţi atât din România, cât şi din străinătate. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, suntem cea mai dinamică firmă de consultanţă şi audit, înregistrând cea mai mare rată de creştere din cele 22 ţări unde EY este prezentă în Europa Centrală şi de Sud-Est, după Turcia. Rezultatele reflectă performanţele EY România ca echipă, investiţiile în formarea de noi lideri şi concentrarea pe livrarea de servicii de calitate excepţională”, a spus Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

    Sectoarele în care EY a înregistrat cea mai rapidă creştere au fost industria farmaceutică şi sectorul public, ambele generând o creştere de două cifre a veniturilor.

    La nivelul pieţelor emergente, veniturile EY au crescut per ansamblu cu 8,7%, în pofida condiţiilor economice dure şi a încetinirii economice din mai multe pieţe emergente cheie. Prin comparaţie, nivelul de creştere de anul trecut a atins 12%.

    “Pieţele emergente vor continua să alimenteze creşterea economică şi în viitorul apropiat. Considerăm că până în anul 2020, aproximativ 30% dintre veniturile noastre vor proveni de pe pieţele emergente şi ne-am fixat un plafon de investiţii de 1,5 miliarde USD pentru a sprijini această creştere”, comentează Mark Weinberger, Preşedinte şi CEO al EY.

    EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. În România şi Republica Moldova, EY are peste 500 de angajaţi.

  • Povestea românului nominalizat de revista Time drept “unul dintre cei mai influenţi tineri din 2013″

    Budişteanu programează de mai bine de nouă ani şi a fost implicat în peste 50 de proiecte din zona IT. Tânărul programează de mai bine de nouă ani şi a fost implicat în peste 50 de proiecte din zona IT. Budiştanu este membru al celei mai mari organizaţii mondiale dedicate ştiinţelor informatice ACM (Association for Computing Machinery) şi al celei mai mari asociaţii pentru tehnologii avansate, IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers)

    Numele lui se află, alături de Paul-Andre Baran şi Cristian Botan pe lista finală a proiectului New Europe 100 (NE100). Lista NE100 a fost creată ca parte a unei campanii care are ca scop promovarea inovaţiei în Europa Centrală şi de Est, prin evidenţierea celor care sunt motorul schimbărilor pozitive în societate.

  • Fondatorul Starbucks dezvăluie secretul care face clienţii să devină dependenţi

    Howard Schultz, născut la 19 iulie 1953, este CEO-ul şi preşedintele Starbucks Corporation, reţeaua formată din peste 23.000 de cafenele răspândite în întreaga lume, cu venituri de 14,8 miliarde de dolari şi aproximativ 160.000 de angajaţi. Schultz s-a născut într-o familie săracă de evrei din cartierul newyorkez Brooklyn. 

    Era un sportiv talentat, excelând la baschet şi fotbal american, astfel că în 1970 a reuşit să obţină o bursă de studii la universitatea Northern Michigan, fiind primul din familia sa care urma colegiul. A absolvit cinci ani mai târziu şi a obţinut o licenţă în comunicare.

    Şi-a început cariera ca vânzător de electrocasnice pentru Hammarplast, o companie care vindea aparate de cafea europene în SUA. A avansat până la postul de director de vânzări, poziţie din care a observat la începutul anilor ’80 că o mare parte din venituri erau generate de o mică reţea de magazine din Seattle, Washington, cunoscută atunci drept Starbuck’s Coffee Tea and Spice Company. ”Când am intrat în magazin pentru prima dată – ştiu că sună siropos – dar chiar m-am simţit acasă, iar produsul părea că îmi vorbeşte“, rememorează Schultz momentul în care a intrat în Starbucks, în 1981.

    Firma exista de aproximativ zece ani, doar în Seattle, fondată de Jerry Baldwin, Gordon Bowker şi vecinul lor, Zev Siegl. Cei trei prieteni au fost şi creatorii logo-ului răspândit acum în toată lumea. La un an după întâlnirea sa cu fondatorii Starbucks, în 1982, Schultz a fost angajat ca director al operaţiunilor de retail şi de marketing pentru compania aflată în creştere şi care, în acel moment, vindea doar boabe de cafea, nu şi cafea preparată. Ideea ca Starbucks să vândă şi cafea preparată i-a venit lui Schultz în timpul unei călătorii la Milano în care a observat numărul mare de cafenele de la fiecare colţ de stradă.

    Entuziasmul lui de a crea un lanţ de cafenele nu a fost împărtăşit însă şi de fondatori. La insistenţele sale, proprietarii i-au permis totuşi să deschidă o cafenea într-un nou magazin care urma să fie deschis în Seattle. Spaţiul, inaugurat în 1985, le-a adus sute de clienţi zilnic. A fost totodată locul creării unui nou sortiment de cafea preparată şi a fost introdus un nou cuvânt în rândul băutorilor de cafea din toată lumea: cafe latte. Succesul cafenelei nu a fost însă suficient pentru a demonstra fondatorilor că direcţia indicată de Schultz era cea potrivită. Ei nu voiau să crească atât de mult, iar Schultz, dezamăgit, a părăsit Starbucks în 1985 şi şi-a deschis propriul lanţ de cafenele, Il Giornale, care i-a adus rapid succes.

    Doi ani mai târziu, cu ajutorul unor investitori privaţi, a cumpărat Starbucks în schimbul a 3,8 milioane de dolari şi a realizat fuziunea între cele două companii. Schultz a fost nevoit să ducă din nou o muncă de convingere, de data aceasta ca investitorii să creadă că americanii sunt dispuşi să cumpere la preţuri ridicate o băutură pentru care obişnuiau să plătească 50 de cenţi. Din cauza neînţelegerilor cu ei, Schultz a demisionat în 2000 din poziţia de CEO al Starbucks.

    Opt ani mai târziu, s-a întors însă la conducerea companiei, care se străduia să rămână pe linia de plutire. De la întoarcerea lui Schultz, valoarea companiei a ajuns să fie de patru ori mai mare, ajungând la o cifră de afaceri de 14,8 miliarde de dolari, potrivit rezultatelor publicate anul trecut. Schultz continuă să extindă reţeaua la nivel global, a deschis cafenele în Vietnam, India şi, se va extinde în curând şi în Myanmar.

    Afaceristul, cu o avere estimată la 2,1 miliarde de dolari,  investeşte, prin intermediul unui fond de investiţii, şi în companii precum Pinkberry, Lululemon, eBay şi Groupon.

  • Dragoş Dinu, noul şef al afacerilor lui Ţiriac: Copiii aceştia, născuţi cu tableta în mână, vor fi cu totul altfel

    “Este interesant să schimbi industriile şi să foloseşti modelele specifice uneia în cea în care tocmai ai intrat; diferenţele sunt doar aparente, substanţa este aceeaşi. Când ai businessuri care sunt la interfaţa cu clientul, totul se aseamănă“, spune Dragoş Dinu, numit de aproximativ o lună CEO al Ţiriac Holdings, cu afaceri anuale cumulate de circa 500 de milioane de euro. Anterior, poziţia a fost ocupată vreme de circa un an de Leonard Leca.

    „Clienţii sunt aceiaşi, doar ocaziile de cumpărare sunt diferite. Uneori sunt doar ocazii de prospectare, nu de cumpărare şi «jocul» este să-ţi aduci clientul din zona de prospectare la cumpărare.“ Dinu spune că vede în piaţă o uşoară creştere a apetitului de consum iar în presă apare tot mai rar cuvântul „criză“. Este de părere că în nicio piaţă nu poate exista creştere exponenţială la nesfârşit, dar nici scădere continuă, cum nu există nici perpetuum mobile. Pe de altă parte, completează el, încrederea consumatorilor nu se restabileşte peste noapte, probabil că e nevoie de ani buni. Însă mediul economic nu-l poate ignora pe cel politic, completează CEO-ul Ţiriac Holdings. „Deopotrivă la nivel local şi global vedem influenţe. Când se bucură industria de armament celelalte stau şi se uită.“

    Dincolo de asemănările dintre experienţele lui Dragoş Dinu (cele mai importante fiind 14 ani la conducerea A&D Pharma şi circa un an la Domo) şi grupul de firme pe care îl conduce acum, există şi diferenţe. Anterior a lucrat ani de zile să crească o marcă, „iar aici am venit pe un teren unde brandul există deja şi este foarte puternic“. Sentimentul este diferit, povesteşte el: „A te ridica la nivelul reputaţiei este o provocare şi acesta a fost primul sentiment, de la prima întâlnire“, referindu-se la prima întrevedere cu Ion Ţiriac, despre care spune că nu-l cunoscuse anterior. Iar despre recrutare nu are nicio poveste, „pentru că nici eu şi nici domnul Ţiriac nu suntem oameni care să întârzie în luarea deciziilor, suntem destul de direcţi. Ca întotdeauna, totul începe cu un telefon. N-a fost un proces lung, ci unul normal, cu o serie de discuţii“.

    Dinu spune că îşi doreşte ca grupul să crească mai repede decât piaţa. Îşi doreşte ca afacerile să fie proiectate pe termen lung, iar despre planuri şi „new business“ poate povesti mai multe după procesul de bugetare din această toamnă, care va începe în curând. „Pentru mine, un manager, când se trezeşte dimineaţa, trebuie să uite ziua de azi, să se gândească la cea de mâine şi la ce urmează. Ăsta e rolul şi ăsta e mersul lucrurilor. Trebuie să proiectezi mereu businessul peste un an, doi, şapte.“ Acelaşi manager trebuie să se gândească şi la ce vrea consumatorul, iar Dinu face referire la revoluţia Apple, companie care a ştiut înaintea altora ce aşteaptă consumatorul. „De la asta trebuie să plecăm şi aici: ce vrea consumatorul de la orice companie sau serviciu din Ţiriac Holdings, în 2016, 2017, 2020. Şi totul pleacă de la profilul consumatorilor, iar copiii aceştia născuţi cu tableta în mână vor fi cu totul altfel.“ Pentru că viitorii consumatori sunt mult mai informaţi, iar accesul la informaţie schimbă totul; a schimbat lumea arabă, tot nordul Africii, exemplifică Dinu, într-o jumătate de an.

    „Este un business foarte divers şi cele mai mari divizii sunt cele de auto şi de imobiliare. Scopul este să performăm mai bine decât piaţa. Nu mă aştept ca vreo linie de business să nu crească în 2015, fără să spun vorbe mari, dacă nu se întâmplă ceva în zona politică.“ Pentru anul în curs se aşteaptă la o creştere marginală, cel mai probabil single digit, faţă de rezultatele anului trecut, când volumul total al afacerilor s-a plasat la 500 de milioane de euro, conform informaţiilor anterioare. „Diversitatea de firme din grup înseamnă foarte mult timp alocat. I-am cunoscut pe cei din managementul companiilor şi sper să ajungem să ne înţelegem foarte repede, dacă se poate din priviri.“ În prima sa zi în birourile din Şoseaua Nordului, lângă parcul Herăstrău, a făcut un tur complet; „evident că nu i-am reţinut pe toţi şi i-am rugat apoi să-mi amintească cine sunt“.
    Dinu lucrează în mod direct cu circa 30 de oameni din cele peste 15 firme active din grup şi spune că mai are încă multe de asimilat despre organizaţie şi oameni. Anterior, Dinu a fost până spre sfârşitul anului trecut CEO al retailerului electro-IT Domo, cu afaceri de 132 de milioane de euro în 2013. În perioada 1994 – 2008 a lucrat în cadrul A&D Pharma, ultimii şase ani în poziţia de CEO.  Aproape întreaga sa carieră a fost construită în companii antreprenoriale. „Culmea este că eu mă simt cel mai bine într-un mediu antreprenorial şi de-a lungul vieţii cele mai multe propuneri au venit dinspre multinaţionale.“ Soţia sa este antreprenoare, iar despre încercările de afaceri ale familiei Dinu spune că unele au reuşit, altele nu. Nu s-a gândit niciodată să renunţe la carieră, „în primul rând pentru că soţia mea este cea care se ocupă şi am convenit că nu are sens să ne călcăm pe picioare; este bine să venim acasă cu subiecte de discuţie diferite“.