Acestea sunt cateva dintre rezultatele returnate la o cautare pe site-ul Flypod.ro, un soi de agregator de zboruri low-cost din toata lumea, lansat recent de Mihai Fanache, proprietarul agentiei de publicitate Media Cafe. Din Bucuresti, spre exemplu, exista zboruri catre 62 de destinatii, dar punctul de plecare nu trebuie neaparat sa fie unul dintre cele doua aeroporturi din Capitala, site-ul fiind capabil sa caute cursele operatorilor low-cost indiferent de orasul de plecare sau de destinatie. “Investitia in acest proiect s-a ridicat la 20.000 de euro, la care se vor mai adauga inca 80-100.000 de euro pentru promovare in urmatorul an”, spune Fanache. Una dintre principalele componente ale investitiei, dincolo de designul aerisit al site-ului, este platforma pe care este realizat, Flypod.ro avand la baza diferite elemente intuitive, cum ar fi sugestiile legate de orasele de plecare si de destinatie odata ce sunt tastate cateva litere. Evident, Flypod.ro nu este o agentie de turism. Biletele sunt emise de companiile aeriene, motiv pentru care au fost necesare o serie de parteneriate cu acestea, iar pentru fiecare bilet este perceputa o taxa de 7 euro, echivalentul comisioanelor percepute de parteneri si cele de procesare a platilor cu cardul. “Dintre cei 7 euro, cam 1-2 euro reprezinta castigul nostru”, explica Mihai Fanache.
Tag: Site
-
Caut zbor low-cost
Pentru a merge la Roma, in perioada 15-22 iunie, cel mai ieftin bilet de avion dus-intors cu plecare din Bucuresti costa aproape 135 de euro, dar in functie de preferintele legate de ora si de compania aeriana, pretul poate ajunge pana la 200 de euro. In aceeasi perioada, pentru un zbor catre Barcelona este nevoie de cel putin 283 de euro, dar exista alte cateva variante, cea mai scumpa fiind de putin peste 563 de euro. Pentru Londra, biletul de avion dus-intors costa aproape 305 euro. -
eRepublik, politica pe bani frumosi
In urma cu doua luni, Duncan Riley scria pe blogul TechCrunch despre eRepublik, un joc online de strategie cu tema economica, politica si militara, mentionand spre finalul articolului ca urmeaza sa atraga o finantare de 550.000 de euro.
Dar confirmarea informatiei care a starnit discutii in industria online romaneasca, mai ales pentru ca pe baza acestei evaluari eRepublik a devenit unul dintre cele mai valoroase site-uri create in Romania, a venit cu foarte mare intarziere.
In tot acest timp, managementul companiei s-a aflat in discutii cu mai multi investitori si fonduri de investitii pentru a obtine suma despre care vorbea Riley, necesara dezvoltarii proiectului pornit de antreprenorul online George Lemnaru.
"Pentru a putea continua investitiile in imbunatatirea jocului din punct de vedere tehnic si al designului, in conditiile in care urmeaza sa iasa din versiunea beta in urmatoarele luni, era neaparat nevoie de o finantare", explica Alexis Bonte, directorul executiv al eRepublik, referindu-se la intrarea in actionariatul companiei a fondului de investitii francez AGF Private Equity si a altor opt antreprenori si investitori de tip "business angel".
Din randul acestora din urma, o parte au fost implicati anterior in afaceri cu Bonte, in site-ul de turism LastMinute.com, infiintat de acesta in urma cu cativa ani si vandut ulterior cu un miliard de euro, iar doi sunt romani stabiliti in Franta inca din anii ’80.
Fiecare dintre cele doua parti a investit cate 200.000 de euro, suma ce reprezinta echivalentul a cate 4% din companie. Restul de trei procente, pana la 11%, i-au revenit francezului Alexis Bonte, care detinea inaintea acestei runde de finantare 67% din companie, impreuna cu familia sa. Tatal sau, Alain Louis Bonte, detine participatii la mai multe companii romanesti: reteaua de farmacii Centrofarm, compania imobiliara Generalcom, producatorul de medicamente Sintofarm, precum si un portofoliu de actiuni la bursa Rasdaq, estimat la 27 de milioane de euro.
Alexis Bonte a investit 150.000 de euro in eRepublik, la scurt timp dupa achizitia facuta intr-o alta afacere online romaneasca, site-ul de videosharing Trilulilu. Proprietarul unui pachet de 10% din companie, omul de afaceri francez a platit peste un milion de euro pentru 41% din companie, la care s-au adaugat alti 300.000 de euro, finantare de asemenea necesara dezvoltarii tehnice a site-ului.
Cele 11% din eRepublik in valoare de 550.000 de euro sunt actiuni nou emise special pentru a face posibila infuzia de capital, iar calculul valorii s-a bazat pe evaluarea de catre Bonte si Lemnaru a site-ului la suma de 5 milioane de euro.
"In general, valoarea site-urilor nu se calculeaza pe baza unor formule de genul multiplului indicatorului de profitabilitate, mai ales ca in multe cazuri nici nu se pune problema profitului, ci este data de potentialul pe care-l are acel site de a genera venituri de la utilizatorii sai la un moment dat", explica Orlando Nicoara, directorul general al MediaPro Interactiv, care ar fi metoda folosita de managementul companiei pentru obtinerea cifrei.
Este drept, pentru investitori exista intotdeauna si un factor de risc, pentru ca potentialul sesizat in prima faza poate sa nu se indeplineasca. Iar aceasta nu depinde de calculele investitorilor, care estimeaza in general de la bun inceput ce sanse de monetizare are afacerea online pe care o finanteaza si orizontul de timp in care isi vor recupera investitia, ci de conditiile pietei, de interesul utilizatorilor pentru site si de competitie.
In prezent, jocul dedicat vorbitorilor de limba engleza numara in jur de 20.000 de utilizatori activi, inregistrati doar pe baza de invitatie, cifra care poate ajunge la 140.000 la finalul lui 2008, potrivit calculelor lui George Lemnaru, directorul tehnic al companiei. Potentialul de crestere, dupa el, ar fi 1,3 milioane anul viitor, iar un prag de 10 milioane este o asteptare optimista a lui Bonte, cel mai devreme pentru 2012.
Considerati "cetateni", jucatorii eRepublik din 43 de tari din lume au sansa sa ajunga la presedintie, pot deveni politicieni, pot strange o avere considerabila sau pot conduce afaceri, totul intr-o singura luna care este egala cu patru ani virtuali. Simulatorul geopolitic le le permite cetatenilor virtuali sa creeze o noua economie, o noua societate sau sa poarte razboaie cu alte natiuni pentru diferite cauze. Acum, spre exemplu, Suedia, Spania, Indonezia, Romania si Italia sunt cele cinci mari puteri in aceasta lume virtuala, care poate fi inteleasa ca o combinatie intre Second Life, reteaua sociala Facebook si jocul Civilization.
"eRepublik este o scoala economica, politica si militara, de unde oricine poate invata reguli de conducere, potentialul jocului fiind deci foarte mare", crede Vlad Stan, antreprenor si director executiv al companiei de comunicare interactiva Navidoo.In ce priveste modelul de business, veniturile site-ului lansat in noiembrie 2007 sunt deocamdata destul de mici, provenind din publicitatea afisata pe paginile eRepublik, ceea ce si explica necesitatea unor investitii din exterior prin care sa fie sustinuta dezvoltarea. In urmatoarea perioada insa, compania va avea incasari si din aurul cumparat de jucatori, principala resursa monetara din „republica virtuala”, oferit acum intr-o anumita cantitate din oficiu, la inceperea jocului. Intrarea pe profit este estimata pentru 2009.
"Finantarea obtinuta va fi folosita in totalitate in dezvoltarea proiectului, aflat in prezent intr-un proces de restructurare ce presupune reconstructia codului-sursa si adaugarea de noi facilitati", explica Lemnaru unde vor fi investiti cei 550.000 de euro. Schimbarile aduse jocului se vor baza in mare parte pe ideile si comentariile facute de cetatenii actuali ai eRepublik, pe baza experientei de pana acum. Incepand cu septembrie anul acesta, utilizatorii vor putea crea singuri continutul, fara a mai fi necesara interactiunea cu cei 15 angajati ai companiei din Romania si Spania. Totodata, directorul tehnic al eRepublik spune ca va fi creat si un sistem juridic in cadrul lumii virtuale.
Pe termen scurt, Alexis Bonte apreciaza ca dupa ce va iesi din versiunea beta, eRepublik ar putea avea nevoie de o noua runda de finantare. In acest sens au fost conturate cateva obiective de dezvoltare pe termen mediu ale jocului, de care depinde daca noii actionari vor finanta pentru a doua oara compania. Din punctul de vedere al lui Alexis Bonte ca investitor, implicarea sa atat in eRepublik, cat si in Trilulilu este justificata pe termen lung, mai exact cand site-urile vor fi suficient de valoroase incat sa ia in calcul posibilitatea unui exit. Pana atunci este dispus sa investeasca sau sa caute investitii noi ori de cate ori va fi nevoie.
-
Lista cu promotii
Site-ul aduna la un loc promotii si reduceri disponibile online pentru diferite produse din oferta retailerilor online sau a celor care au si magazine virtuale. “Consumatorii pot gasi aici mult mai repede si mai usor oferte pentru produsele de interes, fara a fi nevoiti sa caute in jungla magazinelor online”, considera Alexandru Popa, administratorul site-ului.Lansat in luna martie a acestui an in urma unei investitii de 500 de euro, alocati pentru design de catre proprietarul Marius Voica, Ocaziuni.ro numara aproximativ 200 de oferte la produse comercializate de magazine din internetul romanesc, precum Domo.ro sau Digitalmall.ro. “Ocaziunile”, cum sunt numite ofertele si promotiile, sunt adaugate pe site fie de companiile care le ofera, fie de alti utilizatori care le descopera pe internet. Produsele nu pot fi insa cumparate direct de pe site, potentialii cumparatori fiind redirectionati catre oferta originala. Deocamdata, site-ul nu are un public prea vast, dat fiind ca a fost lansat de putin timp, insa dintre cei 1.500 de vizitatori unici, “cifra care se va dubla in urmatoarele cateva luni”, dupa estimarile lui Alexandru Popa, aproximativ 90% acceseaza mai departe oferta originala, publicata pe site-ul magazinului online care o ofera.
In ce priveste modelul de afaceri, Ocaziuni.ro nu aduce inca venituri proprietarului, mai ales ca “nu ne propunem sa taxam companiile pentru publicarea ofertelor lor, asa cum procedeaza alte site-uri de acest gen din lume”, spune Popa. Veniturile vor proveni din reclamele online care vor fi adaugate pe site in urmatoarea perioada.
-
Portofoliu de imagine
Inspirat dintr-un model international si adaptat pietei romanesti, site-ul Portfolios.ro a fost lansat recent din nevoia formarii unei comunitati de designeri web din Romania, o resursa destul de rara, mai ales in conditiile in care recrutarea acestui tip de oameni creativi este destul de anevoioasa. “Nu exista prea multi specialisti in resurse umane care sa poata recunoaste si selecta un designer de top”, spune Marius Dascalu, creative director in cadrul agentiei de strategie si design 2Fresh si cel care a pus bazele Portfolios.ro.Dincolo de faptul ca poate fi considerat un portal de joburi specializat pe nisa designerilor web, pe site fiind deja afisate cateva anunturi de locuri de munca in domeniu, Portfolios.ro le permite specialistilor in design sa-si creeze propriul portofoliu online si sa comunice online cu alti designeri. “Proiectul a necesitat sase luni pentru dezvoltare si implementare si o investitie de 15.000 de euro”, afirma Dascalu, care a creat site-ul impreuna cu alti trei specialisti din companie. In prezent, Portfolios.ro numara 72 de membri inregistrati, dintre care 36 si-au creat deja portofolii, publicand in total 377 de lucrari. Pentru a deveni membru al acestei comunitati este nevoie insa de o invitatie, care poate fi primita numai de la echipa site-ului. “Limitarea accesului prin invitatie este un avantaj, pentru ca astfel selectam designerii cu adevarat talentati, iar continutul publicat pe site va fi de calitate”, explica directorul de creatie al 2Fresh. Aceasta politica are, evident, si dezavantaje, tinand de limitarea numarului de utilizatori inregistrati.
-
Intre doua semafoare
Ideea ComenziInTrafic.ro a aparut din experienta proprie a lui Daniel Carlig (31 de ani), proprietarul unei companii de consultanta imobiliara si unul dintre fondatorii site-ului. Omul petrece aproape in fiecare zi cel putin o ora si jumatate in trafic, pe bulevardele aglomerate din centrul Capitalei, iar seara, cand ajunge acasa, sotia sa, Alexandra, se asteapta ca el sa fi avut timp sa faca si cumparaturile. “Daca ar fi magazine in loc de semafoare, as mai zice, dar asa, cand sa mai pot ajunge si la cumparaturi?”, zice Carlig, replica sotiei sale fiind: “Ar trebui sa faci tu magazine langa semafoare”.Pornind de la aceasta gluma, cei doi s-au gandit la finalul anului trecut sa fructifice ideea si astfel au pus bazele afacerii ComenziInTrafic.ro, impreuna cu un tert partener, Marcel Alecu. Despre ce e vorba? Pe doua trasee prestabilite din zona centrala a Bucurestiului, cei sase agenti ai companiei preiau o comanda de cumparaturi si o livreaza la urmatorul semafor in timpul in care soferul sta in trafic. Intervalul necesar pentru onorarea comenzilor nu depaseste in general 20 de minute.
Investitia initiala in aceasta afacere a fost de 5.000 de euro, suma cheltuita in cea mai mare parte cu realizarea site-ului, a clipurilor promotionale publicate pe site si cu promovarea ideii. In prezent, compania inregistreaza saptamanal aproximativ 450 de comenzi, in valoare de aproximativ 5.500 de euro. “Estimez insa ca in perioada urmatoare, odata cu promovarea si deschiderea unor noi puncte de servire, totalul de comenzi saptamanale se va ridica la 1.800”, spune Alexandra Carlig, care considera ca pana la finalul acestui an vor fi acoperite in total sase trasee foarte aglomerate din Bucuresti.
Veniturile ComenziInTrafic provin din comisionul de 5% din valoarea cumparaturilor. In ce priveste produsele, deocamdata sunt livrate numai alimente, dar sunt luate in calcul si produse cosmetice, oferta si preturile fiind afisate pe site.
-
Trilulilu, evaluat la 2,5 milioane de euro
Astfel, valoarea site-ului potrivit acestei tranzactii este de 2,5 milioane de euro. Bonte, care cumparase in decembrie anul trecut 10% din companie, in urma unei tranzactii care a evaluat site-ul la un milion de euro, a decis sa investeasca inca 300.000 de euro in companie, prin intermediul unui vehicul de investitii detinut de familia sa.
Trilulilu va continua sa functioneze sub forma juridica de societate pe actiuni, iar Alexis Bonte, noul actionar majoritar al companiei se va alatura consiliului director al companiei in functia de presedinte. Echipa executiva va ramane insa neschimbata.
La inceputul acestei saptamani, site-ul de sharing Trilulilu a fost relansat intr-o noua versiune, care ofera functionalitati suplimentare, precum posibilitatea de socializare.
“Trilulilu a avut performante peste asteptari", a declarat Alexis Bonte, justificand in acest fel interesul sau de a detine pachetul majoritar al Trilulilu. Site-ul numara in prezent 200.000 de utilizatori inregistrati si un trafic de aproximativ 3 milioane de utilizatori unici lunar.
-
Se cauta programatori
Joobs.ro, portal de recrutare pentru domeniul IT, a fost lansat la jumatatea anului trecut. De la momentul lansarii si pana in prezent, pe site au fost publicate peste 750 de anunturi de posturi, de la consultanti, programatori asp.net sau junior designeri si pana la manageri de proiect sau de filiale. In fiecare luna sunt publicate in medie 100 de anunturi noi, iar media de afisari pe intreg site-ul este de 40.000, timpul petrecut pe paginile Joobs.ro de un utilizator fiind de aproximativ 7 minute, potrivit statisticilor citate de Silviu Savin, proprietarul site-ului.
Savin spune ca a pornit de la ideea ca nevoia de programatori este in crestere, iar companiile intampina dificultati in gasirea de forta de munca. Vizitatorii pot accesa anunturile noi publicate pe site si prin telefonul mobil, prin intermediul unei aplicatii software sau prin SMS, cu ajutorul serviciului Twitter. Modelul de business al Joobs.ro presupune o taxa de 9 euro, “care nu este un pret final, ci doar promotional”, dupa cum spune Silviu Savin, pentru afisarea unui anunt pe site timp de 30 de zile. La un calcul simplu, rezulta ca pana in acest moment, incasarile site-ului se ridica la aproximativ 6.750 de euro, daca nu sunt luate in considerare si campaniile de recrutare derulate pe site. Pentru cei aflati in cautarea unui loc de munca nu exista niciun fel de cost.
Pana acum, pe site au publicat anunturi de locuri de munca mai bine de 200 de companii din Romania. “Daca urmarim evolutia statisticilor, putem estima ca numarul clientilor nostri se va dubla in scurt timp”, sustine Savin. Printre clientii site-ului se numara in prezent companii precum Microsoft, TotalSoft, Softwin, Gecad, eMag, Vodanet sau Softpedia. In ce priveste planurile de dezvoltare a Joobs.ro, Savin precizeaza ca va fi adoptat un standard pentru publicarea unui anunt, utilizatorii vor putea primi sau face recomandari altor persoane la sectiunea “Profil de angajat” si va fi introdusa si o alternativa la metoda de plata online. Calendarul introducerii acestor noutati este insa incert.
-
Fara costum si cravata
“Ideea a pornit pe de o parte de la clientii FunGift.ro, magazin online de cadouri, care doreau sa aiba de pilda tricouri ca acelea de la FunGift.ro, dar neinscriptionate ori cu mai multe culori si modele”, spune Marius Ciocan, proprietarul CasualWear, magazin online specializat pe articole de vestimentatie casual. Pe de alta parte, adauga el, a fost o dorinta personala de a vinde haine casual, “eu insumi fiind unul dintre cei care se imbraca in tricou sau bluzon 360 de zile pe an”.
De la lansarea in august 2007 si pana acum, CasualWear a vandut imbracaminte in valoare de 4.000 de euro, pe baza a 300 de comenzi, cu o rata medie de 30-50 de comenzi pe luna. Fondatorul site-ului spera ca odata cu venirea verii vanzarile vor spori, dar pana la amortizarea investitiei va mai trebui sa treaca timp. Pentru inceput, avantajul a fost ca la fel ca si in cazul FunGift.ro, de site s-a ocupat Creative-Design.ro, firma de dezvoltare web controlata tot de Ciocan; cat despre incasarile magazinelor lui, grosul continua sa-l aduca tot FunGift.ro, cu comenzi estimate la 120.000 de euro pentru anul trecut. Marius Ciocan intentioneaza ca in toamna acestui an sa deschida inca un magazin virtual de cadouri, mai exact cosuri cu produse alimentare si bauturi (www.cosuricadou.ro).
In privinta viitorului comertului online cu haine, Ciocan se declara cat se poate de optimist, facand comparatie cu SUA, unde valoarea vanzarilor virtuale de imbracaminte a depasit-o anul trecut pentru prima data pe cea a vanzarilor virtuale de produse IT&C. Pentru Romania, considera el, se poate estima ca in circa doi ani, acest segment va fi de trei ori mai mare decat acum, urmand sa creasca mai repede decat segmentul comertului online cu produse IT.
-
Ghid TV online
Alianta Nord-Atlantica a anuntat recent ca lanseaza o televiziune online, pentru a imbunatati imaginea aliantei militare occidentale. “O mare parte din continut se va axa pe misiunea celor 47.000 de trupe din Afganistan si ne dorim sa avem cinci echipe de televiziune care sa transmita din aceasta tara”, spunea comunicatul dat publicitatii de catre NATO cu o saptamana inaintea lansarii televiziunii online la summit-ul de la Bucuresti.
Pentru piata romaneasca, principiul de functionare al unei televiziuni online nu e strain, insa exemplele de astfel de initiative se pot numara pe degete si, in ciuda declaratiilor optimiste cu care fiecare din ele a pornit la drum, pana acum nici una n-a reusit sa se impuna in dauna celorlalte, nemaivorbind de intrarea in concurenta cu televiziunile clasice. Prima televiziune online din Romania a fost Evo TV, infiintata in luna mai a anului trecut de catre Sergiu Mihalcea, fostul realizator al posturilor Antena 1, Realitatea TV si Prima TV impreuna cu inca trei actionari: “Lucram de zece ani in televiziunea traditionala si am fost oarecum dezamagit de niste limite pe care managerii nu voiau sa le depaseasca. M-am gandit ca asa cum in strainatate televiziunile online s-au impus, si in Romania trebuie sa existe un moment de inceput in acest domeniu”.
La inceput, televiziunea s-a adresat tinerilor intre 16-25 de ani, insa ulterior conducerea si-a dat seama ca agentiile de publicitate sunt de fapt interesate de publicul intre 25 si 40 de ani, cu putere de cumparare mai mare, ceea ce a dus la o repozitionare a televiziunii in luna septembrie. “Tot atunci am inteles ca e mai bine sa transformam Evo TV intr-o televiziune cu canale proprii: lifestyle, business, monden etc”. Daca in primele luni de la lansare, pentru Evo lucrau aproximativ 30 de oameni, acum numarul acestora a scazut la 10. “La inceput erau mai multi, dar ne-am dat seama ca nu are rost, pentru ca mediul online nu are aceeasi structura ca televiziunea traditionala. Nu este nevoie sa supervizezi mereu, doar postezi si apoi vezi daca totul este in regula”, spune Sergiu Mihalcea.
O alta decizie importanta luata dupa lansarea site-ului de televiziune a fost de retragere din clasamentul Trafic.ro, reprezentantul Evo spunand ca alegerea sa se bazeaza pe stagnarea site-ului dupa o crestere semnificativa la inceput. “La noi, in momentul de fata traficul creeaza valoarea unei televiziuni, si nu invers”, spune Mihalcea, care adauga ca momentan site-ul Evo TV are in jur de 7.000-8.000 de vizitatori pe zi, iar numarul afisarilor este aproximativ triplu fata de numarul vizitatorilor. Investitia initiala in Evo a fost de aproximativ 100.000 de euro, iar in momentul de fata televiziunea isi acopera cheltuielile lunare de aproximativ 8.000 de euro din publicitate. Anul trecut, veniturile din publicitate ale Evo TV au fost de aproximativ 200.000 de euro; Sergiu Mihalcea estimeaza insa ca televiziunea ar putea avea castiguri de aproximativ 50.000 de euro pe luna, fie in urma unei schimbari a continutului site-ului, fie in urma vanzarii catre o alta institutie media.
“Conform datelor de audienta din momentul de fata, a crescut foarte mult targetul feminin. Ni se cer din ce in mai multe emisiuni pentru femei, iar trendul pentru Evo este sa se indrepte catre acest public”, sustine directorul general al Evo, care precizeaza ca dupa emisiunea “Romania”, care are cea mai mare audienta (2.500-3.000 de vizitatori unici zilnic), in topul programelor celor mai accesate sunt cele dedicate femeilor.
In ceea ce priveste vanzarea catre o alta institutie media, Sergiu Mihalcea afirma ca pana acum a primit oferte din partea a doua trusturi din strainatate si una de pe piata romaneasca. Daca pana in urma cu cateva luni ofertele au fost refuzate intrucat cei trei actionari nu au considerat businessul destul de matur pentru a fi vandut, reprezentantul Evo considera acum ca vanzarea catre o alta companie mai mare este solutia cea mai buna. “Trebuie sa acceptam ca aceasta televiziune sa fie sub umbrela unui brand media care sa o impuna ca o televiziune online”, spune Mihalcea, care vede posibila achizitionarea Evo de catre un trust media, un ziar important sau un furnizor de internet.
O alta televiziune online este Brain TV, care s-a lansat in vara anului trecut sub sloganul “Televiziunea pentru oameni inteligenti”. Emil Gal, directorul general al postului, explica atunci ca n-a fost niciodata multumit de continutul promovat de emisiunile clasice si a vrut sa imbine cunostintele pe care le avea in domeniul televiziunii, cat si in mediul online. Cea mai dificila parte in realizarea proiectului a fost conceperea grilei de programe, grila care se va schimba in curand, odata cu relansarea site-ului. “In momentul cand ne-am lansat, am gandit grila in functie de ce ne-ar fi placut noua sa urmarim. Acum insa nu se va mai numi
, vom avea o grafica noua si posibilitati mai mari de interactiune cu utilizatorii.” Emil Gal precizeaza ca se vor adauga rubrici noi sau rubrici care au legatura vor fi puse sub un singur nume. Investitia initiala pentru Brain TV a fost de 100.000 de euro, dar pana la sfarsitul anului, directorul postului spune ca se vor mai investi 150.000 de euro in echipa, grafica, programe si promovare. In momentul de fata, personalul Brain TV este format din opt oameni cu o medie de varsta de 22-23 de ani si patru colaboratori. In ceea ce priveste audienta Brain TV, in prima luna de la lansare site-ul televiziunii a fost accesat de aproximativ 150.000 de vizitatori unici, pentru ca acum sa ajunga in jur de 200.000. Cea mai vizionata emisiune a avut in trei zile in jur de 20.000 de afisari, in timp ce in medie o emisiune are in acelasi interval de timp aproximativ 1.000 de vizionari. Deocamdata, televiziunea nu are venituri din publicitate, ci doar din proiecte speciale (sponsorizarea unor emisiuni de catre anumite persoane), insa Emil Gal spune ca spre sfarsitul anului ar putea sa aiba si castiguri din publicitate, nivelul tintit fiind de aproximativ 10.000 de euro pe luna, indeajuns incat sa acopere costurile lunare de 7.000-8.000 de euro.
-
Vacante dupa buget
O alternativa mai comoda pentru cei aflati in cautare de oferte turistice pentru vacanta ar fi sa poata gasi ofertele mai multor agentii de turism in acelasi loc. De la aceasta idee a plecat Razvan Tirboaca, proprietarul companiei Zoom Studios, atunci cand s-a decis sa lanseze site-ul UndePlec.ro, cu o investitie foarte redusa, de aproximativ 75 de euro.
Conceput in noiembrie anul trecut si lansat in martie 2008, site-ul este un serviciu online gratuit de listare a ofertelor turistice existente pe piata in portofoliul agentiilor de turism. Insa scopul sau este de fapt sa functioneze ca un motor de cautare in segmentul turistic. “Deocamdata, UndePlec.ro este in versiune beta, ceea ce inseamna ca inca nu au fost adaugate toate functionalitatile, dar in iunie va fi gata”, sustine Tirboaca. Planurile sale imediate sunt sa adauge site-ului un motor de cautare care sa claseze ofertele in functie de bugetul pe care-l au la dispozitie vizitatorii pentru vacantele lor. Ulterior, Tirboaca se gandeste sa adauge si un planificator de drum pentru cei care vor sa plece in vacanta cu masina, informatii turistice si un ghid de calatorie online, dar nu mai devreme de vara aceasta. Pe site exista deocamdata 12 oferte cu destinatii variate, atat din Romania, cat si din Europa si din restul lumii, preturile fiind cuprinse intre 22 euro pe zi in Brasov si 3.390 de euro pentru 22 de zile in America de Sud. “Ofertele sunt introduse in prezent de un administrator care efectueaza cautarea pe site-urile agentiilor turistice, insa dupa ce voi incheia parteneriate cu acestea, fiecare isi va introduce propriile oferte”, spune Tirboaca.
Odata ce numarul vizitatorilor va creste, antreprenorul vede doua oportunitati de a genera venituri: publicitatea (pe site exista acum doar cateva reclame prin Google Adwords) si introducerea unei taxe modice, de cativa euro pentru fiecare anunt introdus pe site.