Într-o perioadă când sentimentul de a fi român este, cred, la cote destul de joase, simţim, pare-se, nevoia de a ne raporta la succesele oricui are o cât de mică legătură cu noi; ultima reuşită este a celor doi români care au creat o cameră video specială, care a fost pomenită la Oscar, dar premiată cu două săptămâni înainte. Astfel de abordări, interesante şi generatoare de inspiraţie în anumite condiţii, au început să mă obosească, pentru că periodic descoperim de fapt aceiaşi şi aceiaşi oameni. Nu înţeleg de ce unu, nu căutăm să realizăm aici, în România, un loc cu care să ne mândrim şi la care să se raporteze cei care au plecat şi au reuşit în străinătate şi doi, de ce nu ne raportăm la valorile reale româneşti.
Căutaţi pictura lui Victor Brauner şi veţi descoperi un pictor excepţional, ale cărui opere sunt plătite cu sute de mii şi milioane de dolari la licitaţii.Şi povestea picturii pe care o vedeţi, “Autoportret cu ochiul enucleat”, este excepţională, o măsură a capacităţilor sale premonitorii; veţi vedea ce şi cum.
Victor Brauner s-a născut la Piatra Neamţ, în 1903. Este un avangardist care a cochetat intens cu suprarealiştii şi care a îmbinat imaginaţia debordantă cu ocultul şi simbolistica, fie şi religioasă, alături de influenţe folclorice. Ani de zile România l-a ignorat şi aşa a rămas, chiar într-o epocă în care recuperarea altor exilaţi, precum Cioran, Ionescu sau Eliade s-a făcut într-un mod sistematic.
Să-l reţinem pe Brauner drept un june febril, talentat, care studiază artele şi se apropie de suprarealism, poate şi din cauză că a crescut într-o casă în care marea distracţie erau şedinţele de spiritism care umpleau nopţile.
Actul unu. Pleacă la Paris în 1930 şi se ataşează de Brâncuşi, omul care îi pune în mână un aparat de fotografiat, o unealtă capabilă să reţină – spune sculptorul – insolitul. Brauner străbate bulevardul Montparnasse şi fotografiază un cuplu de magicieni, spectatorii, împrejurimile. Ultima fotografie din set reţine o casă – numărul este vizibil clar, este casa unde îşi va pierde, peste ani, ochiul.
Actul doi: în 1931 îşi pictează autoportretul; într-un interviu televizat îşi aminteşte, în 1960, că se simţea “vidat”. A decis să îşi facă un autoportret minuscul, pe lemn, şi, pentru a-l “anima puţin, pentru a-l face mai extravagant…am scos un ochi”.
Actul trei: “Peisaj mediteranean”, pictat în 1932, o compoziţie onirică şi violentă, găzduieşte în prim-plan un chip care are înfipt în orbită un stilet pe care stă scrisă litera D, iniţiala celui care avea să-l lovească mai târziu.
Actul patru: mutilări apar în tablouri din 1932 (“Uşa”), 1937 – “Moartea lunii”, “Adrianopole”, “Ultima călătorie”.
Actul cinci: 28 august 1938, data mutilării. Un cerc de prieteni şi cunoştinţe din boema Parisului, o ceartă între doi spanioli focoşi pentru o femeie, o încăierare, un pahar masiv de vin care zboară, aruncat cu furie. Brauner se prăbuşeşte, prietenii îl ajută să se ridice, pictorul îşi zăreşte faţa desfigurată într-o oglindă.
Accidentul îl transformă pe Brauner irevocabil; devine obsedat de fantastic, de vis şi de mistic. Căutaţi excepţionala “Prelude to a civilization” din 1954, tablou aflat la Metropolitanul din New York şi veţi înţelege şi veţi mai căuta. Firesc, Brauner a oferit lumii spiritualitate românească pură, tragică, misterioasă.