Tag: descoperire

  • Hubble a surprins cel mai vechi obiect observat vreodată în Univers (VIDEO)

    Obiectul numit UDFj-39546284 este unul dintre cele 7 galaxii descoperite anul acesta de telescopul Hubble, iar lumina pe care o observăm în imagine a luat fiinţă la aproximativ 380 – 600 milioane de ani după Big Bang, eveniment despre care specialiştii spun că s-a manifestat acum 13,7 miliarde de ani.

    Urmărind acest video realizat de NASA pentru un alt studiu ce viza aceeaşi regiune, vă puteţi da seama care este localizarea în spaţiu a acestor galaxii.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • Poza zilei: maimuţa cu blană de aur

    “Când am văzut-o, am ştiut imediat că e ceva diferit – doar că nu ştiam cât de importantă era descoperirea”, a declarat John Hart, directorul ştiinţific al Fundaţiei pentru Viaţa Sălbatică din Lukuru, Kinshasa, pentru OurAmazingPlanet. Maimuţa, denumită lesula (Cercopithcus lomamiensis), este sfioasă şi deosebit de frumos colorată, cu o coamă aurie şi o zonă rubinie pe spate. Masculul cântăreşte până la 7 kilograme, fiind de două ori mai mare decât femela, şi are fundul şi testiculele de un albastru intens.

    Lesula trăieşte în jungla din Congo, pe o arie de cca 17.000 kmp. John Hart încearcă acum să înfiinţeze un parc naţional în teritoriul locuit de lesule, pentru a le ocroti de vânătorii care ucid animale sălbatice, a căror carne face obiectul unui comerţ constant în Africa Centrală.

  • Descoperire în Marea Neagră: Zăcământ de gaze naturale echivalent cu de 3-6 ori consumul anual al României

    Acţiunile OMV sunt în urcare puternică pe bursa de la Viena, cu aproximativ 4,5%.

    Operaţiunile de foraj derulate de cele două companii în Marea Neagră au început la sfârşitul anului 2011 şi sunt pe cale să fie finalizate, se arată într-un comunicat transmis miercuri de OMV Petrom.

    Zăcământul a fost descoperit în urma forării puţului Domino-1 de către ExxonMobil, prima operaţiune la mare adâncime în largul ţărmului românesc, cu o adâncile de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat în Blocul Neptun, la 170 de kilometri de ţărm, în ape cu o adâncime de aproximativ 930 de metri, se spune în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce mister dezvăluie noua descoperire de la Stonehenge

    Arheologii de la Universitatea din Birmingham au descoperit o serie de indicii odată cu localizarea a două peşteri la est, respectiv la vest de ansamblul Stonehenge. Specialiştii cred că acele grote au jucat un rol important în procesiunile de venerare a zeului Soare pentru a marca apusul şi răsăritul Zeului Soare, în timpul unei ample procesiuni care avea loc la solstiţiul de vară, cu mult înainte ca ansamblul Stonehenge să existe. Se pare că această celebrare era un proces foarte complex, asemenea unui pelerinaj care se întindea pe o zona mai extinsă din punct de vedere geografic, şi nu doar lângă ansamblul de pietre, care au fost ridicate mai târziu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Lovitura de imagine pentru Petrom, inainte de inceperea subscrierii actiunilor

    Zacamantul, descoperit in Oltenia, a rezultat din forari la
    3.600 m adancime, testata la un debit maxim de circa 3.100 de
    barili de echivalent petrol pe zi. “Rezultatele confirma
    potentialul zacamantului si asteptarile noastre in ceea ce priveste
    regiunea Olteniei, unde am concentrat investitii mari”, a declarat
    Johann Pleininger, membru al directoratului Petrom.

    In ce priveste oferta de actiuni la bursa, statul a stabilit un
    pret maxim de 0,46 lei (comparativ cu pretul de la bursa de joi de
    0,40 lei), valoarea maxima a ofertei fiind de circa 610 milioane de
    euro, din care investitorii mari au partea leului, respectiv 85%.
    “Credem ca pretul final de subscriere va fi la un discount de
    20-25% fata de pretul maxim de subscriere”, a estimat Raluca
    Ungureanu, analist in cadrul BCR.

    Investitorii trebuie sa subscrie cel putin 3.000 de actiuni pentru
    ca oferta sa fie declarata reusita.

  • Ce “obiect exceptional” a descoperit NASA in apropierea Terrei

    Aceasta descoperire a fost facuta de satelitul Chandra X-ray
    Observatory, lansat de NASA pe 23 iulie 1999.

    Conferinta de presa va avea loc la sediul central din Washington
    al postului de televiziune NASA TV, la ora 20.30 GMT (22.30 ora
    Romaniei)

    Printre oamenii de stiinta care vor raspunde intrebarilor
    adresate de jurnalistii prezenti la eveniment se numara Jon Morse –
    directorul departamentului de astrofizica de la sediul general din
    Washington al NASA, Kimberly Weaver – astrofizician la Goddard
    Space Flight Center si Alex Filippenlo – astrofizician la
    University of California din Berkeley.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro