Tag: agentie

  • Două aeroporturi din Crimeea, ocupate de persoane înarmate. Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU

     UPDATE 13:00 – Elveţia a lansat o anchetă penală împotriva “clanului Ianukovici” pentru spălare de bani

    Autorităţile judiciare de la Geneva au anunţat vineri că au lansat o anchetă penală împotriva lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei de către Parlament săptămâna trecută, şi a fiului său, Aleksandr Ianukovici, pentru “spălare de bani”.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • NASA a descoperit 715 exoplanete noi: “Echipa Kepler continuă să ne uimească şi să ne fascineze cu rezultatele vânătorii”

     Graţie acestor noi descoperiri, numărul de exoplanete confirmate până în prezent a ajuns la aproape 1.700, iar cel al planetelor potenţiale, la peste 3.600, a precizat Agenţia spaţială americană într-o conferinţă de presă.

    Aproape 95% dintre aceste exoplanete sunt mai mici decât Neptun, o planetă care este totuşi de aproape patru ori mai mare decât Terra.

    Patru dintre ele sunt de 2,5 ori mai mari decât Terra şi se află într-o zonă locuibilă, la o distanţă potrivită de steaua lor şi au temperaturi care permit apei – şi potenţial, vieţii – să existe.

    Una dintre aceste noi planete potenţial locuibile, denumită Kepler-296f, se află pe orbita unei stele al cărei diametru este pe jumătate faţă de cel al Soarelui şi cu o strălucire de doar 5% din cea a acestui astru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul şi Guvernul din Crimeea, OCUPATE de persoane înarmate. Au fost arborate steaguri ruseşti. Forţele speciale ale poliţiei, în stare de ALERTĂ

     UPDATE 11:36 Ocupanţii înarmaţi i-au spus premierului Crimeei că nu sunt “autorizaţi” să negocieze – presă

    Reprezentanţi ai grupului de persoane înarmate care a preluat controlul joi dimineaţa asupra clădirilor Parlamentului şi Guvernului Crimeei l-au informat pe premierul regiunii autonome că nu sunt “autorizaţi” să poate negocieri, relatează postul Russia Today în pagina electronică.

    Potrivit postului rus, premierul Anatoli Mohiliov a trimis un număr de telefon la care poate fi contactat grupului de persoane înarmate care au preluat controlul asupra sediului Parlamentului din Crimeea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vladimir Putin ordonă verificarea pregătirii de luptă a trupelor din centrul şi vestul ţării

     “În concordanţă cu un ordin dat de preşedintele Rusiei, forţele Districtului Militar Vestic au fost puse în alertă astăzi, la ora 14.00 (13.00 ora României)”, a anunţat agenţia Interfax, citându-l pe ministrul Apărării Serghei Şoigu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FPTR: Hotelierii de pe Litoral încep să-şi mute afacerile în Bulgaria datorită fiscalităţii mai mici

     “Procedeul este următorul: eu, ca patron român de hotel, îmi deschid o firmă de management hotelier în Bulgaria şi acolo angajez personalul, tot români. În România taxele pe angajat sunt de 86%, iar în Bulgaria de doar 43%. În plus, TVA şi impozitul pe profit sunt mai mici în Bulgaria. Cu firma de management astfel înfiinţată îmi operez hotelul cu costuri la jumătate”, a explicat reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    El a spus că anul trecut au încercat experimentul câţiva hotelieri de pe litoral, iar în acest an s-au mai înscris în Bulgaria câteva zeci de firme de acest fel.

    Răducan estimează că fenomenul va lua amploare în următoarea perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, la Cotroceni, pentru o discuţie cu Băsescu. Miniştrii PNL îşi depun în bloc demisiile la ora 11.15, înainte de şedinţa de Guvern

     UPDATE 11:00 – Şedinţa de guvern – amânată până când Băsescu semnează decretele de numire a miniştrilor interimari

    Şedinţa de guvern, programată iniţial pentru ora 12.00, va fi amânată până când decretele de numire a miniştrilor interimari pe posturile eliberate de PNL vor fi semnate de preşedintele Traian Băsescu şi publicate în Monitorul Oficial, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

    UPDATE 10:53 – Ponta a plecat la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu Băsescu

    Premierul Victor Ponta a plecat la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind înlocuirea miniştrilor PNL demisionari, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

    Ponta a anunţat anterior că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari, dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grapini: Nu mai pot fi ministru după luna martie. Mediul de afaceri ar prefera să rămân

     “Nu pot rămâne în funcţia de ministru mai târziu de luna martie, pentru că se va intra în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Dar dacă se va face acum o restructurare a guvernului, nu mai are rost să rămân”, a spus Grapini.

    Partidul Conservator a anunţat recent că va participa la alegerile parlamentare pe o listă comună, alături de PSD şi UNPR, iar Maria Grapini va fi propusă pentru un loc eligibil.

    “Eu cred că un europarlamentar poate face mult mai multe. Mediul de afaceri prefera să rămân. Te acomodezi cu ei, începi nişte proiecte şi, într-un fel, te regretă când pleci”, a afirmat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta l-a propus pe Enache Jiru la conducerea CEC, în locul lui Gheţea

     Enache Jiru şi-a început cariera la Banca Naţională a României, unde a lucrat la Departamentul de administrare a rezervelor internaţionale, iar din 1998 a alternat între funcţii publice şi poziţii de conducere în mediul privat.

    El a fost vicepreşedinte la CEC Bank, în 2000-2001, şi preşedinte al băncii, în intervalul cuprins între toamna anului 2004-martie 2005. Jiru a ocupat poziţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor, în 2001-2004 şi din iulie 2012, cu atribuţii legate de coordonarea Trezoreriei statului.

    Pentru CEC Bank va fi propusă o conducere dualistă, respectiv cu un Consiliu de Supraveghere şi Directorat.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • Standard & Poor’s: Ucraina va intra probabil în încetare de plăţi

     S&P a menţinut perspectiva negativă asupra ratingului Ucrainei, acuzând un risc ridicat ca guvernul condus de preşedintele Victor Ianukovici să nu îşi poată onora obligaţiile financiare, transmite Bloomberg.

    “Considerăm acum că este probabil ca Ucraina să intre în încetare de plăţi fără o schimbare a situaţiei în bine, la care nu ne aşteptăm”, scriu analiştii S&P.

    Agenţia a coborât ratingul guvernului ucrainean şi pe 28 ianuarie, la nivelul “CCC+”, după demisia premierului Mikola Azarov şi suspendarea liniei de finanţare de 15 miliarde de dolari oferită de Rusia la finele anului trecut pentru a-l determina pe Ianukovici să se retragă dintr-un acord de liber schimb cu UE şi să rămână în sfera de influenţă a Moscovei.

    Ajutorul financiar a fost reluat marţi cu o tranşă de 2 miliarde de dolari, plătită cu scurt timp înainte ca forţele de ordine loiale guvernului să încerce să elibereze Piaţa Independenţei din Kiev, epicentrul protestelor, dând naştere violenţelor care au continuat până joi inclusiv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Reintroducem certificatele de depozit la cereale, de care să beneficieze toţi fermierii

     “Săptămâna viitoare vom avea o iniţiativă guvernamentală, o Ordonanţă de urgenţă sau proiect de lege pentru reintroducerea certificatului de depozit. Într-un an în care producţia este mare avem nevoie de acel certificat de depozit care ajută fermierii să îşi ducă producţia într-un siloz şi beneficiază de un certificat pe baza căruia pot lua credit”, a spus ministrul.

    El spune că aşa cum este în prezent legislaţia favorizează un număr redus de persoane, în special marii fermieri.

    Schema de garantare a certificatelor de depozit pentru seminţe de consum a fost operaţionalizată începând cu anul 2009 şi a funcţionat până în aprilie 2013, când a fost suspendată.

    “Noua formă a legii favorizează toţi fermierii. E un proiect discutat cu fondurile de garantare şi cu băncile. Săptămâna viitoare sper să intre pe ordinea de zi a guvernului”, a mai spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro