BusinessMagazin

Tag: crestere

  • Salarii de sute de mii de dolari pe săptămână: care sunt cluburile care dau cei mai mulţi bani sportivilor

    Sportivii cu cele mai mari salarii sunt jucătorii de fotbal, conform unei analize a celor de la Sportintelligence. 8 dintre cele mai bine plătite 12 cluburi sportive din lume sunt din fotbal, primul loc fiind ocupat de Paris Saint-Germaine. Jucătorii de la echipa din prima ligă franceză câştigă, în medie, 174.692 dolari pe săptămână.

    Real Madrid şi Manchester City ocupă următoarele locuri cu salarii de 166.180 de dolari pe săptămână, respectiv 165.343 dolari pe săptămână.

    Primul club sportiv care să nu vină din lumea fotbalului este Los Angeles Dodgers; echipa de baseball îşi plăteşte jucătorii, în medie, cu peste 154.000 de dolari săptămânal.

  • Profitul după taxe al Ryanair a crescut cu 66% în anul fiscal trecut, la 867 milioane euro

    Pentru anul fiscal 2016, Ryanair anticipează un profit de 940 milioane euro-970 milioane euro, a anunţat marţi compania, transmite Bloomberg.

    În urma informaţiilor, acţiunile Ryanair au urcat la bursa din Dublin cu până la 6,6%, cel mai mult în ultimele şase luni.

    Pe parcursul anului trecut, Ryanair a îmbunătăţit de cinci ori prognoza referitoare la profit. Compania ţinteşte marile aeroporturi europene şi vrea să atragă pasageri de la operatori aerieni mari precum Deutsche Lufthansa şi Air France-KLM Group.

    “Am lansat numeroase iniţiative, plăcute în mod clar de clienţi. Rezervarea locurilor, permisiunea pentru un bagaj suplimentar şi orarele mai convenabile pentru oamenii de afaceri au contribuit la creşterea numărului de pasageri”, a declarat directorul financiar Neil Sorahan.

    Pentru a profita de preţurile scăzute ale carburanţilor, datorate cotaţiilor scăzute ale petrolului, Ryanair a contractat 36% din carburantul necesar anului fiscal 2017, la un preţ mediu de 69 de dolari pe baril. Pentru actualul an fiscal, Ryanair a contractat deja 90% din necesarul de carburant, la preţul de 92 de dolari pe baril.

    Numărul de pasageri al Ryanair a crescut anul trecut cu 11%, la 90,6 milioane de persoane, iar gradul de încărcare de la 83% la 88%, indicator care urmează să urce la 90%.

    Până în martie 2016 Ryanair intenţionează să transporte 100 de milioane de pasageri, iar pentru a acoperi cererea din timpul verii compania intenţionează să închirieze şase aeronave în perioada respectivă.

    Circa 50% din creşterea numărului de pasageri va avea loc la aeroporturi mari precum Bruxelles, Lisabona, Berlin şi Roma.

  • România pregăteşte o amplă reformă de relaxare fiscală

    Odată cu venirea crizei financiare şi economice mondiale, România a experimentat ajustări dramatice concretizate în disponibilizări, în tăierea salariilor bugetarilor şi în majorarea TVA. Măsurile au lovit în consum şi criza a intrat în prelungiri. În ultimii ani, salariile bugetarilor au fost reîntregite, însă cota standard de TVA a rămas la 24%.

    Redresarea a fost lentă, iar nevoia unei relaxări fiscale a devenit importantă pentru impulsionarea economiei. După pasul făcut în 2014 cu reducerea CAS la angajator şi după adoptarea diminuării TVA la produse alimentare, cu începere din iunie 2015,  guvernul a anunţat o avalanşă de măsuri de relaxare fiscală pentru următorii ani care includ reduceri nesperate ale taxelor principale – TVA, CAS şi cota unică -, dar şi intenţii de penalizare a microîntreprinderilor fără angajaţi sau cu un salariat prin impozite mai mari şi de introducere a obligaţiei de plată a CAS şi CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri.

    Cota standard de TVA ar urma să fie redusă de la 24% la 20% din 2016 şi la 18% din 2018, impozitul pe profit şi venit poate să coboare de la 16% la 14% din 2019, iar în cazul microîntreprinderilor se vor aplica cote de impozitare diferenţiate, în funcţie de numărul de salariaţi. Guvernul a propus şi eliminarea, începând cu 1 ianuarie 2016, a impozitului pe dividende. Totodată, în 2016 ar urma să dispară „taxa pe stâlp“, care a atras numeroase critici de la aprobarea sa anul trecut. Pentru acest an guvernul a decis ca toate produsele alimentare, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică să aibă TVA de 9% de la 1 iunie.

    Având în vedere anvergura şi multitudinea modificărilor fiscale avute în vedere de autorităţi, proiectul rescris al Codului fiscal – care aduce şi schimbări ale cotelor principalelor impozite şi regândirea unor sisteme de taxare – a fost caracterizat de specialişti ca fiind „foarte ambiţios“, „fără precedent“ sau „revoluţionar“.

    Cu toate intenţiile bune, incertitudinile legate de materializarea relaxării fiscale persistă. Unele măsuri de relaxare fiscală propuse de guvern au început să fie „ajustate” sau chiar să „dispară” pe parcursul negocierilor din Parlament. Mulţi miniştri de finanţe au pledat pentru măsuri de relaxare fiscală la reuniunea Ecofin din primăvară. Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor, a insistat atunci că România trebuie să-şi reducă fiscalitatea pentru a impulsiona creşterea economică: „România nu poate să nu aplice astfel de măsuri, întrucât este o ţară care are nevoie de foarte multe investiţii”.

    România a fost în ultimii ani una dintre cele mai stabile şi mai disciplinate ţări din UE din punct de vedere bugetar şi fiscal. Creşterea economică din zona euro arată însă tarele teoriei austerităţii. Austria şi Finlanda, de exemplu, ţări care au militat puternic pentru austeritate, sunt în pană de creştere.

    Pachetul de relaxare fiscală din România este binevenit dacă măsurile vor fi aplicate aşa cum au fost anunţate şi dacă aplicarea va fi durabilă, în condiţiile în care România are unul dintre cele mai mari niveluri de impozitare indirectă din Europa şi un nivel de taxare a muncii peste medie, cu efecte asupra competitivităţii economice, în opinia consultanţilor. Relaxarea fiscalităţii poate să aibă efecte pozitive asupra investiţiilor şi consumului, reprezentând „o gură de oxigen pentru economie“. Relaxarea fiscală va aduce creştere suplimentară a PIB, după cum anticipează Ministerul Finanţelor. Astfel, în scenariul aplicării măsurilor de relaxare fiscală, creşterea economică va depăşi 4% începând cu 2016 şi va ajunge la 4,8% în 2018.

    Rămâne de văzut dacă măsurile de relaxare fiscală avute în vedere de guvern vor deveni realitate în condiţiile în care persistă şi probleme de sustenabilitate bugetară. Impactul bugetar brut al modificărilor fiscale este estimat pentru anul viitor la circa 16 miliarde de lei, dar Finanţele speră că vor fi recuperate venituri, astfel că impactul bugetar net va ajunge la 6,8 miliarde de lei.

  • De 15 ani, Valentin Preda pune în legătură afaceri din România cu investitori străini

    M-a fascinat tot timpul posibilitatea de a face afaceri la nivel internaţional, de a comunica şi de a realiza legături între oameni de afaceri şi companii. Nevoile de afaceri la nivel internaţional erau şi sunt în continuare atât de vaste, diferite şi dinamice, încât m-am îndrăgostit pe viaţă de acest domeniu. În plus, oamenii de afaceri de calitate pe care îi întâlnesc în afacerile internaţionale îmi întreţin atitudinea pozitivă şi mă stimulează să dezvolt noi mecanisme de business şi asta îmi place foarte mult. Nu ştiu ce ar putea să mă facă să îmi schimb pasiunea”, explică Valentin Preda principala sa motivaţie de a înfiinţa Bursa Română de Afaceri (Romanian Business Exchange), o interfaţă care aduce laolaltă oamenii de afaceri români şi străini şi care le furnizează servicii de achiziţii şi fuziuni, vânzări de afaceri, comerţ internaţional şi intermediere de business în general. Valentin Preda a lansat RBA (respectiv RBEX) în anul 2000, „un moment când piaţa de afaceri locală era relativ restrânsă, iar modelele de business nu erau foarte complexe”.

    Odată cu accelerarea şi creşterea complexităţii businessului local, Preda a cedat tentaţiei şi a renunţat temporar la conducerea proiectului său antreprenorial, preluând în schimb responsabilitatea unui business pe care îl evalua atunci la 100 de milioane de euro.

    n 2001 a intrat în zona de real estate, ca director general al Crown Investment, companie parte a P&G Group (fondat de oamenii de afaceri eleni Ioannis Papalekas şi Fotis Gylliadis), din al cărei portofoliu făceau parte clădiri de birouri de 45.000 mp, dar şi City Mall. Ulterior, acţionarii au investit în mai multe clădiri de birouri din nordul şi din centrul Bucureştiului, iar Valentin Preda a avut pentru un timp şi poziţia de director general al Upground Estates / RREEF – o companie a Deutsche Bank. Vânzarea Upground a fost una dintre cele mai spectaculoase tranzacţii din real estate-ul local, Ioannis Papalekas reuşind să vândă în 2008 proiectul din Pipera cu 340 de milioane de euro către RREEF Real Estate, compania imobiliară a Deutsche Bank.

    „Cu Ioannis Papalekas am lucrat opt ani, din 2001 până în 2009″, spune Valentin Preda, care îşi rezumă CV-ul, pe care nu l-a pus niciodată pe hârtie, simplu: RBA, imobiliare, din nou RBA. „Din nou RBA” se traduce prin faptul că, la sfârşitul anilor 2000, Valentin Preda s-a întors la proiectul său de consultanţă, unde mărturiseşte că se simte cel mai bine şi unde crede că poate avea un rol relevant pentru comunitatea de business: „Prin prisma activităţilor noastre, întâlnim toţi participanţii mediului de afaceri internaţional, de la agenţii guvernamentale, ambasade, organizaţii de business, ONG-uri, oameni de afaceri şi companii, profesionişti şi furnizori de servicii, instituţii financiare şi mai nou mediul universitar”.

    Preda vorbeşte însă şi despre rolul său de diplomat economic al României, în situaţii în care este singurul reprezentant al României „la diverse evenimente în afara ţării, în cadrul unor organizaţii internaţionale sau cu prilejul delegaţiilor externe pe care le găzduim” şi în care reprezentarea ţării primează: „vezi ulterior dacă faci sau nu business”. „Rolul nostru principal în piaţă este de matchmaker şi de business hub internaţional, care direcţionează informaţia de afaceri cu precizie şi eficienţă”, explică Valentin Preda activitatea sa de la RBA, unde interacţionează acum, săptămânal, cu zeci de companii din ţară şi străinătate şi unde a realizat, în decursul ultimilor ani, „sute de intermedieri de afaceri”.

    Precizează că nu taxează de fiecare dată comision din conexiunile pe care le face, pentru că „de exemplu, la tranzacţii mari, nici nu e normal să taxezi comision doar pentru că ai pus doi oameni de afaceri în legătură. Oricum nu ai cum să verifici volumul de afaceri pe care aceştia îl fac între ei, dar cu trecerea anilor vezi că oamenii pe care tu i-ai pus în legătură au făcut afaceri bune şi asta trebuie să te bucure şi nu să fii invidios”. În cele mai multe cazuri însă, activitatea de brokeraj a RBA se taxează similar cu oferta clasică de consultanţă de M&A, care se compune dintr-o structură de flat-fee-uri şi un success fee: „flat-fee-urile încep de la câteva mii de euro şi pot ajunge la 15-20.000 euro plus un success fee cuprins între 2 şi 5%, în funcţie de volumul de muncă, de valoarea tranzacţiei, de natura serviciilor impuse de nevoia clientului şi de situaţia din piaţă”, rezumă Valentin Preda.

  • Afacerea Eurovision: cât au câştigat austriecii din organizarea concursului din 2015

    Peste 100 de milioane de spectatori urmăresc în direct concursul internaţional Eurovision – competiţia muzicală unde fiecare naţiune îşi poate trimite câte un reprezentant. Concursul se desfăşoară în Austria ca urmare a victoriei Conchitei Wurst la concursul din 2014 cu piesa “Rise Like a Phoenix”.

    Aceasta este a doua oară când Austria organizează Eurovisionul, prima dată fiind în 1967. Echipa care s-a ocupa cu organizarea îl are ca producător executive Edgar Böhm,  şef pe divertisment la principala televiziune din Austria. Până nu demult, evenimentul era caracterizat de un singur cuvânt – “extravaganţă”, Eurovisionul fiind faimos pentru parada de cântăreţi şi actele artistice neobişnuite.
    Pentru organizatori a devenit mai mult o luptă care se duce cu armele tehnologiei – cine are cel mai amplu ecran LED, cele mai multe camere video. Organizatorii ediţiilor trecute au insistat ca filmările să se facă în cadre ample şi din toate unghiurile, pentru a fi oferită o imagine completă a grandorii scenei.

    Să facă faţă exploziei de strălucire şi de tehnică a devenit, an de an, o provocare financiară tot mai mare pentru ţările care erau desemnate să organizeze concursul. Potrivit regulamentului, ţară-gazdă a Eurovision este desemnată aceea al cărei reprezentant a câştigat ediţia de anul precedent. Una dintre cele mai mari provocări ale ţării-gazdă este aceea de a pune la bătaie milioane de euro pentru a se ridica la nivelul spectacolului anterior şi chiar de a-l depăşi.

    Concursul european Eurovision 2015 este şi o afacere pentru Austria, ţara organizatoare, care are astfel noi locuri de muncă, dar şi de câştigat sume importante de bani. Austria ar putea câştiga peste 11,5 milioane de euro în urma acestui eveniment, confrom estimărilor oficiale. Mai mult, organizarea Eurovision 2015 va asigura 150 de locuri de muncă pe o perioadă determinată.

    În timp ce Austria are câştiguri financiare, Ucraina a decis să nu mai participe la Eurovision 2015 din cauza costurilor ridicate. Cipru, Serbia si Republica Cehă revin după pauza de 1 an, respectiv 5. Aceasta ediţie marchează şi debutul Australiei în concurs, în semn de recunoştinţă pentru cei peste 30 de ani de transmitere a Eurovision-ului pe micile ecrane. Dacă Australia căştigă ediţia aceasta va fi nevoită să alegă un oraş european apt să găzduiască evenimentul şi va ajuta la organizarea lui.

  • Povestea lui Hans Wilsdorf, fondatorul Rolex

    La 12 ani a rămas orfan, iar unchii materni au devenit tutorii celor trei fraţi. Ei au decis că ar fi mai bine să lichideze afacerea de producţie a berii prosperă a familiei, care aparţinuse iniţial bunicului şi ulterior tatălui său. I-au înscris pe copii la o şcoală cu internat cu reputaţie bună, unde, potrivit autobiografiei lui Wilsdorf, ”a primit educaţia necesară pentru a-şi croi singur drumul în lume„.

    În pofida faptului că mama lui Hans Wilsdorf era descendentă a renumitei familii de berari Maisel, el nu era interesat de această industrie. A manifestat în schimb un interes crescut pentru matematică şi limbi străine, iar aceste înclinaţii l-au determinat să îşi dorească o carieră prin care să călătorească mult. S-a angajat mai întâi ca ucenic în cadrul unui comerciant de perle din Geneva, ce avea o echipă de vânzări răspândită în toată lumea.

    În 1900, s-a mutat în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, unde a început să lucreze ca traducător în limba engleză şi funcţionar pentru Cuno Karten, care la vremea respectivă era un concern important concentrat pe exporturi de ceasuri de buzunar şi unde a dezvoltat o dorinţă de a crea ceasul perfect. Trei ani mai târziu s-a mutat în Londra, unde s-a angajat la un producător de ceasuri. Wilsdorf scrie în autobiografia lui că l-a uimit să găsească la angajatorii lui competenţe comerciale foarte dezvoltate, dar şi o lipsă mare de cunoştinţe de specialitate în domeniul orologeriei. A fost motivat astfel ca în 1905, la 24 de ani, să pună bazele propriei afaceri.

    A creat firma Wilsdorf & Davis, cu sediul central în Londra, cooptându-l şi pe Alfred Davis, fratele soţiei sale, în aceasta. Au început să importe ceasuri şi au făcut un parteneriat cu producătorul de ceasuri de mână Herman Aegler. În 1908, Wilsdorf a înregistrat numele Rolex ca marcă înregistrată a Wilsdorf & Davis Ltd., alegând acest nume fiindcă era uşor de pronunţat în orice limbă. În 1914, când Wilsdorf avea 33 de ani, Primul Război Mondial a izbucnit, cetăţenii englezi au dezvoltat o ură faţă de germani, iar taxele au crescut, motiv pentru care a mutat sediul central al companiei în Geneva.

    În 1915, a schimbat oficial şi numele companiei ca răspuns la conflictul dintre englezi şi germani, iar patru ani mai târziu a mutat compania cu totul în Geneva. Popularitatea ceasurilor Rolex a crescut datorită piloţilor Forţelor Aeriene Regale care le cumpărau până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. În momentul când au fost capturaţi şi duşi în taberele de prizonieri, ceasurile lor au fost confiscate. Când a auzit de acest lucru, Wilsdorf s-a oferit să înlocuiască toate ceasurile confiscate şi să nu ceară plata lor până la încheierea războiului. În 1946, Wilsdorf a fondat şi Tudor, o subsidiară a Rolex ce comercializează ceasuri mai ieftine.

    Preţurile ceasurilor Rolex variază în funcţie de model şi de materialele folosite; ele sunt între 650 şi 75.000 de dolari, iar, pentru ceasurile Tudor, între 250 şi 9.000 de dolari, potrivit cărţii ”Ceasuri de mână vintage„ a autorului Reyne Haines. După moartea soţiei sale, în 1944, Wilsdorf a pus bazele Fundaţiei Hans Wilsdorf, căreia i-a donat toate acţiunile sale din Rolex, astfel încât o parte din profitul companiei să fie mereu direcţionat către fapte caritabile.

  • Povestea lui Hans Wilsdorf, fondatorul Rolex

    La 12 ani a rămas orfan, iar unchii materni au devenit tutorii celor trei fraţi. Ei au decis că ar fi mai bine să lichideze afacerea de producţie a berii prosperă a familiei, care aparţinuse iniţial bunicului şi ulterior tatălui său. I-au înscris pe copii la o şcoală cu internat cu reputaţie bună, unde, potrivit autobiografiei lui Wilsdorf, ”a primit educaţia necesară pentru a-şi croi singur drumul în lume„.

    În pofida faptului că mama lui Hans Wilsdorf era descendentă a renumitei familii de berari Maisel, el nu era interesat de această industrie. A manifestat în schimb un interes crescut pentru matematică şi limbi străine, iar aceste înclinaţii l-au determinat să îşi dorească o carieră prin care să călătorească mult. S-a angajat mai întâi ca ucenic în cadrul unui comerciant de perle din Geneva, ce avea o echipă de vânzări răspândită în toată lumea.

    În 1900, s-a mutat în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, unde a început să lucreze ca traducător în limba engleză şi funcţionar pentru Cuno Karten, care la vremea respectivă era un concern important concentrat pe exporturi de ceasuri de buzunar şi unde a dezvoltat o dorinţă de a crea ceasul perfect. Trei ani mai târziu s-a mutat în Londra, unde s-a angajat la un producător de ceasuri. Wilsdorf scrie în autobiografia lui că l-a uimit să găsească la angajatorii lui competenţe comerciale foarte dezvoltate, dar şi o lipsă mare de cunoştinţe de specialitate în domeniul orologeriei. A fost motivat astfel ca în 1905, la 24 de ani, să pună bazele propriei afaceri.

    A creat firma Wilsdorf & Davis, cu sediul central în Londra, cooptându-l şi pe Alfred Davis, fratele soţiei sale, în aceasta. Au început să importe ceasuri şi au făcut un parteneriat cu producătorul de ceasuri de mână Herman Aegler. În 1908, Wilsdorf a înregistrat numele Rolex ca marcă înregistrată a Wilsdorf & Davis Ltd., alegând acest nume fiindcă era uşor de pronunţat în orice limbă. În 1914, când Wilsdorf avea 33 de ani, Primul Război Mondial a izbucnit, cetăţenii englezi au dezvoltat o ură faţă de germani, iar taxele au crescut, motiv pentru care a mutat sediul central al companiei în Geneva.

    În 1915, a schimbat oficial şi numele companiei ca răspuns la conflictul dintre englezi şi germani, iar patru ani mai târziu a mutat compania cu totul în Geneva. Popularitatea ceasurilor Rolex a crescut datorită piloţilor Forţelor Aeriene Regale care le cumpărau până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. În momentul când au fost capturaţi şi duşi în taberele de prizonieri, ceasurile lor au fost confiscate. Când a auzit de acest lucru, Wilsdorf s-a oferit să înlocuiască toate ceasurile confiscate şi să nu ceară plata lor până la încheierea războiului. În 1946, Wilsdorf a fondat şi Tudor, o subsidiară a Rolex ce comercializează ceasuri mai ieftine.

    Preţurile ceasurilor Rolex variază în funcţie de model şi de materialele folosite; ele sunt între 650 şi 75.000 de dolari, iar, pentru ceasurile Tudor, între 250 şi 9.000 de dolari, potrivit cărţii ”Ceasuri de mână vintage„ a autorului Reyne Haines. După moartea soţiei sale, în 1944, Wilsdorf a pus bazele Fundaţiei Hans Wilsdorf, căreia i-a donat toate acţiunile sale din Rolex, astfel încât o parte din profitul companiei să fie mereu direcţionat către fapte caritabile.

  • Markit: Economia zonei euro a încetinit în mai pentru a doua lună consecutiv

    Sondajele continuă să indice că economia zonei euro a ieşit dintr-o perioadă îndelungată de stagnare, ajutată de preţurile scăzute ale petrolului, deprecierea euro şi creşterea încrederii datorată programului de stimulare al Băncii Centrale Europene (BCE).

    Rezultatele arată însă că redresarea va continua să fie dificilă, iar ritmul acesteia limitat.

    BCE a lansat în martie un program de suplimentare a lichidităţilor cu 1.100 miliarde de euro prin achiziţii de obligaţiuni, mare parte guvernamentale, până în septembrie 2016. Creşterea economică din zona euro s-a accelerat în aşteptarea programului, dar ulterior majoritatea indicatorilor au fost mai puţin încurajatori.

    “În prezent, încetinirea nu este un motiv major de îngrijorare, dar va provoca unele preocupări la nivelul BCE, reprezentanţii băncii aşteptând semne că programul este medicamentul de care regiunea are nevoie pentru a obţine o redresare solidă şi sustenabilă”, a declarat Chris Williamson, economist şef la Markit.

    Încetinirea activităţilor poate reflecta şi temerile tot mai mari legate de capacitatea guvernului Greciei de a rambursa datoriile ţării şi de a rămâne în zona euro. Guvernul Greciei continuă să se contrazică cu creditorii ţării în privinţa reformelor necesare continuării programului de salvare de 240 de miliarde de euro, din care ţara mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

    Indicele calculat de Markit privind intenţiile de achiziţii ale managerilor de companii, care măsoară activităţile din industria prelucrătoare şi servicii, a scăzut la 53,4 puncte în luna mai, de la 53,9 puncte în aprilie, şi a atins cel mai redus nivel din ultimele trei luni. Indicele este calculat în urma intervievării a peste 5.000 de directori de companii din zona euro.

    Potrivit cercetării, activităţile din Germania au încetinit, iar cele din Franţa s-au intensificat.

    Economia Germaniei a încetinit peste aşteptări în primul trimestru, la o creştere de 0,3%, în timp ce PIB-ul Franţei a înregistrat un avans de 0,6%, cel mai rapid din ultimii doi ani, potrivit datelor publicate săptămâna trecută de institutele de statistică din cele două ţări.

  • Piaţa mondială a artei se află la cel mai ridicat nivel din istorie

    Preţul record confirmă interesul tot mai mare al investitorilor pentru lucrările de artă.  Piaţa mondială a artei a atins în 2014 cel mai ridicat nivel din istorie, de 51 de miliarde de euro, în creştere cu 7% faţă de anul precedent şi peste nivelul de 48 de miliarde de euro înregistrat înainte de recesiunea declanşată în 2007.

    Reprezentanţii casei Christie’s estimaseră iniţial că tabloul Les femmes d’Alger (Version O) se va vinde cu aproximativ 140 milioane de dolari, însă licitaţia a fost mult mai disputată, iar preţul final de vânzare a fost de 179,4 milioane de dolari (inclusiv comisionul de 12% al casei Christie’s).

    Considerată a fi cea mai importantă pictură a lui Picasso aflată în proprietate privată, Les femmes d’Alger a fost vedeta unui turneu mondial de promovare, la Hong Kong, Londra şi Manhattan.

    Les femmes d’Alger fusese vândută anterior la licitaţie în anul 1997, fiind tranzacţionată cu 31,9 milioane de dolari. De această dată, preţul de pornire a fost fixat la 100 milioane de dolari. Identitatea noului proprietar al acestei opere de artă ce aparţine curentului cubist nu a fost dezvăluită.

    Precedentul record mondial de preţ pentru o operă de artă vândută la licitaţie a aparţinut unui triptic de Francis Bacon, intitulat Three Studies of Lucian Freud, care a fost vândut cu 142,4 milioane de dolari, tot de casa Christie’s, în 2013.

    O sculptură realizată în 1947 de artistul elveţian Alberto Giacometti, L’homme au doigt, a stabilit la rândul ei un record mondial de preţ pentru o sculptură, după ce a fost vândută cu 141,3 milioane de dolari. Precedentul record mondial de preţ pentru o sculptură aparţinea aceluiaşi artist elveţian, a cărui operă L’homme qui marche I a fost vândută la licitaţie cu 104,3 milioane de dolari în 2010.

    Aceste recorduri au fost stabilite la licitaţia organizată de casa Christie’s pe 11 mai, la New York, intitulată Looking Forward to the Past, în cadrul căreia au fost puse în vânzare opere aparţinând unor curente artistice diverse şi unor artişti celebri, precum Claude Monet şi Andy Warhol. Licitaţia a generat încasări totale de 705,9 milioane de dolari, depăşind cu mult estimările specialiştilor (578 milioane – 668 milioane de dolari). O singură operă dintre cele 35 care au fost puse în vânzare nu şi-a găsit cumpărător.

    Printre celelalte opere vândute pe 11 mai cu sume considerabile la New York s-a aflat un alt tablou de Picasso, Buste de femme (Femme a la resille), care a fost achiziţionat cu 67,4 milioane de dolari.

    Tabloul No. 36 (Black Stripe) de Mark Rothko şi pictura Le Parlament de Claude Monet s-au vândut fiecare cu 40,5 milioane de dolari. Alte recorduri mondiale au fost stabilite pentru artiştii Chaim Soutine, Peter Doig şi Jean Dubuffet – al cărui tablou Paris Polka s-a vândut cu 24,8 milioane de dolari, depăşind de peste trei ori estimările specialiştilor.

    Cumpărătorul lucrării Les femmes d’Alger va rămâne cel mai probabil anonim, provocând un nou val de speculaţii legate de identitatea sa şi destinaţia lucrării. În ultimii ani, nivelul superior al pieţei de artă a atras sume considerabile de bani proveniţi din Asia, în special din China, pe măsură ce noua clasă de superbogaţi îşi extinde investiţiile în lucrări de artă scumpe.

    Lumea artei din New York a intrat în trepidaţie în aprilie, când un chinez misterios, îmbrăcat în jeanşi şi hanorac, a câştigat licitaţia organizată de casa Sotheby pentru lucrarea L’Allee des Alyscamps a pictorului Vincent van Gogh, adjudecată pentru suma de 66 de milioane de dolari.

    Tabloul, care înfăţişează şiruri de plopi în toamnă, a fost pictat în 1888, perioadă în care, potrivit Sotheby, Van Gogh a surprins pe pânză expresii de mare frumuseţe şi exuberanţă. Tabloul a fost finalizat cu doar o lună înainte ca artistul să îşi taie o parte dintr-o ureche. Iniţial, tabloul a fost estimat la 40 de milioane de dolari.

  • Un austriac a investit peste 7 milioane de euro într-o afacere românească cu vinuri

    „Lucrul la vie nu se opreşte niciodată. Facem pauză de la Crăciun până la începutul lui ianuarie iar apoi începem din nou, în forţă“, spune Ionuţ Dumitraş, inginer agronom la podgoriile Cramei Liliac, arătând cu gesturi largi via aşezată pe o pantă înclinată la circa 30 de grade, la Lechinţa, în Bistriţa-Năsăud.

    Păi cum adică se lucrează în vie tot timpul, vine întrebarea jurnalistului, care nu înţelege ce lucrări se pot face în timpul iernii. Ei bine, după ce se încheie recoltatul, prin octombrie, încep lucrările de fertilizare, iar la rădăcina fiecărei tulpini de viţă de vie trebuie pus îngrăşământ natural, într-o groapă săpată special. Aceste lucrări durează mai bine de două luni, pentru cele 52 de hectare ale Cramei Liliac, după care începe curăţarea viei, legarea acesteia, care mai durează câteva luni. În via de la Lechinţa sunt cultivate soiuri de struguri roşii, iar solul şi proprietăţile acestuia diferă mult de via de la Batoş, din judeţul Mureş, unde se ajunge după un drum de circa o oră de mers cu maşina, prin zone deluroase şi muntoase, cu oameni care vorbesc molcom, la fel ca ritmul în care îşi trăiesc viaţa. Ogoarele sunt aliniate corect, la fel ca şi viile.

    Unele vii din zonă sunt lăsate în paragină şi chiar de la distanţă se vede care sunt loturile pe care se lucrează intens, deosebite de cele năpădite de buruieni şi cu tulpini stufoase. Or tulpinile de viţă, aflăm în expediţia de la Batoş şi Lechinţa, trebuie curăţate de mlădiţe. În viile Cramei Liliac, din fiecare tulpină este lăsat să se dezvolte şi să crească un singure ciorchine, care să acumuleze astfel cât mai multă esenţă.

    „De multe ori le cerem oamenilor să taie ciorchinele la jumătate pentru că este prea greu pentru viţă şi pentru ca boabele rămase să acumuleze mai bine esenţele care se vor regăsi în paharul cu vin. În plus, arată şi bine“, spune Rudolf Krizan, oenologul care colaborează cu Crama Liliac. El preferă, dintre soiurile româneşti, Feteasca Neagră, care i se pare foarte aromat, regăsind în el gustul piperului verde. „Putem merge peste hotare cu Feteasca Neagră, se poate compara cu absolut orice vin roşu din lume“, spune Krizan, care vine aproape săptămânal la Batoş, pentru a urmări producţia vinului, de care se ocupă, în rest, două angajate.

    Oenologul spune că unele soiuri sunt recoltate mai târziu, pentru a creşte acumularea de zahăr, ceea ce duce şi la creşterea cantităţii de alcool, ulterior. „Aşa obţinem vinuri destul de tari.“ În mod obişnuit, pentru strugurii albi recoltarea se face în septembrie, iar cei roşii sunt culeşi în octombrie, poate chiar la început de noiembrie, în unii ani mai puţin însoriţi. Krizan crede că acum este vremea vinurilor extrem de fructate şi aromate, declarându-se un adept convins al vinurilor tinere. Atenţionează, gesticulând pentru a-şi sublinia ideile, când vorbeşte în germană, că de mare importanţă este mediul în care este păstrat vinul, cu temperatură şi umiditate constantă. „Nu sunt adeptul teoriei că vinurile vechi sunt cele mai bune, ci vrem să facem vinuri noi foarte bune, pe care să le vindem în momentul în care au potenţialul maxim. Iar dacă potenţialul maxim al unui soi este la trei luni după îmbuteliere, îl bei atunci, nu îl păstrezi cinci ani doar pentru a spune că ai un vin de cinci ani. Nu-mi place să beau vinuri învechite de zece ani, vinul e ca femeia, trebuie băut atunci când e în starea cea mai bună.“

    Investiţia în Crama Liliac a fost o întâmplare, povesteşte Victor Ciupercă, CEO al amb Holding, din care face parte amb Wine. Ajunsese la Batoş, în 2010, în căutare de teren agricol şi păduri şi a aflat că un investitor care plantase vie era în dificultate. „Era o zi ploioasă, mult noroi pe drum şi, când am ajuns în vârful dealului, Alfred Beck (n.r. – investitorul) a spus: «Aici este via mea!». Eu am spus că poate nu e cea mai înţeleaptă decizie, dar el a replicat: «De mâine te apuci de treab㻓, povesteşte Victor Ciupercă. Aşa a început povestea Liliac, prin cumpărarea unei vii de 14 hectare, iar pentru creşterea terenuri a fost nevoie să achiziţioneze suprafeţe mai mici, iar în unele cazuri proprietarii nu aveau acte sau nu erau în ţară.